Hotărâre · Camera Consultanților Fiscali

Hotărârea nr. 12/2008

privind aprobarea Procedurilor pentru agrearea societăților comerciale de consultanță fiscală organizatoare de cursuri de pregătire profesională pentru anul 2008

prezumat în vigoare

Data actului
11 martie 2008
Emitent
Camera Consultanților Fiscali
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 205 din 17 martie 2008
Citează
3 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 6.241 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

art. 11 lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001

privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 198/2002 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Camera Consultanților Fiscali din România are competența legală de a organiza cursuri de perfecționare a consultanților fiscali, precum și prevederile art. 13 alin. (1) lit. g) și art. 44 lit. b) și c) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin

Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 5/2007 ,

în scopul asigurării condițiilor necesare îndeplinirii obiectivului pregătirii profesionale continue a membrilor Camerei Consultanților Fiscali din România, de a menține competența profesională a consultanților fiscali la nivelul impus de standardele și reglementările din domeniu,

în temeiul art. 32 alin. (1) lit. q) și alin. (2) din regulamentul de organizare și funcționare sus-menționat,

Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 11 martie 2008, hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă Procedurile pentru agrearea societăților comerciale de consultanță fiscală organizatoare de cursuri de pregătire profesională pentru anul 2008, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Direcția de învățământ și Secretariatul general vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Consultanților Fiscali,
Daniel Chițoiu
București, 11 martie 2008.
Nr. 12.

Anexa PROCEDURI

pentru agrearea societăților comerciale

de consultanță fiscală organizatoare de

cursuri de pregătire profesională pentru anul 2008

1. Condiții de agreare

Societățile care doresc să organizeze în colaborare cu Camera Consultanților Fiscali programul de pregătire profesională trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie societate de consultanță fiscală, înscrisă în Registrul consultanților fiscali și al societăților comerciale de consultanță fiscală;

b) să aibă în obiectul de activitate codul CAEN care include organizarea de cursuri;

c) să propună lectori care să îndeplinească cerințele tematice agreate de Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali potrivit Programului de pregătire profesională aferent anului 2008;

d) să dețină minimă experiență în ceea ce privește organizarea de cursuri;

e) să aibă asigurate locul de desfășurare a cursului și dotarea logistică corespunzătoare cerințelor Camerei Consultanților Fiscali;

f) să nu aibă datorii restante față de Camera Consultanților Fiscali;

g) să nu fi suportat sancțiuni disciplinare aplicate de Camera Consultanților Fiscali din România sau de alte organisme profesionale;

h) să accepte tariful unitar pe cursant stabilit de Camera Consultanților Fiscali.

2. Agrearea societăților

Societățile care doresc să organizeze cursurile de pregătire profesională vor depune un dosar la sediul Camerei Consultanților Fiscali, cu datele menționate la pct. 1, în termen de 15 zile de la data publicării anunțului pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali a prezentelor condiții de agreare.

Dosarul va fi analizat de Direcția de învățământ, iar aceasta va înainta o propunere de aprobare sau respingere Biroului permanent al Camerei Consultanților Fiscali.

Direcția de învățământ va putea solicita unei societăți agreate de Biroul permanent informațiile și documentele necesare actualizării dosarului depus la Camera Consultanților Fiscali.

Biroul permanent va emite decizia de agreare sau respingere a societății.

3. Organizarea cursurilor

Direcția de învățământ va pune la dispoziția societăților agreate Normele de pregătire profesională continuă și Programul de învățământ aferent anului 2008.

Societățile agreate vor transmite confirmarea lor privind disponibilitatea de a organiza cursuri pentru anul 2008, în termen de maximum 30 de zile după agreare.

Activitatea de organizare a cursurilor de pregătire profesională se va desfășura în baza contractelor încheiate între Camera Consultanților Fiscali și societățile agreate.

Direcția de învățământ va publică pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali lista societăților organizatoare.

Aceste societăți vor prezenta Camerei Consultanților Fiscali documentele privind locația desfășurării cursurilor și precontractele cu lectorii agreați.

Fiecare schimbare de lectori va fi precedată de o notificare prealabilă a Camerei Consultanților Fiscali, cu prezentarea documentului de agreare a acestora.

4. Retragerea unei societăți de pe lista societăților agreate:

a) o societate se poate retrage la cerere de pe lista societăților agreate pentru organizarea programului de pregătire profesională;

b) o societate poate fi retrasă de către Camera Consultanților Fiscali de pe lista societăților aprobate pentru organizarea programului de pregătire profesională și în următoarele condiții:

(i) nu respectă cerințele de organizare impuse de Camera Consultanților Fiscali și transmise anual prin Direcția de învățământ;

(îi) nu trimite în termenul prevăzut de Camera Consultanților Fiscali datele necesare pentru organizarea cursurilor (exemplu: lectori, locație, perioadă etc.);

(iii) obține un calificativ insuficient în urma analizării chestionarelor de sugestii și propuneri transmise participanților la curs.

O societate retrasă de pe lista societăților agreate pentru organizarea programului de pregătire profesională poate solicita o nouă aprobare începând cu anul următor de pregătire profesională, dacă face dovada respectării condițiilor stipulate la pct. 1.

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.