Decizia nr. 17/1994

Vasile Gionea - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Alexandru Grigorie - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 58 din 13 octombrie 1993

prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 223 alin. 1 din Codul penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 22 februarie 1994, în prezenta recurentului - Ministerul Public - și a părții vătămate - Institutul de Cercetări Produse Auxiliare Organice Medias -, în lipsa inculpaților Rosca Ștefan, Cruceru Sever și Agapescu Marin, legal citați, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru data de 8 martie 1994.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

În dosarul nr. 1472/1993, al Judecătoriei Medias, inculpatii Rosca Ștefan, Cruceru Sever și Agapescu Marin au ridicat excepția de neconstituționalitate a art. 223 alin. 1 din Codul penal, cu care Curtea a fost sesizată prin Încheierea nr. 1 din 10 mai 1993 a acestei judecătorii. În susținerea excepției, inculpatii, prin memoriul depus la dosarul instanței, arata ca, față de dispozițiile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituție, prevederile Codului penal referitoare la avutul obștesc sunt abrogate.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 58 din 13 octombrie 1993, Curtea Constituțională a admis excepția ridicată de inculpatii Rosca Ștefan, Cruceru Sever și Agapescu Marin și a constatat ca art. 223 alin. 1 din Codul penal a fost abrogat parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri care formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat recurs pentru următoarele trei motive:

1. Curtea nu este competența să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate care privesc legi anterioare intrării în vigoare a Constituției din anul 1991;

2. Decizia nr. 58 din 13 octombrie 1993 nu este motivată, înlocuirea motivarii cu Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993 fiind nelegală;

3. Violarea art. 135 din Constituție în legătură cu proprietatea, prin limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice numai la cele prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - susținute în ședința publică din 22 februarie 1994, precum și dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției, ale

Legii nr. 47/1992

și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele:

Motivul de recurs privind necompetentă Curții de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate este nefondat și urmează a fi înlăturat. Într-adevăr, prevederile atacate ca neconstituționale sunt anterioare Constituției și în legătură cu ele se pune problema abrogării - în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție - care însă nu operează de la sine, ci trebuie constatată de organele care aplica legea, inclusiv instanțele judecătorești. Dacă instanța de judecată nu constata abrogarea și sesizează Curtea Constituțională, înseamnă ca dispoziția legală anterioară Constituției este considerată în vigoare și exista interesul declanșării controlului de constituționalitate pe care Curtea este obligată sa-l efectueze, în virtutea dreptului constituțional al cetățenilor de a invoca neconstituționalitatea unui text pe care instanța înțelege sa îl aplice. Acesta este și sensul în care Curtea a statuat în mod constant deciziile sale.

Competența Curții de a se pronunța asupra legilor anterioare Constituției rezultă și din dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , care se aplică exclusiv legilor anterioare intrării în vigoare a Constituției.

Cel de-al doilea motiv de recurs privitor la nemotivarea deciziei și, respectiv, critica adusă

Deciziei Curții Constituționale nr. 58 din 13 octombrie 1993

ca se întemeiază pe Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993 urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea statuează numai asupra problemelor de drept.

Spre a se evita soluții contradictorii, art. 26 din regulament permite completului ce dorește să se abata de la practica Curții, sa sesizeze plenul spre a se pronunța asupra interpretării ce urmează a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecată, astfel încât prin aceasta decizie nu se soluționează o excepție de neconstituționalitate concretă. De aceea, ea nu are drept consecința inutilitatea judecării excepțiilor, în cadrul cărora s-ar putea ridica noi probleme și noi interpretări în măsura sa determine reluarea procedurii în vederea asigurării consecventei practicii constituționale.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs referitor la încălcarea art. 135 din Constituție în legătură cu proprietatea, în sensul că prin decizia recurată s-ar fi limitat bunurile obiect exclusiv al proprietății publice numai la cele enumerate de aceasta prevedere, nu poate fi reținut. Decizia atacată nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4), ci se referă la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4), deci și la "alte bunuri stabilite prin lege".

În legătură cu prevederile art. 223 din Codul penal, întrucît prin rămînerea definitivă a Deciziei Curții Constituționale nr. 32 din 26 mai 1993, ca urmare a respingerii recursului declarat în cauza, prin Decizia Curții Constituționale nr. 14 din 8 martie 1994 s-a constatat ca art. 223 din Codul penal a fost în mod definitiv și obligatoriu abrogat parțial de art. 150 alin. (1) din Constituție, astfel încât excepția de neconstituționalitate ridicată de Cruceru Sever, Agapescu Marin și Rosca Ștefan în dosarul Judecătoriei Medias, cît și recursul Ministerului Public declarat împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 58 din 13 octombrie 1993

sunt lipsite de obiect.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, al art. 1, art. 4, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constata ca, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 32 din 26 mai 1993, rămasă definitivă prin Decizia Curții Constituționale nr. 14 din 8 martie 1994, art. 223 din Codul penal este abrogat parțial, conform art. 150 alin. (1) din Constituție, și, în consecința, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și, prin urmare,

Respinge ca lipsită de obiect excepția de neconstituționalitate ridicată de Cruceru Sever, Agapescu Marin și Rosca Ștefan în dosarul nr. 1472/1993 al Judecătoriei Medias, precum și recursul Ministerului Public declarat împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 58 din 13 octombrie 1993 .

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 8 martie 1994.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.