Normele din 20 noiembrie 2008
privind conservarea echipamentelor energetice
prezumat în vigoare
I. Scop
Articolul 1
Norma tehnică energetică privind conservarea echipamentelor energetice are drept scop stabilirea cadrului general pentru realizarea activității de conservare a echipamentelor din centralele termoelectrice.
II. Domeniu de aplicare
Articolul 2
Prezenta normă tehnică energetică se aplică la conservarea principalelor echipamente din centralele termoelectrice, și anume:
a) cazanele de abur;
b) cazanele de apă fierbinte;
c) rezervoarele metalice;
d) preîncălzitoarele de aer regenerativ;
e) schimbătoarele de căldură (PIP și PJP);
f) turbinele de abur;
g) condensatoarele turbinelor;
h) generatoarele și anexele acestora;
i) răcitoarele de aer și hidrogen;
j) sistemele de ulei și motoarele electrice;
k) pompele de alimentare.
Articolul 3
Stabilirea fiecărui procedeu de conservare pe tip de echipament are la bază considerente tehnice, economice, de securitate și sănătate în muncă, precum și de protecția mediului.
Articolul 4
Aplicarea prevederilor prezentei norme tehnice va ține seama de particularitățile, dotările și disponibilitățile existente în cadrul fiecărei centrale.
Articolul 5
Conservarea se execută de către personalul autorizat ISCIR conform prescripției PTC2-2003 "Cerințe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă și de apă fierbinte" sau de către firme terțe de specialitate, cu respectarea prevederilor legislative în vigoare referitoare la securitatea și sănătatea personalului, precum și la protecția mediului.
Articolul 6
De realizarea condițiilor tehnice pentru aplicarea conservării echipamentelor răspund conducerile tehnice ale centralelor și șefii secțiilor care dețin echipamentele respective.
Controlul parametrilor fizici (presiune, temperatură, nivele) în instalațiile supuse conservării se efectuează de către secția de exploatare care deține echipamentul.
Articolul 7
Controlul chimic se realizează de către personalul autorizat conform prescripției PTC2-2003 "Cerințe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă și de apă fierbinte", atât pe perioada efectuării operațiilor de conservare propriu-zisă, cât și pe perioada menținerii în stare de conservare.
Eficiența conservării se va demonstra, în funcție de caz, prin urmărirea comportării unor epruvete-martor, la perioadele de control stabilite în cadrul tehnologiei.
Articolul 8
Punerea în funcțiune după conservare se va realiza numai cu avizul secției chimice și cu asistența tehnică a acesteia.
Articolul 9
Metodele de analiză pentru controlul analitic, specifice tehnologiei de conservare, sunt prezentate în anexele nr. 2 și 3.
Articolul 10
Toate verificările și lucrările efectuate în legătură cu conservarea se vor menționa în fișe, registre sau oricare alt sistem de evidență a agregatului de către șeful secției care deține echipamentul supus conservării.
Articolul 11
Perioadele de staționare la care se referă prezenta normă tehnică energetică și pentru care sunt stabilite procedeele specifice de conservare se consideră din momentul opririi instalației.
Articolul 12
Instalațiile realizate suplimentar pentru conservarea cazanelor (rezervoare, pompe) rămân definitiv în dotare, putând fi utilizate de câte ori este necesar.
Articolul 13
Instrucțiunile tehnice de conservare și instrucțiunile tehnice de deconservare ale echipamentului propus pentru conservare/deconservare se elaborează numai de către un executant de specialitate, cu respectarea prescripției PTC2/2003 "Cerințe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă și de apă fierbinte", precum și cu respectarea prezentei norme tehnice energetice, și se avizează de către conducerea tehnică a centralei.
III. Terminologie, clasificare și abrevieri
Articolul 14
În sensul prezentei norme tehnice energetice, termenii și expresiile utilizate se definesc în tabelul de mai jos.
Coroziune de staționare
Procesul electrochimic care se produce în
perioada opririi instalațiilor energetice în
condițiile prezenței simultane a apei (ca
electrolit) și a oxigenului.
Cazan de abur sau apă fierbinte
Instalația care produce abur (apă fierbinte)
la o presiune mai mare decît cea atmosferică
folosind căldura provenită prin arderea unui
combustibil.
Condensator
Suprafața de schimb de căldură care utilizează
apă de răcire și în care are loc condensarea
aburului la ieșirea din turbină.
Conservarea echipamentelor
Totalitatea măsurilor fizice și chimice
necesare pentru asigurarea protecției
anticorozive a acestora pe perioadele de
nefuncționare.
Degazor
Instalația termotehnică sau termochimică cu
ajutorul căreia se elimină din apă unul sau
mai multe gaze dizolvate.
Economizor
Suprafața de schimb de căldură care servește
la încălzirea apei de alimentare a cazanului
cu ajutorul căldurii din gazele de ardere.
Epruvetă
Obiectul confecționat cu scopul de a fi supus
unor încercări fizice și chimice.
Generator electric
Mașina electrică rotativă sincronă, cu poli
înecați, utilizată pentru transformarea
energiei mecanice în energie electrică.
Higroscopic
Calitatea unei substanțe de a absorbi apă sau
vapori de apă dintr-un mediu.
Limitarea coroziunii
Fenomenul realizat prin eliminarea apei (ca
electrolit) sau a oxigenului printr-o
conservare adecvată.
Motor electric
Mașina electrică rotativă (sincronă, asincronă
de curent continuu etc.) care utilizează
energie electrică pentru antrenarea unor
echipamente.
Supraîncălzitor
Suprafața de schimb de căldură, constituită
din țevi sub formă de serpentine, care
servește la supraîncălzirea aburului saturat
peste temperatura de saturație.
Tambur
Rezervorul cilindric legat la țevile de apă și
abur ale unui cazan, care servește la
separarea apei din abur.
Turbina cu abur
Mașina termică motoare, care transformă
energia aburului (produs de un generator de
abur) în energie mecanică, prin intermediul
unor palete în mișcare de rotație.
Vaporizator
Circuit închis sau deschis compus din țevi
vaporizatoare, colectoare și care servește la
vaporizarea apei utilizând căldura degajată
prin arderea unui combustibil.
ANRE
Autoritatea Națională de Reglementare în
Domeniul Energiei
CAF
Cazan de apă fierbinte
CMP
Corp de medie presiune (a turbinei)
CJP
Corp de joasă presiune (a turbinei)
EPA
Electropompa de alimentare
NTE
Normă tehnică energetică
PAR
Preîncălzitor de aer regenerativ
PIP
Preîncălzitor de înaltă presiune
PJP
Preîncălzitor de joasă presiune
PTC2-2003
Prescripția tehnică ISCIR "Cerințe tehnice
privind regimul chimic al cazanelor de abur,
de apă caldă și de apă fierbinte"
VIR
Ventil de închidere rapidă
VR
Ventil de reglaj
p.a.
Pentru analiza
IV. Acte normative de referință
a)
Legea apelor nr. 107/1996 , cu modificările și completările ulterioare;
b)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005
privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 265/2006 , cu modificările și completările ulterioare;
c)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000
privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 426/2001 , cu modificările și completările ulterioare;
d)
Hotărârea Guvernului nr. 1.022/2002
privind regimul produselor și serviciilor care pot pune în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și protecția mediului;
e)
Hotărârea Guvernului nr. 349/2005
privind depozitarea deșeurilor, cu completările ulterioare;
f) Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanți a apelor uzate industriale și orășenești la evacuarea în receptorii naturali, NTPA 001/2002, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 188/2002
pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare;
g) Normativul privind condițiile de evacuare a apelor uzate în rețelele de canalizare ale localităților și direct în stațiile de epurare, NTPA 002/2002, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 188/2002
pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare;
h)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 152/2005
privind prevenirea și controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări prin
i)
Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 ;
j)
Hotărârea Guvernului nr. 1.218/2006
privind stabilirea cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă pentru asigurarea protecției lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici;
k)
Hotărârea Guvernului nr. 1.093/2006
privind stabilirea cerințelor minime de securitate și sănătate pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă;
l)
Hotărârea Guvernului nr. 1.091/2006
privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă;
m)
Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006
privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă;
n)
Hotărârea Guvernului nr. 971/2006
privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă.
V. Principii generale de conservare a echipamentelor energetice
Articolul 15
În funcție de principiul care stă la baza procedeului de conservare, conservarea echipamentelor energetice se clasifică în:
- conservarea în stare caldă, care se aplică în general la cazanele de abur, preîncălzitoare, cazane de apă fierbinte;
- conservarea uscată, care constă în păstrarea echipamentelor în condițiile unei uscări totale; procedeul este recomandat pentru perioade lungi de staționare;
- conservarea umedă, care are scopul de a îndepărta oxigenul din spațiul conservat prin blocare cu substanțe chimice.
Procedeele de conservare aplicabile la oprirea din funcționare a echipamentelor energetice, în scopul prevenirii coroziunii de staționare, sunt de o mare diversitate, în funcție de tipul și construcția echipamentului, de calitatea materialelor din care sunt confecționate echipamentele, de cerințele impuse de exploatare și de protecția mediului, de perioada de conservare necesară, de timpul necesar pentru deconservare și atingerea parametrilor de pornire ai echipamentelor energetice, de posibilitățile de dotare locală și de sursele financiare posibil de alocat acestor operațiuni etc.
V.1. Conservarea în stare caldă
Articolul 16
Se folosește în special la cazane și constă în menținerea acestora în stare de rezervă caldă, la temperaturi între 110-200°C, cu menținerea în circulație a agentului de umplere (apă demineralizată alcalinizată). Se recomandă supravegherea atentă a regimului apei. Instalațiile de blocare și dirijare a aerului vor fi menținute închise pentru a se reduce necesarul de căldură. Acest procedeu este considerat a fi cel mai scump din cauza consumului de energie necesar menținerii căldurii în instalații.
V.2. Conservarea uscată
Articolul 17
Păstrarea echipamentelor în condițiile unei uscări totale este procedeul cel mai satisfăcător pentru perioade lungi de conservare.
Protecția împotriva coroziunii prin conservare uscată este sigură numai atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții concomitente:
- în sistemul uscat, conservat, umiditatea relativă a aerului să fie sub 30%;
- pe suprafețele de protejat ale instalației să nu se afle depuneri puternic higroscopice, deoarece acestea prin absorbția umidității remanente în aer pot provoca coroziuni chiar în condițiile unei umidități menținute sub 30%;
În funcție de procedeele utilizate pentru uscarea spațiului de protejat, conservarea uscată poate fi:
- conservare cu aer uscat;
- conservare cu aer cald;
- conservare cu substanțe de absorbție solide;
- conservare cu gaze inerte.
V.2.1 Conservarea cu aer uscat
Articolul 18
Se efectuează prin introducerea aerului uscat în instalația de protejat.
Pentru realizarea unei conservări uscate este necesară, ca o primă fază, îndepărtarea apei din circuite prin mijloace tehnologice specifice (drenaje, purjări, aerisiri etc.). Dacă se trece direct de la regim de producere de abur la regim de conservare, se poate folosi căldura acumulată în pereții suprafețelor de schimb termic pentru uscarea părții apă-abur. Dacă însă după oprirea grupului se efectuează lucrări de reparații la echipamentele conservate, măsurile de uscare devin ineficiente și mult mai scumpe. În condițiile unei instalații răcite, este necesar un debit ridicat de aer fierbinte, filtrat. Dacă costul conservării cu aer uscat devine prea mare, în funcție de tipul echipamentului și de durata opririi, se recomandă conservarea umedă.
Aerul uscat necesar conservării se obține în instalații speciale, unde umiditatea aerului este îndepărtată prin procedee fizice sau preluată de un agent higroscopic.
Pentru asigurarea unei eficiențe ridicate a instalației de uscare, agentul higroscopic trebuie să îndeplinească minimum următoarele condiții:
- să absoarbă umiditatea într-un timp relativ scurt;
- să fie regenerabil;
- să fie ușor de înlocuit la epuizarea lui.
Aerul necesar uscării trebuie să fie curat. Pentru aceasta, instalația de uscare se dotează cu un filtru de aer pe conducta de aspirație. Pentru a preveni pătrunderea aerului atmosferic umed în instalația conservată, este necesară menținerea unei ușoare suprapresiuni.
Controlul pe perioada conservării constă în măsurarea umidității relative a aerului și a presiunii în instalație. În funcție de valorile acestor 2 factori, alimentarea cu aer uscat se poate face continuu sau intermitent.
V.2.2. Conservarea cu aer cald
Articolul 19
Se realizează prin aducțiune de aer cald în circuitul ce trebuie conservat. Aerul utilizat trebuie să nu conțină contaminanți de tipul ulei, praf, SO(2). La conservarea cu aer cald, este necesară menținerea tuturor componentelor instalației pe toată perioada conservării la aceeași temperatură, mai mare decât temperatura punctului de rouă a aerului cald evacuat, pentru a se evita condensarea vaporilor de apă din aerul de conservare. Supravegherea regimului de conservare se face prin măsurarea temperaturii și a umidității relative a aerului la intrarea și la ieșirea din instalația supusă conservării. Se recomandă să se efectueze și măsurători de temperatură a materialelor ce compun circuitul supus conservării, în funcție de posibilități.
V.2.3. Conservarea cu substanțe de absorbție solide
Articolul 20
Se utilizează pentru echipamentele a căror configurație nu este complicată (degazoare, rezervoare etc.) și constă în introducerea unui agent higroscopic în interiorul echipamentelor prin gurile de vizitare.
Rolul agentului de conservare este de a absorbi umiditatea remanentă din instalație. În cazul utilizării silicagelului ca agent higroscopic, este necesară introducerea unei cantități de silicagel de 2-3 ori mai mare decât cea teoretic necesară, știut fiind că silicagelul poate absorbi umiditatea până la 35% din greutatea proprie. Se va evita însă contactul direct al silicagelului cu suprafețele metalice.
V.2.4. Conservarea cu gaze inerte
Articolul 21
Pentru conservarea cu gaze inerte se utilizează azot. Protecția anticorozivă cu azot urmărește împiedicarea pătrunderii oxigenului din aer în spațiul interior de conservare. Se utilizează azot de puritate 99,9%.
După răcirea apei din instalație sub 100°C, aceasta se va evacua concomitent cu introducerea azotului prin dezlocuire. Pe toată durata conservării se va menține o suprapresiune ≥0,03 MPa.
Conservarea cu azot se realizează la instalațiile la care se poate menține o etanșare perfectă pentru reducerea pierderilor și evitarea pericolului de intoxicare a personalului, respectând legea securității și sănătății în muncă, precum și fișa tehnică a produsului. Trebuie menționat, de asemenea, pericolul prezentat de umiditatea conținută de azot în situațiile când puritatea lui nu este cea recomandată, fact ce a condus adesea, în practică, la coroziunea echipamentelor considerate conservate.
V.3. Conservarea umedă
Articolul 22
Deși menținerea în stare uscată a instalației este cea mai simplă metodă pentru conservare, s-a constatat că nu întotdeauna se poate îndepărta umiditatea remanentă în instalație. Urmarea este că în instalație rămâne apă un timp îndelungat, care se saturează în oxigen și devine deosebit de agresivă. Această situație se poate produce în special în instalațiile moderne, unde țevile au lungimi mari, configurație complicată și unde nu se poate controla umiditatea relativă a aerului după uscare în diverse puncte din instalație.
În aceste situații se recurge la una dintre metodele de conservare umedă. Acestea pot fi:
- conservarea cu hidrazină și mijloace de alcalinizare;
- conservarea cu soluții de azotit de sodiu și tetraborat de sodiu (borax);
- conservarea cu soluție amoniacală de leucrozin C;
- conservarea cu soluții de lapte de var, specifică echipamentelor din oțel carbon;
- conservarea cu substanțe tensoactive (octadecilamina-ODA);
- conservarea cu fluid de protecție aditivat cu inhibitori de coroziune.
Conținutul de hidrazină (agent complexant al oxigenului) și amoniac (reactiv cu rol de reglare a pH-ului) variază în funcție de concentrația de săruri a apei cu care se prepară soluția de conservare, precum și de durata opririi.
Conservarea cu soluții de azotit de sodiu și borax constă, în principal, în realizarea unei pasivizări electrochimice a suprafețelor metalice feroase chiar și în prezența oxigenului.
Conservarea cu soluții de leucrozin C se realizează în mod asemănător metodei cu azotit de sodiu și borax, efectul protector al azotitului fiind dublat de cel al aminei. Față de metoda care are la bază azotit de sodiu, cea pe bază de azotit de diciclohexilamină (leucrozin C) prezintă avantajul că se poate utiliza și prin absorbția în abur a agentului conservant, metoda aplicându-se la instalațiile unde nu se poate introduce apă, de exemplu turbina.
Substanțele tensoactive (octadecilamina) au proprietatea de a forma un film hidrofob pe suprafețele metalice, care acționează ca un strat protector împotriva coroziunii metalului. Concentrația octadecilaminei (ODA) în soluția de conservare variază în funcție de gradul de încărcare cu oxizi de fier și depuneri a suprafețelor metalice care urmează a fi conservate și de compoziția chimică a depunerilor.
VI. Normativ pentru conservarea cazanelor de abur
VI.1. Considerații
Articolul 23
Pentru conservarea cazanelor de abur se utilizează procedee diferite, în funcție de durata opririi, de configurația circuitului de conservat, de necesitatea intervenției pentru reparații la subansamblele cazanului, în funcție de anotimp și de posibilitățile interne, precum și de costurile de conservare.
Articolul 24
În cazul opririi și menținerii cazanului în rezervă caldă, nu se iau măsuri speciale de conservare.
Articolul 25
În situația în care cazanul este oprit în rezervă caldă și este necesară intervenția la un anumit subansamblu, cazanul se descarcă de presiune, subansamblul se golește în stare caldă și se efectuează reparația fără măsuri de conservare.
Articolul 26
Conservarea pentru perioade de staționare de până la o lună se realizează prin uscare, utilizând căldura proprie de oprire.
La schemele bloc, în cazul existenței unui strat de magnetită corespunzător și asigurării unei uscări eficiente a suprafețelor interioare de schimb de căldură ale cazanului, se admite ca metoda de conservare utilizând căldura proprie să se aplice pentru o perioadă de staționare de până la 3 luni.
Articolul 27
Conservarea cazanelor pe perioade mai mari, până la un an, se poate efectua prin:
A. procedeul umed:
a) conservare cu soluții cu azotit de sodiu și tetraborat de sodiu (borax);
b) conservare cu soluții de hidrazină și amoniac;
c) conservare cu substanțe tenso-active (octadecilamina-ODA);
d) alte procedee aplicate în centrale demonstrate pe plan intern sau internațional;
B. procedeul uscat.
Articolul 28
Conservarea supraîncălzitorului intermediar se face numai uscat, utilizându-se atât căldura proprie a cazanului la oprire, cât și căldura de la calorifere și arzătoare, în caz de necesitate.
Articolul 29
Conservarea pentru perioade mai mari de un an se efectuează prin:
A. procedeul umed: cu soluții cu azotit de sodiu și tetraborat de sodiu (borax); cu soluții de hidrazină și amoniac; cu substanțe tenso-active (octadecilamina- ODA ); alte procedee aplicate în centrale, demonstrate pe plan intern și internațional;
B. procedeul uscat.
VI.2. Conservarea cazanelor de abur pe perioadă scurtă (1-3 luni)
Conservarea uscată prin utilizarea căldurii proprii
Articolul 30
Pentru prevenirea coroziunii suprafețelor metalice ale cazanului, pe perioada opririlor în reparație sau în rezervă până la o lună sau 3 luni (conform art. 26) cazanul se va conserva uscat prin utilizarea căldurii proprii. Se va izola și se va asigura separarea cazanului de celelalte circuite și instalații pentru a preveni orice posibilitate de pătrundere a apei sau aburului pe perioada de conservare.
Pentru utilizarea căldurii remanente din cazan se vor etanșa toate gurile de vizitare, clapetele de aer și gaze, șibărele.
După oprirea grupului, golirea se va face astfel:
- la scăderea presiunii în supraîncălzitorul intermediar la 3 bari se vor deschide ventilele de drenare și aerisire a supraîncalzitorului intermediar, verificându-se circulația prin conductele de drenare;
- la scăderea temperaturii la ieșirea din vaporizator la 150°C, se va face golirea părții de înaltă presiune a cazanului prin deschiderea ventilelor de golire și aerisire a vaporizatorului, a recipientului de pornire (acolo unde există) și a celorlalte suprafețe de schimb de căldură, verificându-se circulația prin conductele de drenare;
- pentru golirea apei din cazan se pot utiliza instalațiile de colectare-drenare existente, cu condiția obligatorie de a asigura evacuarea liberă a apei din cazan, fără posibilitatea de circulație inversă (din colectoare sau expandoare spre cazan), iar în caz de nerealizare a acestei condiții se vor amenaja circuite de golire distincte. La adoptarea acestei metode este obligatoriu să se realizeze drenaje și aerisiri (acolo unde nu există), astfel încât să se asigure golirea (drenarea) tuturor elementelor și subansamblelor cazanului (colectoare, conducte, armături etc.), unde se poate colecta apă sau abur condensat;
- după golirea în stare caldă se va izola și se va asigura separarea cazanului de celelalte circuite și instalații pentru a preveni orice posibilitate de pătrundere a apei sau aburului pe perioada de conservare.
În cazul în care există posibilitatea ca în zone ale cazanului să rămână apă, se va asigura suplimentar uscarea prin utilizarea și a altor surse de încălzire-uscare (arzătoare, calorifere).
VI.3. Conservarea cazanelor de abur pe o perioadă de până la un an
VI.3.1. Conservarea umedă cu azotit de sodiu și tetraborat de sodiu (borax)
Articolul 31
Principiul de bază la utilizarea conservării cu soluții de azotit de sodiu și tetraborat de sodiu constă în pasivizarea electrochimică a suprafețelor feroase în prezența oxigenului.
Articolul 32
Procedeul de conservare cu soluții de azotit de sodiu și tetraborat de sodiu poate fi folosit atât ca metodă umedă, prin umplerea și menținerea soluției în cazan, cât și prin umplere-golire, asigurând o protecție a cazanului pe perioada reparațiilor și în timpul iernii.
Procedeul poate fi aplicat și la cazanele din care nu se poate goli complet apa, inhibând efectul coroziv al apei rămase în instalație.
Articolul 33
Soluția de conservare este activă timp de un an. Se recomandă ca soluția să fie păstrată și depozitată în caz de umplere-golire, iar în funcție de calitatea acesteia se va proceda la reconcentrare ori de câte ori este cazul.
Articolul 34
Necesarul de reactivi de conservare variază în funcție de conductivitatea apei cu care se prepară soluția, conform tabelului nr. 1. Tabelul nr. 1 ┌─────────────────┬──────────────────┬──────────────────┬────────────────────┐ │ Conductivitatea │ Valoarea pH-ului │ Concentrația de │ Concentrația de │ │ apei (æS/cm) │ soluției de │ azotit de sodiu │ borax (g/kg) │ │ │ conservare │ (g/kg ) │ │ ├─────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────────┤ │ ≤0,2 │ 8,0-9,0 │ 3,0 │ 0,25 │ ├─────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────────┤ │ ≤10 │ 8,5-9,5 │ 3,0 │ 1,0 │ ├─────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────────┤ │ >10 │ 9,0-9,5 │ 5,0 │ 1,0 │ └─────────────────┴──────────────────┴──────────────────┴────────────────────┘
Articolul 35
Instalația de conservare cuprinde un rezervor de preparare a soluției de conservare (care poate fi degazorul, acolo unde este posibil), o pompă de umplere și recirculare (care poate fi EPA, acolo unde este posibil) și circuitul cazanului care variază în funcție de tipul cazanului.
Pentru exemplificare, se prezintă mai jos circuitele de conservare pentru două tipuri caracteristice de cazane:
a) cazanul de 1.035 t/h cu străbatere forțată, care cuprinde: rezervor pentru soluția de conservare (degazor)-pompă (EPA)-preîncălzitor de înaltă presiune-economizor-vaporizator-supraîncălzitor 1-supraîncălzitor 2-supraîncălzitor 3-expandor de înaltă presiune-rezervor;
b) cazanul de 420 t/h cu circulație naturală, care cuprinde: rezervor pentru soluția de conservare-pompă-colector, de unde circuitul urmează două căi:
- colector-economizor-tambur;
- colector-ecran-tambur și apoi ambele căi se unesc și străbat supraîncălzitorul frontal-supraîncălzitorul paravan-supraîncălzitorul convectiv-rezervorul.
Articolul 36
Etapele procedeului de conservare cu azotit de sodiu și borax sunt următoarele:
a) izolarea cazanului de celelalte circuite și față de turbină;
b) prepararea soluției de conservare în șarje la concentrația prevăzută în tabelul nr. 1 și încălzirea acesteia la 60-65°C, în rezervorul de preparare;
c) introducerea soluției în cazan prin menținerea aerisirilor deschise; operațiile de la lit. b) și c) se repetă până ce întregul sistem al cazanului se umple cu soluția de conservare;
d) recircularea soluției de conservare în circuitul închis (rezervor-pompă-cazan-rezervor) cu menținerea temperaturii soluției pe toată perioada recirculării la 60-65°C. Realizarea temperaturii se face prin introducerea de abur în rezervorul de preparare și, după caz, prin aprinderea arzătoarelor;
e) recircularea soluției după omogenizare se efectuează timp de circa 8 ore, pentru conservare pe durate de 2-3 luni și timp de circa 24 ore, la staționări de circa un an.
Articolul 37
Instalația supusă conservării prin procedeul cu azotit de sodiu și borax se menține plină cu soluția de conservare, caz în care se asigură protejarea acesteia pe durata de un an.
Articolul 38
Dacă sunt necesare intervenții la cazan pe perioada staționării, cazanul se va goli de soluția de conservare, protecția realizată prin umplere-recirculare (circa 24 ore) - golire asigurând conservarea eficientă până la 6 luni, cu condiția ca în instalație să nu se mai introducă apă sau abur. Golirea instalației este necesară și la apariția pericolului de îngheț (iarnă).
În cazul în care există posibilitatea ca în porțiuni ale cazanului să rămână apă, se va asigura suplimentar uscarea prin utilizarea unor surse de încălzire-uscare (arzătoare-calorifere).
Articolul 39
La golire, soluția de conservare se va neutraliza, folosind ureea în cantitate echivalentă cu azotitul de sodiu la pH 2-3 (realizat cu acid), urmată de diluare.
Articolul 40
Evacuarea soluției la canalizare se va efectua numai în condițiile încadrării concentrației de azotit de sodiu în limitele prevăzute de reglementările de mediu legale în vigoare.
Articolul 41
Dacă evacuarea se face la circuitul de zgură și cenușă, nu mai este necesară neutralizarea (are loc oxidarea azotitului la azotat).
Articolul 42
Este bine ca soluția de conservare să se depoziteze într-un rezervor metalic, pentru a fi reutilizată la conservarea cazanului sau a altor echipamente, întrucât ea este activă timp de un an.
Articolul 43
Punerea în funcțiune a cazanului după conservare nu ridică probleme deosebite. În prealabil, se golește cazanul de soluția de conservare.
Articolul 44
Controlul analitic constă în determinări de pH și de concentrație de azotit de sodiu. Acesta are loc la următoarele faze:
a) prepararea soluției de conservare;
b) recircularea și omogenizarea;
c) menținerea cazanului plin cu soluția de conservare;
d) neutralizarea și evacuarea.
Metoda de determinare a concentrației de azotit de sodiu este prezentată în anexa nr. 2.
VI.3.2. Conservarea cu substanțe tensoactive (octadecilamină-ODA)
Articolul 45
Principiul de bază la utilizarea octadecilaminei (ODA) pentru conservarea echipamentelor energetice este formarea pe suprafețele interioare ale echipamentului a unei pelicule aderente și continue de conservant care protejează metalul față de acțiunea factorilor agresivi, conducând astfel la reducerea substanțială a vitezei proceselor de coroziune.
Articolul 46
Procedeul de conservare cu octadecilamină (ODA) folosește ca metodă de aplicare antrenarea (emulsionarea) substanței conservante atât în apă (pentru cazan, rezervoare etc.), cât și în abur (pentru turbină). După terminarea conservării instalația se golește complet de soluția de conservare.
Articolul 47
Efectul conservării este garantat pentru un an. Dacă este necesară conservarea pe o durată mai mare se va repeta operația de conservare în aceleași condiții.
Articolul 48
Pentru stabilirea cantității de octadecilamină (ODA) necesară conservării se determină în prealabil gradul de încărcare specifică cu depuneri a echipamentului care urmează a fi conservat. Pentru încărcări relativ mici (până la 100 mg/mp) se utilizează concentrații de 20-50 mg/l octadecilamină (ODA). Pentru încărcări specifice relativ mari (300-400 mg/mp) se utilizează concentrații de 100 mg/l octadecilamină (ODA), concentrație care variază în funcție de frecvența și debitul purjării. O încărcare specifică mare (>200 g/mp) a suprafeței metalice determină implicit o frecvență mărită a purjării (chiar și mărirea debitului de purjare), ceea ce determină, la rândul său, un consum mărit de octadecilamină (ODA). Calculul cantității de octadecilamină (ODA) se face pentru întregul volum de conservare.
Articolul 49
Instalația de conservare cuprinde un rezervor de preparare a soluției de conservare, prevăzut cu manta de încălzire, conducte de barbotare abur și de evacuare soluție de conservare, agitator, gură de vizitare și sticlă de nivel. Pe conducta de plecare și în interiorul rezervorului sunt prevăzute locuri de montare a termometrelor pentru controlul temperaturii. Dozarea octadecilaminei (ODA) în circuite se face cu ajutorul a două pompe dozatoare (una în funcție și una în rezervă). Debitul pompelor dozatoare și presiunea maximă de refulare se stabilesc de către furnizorul tehnologiei de conservare. Circuitul de dozare trebuie să fie însoțit de circuit de abur pentru a preveni scăderea temperaturii sub 70°C.
Articolul 50
Pentru elaborarea schemei tehnologice de conservare se vor lua în considerare:
- tipul de cazan;
- circuitele constructive și funcționale;
- circuitele de conservare;
- posibilitățile de dozare a conservantului în circuit.
Pentru conservarea grupului energetic se vor stabili trasee care vizează conservarea consecutivă a cazanului, corpului de înaltă presiune a turbinei, corpului de medie și joasă presiune a turbinei, PJP-urile, degazorul și PIP-urile.
Pentru conservarea cazanelor de abur se va stabili un singur traseu: economizor-ecran vaporizator-supraîncălzitoare cu închiderea circuitului pe traseul de condensat.
Articolul 51
Etapele procedeului de conservare cu octadecilamină (ODA) sunt următoarele:
a) izolarea cazanului de celelalte circuite și față de turbină;
b) prepararea soluției de conservare în șarje, astfel:
- se umple rezervorul de dozare cu apă demineralizată sau dedurizată până la 3/4 din înălțime;
- se încălzește apa din rezervor la 70-80°C;
- se pornește agitatorul mecanic al rezervorului;
- se adaugă cantitatea de octadecilamină (ODA), calculată conform art. 48, în șarje, astfel încât soluția concentrată să fie între 10-20 g/l;
- se adaugă intermitent acid acetic pentru stabilizarea emulsiei (aspect limpede al soluției) în raport de 1 ml acid acetic la 100 mg octadecilamină (ODA);
- pe măsura consumării conservantului, prin dozarea lui în circuit, se procedează la prepararea în continuare a emulsiei conservante până la terminarea operației de conservare.
Pentru exemplificare, în anexa nr. 3 este prezentată succesiunea manevrelor la conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur și turbină SKODA de 100 MW).
c) umplerea cazanului cu apă demineralizată până la nivelul minim stabilit de normele de exploatare;
d) punerea în funcțiune a arzătoarelor pentru ridicarea temperaturii în cazan;
e) dozarea emulsiei apoase concentrate de octadecilamină (ODA) la atingerea temperaturii de 70-80°C, dozare care se efectuează continuu pe toată perioada procesului de conservare;
f) reglarea parametrilor și menținerea acestora pe întreaga perioadă a procesului de conservare în funcție de caracteristicile cazanului ce urmează a fi conservat;
g) încheierea conservarii: un traseu se consideră conservat în momentul în care valoarea octadecilaminei (ODA) atinge valoarea minimă de 10 mg/l, iar valorile indicilor analizați [Fe total, SiO(2), Cu] s-au stabilizat. După terminarea conservării se fac următoarele manevre:
- se oprește dozarea octadecilaminei (ODA);
- se declanșează cazanul;
- se deschid purjele și drenajele cazanului;
- se închide apa de răcire la punctele de prelevare a probelor;
- când temperatura a ajuns la 60°C se golește circuitul la neutralizare; evacuarea soluției de conservare se va efectua cu respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare.
Articolul 52
Evaluarea eficacității conservării se apreciază după valoarea adsorbției specifice a conservantului la suprafața metalică a echipamentului, care nu trebuie să fie mai mică de 0,3 æg/cmp. Suplimentar calitatea conservării se apreciază după efectuarea testelor:
- de coroziune;
- hidrofobic;
- aspectarea suprafețelor.
Metodele de testare de mai sus sunt explicitate în anexa nr. 3.
Articolul 53
Controlul analitic constă în determinări din oră în oră. Controlul analitic se recomandă să se efectueze după:
- SR ISO 6332/1996 - Fe total;
- SR 8965-1,2,3/1995 - Cupru;
- SR ISO 9297/2001 - Cloruri;
- SR 7566/1993 - Silice;
- STAS 7313/1982 - duritate totală;
- concentrația octadecilaminei (ODA) conform metodei elaborate de Facultatea de Chimie Analitică - Universitatea Politehnica București
Metoda de determinare a concentrației de octadecilamină (ODA) este explicitată în anexa nr. 3.
Punctele de prelevare a probelor pentru controlul chimic sunt:
- apă alimentare;
- apă cazan;
- abur saturat;
- abur supraîncălzit;
- condensat.
Punerea în funcțiune a cazanului după conservare nu necesită măsuri speciale de deconservare deoarece se face în aceleași condiții ca pornirea din stare rece până la atingerea parametrilor normali de funcționare.
VI.3.3. Conservarea umedă cu hidrazină și amoniac
Articolul 54
Se realizează prin menținerea cazanului plin cu soluția de conservare pe perioada staționării.
Articolul 55
Protecția anticorozivă cu hidrazină și amoniac asigură pentru un timp limitat (1-30 de zile) o pasivizare eficientă a straturilor de oxizi produși în timpul funcționării.
Articolul 56
Schema de principiu pentru un circuit de conservare cuprinde: rezervor de dozare a reactivilor (hidrazină și amoniac) - pompă de circulație - conducte tur la cazan-economizor-vaporizator-supraîncălzitoare-conducte retur - rezervor de dozare. Schema de conservare se va adapta la condițiile concrete din instalații.
Articolul 57
Conservarea se va realiza cu apă demineralizată și degazată la temperatura de 100-120°C.
Articolul 58
Concentrațiile de hidrazină și amoniac variază în funcție de durata opririi și de conținutul de săruri din apă, conform tabelului nr. 2. Tabelul nr. 2 ┌────────────────────┬────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┐ │ Conținutul de │ │ Cantitatea de │ Cantitatea de │ │ săruri în apă, mg/l│Durata opririi, zile│ hidrazină, mg/l │ amoniac, mg/l │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 0,1 │ ≤10 │ 100 │ 10 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 0,1 │ >10 │ 300 │ 50 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 5 │ ≤ 10 │ 100 │ 100 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 5 │ >10 │ 300 │ 100 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 50 │ ≤ 10 │ 100 │ 500 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 50 │ >10 │ 300 │ 500 │ └────────────────────┴────────────────────┴──────────────────┴─────────────────┘
Articolul 59
Concentrațiile de hidrazină și amoniac, conform tabelului nr. 2, asigură o conservare a sistemelor închise pe o perioadă de circa 30 de zile.
Articolul 60
Pentru perioadele de staționare mai mari de 30 de zile este posibilă utilizarea procedeului de conservare umedă cu hidrazină și amoniac, fiind necesară însă creșterea concentrației de hidrazină la circa 450-500 mg/l.
Adaosul de hidrazina și amoniac se realizează prin recircularea și încălzirea soluției la 100-120°C, pentru omogenizarea și activarea hidrazinei. Completarea, încălzirea și recircularea trebuie efectuate la intervale de maxim o săptămână.
Articolul 61
Realizarea practică a operației de conservare cu hidrazină și amoniac presupune următoarele etape:
a) se izolează cazanul de celelalte circuite anexe;
b) se umple circuitul de conservat cu apă demineralizată și degazată, lăsând aerisirile deschise, până când prin acestea începe să curgă apa;
c) se recirculă apa pentru depistarea eventualelor neetanșeități, care se pot remedia;
d) se dozează în circuit hidrazină și amoniac în cantitatea necesară, conform tabelului nr. 2 sau art. 60.
În această etapă are loc concomitent și încălzirea soluției la temperatura de 100-120°C (temperatură la care hidrazina este activă);
e) după omogenizarea concentrațiilor, se mai recirculă soluția timp de 2-3 ore, timp în care se efectuează controlul analitic; controlul analitic se recomandă să se efectueze după: STAS 8997/79- concentrația de hidrazină și STAS 8619-3/1990-pH;
f) se oprește circulația și se închid ventilele, cazanul rămânând în conservare.
Articolul 62
La punerea în funcțiune a cazanului, soluția de conservare se va îndepărta prin dezlocuire cu apă demineralizată și degazată. La evacuare soluția se va dilua până la maximum 0,5 mg hidrazină/l. Evacuarea soluției de conservare se va efectua cu respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare.
Articolul 63
Procedeul este aplicabil și pentru perioadele de după reparații la cazan, când acesta nu este pus în funcțiune, imediat după efectuarea probei hidraulice sau după spălarea chimică.
Articolul 64
Conservarea supraîncălzitorilor intermediari se va realiza prin uscare, utilizând căldura proprie a cazanului la oprire, cât și caloriferele și arzătoarele, în caz de necesitate.
VI.3.4. Conservarea cazanelor cu aer uscat
VI.3.4.1. Conservarea cazanului pe partea interioară a suprafețelor de schimb de căldură
Articolul 65
Principiul de bază constă în îndepărtarea apei care intervine în reacțiile electrochimice de coroziune, prin absorbție de către un agent higroscopic amplasat într-un sistem de uscare sau alte metode fizice.
Articolul 66
În vederea aplicării procedeului cu aer uscat, la oprire cazanul trebuie uscat, folosindu-se căldura proprie (subcap. VI.2.). În caz contrar, timpul afectat uscării și consumul energetic sunt mult prea ridicate, preferându-se o tehnologie umedă.
Articolul 67
Instalațiile de uscare folosite sunt de diferite tipuri și capacități. Se pot utiliza uscătoare fixe sau uscătoare mobile.
Articolul 68
În principal, un uscător constă dintr-un ventilator de aer și un corp de absorbție, care absoarbe umiditatea din aer și care se regenerează periodic.
Articolul 69
Cuplarea instalației de uscare la cazan se realizează prin racorduri cu țevi, furtunuri flexibile sau flanșe.
Articolul 70
În vederea realizării conservării cu aer uscat este necesară amenajarea punctelor de măsură a umidității.
Articolul 71
Numărul de uscătoare necesare pentru un cazan este în funcție de capacitatea uscătorului și de volumul de aer al cazanului.
Articolul 72
Intrarea aerului uscat se va efectua, de regulă, la cazanele cu străbatere directă pe la expandorul de înaltă presiune, iar la cazanele cu circulație naturală, pe la tambur.
Articolul 73
Aerul se va usca până la atingerea unei umidități relative la ieșire < 30%.
Articolul 74
Pentru a se preveni pătrunderea de aer din exterior se va menține pe toată perioada conservării uscate o ușoară suprapresiune de aer uscat în instalație [minimum 10 mm H(2)O].
Articolul 75
În timpul conservării, la punctele de măsură se vor urmări presiunea aerului, temperatura și umiditatea relativă a aerului evacuat.
Articolul 76
La creșterea umidității (în apropierea celei limită) este necesară o nouă alimentare cu aer uscat.
Articolul 77
În anexa nr. 1 se prezintă, în principiu, o instalație de producere a aerului uscat.
VI.3.4.2. Conservarea cazanului pe partea exterioară a suprafețelor de schimb de căldură
Articolul 78
Conservarea cazanului pe partea exterioară a suprafețelor de schimb de căldură se realizează prin uscare.
Articolul 79
Conservarea are scopul de a preveni absorbția umidității de către depunerile higroscopice conținând oxizi de sulf, care pot genera prin formarea de acid sulfuric liber coroziuni accentuate ale suprafețelor metalice.
Articolul 80
Conservarea pe partea exterioară a suprafețelor de schimb de căldură se realizează, de regulă, la cazanele care au funcționat cu păcură.
Articolul 81
La cazanele care au funcționat cu cărbune, este necesară analiza compoziției chimice a depunerilor de pe părțile exterioare ale suprafețelor de schimb de căldură. Dacă acestea nu conțin elemente corozive, nu sunt necesare măsuri speciale de protecție. Dacă se constată prezența unor elemente corozive, se iau aceleași măsuri de conservare ca în cazul cazanelor funcționând pe păcură.
Articolul 82
Pentru realizarea uscării părților exterioare ale suprafețelor de schimb de căldură cu aer uscat, se instalează uscătoare fie pe canalele de gaze arse în amonte de focar, fie pe partea de admisie a aerului în focar. Este recomandat ca punerea în funcțiune a agregatului de uscare a aerului după oprirea cazanului să se facă la un nivel al temperaturii la care umiditatea atmosferică nu a pătruns încă în cazan.
Articolul 83
La cazanele cu preîncălzitoare rotative, uscătoarele se pot instala la intrarea aerului în PAR.
Articolul 84
Odată cu uscarea cazanului, se poate realiza și uscarea circuitului de aer al PAR și a canalelor de gaze arse.
Articolul 85
Fluxul de aer uscat, numărul de uscătoare și locul de amplasare depind de construcția cazanului.
Articolul 86
Cazanul trebuie etanșat în așa fel încât să se evite pătrunderea de aer atmosferic.
Articolul 87
Dacă neetanșeitățile clapetelor și secțiunea de ieșire sunt prea mari, se va face o etanșare cu materiale corespunzătoare.
Articolul 88
Procedeul cu aer uscat nu este indicat să se aplice la opriri scurte.
Se recomandă ca la conservarea cazanelor de abur pe o durată mai mare de un an:
- să se verifice periodic calitatea conservării;
- să se aducă, după caz, soluția/atmosfera inertă de conservare la parametrii impuși, conform metodelor specificate la cap. VI.3.
VII. Normativ pentru conservarea cazanelor de apă fierbinte
Articolul 89
Prezentul normativ se referă la protecția anticorozivă a cazanelor de apă fierbinte în timpul staționării.
Articolul 90
Pentru conservarea cazanelor de apă fierbinte, pentru opriri de până la o lună, se menține cazanul plin cu apă dedurizată și degazată în circulație continuă. Acest procedeu se poate aplica și în cazul trecerii CAF-urilor în rezervă, pentru a asigura pe timp friguros necesarul consumurilor de vârf.
Articolul 91
Conservarea pentru perioade de lungă durată din sezonul de iarnă (1 lună-6 luni) se realizează cu soluții de azotit de sodiu și tetraborat de sodiu, prin umplere-golire, conform normativului privind conservarea cazanelor de abur (vezi cap. VI.3.1).
Articolul 92
Conservarea CAF-urilor se poate realiza prin asigurarea unei recirculații continue de apă dedurizată și degazată prin cazane, la debit redus. Aceasta se aplică mai ales în cazul existenței unui număr redus de CAF-uri prin care se livrează apă caldă menajeră sau apă pentru termoficare.
Articolul 93
Conservarea pentru opririle de vară se realizează cu soluții de lapte de var [Ca (OH)2]. Instalația de conservare constă din:
- rezervorul de preparare a laptelui de var;
- pompele de umplere și recirculare;
- CAF-urile;
- conductele provizorii, armăturile.
Soluția de conservare se prepară cu apă dedurizată.
Parametrii de lucru prevăzuți pentru realizarea conservării sunt:
- concentrația optimă: 0,8-1,4 g/l Ca (OH)2;
- pH > 11;
- temperatura de lucru: 20-25°C;
- timpul de amestecare a varului praf în rezervor: circa 30 minute;
- timpul de limpezire a soluției de lapte de var în rezervor: circa 1 oră;
- timpul de recirculare a soluției în cazan după umplere: circa 24 h.
Articolul 94
Procedeul de conservare cu Ca(OH)2 este valabil atât pentru suprafețele din oțel carbon curate, cât și pentru suprafețele murdare, acoperite cu depuneri de oxizi.
Articolul 95
Etapele de desfășurare a procesului de conservare sunt următoarele:
a) izolarea cazanului de apă fierbinte ce urmează a fi conservat de celelalte instalații din schema normală de funcționare. Se vor blinda: alimentarea cu apă din circuitul de termoficare la colectoarele inferioare și ieșirea spre circuitul de termoficare la colectoarele superioare;
b) realizarea traseului de alimentare a rezervorului de preparare cu apă dedurizată de la cea mai apropiată sursă;
c) realizarea circuitului de conservare a CAF-urilor, prin amenajarea traseului: rezervor-pompă-cazan-rezervor, prin conducte provizorii dotate cu ventile;
d) realizarea dotărilor necesare la rezervorul de preparare (golire de fund, barbotarea aerului pentru omogenizare, alimentarea cu apă etc.);
e) realizarea probei hidraulice a circuitului de conservare;
f) remedierea eventualelor neetanșeități;
g) spălarea mecanică a circuitului cu apă, la început în circuit închis apoi în circuit deschis, până la obținerea unei ape limpezi la evacuare;
h) golirea circuitului de conservare;
i) prepararea soluției de lapte de var în rezervor și introducerea soluției limpezi în cazan, după respectarea timpilor de omogenizare și limpezire, conform art. 93 alin. (3). Operația se repetă până la umplerea completă a cazanului (curgerea soluției la aerisiri);
j) recircularea soluției în cazan timp de circa 24 h;
k) oprirea recirculării, închiderea ventilelor și menținerea soluției în cazan pe perioada conservării.
Articolul 96
În timpul alimentării, recirculării și perioadei de conservare se controlează pH-ul și concentrația de Ca(OH)2.
Articolul 97
La punerea în funcțiune sunt necesare golirea cazanului de soluția de conservare și clătirea acestuia cu apă dedurizată, până la obținerea indicilor chimici normați.
Articolul 98
La evacuare, soluția de lapte de var se va corecta până la pH = 6,5-8,5, conform reglementărilor de mediu legale în vigoare.
Articolul 99
Controlul analitic la conservarea CAF-urilor cu soluții de Ca(OH)2 se recomandă să se efectueze după:
- STAS 7313/82 - duritate totală;
- STAS 7313/82 - alcalinitate p;
- STAS 7313/82 - alcalinitate m;
- STAS 8619-3/1990 - pH.
Articolul 100
În perioada de menținere a CAF-ului plin cu soluție de lapte de var, se vor controla săptămânal pH-ul și concentrația de Ca(OH)2. La scăderea acestora sub limitele optime, se va efectua o completare.
Articolul 101
Pentru conservarea cazanelor de apă fierbinte (CAF) cu octadecilamină (ODA) se stabilește un singur traseu, cel de funcționare normală a cazanului, cu pompele de recirculare în funcțiune.
Articolul 102
Etapele procesului de conservare cu octadecilamină (ODA), precum și controlul analitic în cazul utilizării octadecilaminei (ODA) sunt prezentate la cap. VI.3.2.
VIII. Normativ pentru conservarea rezervoarelor metalice
Articolul 103
Prezentul normativ se referă la conservarea interioară și exterioară a rezervoarelor metalice, protejate și neprotejate, precum și a degazoarelor.
Articolul 104
Din punctul de vedere al protecției suprafețelor interioare, rezervoarele metalice existente într-o centrală pot fi:
- rezervoare protejate cu materiale anticorozive (vase de consum, vase de depozitare, rezervoare de neutralizare, rezervoare de apă demineralizată, rezervoare de apă dedurizată etc);
- rezervoare neprotejate (degazoare).
Articolul 105
Protecția suprafețelor exterioare ale rezervoarelor metalice este realizată cu materiale peliculogene, rezistente în mediile de lucru.
Articolul 106
Pentru conservarea rezervoarelor protejate cu materiale anticorozive se vor lua următoarele măsuri:
- golirea rezervorului de lichidul din interior (de lucru);
- spălarea interioară a rezervorului cu apă, în circuit deschis, până la pH neutru;
- uscarea suprafețelor cu aer;
- dacă se constată defecțiuni, acestea vor fi remediate de echipe specializate;
- dacă se constată că deteriorările depășesc 30% din suprafață, se va efectua refacerea totală a protecției; la refacerea totală a protecției, se va alege sistemul de protecție adecvat destinației ulterioare;
- dacă conservarea are loc pe o perioadă mai mare de timp, rezervoarele cu capace se vor închide etanș și se vor asigura împotriva pătrunderii umidității atmosferice.
Articolul 107
Pentru rezervoarele a căror suprafață interioară este neprotejată se vor lua următoarele măsuri:
- golirea rezervorului de lichidul din interior;
- spălarea cu apă;
- uscarea suprafețelor cu aer;
- realizarea unei curățări mecanice a stratului de rugină pentru a preveni înaintarea coroziunii în masa de metal, dacă stratul metalic este foarte corodat;
- aplicarea unui strat de protecție peliculogen;
- conservarea suplimentar cu agent higroscopic sau silicagel, dacă sunt impuse condiții speciale rezervoarelor. Agentul higroscopic se introduce în interiorul rezervorului în săculeți din pânză poroasă, suspendați sau plasați pe tăvi suport. Saculeții nu trebuie să ia contact cu suprafața de protejat. Greutatea unui sac nu va depăși 1 kg. Cantitatea de agent higroscopic necesară se va calcula în funcție de volumul interior de protejat, astfel:
M = U(s) x V,
unde:
M - necesarul de agent higroscopic, grame;
U(s) - umiditatea absolută a aerului la saturație, grame umiditate/mc aer;
V - volumul interior al rezervorului, mc.
În cazul utilizării silicagelului se recomandă folosirea unei cantități de silicagel de circa 2-3 ori mai mare, știut fiind faptul că silicagelul absoarbe umiditate până la 35% din greutatea proprie.
Articolul 108
Pe perioada menținerii în rezervă a rezervoarelor metalice se va efectua lunar controlul stării suprafețelor interioare și exterioare neizolate termic și se va dispune refacerea protecției, acolo unde este cazul, și înlocuirea agentului higroscopic uzat cu unul proaspăt sau recondiționat.
IX. Normativ pentru conservarea preîncălzitoarelor de aer regenerativ
Articolul 109
Prezentul normativ se referă la protecția anticorozivă a PAR-urilor, în perioada opririlor din funcționare.
Articolul 110
Înaintea conservării prin uscare este absolut obligatorie spălarea pachetelor în vederea îndepărtării depunerilor corozive, cu soluții alcaline de hidroxid de sodiu în concentrație de 0,5-1%, în circuit deschis, și clătire cu apă până la pH neutru. Aceasta este necesară la cazanele care funcționează cu păcură sau cărbune. La cazanele care funcționează cu gaze nu este necesară spălarea.
Articolul 111
Conservarea, pentru opriri temporare până la un an, datorate necesității de reparații sau altor cauze, se realizează prin uscare cu aer cald.
Articolul 112
Conservarea pentru perioade mai mari de un an se efectuează cu fluid de protecție. Și în acest caz este necesară spălarea PAR-urilor conform art. 110.
Articolul 113
Fluidul de protecție este un produs constituit dintr-o unsoare pe bază de săpun mixt, adiționat cu inhibitori de coroziune, dispersat într-un solvent. Conferă suprafețelor metalice din oțel și fontă o protecție anticorozivă de minimum 12 luni, în spațiul închis. După evaporarea solventului, se obține un film vaselinos moale, transparent, de 5-15 microni. Nu este toxic și se usucă în timp relativ scurt. Nu se degradează la îngheț, menținându-și capacitatea de conservare. Se aplică prin imersie, pulverizare sau pensulare.
Articolul 114
Instalația de conservare utilizează sistemul de spălare PAR existent în dotare. Circuitul de conservare cuprinde: rezervor-pompă-conducte de legătură-PAR-conducte de legătură-rezervor.
Articolul 115
Fazele procesului de conservare a preîncălzitoarelor de aer regenerative sunt următoarele:
a) proba hidraulică a circuitului, în vederea depistării eventualelor neetanșeități și remedierii acestora;
b) uscarea elementelor PAR prin suflare de aer cald cu preîncălzitorul de aer în funcțiune la turație minimă (circa două ore), în scopul obținerii unei pelicule aderente și continue;
c) umplerea rezervorului de conservare cu lichidul de protecție. Se vor respecta recomandările furnizorului privind lucrul cu fluidul de protecție;
d) punerea în funcțiune, pe turație minimă, a preîncălzitorului de aer;
e) pornirea pompelor de conservare cu robinetele de aspirație și de refulare deschise;
f) asigurarea circulației fluidului de conservare prin conducta de spălare, utilizată pentru realizarea conservării și distribuției lui pe tolele PAR;
g) recircularea lichidului în circuit închis pe traseul rezervor-pompă-PAR-rezervor, timp de circa 3 ore;
h) oprirea pompei și recuperarea lichidului conservat în rezervor, în vederea reutilizării;
i) punerea în funcțiune a ventilatorului de aer pentru evaporarea solventului (operația durează circa 4 ore, în funcție de anotimp).
Articolul 116
Îndepărtarea conservantului de pe tolele elementelor preîncălzitorului regenerativ se va realiza cu 4-5 zile înaintea aprinderii focului la cazan. Pentru aceasta se folosește instalația de spălare existentă.
Articolul 117
Îndepărtarea conservantului se realizează cu soluție de detergent nespumabil, în concentrație de 3-4 %, la temperatura de circa 80°C.
X. Normativ pentru conservarea schimbătoarelor de căldură
Articolul 118
Prezentul normativ se referă la procedeele de conservare a schimbătoarelor de căldură cu tubulatură din alamă și a schimbătoarelor de căldură din oțel. În principal, acestea sunt preîncălzitoare de înaltă presiune (PIP) și preîncălzitoare de joasă presiune (PJP).
Articolul 119
La opriri în rezervă caldă de scurtă durată a grupurilor de care aparțin, PIP-urile și PJP-urile se mențin pline cu apă fierbinte, fără a se adoptă măsuri speciale de conservare.
Articolul 120
PIP-urile care nu se pot goli pe partea apei de alimentare pe perioade de 1-3 luni se vor menține pline cu apă. Pentru perioade mai mari de 3 luni, se vor conserva precum cazanul de abur.
Condensatul pe partea de abur se va goli.
Articolul 121
PIP-urile care se pot goli, pentru staționări de până la 3 luni, se golesc.
Pentru perioade mai mari de 3 luni, PIP-urile se conservă uscat ca turbina.
Articolul 122
Pentru opriri de până la o lună, PJP-urile se mențin pline cu apă. Pentru staționări până la 2 ani, PJP-urile se conservă cu unul dintre procedeele de mai jos:
- umed, cu soluție inhibitor de coroziune pentru PJP-urile cu tubulatură din alamă și, respectiv, cu soluție de azotit de sodiu și tetraborat de sodiu, în cazul PJP-urilor cu țevi din oțel;
- uscat, prin demontarea PJP-urilor de pe postament, golire, uscare, introducere de agent higroscopic, izolare față de mediu și așezare de postament.
Articolul 123
Conservarea pe partea de abur a PIP-urilor și PJP-urilor se efectuează în condițiile și prin procedeele prevăzute la cap. XI, referitor la conservarea turbinelor de abur.
XI. Normativ pentru conservarea turbinelor de abur
Articolul 124
În perioada opririlor, în rezervă sau pentru reparații, turbinele sunt supuse fenomenelor de coroziune. Acest fenomen se datorează existenței oxigenului dizolvat în apă sau a umidității în aerul atmosferic. Aplicarea unei metode eficiente de conservare a instalațiilor conduce la prelungirea duratei de viață a utilajelor. Datorită diversității tipurilor de agregate existente în termocentrale, schema de conservare va fi specifică fiecărui tip de agregat.
XI.1. Conservarea turbinelor oprite pe o perioadă de 1-3 luni
Articolul 125
Pentru staționări ale turbinei până la o lună, în cazul schemelor termice cu bară colectoare, pentru evitarea influenței eventualelor infiltrații de abur de la blocurile vecine, și până la 3 luni, în cazul schemelor-bloc, nu se adoptă măsuri speciale de conservare, turbina urmând să fie uscată la oprire cu căldură proprie.
În perioadele de staționare se pot efectua reparații generale (cu deschidere) sau reparații la unele subansamble. Măsurile de prevenire a coroziunii ce se adoptă pentru cazurile prezentate sunt următoarele:
Articolul 126
Se realizează protecția turbinei oprite împotriva pătrunderilor prin neetanșeități a aburului de pe prizele reglabile racordate la bara colectoare și a condensului secundar din preîncălzitoarele regenerative la creșterea nivelului. Protecția se efectuează prin luarea următoarelor măsuri:
- închiderea armăturilor de pe conductele de abur viu, vanele de linie;
- controlul închiderii VIR,VR;
- închiderea armăturilor de pe conductele de abur de la prizele turbinei, inclusiv clapetele de reținere de pe aceste prize;
- închiderea aburului la labirinții turbinei;
- deschiderea drenajelor și aerisirilor existente pe conductele de abur ale turbinei.
Articolul 127
Sistemul de ulei de ungere și reglare rămâne în funcțiune.
XI.2. Conservarea turbinelor oprite pe o perioadă de până la 2 ani
XI.2.1. Conservarea turbinelor cu aer uscat
Articolul 128
Conservarea turbinelor oprite în rezervă pe o perioadă de maximum 2 ani se face cu aer uscat din următoarele motive:
- este metodă economică și eficace;
- din punctul de vedere al condițiilor de mediu nu pune probleme;
- timpul de punere în funcțiune după perioada de conservare este foarte scurt.
Articolul 129
Turbina este trecută în rezervă fără executarea de lucrări de reparații. Se realizează protecția turbinei oprite împotriva pătrunderii prin neetanșeități a aburului de pe prizele reglabile, racordate la bara colectoare din centrală, și a condensului secundar din preîncălzitoarele regenerative la creșterea nivelului în acestea. Protecția se realizează prin luarea următoarelor măsuri:
- închiderea armăturilor de pe conductele de abur viu, vană de linie;
- controlul închiderii VIR,VR;
- închiderea armăturilor de pe conductele de abur de la prizele turbinei, inclusiv a clapetelor de reținere de pe aceste prize;
- închiderea drenajelor și aerisirilor existente pe conductele de abur ale turbinei.
Stabilirea și amenajarea punctelor de introducere a aerului uscat în turbină se fac astfel:
a) pentru turbinele cu un singur corp se amenajează un singur punct, pe una dintre prizele turbinei;
b) pentru turbinele cu mai multe corpuri și abur supraîncălzit intermediar, se amenajează două puncte, unul pe corpul de înaltă presiune și cel de-al doilea pe corpul de medie presiune;
c) amenajarea punctelor de racordare a instalației de uscare se face pe porțiunea de conductă de priză cuprinsă între turbină și clapeta de reținere;
d) la evacuarea aerului din turbină se amenajează puncte de control, cel puțin la ieșirea din fiecare corp al turbinei, inclusiv din condensator, pentru următorii parametrii:
- umiditatea relativă(Psi)a aerului;
- temperatura aerului evacuat;
- presiunea aerului evacuat;
e) verificarea parametrilor aerului la evacuarea din turbină se face pentru fiecare corp de turbină;
f) la prima punere în funcțiune a instalației de uscare a aerului se verifică performanțele din proiect ale acesteia:
- debitul de aer uscat;
- umiditatea relativă a aerului la ieșirea din uscător;
- umiditatea relativă a aerului la intrarea în uscător;
- temperatura aerului la ieșire și intrare;
- căderea de presiune pe filtre;
- presiunea aerului la ieșire din uscător;
g) se recomandă ca fiecare centrală să fie dotată cu cel puțin o instalație de uscare a aerului;
h) ventilatorul trebuie să creeze o suprapresiune în turbină, astfel încât la toate punctele de ieșire să se mențină o suprapresiune de minimum 10 mm H(2)O;
i) umiditatea relativă a aerului uscat la evacuare trebuie să fie mai mică decît cea corespunzătoare punctului de rouă aferent temperaturii carcasei turbinei;
j) aerul aspirat nu trebuie să conțină contaminanți: praf sau alte impurități;
k) prin efectuarea de măsurători ale umidității relative a aerului uscat la intrarea și ieșirea din turbină, starea de conservare a acesteia poate fi urmărită în orice moment;
l) rezultatele măsurătorilor se trec într-un registru, se analizează, iar acesta este păstrat de către secția în a cărei gestiune este turbina;
m) introducerea aerului în turbină poate fi continuă sau intermitentă; aceasta se stabilește în timpul conservării, într-un regim stabilizat, când umiditatea relativă rămâne constantă;
n) se recomandă la evacuare ca umiditatea relativă a aerului să fie de maximum 30%;
o) sistemul de ungere și reglare rămâne în rezervă, iar la o lună se pornesc timp de o oră pompele de ulei de ungere și pornire în același timp și virorul; la oprirea virorului, se va urmări ca poziția rotoarelor să fie decalată cu 180° față de poziția avută înainte de rotire.
Articolul 130
Turbina este oprită în reparație. După terminarea reparației și trecerea turbinei în rezervă, se face conservarea cu aer uscat, conform celor prevăzute în acest capitol. Descrierea unui tip generic de instalație de producere a aerului uscat este prezentată în anexa nr. 1.
XI.2.2. Conservarea turbinelor cu substanțe tensoactive (octadecilamină-ODA).
Articolul 131
Conservarea turbinelor cu octadecilamină (ODA) se execută în continuarea operațiilor de conservare a cazanului.
Articolul 132
Având în vedere că temperatura soluției de conservare trebuie să fie mai mare de 70°C, conservarea turbinei se va începe când temperatura metalului acesteia este peste 80°C. Temperatura aburului nu trebuie să depășească 200°C.
Articolul 133
Manevrele pentru conservarea turbinei sunt următoarele:
a) pentru conservarea CIP:
- se blochează în poziție închis ventilele de reglaj de la intrarea în CMP al TA;
- se ridică turația turbinei de abur prin admisia aburului în CIP al turbinei de abur până la valoarea de 500 rot/min. Pe toată durata procesului de conservare a corpurilor turbinei nu se va depăși turația de 500 rot/min;
- se menține la această valoare prin reglarea corespunzătoare a by-pass-urilor de înaltă și joasă presiune;
- se deschid vanele de linie și clapeții de pe prizele de abur prelevate din CIP-turbină de abur;
b) pentru conservarea CMP și CJP:
- se deblochează ventilele de reglaj la intrarea în CMP al turbinei de abur;
- se blochează în poziție închis ventilele de reglaj la intrarea în CIP al turbinei de abur;
- se ridică turația turbinei de abur prin admisia aburului în CMP al turbinei de abur până la valoarea de 500 rot/min; se menține la această valoare prin reglarea corespunzătoare a bypass-urilor de înaltă și joasă presiune;
- se deschid vanele de linie și clapeții de pe prizele de abur prelevate din CMP și CJP - turbină abur.
XI.2.3. Conservarea turbinelor cu unsori
Articolul 134
După oprire și răcire, turbina se deschide și se demontează:
- carcasele superioare;
- rotoarele;
- diafragmele și postdiafragmele;
- sistemul de reglaj și protecție;
- cuzineții lagărelor.
Articolul 135
Piesele demontate se curăță.
Articolul 136
Se fac constatări și reparațiile necesare.
Articolul 137
Piesele și subansamblele demontate se ung cu vaselină anticorozivă sau fluid de protecție și se asamblează în folii de polietilenă.
Articolul 138
Rotoarele se curăță, se ung cu vaselină anticorozivă, apoi se așează în carcasă, sprijinite de lagăr cu cuzineți falși.
Articolul 139
Carcasele superioare se așază pe poziție în planul de separație.
Articolul 140
Toate piesele sistemului de reglaj se acoperă cu un strat de vaselină anticorozivă și se asamblează în folie de polietilenă.
Articolul 141
Toate piesele și subansamblele demontate și conservate se depozitează în condiții specifice.
Articolul 142
După fiecare an de staționare în conservare, se deschid carcasele și se controlează întregul agregat, precum și piesele demontate, adoptând măsuri de reconservare în caz de necesitate.
Articolul 143
Înainte de repornirea turbinei, aceasta se demontează, se face deconservarea fiecărei piese conform tehnologiei date de furnizorul vaselinei sau al fluidului de protecție, după care se remontează conform tehnologiei de reparație și pașaportului de montaj.
XII. Normativ pentru conservarea condensatoarelor turbinelor
XII.1. Conservarea condensatorului pe partea de abur
Articolul 144
Conservarea condensatoarelor pe partea de abur se face odată cu conservarea turbinelor și durează cât durează și conservarea turbinei.
Articolul 145
La staționarea până la o lună, în cazul schemelor termice cu bară colectoare, și până la 3 luni, în cazul schemelor bloc condensatorul pe partea de abur, nu se conservă.
Articolul 146
Conservarea condensatoarelor oprite pe o perioadă de până la 2 ani se realizează după cum urmează:
a) pentru conservarea cu aer uscat:
- se evacuează condensul de bază din condensator;
- se izolează condensatorul de restul circuitelor de fluide din instalație, exceptând turbina;
- aerul uscat din evacuarea turbinei intră în condensator, preluând umiditatea din el;
- se recomandă curățarea condensatorului înaintea conservării;
- se verifică și se anulează țevile sparte din condensator;
- se amenajează puncte de evacuare a aerului din condensator sau se folosesc gurile de vizitare, pe care se amenajează puncte de măsurare a umidității relative a aerului evacuat, presiunea și temperatura acestora;
- se recomandă ca valorile umidității relative la evacuare din condensator să fie <30%;
- umiditatea relativă a aerului uscat la evacuare trebuie să fie mai mică decât cea corespunzătoare punctului de rouă aferent temperaturii țevilor condensatorului;
- perioada de conservare a condensatorului se execută concomitent cu cea a turbinei;
b) pentru conservarea cu octadecilamină (ODA):
- la conservarea turbinei cu ODA, aburul care conține ODA ajunge în condensator, implicit va avea loc și conservarea condensatorului pe partea de abur.
Dacă în intervalul de până la 2 ani de staționare în rezervă se execută lucrări de reparații la turbină cu deschiderea acesteia sau se execută lucrări la tubulatura condensatoarelor, nu se iau măsuri speciale de conservare a condensatorului .
XII.2. Conservarea condensatoarelor pe partea apei de răcire
Articolul 147
Conservarea condensatoarelor pe partea apei de răcire se realizează pe cale umedă sau uscată.
Articolul 148
La staționări până la 3 luni, se procedează astfel:
a) se golește total spațiul de apă al condensatorului;
b) pentru îndepărtarea depunerilor existente în țevi se curăță mecanic țevile condensatorului (cu perii de plastic sau cu instalație de curățare);
c) se curăță de depuneri camerele de apă;
d) se usucă prin insuflare de aer țevile și camerele de apă și se păstrează condensatorul cu capacele deschise;
e) în funcție de necesități, se va reface protecția anticorozivă a camerelor de apă și a plăcilor tubulare.
Articolul 149
Pentru conservarea pe o perioadă de până la 2 ani, se aplică conservarea pe cale umedă sau cu aer uscat după ce, în prealabil, s-au aplicat lucrările prevăzute la art. 148.
XII.2.1. Conservarea pe cale umedă
Articolul 150
Conservarea pe cale umedă se realizează cu soluția de inhibitori de coroziune în concentrația impusă de tehnologia furnizorului.
Articolul 151
Schema de conservare a condensatorului pe partea apei de răcire constînd:
- rezervor de preparare și recirculare a soluției de conservare;
- pompă de recirculare;
- condensator;
- conducte provizorii cu armături.
Articolul 152
Înaintea efectuării propriu-zise a conservării se vor realiza următoarele faze:
a) izolarea condensatorului de restul circuitelor;
b) efectuarea probei hidraulice de etanșeitate a condensatorului și înlocuirea sau anularea țevilor neetanșe;
c) verificarea stării vanelor și armăturilor de izolare, pentru a se evita pătrunderea de abur străin și a pierderilor;
d) conservarea propriu-zisă care cuprinde următoarele etape:
- spălarea mecanică și verificarea etanșeității circuitului. Apa de umplere a circuitului poate fi apă brută sau tratată, în funcție de posibilități. După efectuarea operației de spălare mecanică, apele uzate rezultate sunt evacuate la canal;
- umplerea circuitului cu apă demineralizată (fără agenți alcalini);
- prepararea soluției de conservare în rezervorul de preparare prin adaos de inhibitor de coroziune și recirculare la rezervor pentru omogenizarea și asigurarea dizolvării produsului;
- alimentarea condensatorului cu soluția de conservare și vehicularea soluției de inhibitor pe durata stabilită de tehnologia furnizorului, cu schimbarea periodică a sensului de circulație prin țevi, cu menținerea aerisirilor deschise. Se va asigura menținerea permanentă a condensatorului plin cu soluția de conservare;
- izolarea condensatorului astfel umplut cu soluția de conservare și menținerea lui în această stare pe întreaga perioadă de staționare.
Pe perioada conservării, se vor urmări periodic nivelul soluției, precum și starea armăturilor și a vanelor de izolare și a eventualelor scurgeri.
Controlul analitic în timpul efectuării operației de conservare sau în caz de completare a nivelului constă în determinarea concentrației de inhibitor (conform metodei de determinare date de furnizorul de inhibitor) și a conținutului de ioni de Cu în soluție (se recomandă să se efectueze după SR ISO 8965-1,2,3/1995). Pe perioada conservării, controlul analitic se va efectua lunar.
Evacuarea soluției de conservare se face cu respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare, precum și a recomandărilor date de furnizorul tehnologiei de conservare.
XII.2.2. Conservarea cu aer uscat
Articolul 153
Conservarea cu aer uscat se poate realiza prin intermediul unei instalații de aer uscat, procedându-se astfel:
- după oprirea turbinei, se golește condensatorul pe partea apei de răcire;
- se montează instalația de uscare la intrarea în condensator și se măsoară umiditatea la ieșirea din condensator;
- pentru condensatoarele formate din două jumătăți, se amenajează puncte de uscare și măsurare de umiditate pentru ambele jumătăți;
- la staționări mai mari de 2 ani, condensatorul pe partea apei de răcire se va conserva uscat cu agent higroscopic, cu realizarea în prealabil a lucrărilor de la art. 148.
XIII. Normativ pentru conservarea instalației de ulei aferente turboagregatului
Articolul 154
Conservarea instalației de ulei de ungere și reglare are ca scop protejarea acestuia împotriva coroziunii în perioada opririi turboagregatului.
Articolul 155
În perioadele de staționare până la 2 ani, se procedează astfel:
- instalația se menține în stare de rezervă rece (plină cu ulei), iar în fiecare lună se pornesc pompele de ulei de ungere și ulei de pornire (pentru reglaje), timp de o oră;
- pe perioada funcționării se verifică starea circuitului de ungere și a sistemului de reglaj;
- în perioada de conservare, o dată la 6 luni, se analizează calitatea uleiului, respectând regulamentul de exploatare a uleiurilor de turbină;
- dacă în urma analizelor efectuate caracteristicile uleiului nu corespund normelor în vigoare, atunci se face recondiționarea uleiului.
Articolul 156
În perioada de staționare mai mare de 2 ani se procedează astfel:
- se golește circuitul de ulei;
- se curăță rezervorul de eventualele impurități mecanice;
- se unge suprafața interioară a rezervorului cu uleiul de turbină corespunzător;
- se asigură izolarea sistemului de ulei prin flanșe oarbe, capace, dopuri etc.
XIV. Normativ pentru conservarea generatorului și sistemelor generatorului
XIV.1. Protecția generatorului în timpul opririlor care nu depășesc o lună
Articolul 157
În timpul opririlor care nu depășesc o lună și care nu au cauze care privesc generatorul, asupra acestuia nu se fac niciun fel de lucrări de conservare. Se mențin în funcțiune instalațiile de răcire a înfășurării statorice, instalația de ungere și etanșare și se notează parametrii de funcționare ai acestora ca în exploatare normală.
XIV.2. Protecția generatoarelor în timpul opririlor de până la 2 ani
Articolul 158
În timpul opririlor care nu depășesc 2 ani, generatoarele se conservă pe fundația proprie, complet montate.
Articolul 159
Răcitoarele de gaz se tratează conform cap. X.
Articolul 160
Se ridică periile de pe inelele de contact, se scot din casetă, se înfășoară cu hârtie parafinată și se leagă cu bandă izolantă (nu se dezleagă cordoanele).
Articolul 161
Inelele de contact se curăță de vaselină. Se protejează cu folie de polietilenă.
Articolul 162
Se măsoară rezistența de izolație a înfășurării statorice și rotorice, după oprire în stare rece.
Articolul 163
În interiorul generatoarelor răcite cu hidrogen, se înlocuiește hidrogenul cu aer uscat.
La începutul perioadei de conservare se vor monta prin gurile de vizitare stator și manlocul statorului săculeți cu silicagel pentru absorbția eventualei umidități din interior.
Articolul 164
Protecția înfășurărilor statorice răcite cu apă se poate asigura în funcție de anotimp și de posibilitățile interne și de costuri, în mai multe variante:
1. În perioadele calde, se poate aplica una dintre variantele:
a) circuitul de apă rămâne plin, sub presiunea realizată prin rezervorul tampon;
b) se golește înfășurarea statorică de apă distilată; se suflă înfășurările cu aer cald (la intrare aproximativ 70°C) timp de 2-3 zile, astfel încât toată apa din colectoare să se evapore și să fie evacuată; această operație se execută până când valorile rezistențelor de izolație obținute la înfășurarea statorului sunt cele din Normativul de încercări și măsurători la echipamente și instalații energetice; se obturează circuitul statoric și se păstrează circuitul statoric etanș și cu aer la presiunea atmosferică.
2. În perioadele reci, se poate aplica una dintre variantele:
a) înfășurarea se va umple cu alcool etilic industrial de minimum 95%; alcoolul se va introduce în înfășurare cu ajutorul instalației de apă deionizată, izolând filtrul schimbător de ioni, golind de apă întregul circuit și umplând rezervorul-tampon cu alcool industrial; este nevoie ca alcoolul să circule prin bobinajul statoric, pentru a prelua apa rămasă din bobinaj după golirea acestuia; alcoolul va circula prin bobinaj până la obținerea unei concentrații de min. 45% alcool (temperatura de îngheț -30°C) în volum sau greutate; se închid robinetele de izolare a bobinajului statoric și se controlează săptămânal nivelul alcoolului în vasul de expansiune montat pe carcasă și se completează la nevoie;
b) în circuitul statoric se introduce apă demineralizată încălzită la 35-40°C pe toată perioada de iarnă și care se recirculă cu pompele de răcire stator în circuit închis; nu se va face adaos de apă demineralizată pe cât posibil pe toată perioada conservării; la rotor se curăță inelele, se înfășoară în folii de preșpan și se măsoară o dată la 6 luni rezistența de izolație, conform Normativului de încercări și măsurători la echipamente și instalații energetice; la două luni se întoarce rotorul cu 180°, iar poziția lui va fi cu axa polilor în poziție verticală.
Articolul 165
Înfășurările rotorice se curăță de impurități și se usucă cu aer.
Articolul 166
Rotorul va fi rotit cu 180° o dată pe lună. Se recomandă ca axa polului să fie în poziție verticală (se vor stabili repere).
Articolul 167
Se vor măsura o dată la 6 luni rezistențele de izolație ale înfășurărilor statorice și rotorice.
Articolul 168
În situația în care valoarea rezistenței de izolație a înfășurării statorice scade, se va încălzi în permanență rotorul cu un curent care nu va depăși 5% din curentul nominal rotoric, astfel încât temperatura înfășurării rotorice să fie mai mare cu cel puțin 5°C, dar cu cel mult 10°C decât temperatura statorului măsurată prin sistemul propriu de control termic. Controlul temperaturii înfășurării rotorice și implicit al capelor, se va face indirect, prin metoda variației de rezistență.
XIV.3. Protecția generatoarelor în timpul opririlor mai mari de 2 ani
Articolul 169
Pentru cazul opririlor care depășesc 2 ani, generatoarele se conservă parțial demontate.
Articolul 170
Se execută remedierile considerate necesare în urma inspecției tehnice. Se înlătură punctele de rugină, astfel încât fiecare subansamblu să fie pregătit ca pentru montaj și punere în funcțiune.
Articolul 171
Inelele de contact, fusul arborelui și suprafețele prelucrate rămase în exterior ale pieselor metalice, se acoperă cu unsoare anticorozivă, se înfășoară cu hârtie parafinată și se leagă cu bandă izolantă.
Articolul 172
Se scoate rotorul din generator, se înfășoară în hârtie parafinată, acoperind îmbinările, și se leagă cu bandă izolantă sau bandă adezivă. Se introduce rotorul într-o folie din material plastic, împreună cu săculeți de agent higroscopic. Se creează posibilitatea măsurării rezistenței de izolație a înfășurării. Cu ocazia verificărilor, săculeții cu agent higroscopic se înlocuiesc, dacă este cazul.
Articolul 173
În cazul înfășurărilor rotorice, se vor respecta prevederile de la art. 162.
Articolul 174
Periile colectoare se vor înveli în hârtie parafinată și se vor introduce în cutii de carton care se vor depozita corespunzător.
Articolul 175
Statorul rămâne pe fundație. Se reface etanșarea statorului după scoaterea rotorului și a răcitoarelor de gaz, utilizând capace oarbe, special confecționate. Se amplasează în interior săculeți cu agent higroscopic, cu posibilitatea de control periodic și de înlocuire a acestora.
Articolul 176
În cazul bobinajelor statorice răcite cu apă, se aplică prevederile de la art. 164 pct. (2).
Articolul 177
Se realizează posibilitatea măsurării rezistenței de izolație a înfășurării statorice.
Articolul 178
Răcitoarele de gaz se vor trata conform cap. X.
Articolul 179
Cuzineții, lagărele de etanșare și suporturile portperii se vor proteja cu unsoare anticorozivă pe suprafețele prelucrate și se vor înveli cu folie de polietilenă.
Articolul 180
Toate suprafețele prelucrate ale pieselor metalice se vor proteja cu unsoare anticorozivă.
Articolul 181
Găurile filetate sau nefiletate, înfundate sau pătrunse, se ung cu unsoare anticorozivă.
Articolul 182
Țevile aparținând instalațiilor auxiliare se vor verifica și se vor închide cu dopuri sau flanșe oarbe.
Articolul 183
Toate subansamblele conservate se vor verifica anual cu privire la starea și calitatea protecțiilor. După inspecții și înlăturarea eventualelor începuturi de coroziune se reface conservarea.
Articolul 184
Subansamblele pentru care furnizorul impune anumite condiții de temperatură și umiditate în timpul conservării, se vor depozita în încăperi care să asigure îndeplinirea acestor condiții.
XV. Normativ pentru conservarea motoarelor electrice
Articolul 185
Conservarea motoarelor pe perioade care nu depășesc 2 ani se face astfel:
a) se ung cu unsoare anticorozivă suprafețele prelucrate ale părților exterioare;
b) pentru motoarele prevăzute cu răcitoare aer-apă sau răcitoare apă-ulei, se vor lua măsurile de conservare a răcitoarelor în conformitate cu cap. X;
c) zonele de contact ale bornelor se ung cu unsoare specifică circuitelor electrice.
Articolul 186
Conservarea motoarelor în cazul opririlor care depășesc 2 ani se face astfel:
a) motoarele mici se scot de pe fundație și se depozitează în spații adecvate;
b) în cazul motoarelor mari, se ung cu unsoare anticorozivă bornele înfășurărilor și suprafețelor prelucrate din exteriorul motorului. Motoarele rămân pe fundația proprie;
c) se verifică anual starea echipamentului conservat.
XVI. Normativ pentru conservarea pompelor de alimentare
Articolul 187
Pompele de alimentare oprite în rezervă pe o perioadă mai mică de o lună nu se conservă.
Articolul 188
La trecerea în rezervă pe o perioadă de până la 2 ani, pompa se conservă cu aer uscat, efectuându-se următoarele operații:
- închiderea tuturor ventilelor, robinetelor și vanelor pe conductele de apă și ulei de ungere;
- se golește de apă corpul pompei, se cuplează la instalația de aer uscat, are loc uscarea și apoi izolarea prin închidere;
- dacă pompele de alimentare sunt antrenate de turbine, atunci la același uscător de aer se poate cupla și turbina împreună cu condensatorul său pentru a fi conservată pe timpul opririi.
Articolul 189
La conservarea pompelor, pentru staționări mai mari de 2 ani, se fac următoarele operații:
- se închid ventilele, robinetele și vanele de pe circuitul de apă și ulei de ungere;
- se golește apa din corpul pompei;
- se demontează corpul pompei de pe batiu, se transportă la locul de depozitare;
- se fac constatări privind starea suprafețelor și se ung cu vaselină anticorozivă toate piesele componente;
- se ambalează în folie de polietilenă;
- se depozitează la loc uscat.
XVII. Măsuri privind securitatea și sănătatea în muncă, PSI, protecția mediului
Articolul 190
Personalul care lucrează cu materialele de conservare va fi instruit și se vor lua măsuri de protecție în conformitate cu:
Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , Normele metodologice de aplicare a
Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 ;
Hotărârea Guvernului nr. 1.218/2006
privind stabilirea cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă pentru asigurarea protecției lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici;
Hotărârea Guvernului nr. 1.093/2006
privind stabilirea cerințelor minime de securitate și sănătate pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă;
Hotărârea Guvernului nr. 1.091/2006
privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă;
Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006
privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă;
Hotărârea Guvernului nr. 971/2006
privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă; Fișa tehnică de securitate a produselor utilizate la conservare emisă de producător.
Articolul 191
La lucrul cu substanțele inflamabile se vor respecta măsurile PSI în conformitate cu reglementările în vigoare. Dacă fluidul de conservare este inflamabil, se vor izola și se vor pune plăcuțe avertizoare "Pericol de foc", "Fumatul interzis", "Accesul cu flacără interzis".
Articolul 192
Pe tot parcursul realizării operației de conservare se vor respecta măsurile de protecția mediului specificate în:
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000
privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 426/2001 , cu modificările și completările ulterioare;
Hotarârea Guvernului nr. 1.022/2002
privind regimul produselor și serviciilor care pot pune în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și protecția mediului;
Hotarârea Guvernului nr. 92/2003
pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea și ambalarea preparatelor chimice periculoase, cu modificările ulterioare;
Hotarârea Guvernului nr. 349/2005
privind depozitarea deșeurilor, cu completările ulterioare;
Hotarârea Guvernului nr. 352/2005
privind modificarea și completarea
Hotarârii Guvernului nr. 188/2002
pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 152/2005
privind prevenirea și controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări și completări prin
Articolul 193
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta norma tehnica energetică.
Anexa 1 -------
la norma tehnică energetică
---------------------------
DESCRIEREA
unui tip generic de instalație de producere a aerului uscat
Instalația de producere a aerului uscat prezintă două circuite distincte:
- circuitul aerului uscat;
- circuitul aerului de regenerare.
Ambele circuite au ca punct comun rotorul regenerator, prin care trec atât aerul uscat, cât și aerul de regenerare, circulația celor două curente de aer făcându-se în contracurent.
Aerul de uscare pe traseul lui trece prin:
a) Filtrul de aer
La intrarea în instalație, aerul atmosferic trece printr-un filtru, fiind astfel curățat de impurități.
b) Rotorul regenerativ
După trecerea prin filtru, aerul umed curățat intră în rotorul regenerativ, care are rolul de a reține umiditatea din aer.
Rotorul regenerativ are o formă cilindrică, o structură sub formă de fagure, pe care este fixat materialul absorbant.
Rotorul regenerativ este străbătut axial de aerul umed. Umiditatea este reținută de materialul absorbant din traseul de aer uscat și este transportată apoi în sectorul traseului aerului de regenerare, unde are loc regenerarea materialului absorbant, prin evacuarea umidității odată cu aerul de regenerare.
Corpul de regenerare este pus în mișcare de un motor electric, prin intermediul unui reductor de turație.
c) Electroventilatorul
Aerul uscat care iese din rotorul de absorbție este aspirat de un electroventilator și refulat spre instalația care urmează a fi conservată.
Aerul de regenerare trece prin:
a) Filtrul de apă
Aerul de regenerare care intră în instalație este trecut mai întâi printr-un filtru.
b) Rezistențele de încălzire
Aerul filtrat străbate un ansamblu de rezistențe electrice, încălzindu-se până la aproximativ 200°C.
c) Rotorul regenerativ
Aerul încălzit intră în rotorul regenerativ, în care are loc procesul de regenerare a substanței absorbante, antrenând umiditatea eliberată de acesta.
Rotorul regenerativ fiind în mișcare permanentă, cele două procese, procesul de absorbție de umiditate din sectorul aerului de uscare și procesul de regenerare din sectorul aerului de regenerare, se desfășoară în mod continuu.
d) Electroventilatorul
Aerul de regenerare, încărcat cu umiditate eliberată de materialul absorbant, este evacuat în atmosferă cu ajutorul unui electroventilator.
Anexa 2 -------
la norma tehnică energetică --------------------------- 1. Metoda de determinare a concentrației de NaNO(2) la conservarea cazanelor de abur Se pipetează 5 ml soluție de conservare într-un flacon Erlenmayer de 300 ml. Se adaugă circa 60 ml apă demineralizată, 10 ml soluție de permanganat de potasiu 0,1 N și 5 ml acid sulfuric 1/1. Se agită bine soluția timp de 5 minute. Se adaugă apoi 3-4 g iodură de potasiu cristalizată și soluția se păstrează timp de 15 minute la întuneric. Soluția se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1N, până la galben pai. În acest moment se adaugă 2-3 picături amidon 1% și se continuă titrarea până la decolorare. Titrarea se consideră încheiată, dacă soluția nu se mai colorează timp de 5 minute de la adăugarea ultimei picături de tiosulfat. Concentrația de azotit de sodiu se calculează cu formula: [V x f - V(1) x f(1)] x n x E g NaNO(2)/l = ───────────────────────────────; V(2) în care: V =volumul soluției de permanganat de potasiu 0,1N, ml; V(1)=volumul soluției de tiosulfat de sodiu 0,1N folosit la titrare, ml; V(2) =volumul probei luate în lucru, ml; N = normalitatea soluțiilor; f = factorul soluției de permanganat de potasiu; f(1) = factorul soluției de tiosulfat de sodiu; E = echivalentul azotitului de sodiu (34,5; masa/2). Dacă în timpul recirculării soluției sau pe perioada de conservare concentrația de azotit de sodiu scade sub 2 g/l sau valoarea pH-ului scade sub 9, se mai adaugă azotit de sodiu sau borax în instalație. 2. Exemplu de determinare a concentrației de inhibitor TRIAV-M din soluția de conservare a condensatorului pe partea apei de răcire Se iau în analiză 50 ml soluție de conservare și se adaugă 45 ml AgNO(3) 0,1 N. Se lasă 5 minute, după care se filtrează pe hârtie de filtru bandă albă, care se spală ulterior cu apă demineralizată. În filtrat se adaugă 15 ml HCl 0,1 N. Se aduce pH-ul la valori de 8,2-8,4 față de fenolftaleină, cu acid azotic diluat sau hidroxid de sodiu diluat. Se adaugă 5 ml K(2)Cr(2)O(4) 5% și se titrează cu AgNO(3) 0,1N. Calculul este următorul: 0,835 x V x f NBT% = ────────────────; m unde: V = volumul de AgNO(3) 0,1 N folosit la ultima titrare; f = factorul soluției de AgNO(3) 0,1 N; m = masa de lichid luată în lucru. Determinarea indicilor chimici se recomandă să se efectueze după: STAS 7313/1982 - duritatea totală STAS 7313/1982 - alcalinitatea totală m STAS 7313/1982 - alcalinitatea p STAS 8619-3/1990 - pH-ul SR ISO 9297/2001 - clorurile STAS 8601/1970 - sulfații SR 3910-2/1998 - oxid de calciu (CaO).
Anexa 3 -------
la norma tehnică energetică --------------------------- STUDIU DE CAZ Conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur și turbină SKODA de 100 MW) cu octadecilamină (ODA) Succesiunea manevrelor la conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur și turbină SKODA de 100 MW) cu octadecilamină (ODA) este: 1. Se realizează circuitul de preparare și dozare ODA care trebuie să conțină: - circuit de apă demineralizată pentru prepararea soluției de conservare; - circuit de dozare a soluției de conservare în cazan prin: ● drenajul economizorului; ● drenajele sistemului vaporizator (purjele intermitente ale colectoarelor inferioare). Observație: Racordarea circuitului de dozare la instalație nu trebuie să afecteze funcționalitatea sistemelor. - circuit de abur de însoțire pe întreg traseul circuitului de dozare (scăderea temperaturii soluției de conservare sub valoarea de 70°C duce la cristalizarea soluției și la infundarea circuitului); - circuit de golire la canal a soluției de conservare. 2. Se amenajează puncte de prelevare probe pentru: - abur viu ieșire cazan; - abur ieșire corp de înaltă presiune TA; - condensat de bază. Circuitele de prelevare probe se purjează periodic pentru a nu se înfunda. Temperatura probei se menține la C≥70°C. 3. Se montează manometre suplimentare în următoarele zone: - tamburul cazanului (domeniu de măsură 0-50 bari); - abur viu ieșire cazan (domeniu de măsură 0-50 bari); - abur supraîncălzit intermediar ieșire cazan (domeniu de măsură 0-10 bar). 4. Se cuplează toate cheile de protecție ale grupului mai puțin protecția de vid minim TA. 5. Se realizează schema normală pentru pornirea grupului. 6. Se pornește pompa de ulei de pornire. 7. Se pornește virorul TA. 8. Se umple cu apă cazanul până la nivelul de pornire. 9. Se pun în funcțiune pe partea de condensat de bază preîncălzitoarele de joasă presiune. 10. Se pun în funcțiune pe partea de apă de alimentare preîncălzitoarele de înaltă presiune. 11. Se pune în funcțiune instalația de abur de etanșare labirinți TA. 12. Se formează vidul în condensatorii TA. 13. Se ridică temperatura în degazor la temperatura de minim 90-100°C și se menține peste această valoare pe toată perioada conservării. 14. Se deschid By-pass-urile de înaltă și joasă presiune. 15. Se admite abur străin de pornire în tamburul cazanului. 16. Se pregătesc cazanul și instalația de combustibil pentru aprinderea focului. 17. Se aprinde focul la cazan. 18. Pe toată perioada conservării nu se fac dozări de fosfat și hidrazină. 19. Se închide admisia aburului străin de pornire în tamburul cazanului. 20. Se reglează parametrii și se mențin pe întreaga perioadă a procesului de conservare, după cum urmează: - abur viu ieșire cazan: p = 20'f730 bar t = 200'f7250°C (la atingerea temperaturii de 300°C pelicula de conservant este "spălată" de abur); - abur supraîncălzit intermediar ieșire cazan: p = 2'f710 bar t = 200'f7250°C (la atingerea temperaturii de 300°C pelicula de conservant este "spălată" de abur); - condensat de bază: t = 60'f770°C vid în condensator = 340'f7400 mm col Hg. (se deschide vana de "rupere" a vidului); - temperatura în degazor: t≥100°C. În acest scop se reglează corespunzător focurile la cazan, injecțiile cazanului (care se deschid în ordinea de curgere a aburului) și By-pass-urile turbinei. Observație: Pe toată durata procesului de conservare pe toate suprafețele de schimb de căldură este interzisă atingerea sau depășirea temperaturii de 300°C ! 21. Se prepară soluția de conservare. 22. Se pune în funcțiune circuitul de abur de însoțire a traseului de dozare conservant. 23. Se încălzesc circuitele de dozare prin deschiderea drenajelor economizorului și ale sistemului vaporizator. 24. Se începe dozarea soluției de conservare prin drenajele economizorului și ale sistemului vaporizator. Dozarea se face circa o oră pe fiecare circuit în parte, în funcție de evoluția indicilor chimici. Aceasta este "Etapa de conservare a cazanului", efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncălzitoare de abur viu, by-pass de înaltă presiune, supraîncălzitoare de abur intermediar, by-pass de joasă presiune, condensator, circuit de condensat de bază, degazor, circuit de apă de alimentare. În funcție de analizele chimice efectuate se deschid purjele și drenajele cazanului și ale turbinei la expandorul de avarie pentru eliminarea din circuit a depunerilor și oxizilor antrenați de abur. 25. Se blochează în poziție închis ventilele de reglaj de la intrarea în CMP al TA. 26. Se ridică turația TA prin admisia aburului în CIP al TA până la valoarea de 500 rot/min. Se menține la această valoare prin reglarea corespunzătoare a by-pass-urilor de înaltă și joasă presiune. Observație: Pe toată durata procesului de conservare a corpurilor turbinei nu se va depăși turația de 500 rot/min! 27. Se deschid vanele de linie și clapeții de pe prizele de abur prelevate din CIP-TA. 28. Dozarea soluției de conservare se face prin drenajele economizorului. 29. Se funcționează în această schemă în funcție de evoluția indicilor chimici. Aceasta este "Etapa de conservare a CIP-TA", efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncalzitoare de abur viu, CIP-TA, supraîncalzitoare de abur intermediar, by-pass de joasă presiune, condensator, circuit de condensat de bază, degazor, circuit de apă de alimentare, PIP-uri. În funcție de analizele chimice efectuate se deschid purjele și drenajele cazanului și ale turbinei la expandorul de avarie pentru eliminarea din circuit a depunerilor și oxizilor antrenați de abur. 30. Se declanșează turbina cu abur. 31. Se deblochează ventilele de reglaj de la intrarea în CMP al TA. 32. Se blochează în poziție închis ventilele de reglaj de la intrarea în CIP al TA. 33. Se ridică turația TA prin admisia aburului în CMP al TA până la valoarea de 500 rot/min. Se menține la această valoare prin reglarea corespunzătoare a by-pass-urilor de înaltă și joasă presiune. 34. Se deschid vanele de linie și clapeții de pe prizele de abur prelevate din CMP și CJP-TA. 35. Dozarea soluției de conservare se face prin drenajele economizorului. 36. Se funcționează în această schemă în funcție de evoluția indicilor chimici. Aceasta este "Etapa de conservare a CMP și CJP - TA", efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncălzitoare de abur viu, by-pass de înaltă presiune, supraîncalzitoare de abur intermediar, CMP și CJP - TA, condensator, circuit de condensat de bază, PJP-uri, degazor, circuit de apă de alimentare, PIP-uri. În funcție de analizele chimice efectuate se deschid purjele și drenajele cazanului și ale turbinei la expandorul de avarie, pentru eliminarea din circuit a depunerilor și oxizilor antrenați de abur. 37. Se declanșează turbina cu abur. 38. Se deblochează ventilele de reglaj de la intrarea în CIP al TA. 39. Se declanșează cazanul de abur. 40. Se deschid toate purjele și drenajele cazanului și ale turbinei la expandorul de avarie. 41. Se închide complet apa de răcire la punctele de prelevare probe și se execută purjarea intensă a acestora. 42. Evacuarea soluției de conservare se va efectua după neutralizare, cu respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare. Observații: ● Dozarea soluției de conservare se va face continuu pe parcursul întregii perioade de conservare. Nu se admit întreruperi! ● Înainte de efectuarea operațiilor de conservare se recomandă curățarea de săruri a corpurilor turbinei prin spălare cu abur saturat. Testul de coroziune (test cantitativ) Testul de coroziune efectuat în vederea aprecierii procesului de coroziune și deci a determinării valorii de protecție a peliculei de amină constă în imersarea zilnică a epruvetelor conservate și a epruvetelor martor într-un volum fix de apă demineralizată proaspătă, pe o perioadă cuprinsă între 10-30 zile. Zilnic se determină spectrofotometric valorile concentrației de ioni Fe^3+ dizolvat, valori care se raportează la suprafața totală a epruvetei. În acest fel rezultă cantitatea totală zilnică (mg/cmp) de ioni de Fe^3+ trecuți în soluție, pentru epruveta conservată față de epruveta-martor. Factorul de coroziune (raportul dintre viteza de coroziune a epruvetei martor și viteza de coroziune a epruvetei conservate) trebuie să fie mai mare de aproximativ 100, pentru ca pelicula de conservat să fie de bună calitate. Testarea comportării epruvetelor în apa demineralizată, schimbată zilnic acoperă exigențele unui mediu agresiv, concretizat prin menținerea permanentă a agenților de coroziune: oxigen, bioxid de carbon. Testul hidrofobic (test calitativ) Testul hidrofobic este un test orientativ și se bazează pe proprietatea peliculei de conservant de a respinge apa pulverizată sub formă de picături. În urma pulverizării apei asupra unei suprafețe conservate cu octadecilamină (ODA), apa se transformă în picături (perle), comportându-se similar mercurului. Caracterul hidrofob se manifestă pregnant numai atunci când pelicula de conservant nu înglobează reziduuri afânate rezultate din efectul de curățare al ODA; în acest caz rezultatul testului nu poate fi considerat edificator. Aspectarea suprafețelor Acest test oferă date privind culoarea peliculei, prezența sau absența reziduurilor afânate pe aceasta și uniformitatea peliculei; testul se efectuează vizual și tactil. Metoda de determinare a concentrației de octadecilamină (ODA) Principiul metodei: Metoda spectrofotometrică este similară ca principiu cu alte metode spectrofotometrice, dar folosește ca indicator albastru de bromphenol (3,3',5',5'' tetrabromphenol sulfonphtalein). Acesta formează cu ODA în soluție apoasă, la pH scăzut, un ion complex, colorat în albastru, care apoi este extras cu cloroform. Aparatură: Spectrofotometru cu cuvă de 1 cm. Reactivi: 1. Soluție de albastru de bromphenol p.a.: 0,1 g albastru de bromphenol și 5 g sulfat de sodiu (anhidru) sunt dizolvate în 95 ml de acid sulfuric 1 %. 2. Soluție etalon de octadecilamină ODA (10 ppm): se cântăresc 10 mg de octadecilamină (ODA) purificată (prin recristalizare cu acetonă), se acidulează cu H(2)SO(4) 20 % și se diluează cu apă distilată la un litru. 3. Cloroform p.a. 4. Alcool etilic p.a. 98%. Mod de lucru: Se ia o probă de 40 ml soluție octadecilamină (ODA) de analizat, se adaugă 50 ml apă distilată, 3 ml soluție de albastru de bromphenol și 25 ml cloroform p.a. Proba este transvazată într-o pâlnie de separare din teflon, se agită timp de 3 minute până se separă componenții acestui amestec. Stratul de jos (de culoare galbenă) se trece în cuva de un cm și se analizează cu spectrofotometrul cu filtru albastru (410 nm) prin comparare cu o probă-martor preparată în mod similar. Concentrația se apreciază după curba de etalonare. Trasarea curbei de etalonare se obține folosind soluția etalon de ODA, după tabelul nr. 1. Curba de etalonare (fig.1) indică o relație liniară între semnalul măsurat (absorbția) și concentrația analizată. Relația între semnal și concentrația analizată este: E = - 0,334 + 0,131x c, în care: E - extincția (absorbția) c - concentrația analizată. Tabelul nr. 1. Date pentru curba de etalonare ODA ppm 4 5 6 7 8 9 Absorbție 0,184 0,347 0,402 0,629 0,716 0,836 NOTĂ: Vasele de prelevare sunt confecționate din polietilenă. Vasele de laborator folosite la manipularea soluției de ODA se vor spăla în mod obligatoriu cu alcool etilic, pentru o bună curățare a acestora. E ^ │ │ 1 │ │ │ 0,8 │ │ │ 0,6 │ │ │ 0,4 │ │ │ 0,2 │ │ └──────────────────────────────> C (ppm) 0 4 5 6 7 8 9 10 Fig.1.Curba de etalonare pentru analiza octadecilaminei (ODA)
Anexa 4 -------
la norma tehnică energetică
----------------------------
Standarde române menționate în document
SR ISO 6332/1996
Calitatea apei. Determinarea conținutului de fier.
Metoda spectrometrică cu 1,10 - fenantrolină
STAS 7313/1982
Apă și abur din instalațiile de cazane. Determinarea
durității, alcalinității și acidității
SR 7566/1993
Apă și abur din instalațiile de cazane. Determinarea
conținutului de silice. Metoda spectrofotometrică
STAS 8601/1970
Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea sulfaților
SR 8965-1/1995
Apă și abur din instalațiile de cazane. Determinarea
conținutului de cupru. Metoda spectrofotometrică cu
neocuproină
SR 8965-2/1995
Apă și abur din instalațiile de cazane. Determinarea
conținutului de cupru.
Determinarea spectrometrică de absorbție atomică
SR 8965-3/1995
Apă și abur din instalațiile de cazane. Determinarea
conținutului de cupru. Metoda electrochimică
STAS 8997/1979
Apă și abur din instalațiile de cazane.
Determinarea hidrazinei
SR ISO 9297/2001
Calitatea apei. Determinarea conținutului de cloruri.
Titrare cu azotat de argint utilizând cromatul ca
indicator (Metoda Mohr)
STAS 8619-3/1990
pH-metrie. Determinarea electrometrică a pH-ului
soluțiilor apoase
SR 3910-2/1998
Var industrial. Reguli pentru verificarea calității
și metode de determinare a caracteristicilor fizice
--------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.