Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1902/2006

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.853/2005 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenții, în anul 2006, producătorilor agricoli din sectorul animalier și din sectorul piscicol

prezumat în vigoare

Data actului
22 decembrie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1038 din 28 decembrie 2006
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 2.246 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 1853/2005 22 decembrie 2005 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenții, în anul 2006, producător…

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

Hotărârea Guvernului nr. 1.853/2005

privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenții, în anul 2006, producătorilor agricoli din sectorul animalier și din sectorul piscicol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 10 ianuarie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul hotărârii va avea următorul cuprins:

"HOTĂRÂRE

privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenții, pentru anul 2006, producătorilor agricoli din sectorul animalier și din sectorul piscicol"

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc și exploatează animale de producție, înscrise în Registrul agricol, sau care dețin/administrează amenajări piscicole pentru producerea de pește de consum, înregistrați în Registrul unităților de producție din acvacultură, din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, și care dețin licență de acvacultură, conform legislației în vigoare, beneficiază pentru anul 2006 de sprijin direct al statului, prin acordarea de subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în limita sumei de 797.215.480 lei.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se asigură din bugetele aprobate Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru anul 2006 și pentru anul 2007."

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, pădurilor
și dezvoltării rurale,
Dan Ștefan Motreanu
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 22 decembrie 2006.
Nr. 1.902.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.