Decizia nr. 1075/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11, art. 84 alin. (1) și

art. 92 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Vitalie Guțu în Dosarul nr. 699/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 699/2/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) și (2), art. 84 alin. (1) și

art. 92 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vitalie Guțu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României emise de Oficiul Român pentru Imigrări.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că "dreptul la un proces echitabil nu presupune doar formularea unor cereri pentru protejarea unor drepturi subiective, ci include toate aspectele, garanțiile și obligațiile pozitive ale autorităților statului pe care jurisprudența aplicabilă pe teritoriul României le-a definit sau stabilit pentru aplicarea acestui text legal".

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul opinează în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, considerând că aceasta nu este motivată în sensul cerințelor din

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . Arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a precizat că se impune să se demonstreze contrarietatea între prevederea legală criticată și dispoziții sau principii constituționale, iar nu prezentarea textuală a prevederilor constituționale și aprecieri cu caracter general.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege ce formează obiect al excepției sunt constituționale, întrucât nu conțin norme contrare accesului la justiție sau dreptului la un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 11, art. 84 alin. (1) și

art. 92 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 11: "Dispoziții generale privind șederea străinilor

(1) Străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.

(2) În cazul în care prin convențiile internaționale sau actele normative prin care se desființează unilateral regimul de vize nu este prevăzută perioada pentru care vizele sunt desființate, străinilor care nu au obligația obținerii vizei pentru a intră în România li se permite accesul pe teritoriul statului român și pot să rămână până la 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în țară.";

- Art. 84 alin. (1): "Contestarea deciziei de returnare

(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă.";

- Art. 92: "Interzicerea îndepărtării

(1) Îndepărtarea este interzisă în următoarele cazuri:

a) străinul este minor, iar părinții acestuia au drept de ședere în România;

b) străinul este părinte al unui minor care are cetățenia română, dacă minorul se află în întreținerea acestuia sau dacă există obligația plății pensiei alimentare, obligație pe care străinul și-o îndeplinește cu regularitate;

c) străinul este căsătorit cu un cetățean român, iar căsătoria nu este de conveniență;

d) străinul a depășit vârsta de 80 de ani;

e) există temeri justificate că viața îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis străinul;

f) îndepărtarea este interzisă de documentele internaționale la care România este parte.

(2) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se poate acorda sau, după caz, prelungi dreptul de ședere în România de către Oficiul Român pentru Imigrări, pentru unul dintre scopurile și în condițiile prevăzute la capitolul IV, fără a mai fi necesară obținerea în prealabil a unei vize de lungă ședere.

(3) Punerea în executare a măsurilor de îndepărtare se suspendă în cazul străinilor care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 15 alin. (1), până la data la care încetează motivele de nepermitere a ieșirii din România.

(4) Fac excepție de la prevederile alin. (1), (2) și (3) străinii care constituie un pericol pentru ordinea publică, securitatea națională ori care suferă de o boală care amenință sănătatea publică și refuză să se supună măsurilor stabilite de către autoritățile medicale."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, la art. 20 alin. (2) care consacră prioritatea reglementărilor internaționale în ipoteza existenței unor neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne și la art. 21 alin. (3) care instituie dreptul părților la un proces echitabil. Se invocă, de asemenea, și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

cuprinde, astfel cum precizează chiar denumirea sa marginală, dispoziții generale privind șederea străinilor pe teritoriul României. Prin

Decizia nr. 848 din 9 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007, instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor alin. (1) al articolului menționat, care limitează în timp dreptul acelor străini care se află în România, temporar și în mod legal, de a rămâne pe teritoriul statului român "numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere". Cu acel prilej, Curtea a statuat că o asemenea condiție este pe deplin justificată de rațiuni de control al fenomenului migraționist, prin impunerea respectării anumitor obligații de către străinii care au dobândit dreptul de ședere temporară pe teritoriul României. Curtea a mai arătat că aceste dispoziții legale trebuie privite prin prisma prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora, "în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", text constituțional care se aplică nu numai cetățenilor României, ci și străinilor și apatrizilor. Din această perspectivă, Curtea a constatat că textul de lege criticat trebuie interpretat prin coroborare cu prevederile

art. 4 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , potrivit cărora "Străinii aflați pe teritoriul României sunt obligați (...) să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade". Același raționament este valabil și în ceea ce privește prevederile

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

referitor la acei străini care nu au obligația de a obține viză pentru a intră în România și care pot rămâne pe teritoriul statului român până la 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în țară. Așadar, prevederile art. 11 nu cuprind elemente de neconstituționalitate, excepția având acest obiect urmând să fie respinsă ca neîntemeiată.

În continuare, Curtea observă că prevederile

art. 84 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

oferă străinului interesat posibilitatea de a contesta în justiție legalitatea și temeinicia deciziei de returnare emise de autoritatea competentă, cererea sa urmând să fie examinată de o instanță judecătorească independentă și imparțială, în cadrul unui proces care întrunește toate exigențele și garanțiile care caracterizează procesul echitabil într-o societate democratică. Totodată, Curtea constată că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalității în drepturi, întrucât nu introduce discriminări de nicio natură între cei care au vocația de a intra sub incidența normei.

În fine, în ceea ce privește dispozițiile

art. 92 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , Curtea observă că nu conțin elemente de neconstituționalitate, ci enumeră, la alin. (1), acele categorii de străini care, fie din motive pur obiective, fie din considerente umanitare, nu sunt susceptibili de a fi supuși măsurii îndepărtării de pe teritoriul României. Același text de lege prevede, în următoarele două alineate, reguli în favoarea acestor categorii de străini, justificate de situația specială în care aceștia se află, astfel că nu se poate susține încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11, art. 84 alin. (1) și

art. 92 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Vitalie Guțu în Dosarul nr. 699/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2009.