Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 690/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
17 octombrie 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 907 din 8 noiembrie 2006
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 6.180 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Unirea Shopping Center" - S.A. din București în Dosarul nr. 106/2/2006 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că norma procedurală supusă controlului este în deplină concordanță cu prevederile art. 44 alin. (7) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 106/2/2006, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Unirea Shopping Center" - S.A. din București cu ocazia soluționării recursurilor formulate împotriva unei sentințe civile pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că nici dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă ca, de altfel, nicio altă reglementare procedurală a unui motiv de recurs nu ar trebui să încalce prevederile art. 44 alin. (7) din Constituția României, întrucât instanța de judecată nu trebuie să examineze doar corecta aplicare a unui text în sine, fie el și referitor la dreptul de proprietate, ci și prin raportare la respectarea sarcinilor privind protecția mediului.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu prevederile art. 44 alin. (7) din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstitu-ționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: [...]

9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;".

Autorul excepției susține că reglementarea criticată contravine prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (7) potrivit cărora dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură care prevăd expres și limitativ motivele de recurs.

În jurisprudența sa, Curtea a statuat că reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, în conformitate cu prevederile constituționale ale art. 126 și 129, bineînțeles cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte. De altfel, soluția legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstitu-ționalitate, reglementarea criticată constituind tocmai temeiul de drept al controlului judiciar exercitat pe calea recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Unirea Shopping Center" - S.A. din București în Dosarul nr. 106/2/2006 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 octombrie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.