Protocolul nr. 10/1992
al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
prezumat în vigoare
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumita în continuare convenția),
considerind ca este recomandabil sa amendeze art. 32 al convenției în vederea reducerii majorității de două treimi care este prevăzută,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Cuvintele "de două treimi" sunt suprimate din paragraful 1 al art. 32 al convenției.
Articolul 2
Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, semnatare ale convenției, care își pot exprima consimțământul lor de a fi legate prin:
a) semnare fără rezerva ratificării, a acceptării sau a aprobării; sau
b) semnare sub rezerva ratificării, a acceptării sau a aprobării, urmată de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
2. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 3
Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care va urma expirării unei perioade de 3 luni de la data la care toate părțile la convenție își vor fi exprimat consimțământul lor de a fi legate prin protocol conform dispozițiilor art. 2.
Articolul 4
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;
c) data intrării în vigoare a prezentului protocol conform art. 3;
d) orice alt act, notificare sau comunicare în legătură cu prezentul protocol.
În considerarea celor de mai sus, subsemnații, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul protocol.
Încheiat la Strasbourg la 25 martie 1992, în limbile franceza și engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va comunică copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.