Decizia nr. 71/1993

Curtea Constituțională a fost sesizată, la data de 8 decembrie 1993, de către 34 senatori, respectiv de domnii : Constantin Moiceanu, Gabor Menyhert Hajdu, Tanase Tavala, Matei Boila, Florin Buruiana, Valentin Corneliu Gabrielescu, Șerban Sandulescu, Vasile Vetisanu, Ioan Paul Popescu, Emilian Buzica, Ion Manea, Nistor Badiceanu, Adrian Sirbu, Mihai Buracu, Gheorghe Catuneanu, Andrei Potcoava, Nicolae Manolescu Apolzan, Ștefan Radof, Alexandru Paleologu, Sabin Ivan, Emil Tocaci, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Voicu Valentin Glodean, Mircea Boulescu, Gheorghe Frunda, Petre Constantin Buchwald, Tiberiu Ștefan Incze, Zoltan Hosszu, Denes Sereș, Ion Aurel Stoica, Eugen Dijmarescu, Sorin Adrian Vornicu Nichifor, Alexandru Popovici și Karoly Ferenc Szabo, asupra neconstitutionalitatii prevederilor art. 8 din Legea privind acordarea unor ajutoare bănești pentru încălzirea locuințelor în perioada 1 noiembrie 1993 - 30 aprilie 1994, sesizare ce a format obiectul dosarului nr. 99 A/1993.

De asemenea, Curtea Constituțională a fost sesizată, la aceeași dată, de către 56 deputați, respectiv de domnii : Cristian Rădulescu, Corneliu Dorin Gavaliugov, Traian Basescu, Bogdan Marinescu, Viorel Lixandroiu, Adrian Severin, Constantin Berechet, Vasile Nistor, Alexandru Ota, Emil Cojocaru, Victor Babiuc, Dragos Enache, Dumitru Calance, Mihai Chiriac, Gheorghe Tarna, Adriean Videanu, Emil Boros, Radu Mircea Berceanu, Alexandru Brezniceanu, Ion Gurau, Petru Burca, Alexandru Athanasiu, Ioan Victor Pica, Ion Hristu, Vasile Mindroviceanu, Niculae Cerveni, Horia Radu Pascu, Dan-Florin Trepcea, Teodor Vintilescu, Ioan Ghise, George Crin Laurentiu Antonescu, Varujan Vosganian, Ștefan Tcaciuc, Horia Mircea Rusu, doamna Teodora Bertzi, domnii Dinu Patriciu, Gheorghe Todut, Mihnea-Tudor Ionita, Alexandru Sassu, Emil-Teodor Popescu, Valentin Iuliano, Petru Suhov, Karoly Kerekes, Ioan Nemeth, Arpad-Francisc Marton, Mihail Nica, Ștefan Sinko, doamna Smaranda Dobrescu, domnii Zsolt Szilagyi, Emeric Dumitru Borbely, Ervin Zoltan Szekely, Benedek Nagy, Ferenc Asztalos, Istvan Antal, Eugen Matis și Imre Andras, asupra neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. e) și art. 8 din aceeași lege, sesizare ce a format obiectul dosarului nr. 100 A/1993.

Curtea Constituțională, în temeiul

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

constata ca este competența să soluționeze cele doua sesizări, care s-au făcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .

Având în vedere ca sesizările de neconstituționalitate sus-menționate privesc aceeași lege, s-a dispus conexarea celor două dosare.

În sesizare, grupul de senatori susține ca instituirea prin art. 8 din lege a unei taxe care urmează a fi plătită de către cetățenii români ce se deplaseaza în străinătate în interes personal sau turistic este neconstitutionala, contravenind art. 25 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia dreptul la libera circulație, în țara și în străinătate, este garantat, precum și art. 20, coroborat cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale altor pacte și tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului.

În sesizarea grupului de deputați se apreciază ca aceeași dispoziție a art. 8 referitoare la instituirea taxei de ieșire din țara este contrară nu doar art. 25 alin. (1) și art. 20 sus-menționate, dar și art. 49 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrîns numai prin lege și numai în cazurile limitativ prevăzute de acest articol.

Totodată, considera ca este neconstitutionala prevederea cuprinsă în art. 2 alin. (2) lit. e) din aceeași lege, întrucît încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, prin aceea ca, acordind ajutorul banesc pentru încălzirea locuințelor numai pentru familiile sau persoanele singure cu domiciliul în mediul urban, exclude aceleași categorii de persoane cu domiciliul în mediul rural.

Potrivit

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , s-a solicitat președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, punctul lor de vedere în legătură cu sesizările primite.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților cu privire la neconstituționalitatea art. 2 alin. (2) lit. e) din lege se arata, în esenta, ca susținerea din sesizarea grupului de deputați este neîntemeiată, deoarece se aseaza semnul egalității între ajutoare bănești și drepturi fundamentale. Dacă, în legătură cu drepturile fundamentale, nu se admite nici un fel de diferentiere între cetățeni, cu privire la ajutoarele bănești, ele sunt admisibile, ținând seama ca în cadrul aceleiași categorii de persoane pot exista unele mai în nevoie decît altele.

În legătură cu susținerea din cele doua sesizări ca dispozițiile art. 8 din lege ar fi neconstituționale, se apreciază, de asemenea, ca ea este neîntemeiată, deoarece reglementarea adoptată nu contravine nici dispozițiilor Constituției și nici reglementărilor internaționale. Art. 25 din Constituție, după ce prevede și garantează dreptul la libera circulație în țara și în străinătate, stipulează ca legea stabilește condițiile exercitării acestui drept. Or, prin textul contestat se instituie obligația de achitare a unei taxe, ceea ce reprezintă o condiție de exercitare a dreptului, în stricta concordanta cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din Constituție.

În punctul de vedere al Guvernului, în legătură cu neconstituționalitatea art. 2 alin. (2) lit. e), se apreciază ca susținerea din sesizarea grupului de deputați nu contravine prevederilor constituționale, prin aceasta reglementare legiuitorul, pornind de la condițiile economice diferite în care trăiesc persoanele din mediul rural față de cele din mediul urban, le-a acordat acestora din urma ajutorul pentru încălzirea locuințelor. Dispozițiile cuprinse în articolul respectiv nu acorda avantaje persoanelor din mediul urban, ci urmărește echilibrarea ajutoarelor acordate de stat unor categorii defavorizate atât din mediul urban, cît și din mediul rural, ținând seama de unele avantaje ale celor care locuiesc în mediul rural și de prevederile din legea ce face obiectul sesizării care se referă la pensionari, indiferent de locul unde domiciliază, concretizând astfel prevederea art. 43 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, se considera ca instituirea unei taxe pentru cetățenii români care se deplaseaza în străinătate în interes personal sau turistic, prin art. 8 alin. (1), este constituțională. Se susține, în esenta, ca prin aceasta reglementare s-a dat expresie art. 137 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare, iar taxa respectiva, prin modicitatea ei în raport cu cheltuielile de transport, nu constituie o ingradire a dreptului de circulație al cetățenilor români. Prin introducerea acestei taxe nu se încalcă prevederile din reglementările internaționale care recomanda o reducere progresiva a taxelor pentru cereri, vize și pașapoarte deoarece, în condițiile actuale ale economiei tarii noastre, o asemenea măsura nu ar fi oportuna. De altfel, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție, cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice. Or, este incontestabil ca ajutoarele bănești pentru încălzirea locuințelor constituie o cheltuiala publică. Cu privire la caracterul permanent sau nepermanent al taxei instituie, acesta nu constituie un element de constituționalitate, ci unul de oportunitate, asupra căruia Parlamentul s-a pronunțat.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd cele doua sesizări, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și ale Guvernului, precum și concordanta dintre textele legale a căror constituționalitate a fost contestată și dispozițiile constituționale, retine următoarele:

Potrivit art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea privind acordarea unor ajutoare bănești pentru încălzirea locuințelor în perioada 1 noiembrie 1993 - 30 aprilie 1994, ajutorul banesc de 5.000 lei lunar se acordă în condițiile prevăzute de aceasta dispoziție legală familiilor sau persoanelor singure, cu domiciliul în mediul urban, care nu se încadrează în prevederile de la lit. a) - d) ale aceluiași alineat.

În sesizare se susține ca limitarea acestui ajutor numai persoanelor din mediul urban este neconstitutionala, întrucît încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii. Este de observat însă ca ajutorul prevăzut de lege reprezintă un mijloc de protecție a unei anumite categorii sociale. Or, aprecierea categoriilor sociale pentru care se impune acordarea acestui ajutor constituie o prerogativa exclusiva a legiuitorului. De principiu, o măsura de protecției socială nu poate fi considerată ca un privilegiu sau o discriminare, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, cît timp, prin natura ei, ea se justifica tocmai în considerarea situației unei anumite categorii sociale care reclama o astfel de protecție.

În ce privește dispozițiile art. 8 din legea sus-menționată, prin care se instituie o taxa pentru fiecare ieșire din țara, ce urmează a fi plătită de persoanele care se deplaseaza în străinătate în interes personal sau turistic, Curtea constata ca aceasta taxa a fost stabilită în vederea alimentarii fondurilor bugetare pentru plata ajutorului prevăzut în art. 2 alin. (2) lit. e).

În sesizare se susține, în esenta, ca taxa constituie un mijloc de restringere a dreptului la libera circulație, prevăzut de art. 25 din Constituție.

Ținând seama de finalitatea textului de lege, rezultă însă ca instituirea taxei respective nu urmărește stînjenirea financiară a exercitării dreptului la libera circulație, ci alimentarea surselor bugetare pentru plata ajutorului prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. e). Evident ca o asemenea modalitate nu poate avea un caracter de principiu. Ea se justifica, în prezent, prin situația excepționala rezultată din lipsa fondurilor bugetare necesare instituirii unei măsuri de protecție în temeiul art. 43 alin. (1) din Constituție.

Ca urmare, taxa astfel instituită este constituțională, însă numai în limitele destinației pentru care a fost stabilită, și anume, plata ajutoarelor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. e). Pe cale de consecința, rezultă ca, după împlinirea termenului de acordare a acestor ajutoare, care este 30 aprilie 1994, taxa nu mai are caracter constituțional și, deci, nu mai poate fi percepută. După această dată, plata unei asemenea taxe ar constitui exclusiv un impediment de ordin financiar care grevează dreptul la libera circulație, care nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute de art. 49 al Constituției. Dacă, până la acea data, legitimitatea constituțională a taxei rezultă din prevederile art. 53 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice, întrucît fondurile astfel realizate sunt destinate asigurării unei anumite măsuri de protecție socială, după încetarea acestei măsuri de protecție ratiunea constituționalității dispărând, taxa nu mai poate fi reținută.

Faptul ca, potrivit art. 8 alin. (4) din lege, sumele necheltuite din încasarea taxei se vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat nu poate duce la o alta concluzie, deoarece textul se referă la perioada de legitimitate constituțională a taxei și nu după expirarea acestei perioade. Altminteri, ar insemna ca o resursa bugetară sa supravietuiasca încetării scopului pentru care a fost instituită, iar taxa respectiva sa devină astfel, cum s-a arătat, exclusiv un impediment de ordin financiar care grevează dreptul la libera circulație. De altfel, întreaga reglementare are caracter temporar, până la 30 aprilie 1994, asa cum rezultă din titlul legii și din prevederile art. 1.

Având în vedere considerentele expuse,

vazind și dispozițiile art. 144 lit. a) și ale art. 145 alin. (2) din Constituția României, precum și prevederile

art. 20 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Constata ca dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea privind acordarea unor ajutoare bănești pentru încălzirea locuințelor în perioada 1 noiembrie 1993 - 30 aprilie 1994 sunt constituționale.

2. Constata ca dispozițiile art. 8 din legea sus-menționată sunt constituționale, în sensul aplicării taxei pe care o instituie până la data de 30 aprilie 1994.

3. Prezenta decizie se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 15 decembrie 1993 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.