Decizia nr. 61/1994

Vasile Gionea - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului formulat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 21 din 14 martie 1994 .

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsa.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a recursului și de casare a deciziei atacate.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Inculpatii Ivascencu Ștefan și Ignat Petrea au invocat, în dosarul nr. 2031/1993 al Judecătoriei Tulcea, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 din Codul penal, cu motivarea ca acestea contravin prevederilor art. 135 alin. (2) și (4) din Constituție, fiind abrogate prin dispozițiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentală.

Prin Decizia nr. 21 din 14 martie 1994, pronunțată în cauza, Curtea Constituțională a statuat ca, întrucît prin Decizia sa nr. 33/1993, rămasă definitivă, s-a constatat ca art. 224 din Codul penal este parțial abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică în continuare numai cu privire la bunurile ce constituie proprietate publică, potrivit art. 135 din Constituție, excepția invocată este lipsită de obiect.

Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, aratind, în esenta:

1. Prin respingerea excepției ca fiind "lipsită de obiect", Curtea Constituțională a recurs la instituția autorității lucrului judecat, care, în cauza, nu este aplicabilă întrucît, în materie penală, ea implica dubla identitate de persoana și obiect.

2. Curtea nu este competența să se pronunțe asupra conflictului legilor anterioare Constituției cu prevederile acesteia și, deci, de a constata ca ele sunt abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, în cazul în care încalcă o prevedere constituțională.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției, precum și cele ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Primul motiv de recurs, care vizează respingerea excepției ca lipsită de obiect, urmează a fi înlăturat ca nefondat, întrucît decizia recurată nu s-a întemeiat pe autoritatea lucrului judecat - asa cum se susține de către recurent -, ci pe obligativitatea deciziilor Curții Constituționale potrivit art. 145 din Constituție. După cum s-a statuat prin deciziile nr. 27/1993 și nr. 36/1993 ale Curții Constituționale, dacă o prevedere legală a fost declarata neconstitutionala - ca în speta -, excepția de neconstituționalitate nu mai poate fi reiterata, deoarece ar fi contrar obligativitatii prevăzute de art. 145 din Constituție. De aceea, în mod justificat prin decizia recurată se respinsese excepția invocată ca lipsită de obiect, ca urmare a

Deciziei anterioare, nr. 33/1993 , prin care se constatase ca art. 224 din Codul penal este parțial abrogat.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează necompetentă Curții Constituționale de a se pronunța asupra conflictului legilor anterioare Constituției cu prevederile acesteia și, deci, de a constata ca ele sunt abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, în cazul în care contrazic o prevedere constituțională, nu este fondat. Potrivit art. 150 alin. (1), legile preconstitutionale rămân în vigoare în măsura în care nu contravin Constituției. Rezultă ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constituției cu prevederile acesteia are drept consecința abrogarea. În cazul legilor anterioare Constituției, neconstituționalitatea are un caracter specific întrucît cauza sa este posterioară legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituționale. În aceste condiții, controlul constituționalității unei legi preconstitutionale, care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constituției, nu duce la declararea legii ca neconstitutional - o lege putind fi apreciată numai în funcție de regimul constituțional sub imperiul căruia a fost abrogată -, ci la constatarea abrogării, soluție ce constituie consecința constituțională prevăzută de art. 150 alin. (1) a unei asemenea contrarietati.

De asemenea, în contradictie cu prevederile Constituției, recursul se întemeiază și pe ideea ca aceste prevederi nu ar fi direct aplicabile, ci numai prin ecranul legii. Pe cale de consecința, se susține ca reglementările preconstitutionale contrare Constituției ar supravetui dispoziției regimului constituțional sub imperiul căruia au fost editate până când Consiliul Legislativ va asigura abrogarea lor. Astfel se neagă, în esenta, suprematia Constituției în cadrul sistemului juridic și caracterul unitar al acestui sistem datorită structurii sale ierarhice piramidale, derivînd din rolul central și supraordonat al Constituției și din supralegalitatea căreia îi corespunde acest rol. Dacă teza Ministerului Public ar fi acceptată, ar insemna ca ordinea juridică preconstitutionala a supravietuit dispariției temeiului ei și ca în România ar exista doua ordini juridice, una constituțională și alta preconstitutionala, ceea ce este o consecința inadmisibila întrucît presupune coexistenta a doua ordini juridice antagoniste.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit.a. c), art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 47/1992 .

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 21 din 14 martie 1994 , pronunțată în dosarul nr. 42C/1993.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 1 iunie 1994.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.