Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 28/1994

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat

prezumat în vigoare

Data actului
23 martie 1994
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 143 din 6 iunie 1994
Citează
4 acte
Structură
1 articol · 11.586 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 din Legea nr. 85/1992

privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, invocată de apelanta reclamanta Societatea Comercială "Electroprecizia" - S.A. Sacele, la termenul de 13 decembrie 1993, în dosarul nr. 2569/1993 al Tribunalului Brașov.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 martie 1994, în lipsa reclamantei S.C. "Electroprecizia" - S.A. Sacele și a piritei Komives Soimita, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea cu aceeași dată, pronunțarea amânându-se pentru 23 martie 1994.

Curtea Constituțională având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin sentinta civilă nr. 5182 din 22 aprilie 1993 a Judecătoriei Brașov s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. "Electroprecizia" - S.A. Sacele prin care se solicita instanței constatarea nulității absolute a contractului de închiriere deținut de pirita Komives Soimita pentru spațiul locativ situat în Sacele, str. Viitorului nr. 17 A, ap. 407, județul Brașov, și evacuarea acesteia din locuinta.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. "Electroprecizia" - S.C. Sacele, iar în fața Tribunalului Brașov, la termenul de 13 decembrie 1993, apelanta a invocat excepția de neconstituționalitate a

art. 7 din Legea nr. 85/1992 .

Tribunalul Brașov, prin Încheierea din 13 decembrie 1993, a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate și, totodată, a scos cauza de pe rol și a dispus suspendarea judecării acesteia până la pronunțarea deciziei. Opinia exprimată de tribunal este în sensul respingerii excepției deoarece, în raport cu obiectul cauzei, dispozițiile legale a căror constituționalitate se contesta nu sunt aplicabile în speta.

Ținând seama ca pe rolul Curții au mai fost și alte dosare având același obiect, în care Guvernul și Senatul au comunicat, potrivit

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , puncte de vedere, s-a hotărît ca acestea să fie avute în vedere și la soluționarea prezentei cauze.

Astfel, în punctul de vedere comunicat Curții Constituționale în dosarul nr. 52 C/1993, Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 din Legea nr. 85/1992

nu poate fi admisă deoarece aceste prevederi nu contravin art. 41 din Constituție. În susținerea acestui punct de vedere se arata ca, urmărind evoluția reglementărilor legale în materie, în inlantuirea lor logica, rezultă opțiunea constanta a puterii legiuitoare de a crea prin lege posibilitatea ca oricare chiriaș al unei locuințe construite din fondurile statului ori din fondurile unităților economice sau bugetare de stat sa devină proprietar al locuinței respective, prin cumpărare, în condițiile în care, potrivit

Legii nr. 15/1990 , întreprinderile transformate în societăți comerciale sau regii autonome au devenit proprietare ale locuințelor construite din fondurile proprii.

Senatul, în punctul sau de vedere comunicat în același dosar, considera ca prevederile

art. 7 din Legea nr. 85/1992

sunt constituționale și, în consecința, excepția este vadit neîntemeiată.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd dosarul cauzei, încheierea de sesizare, dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 85/1992 , prevederile Constituției, precum și dispozițiile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata ca este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate, care a fost formulată și înaintată cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din legea sa organică.

Prin

art. 7 din Legea nr. 85/1992

privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat s-a stabilit ca:

"Locuintele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decît locuintele de intervenție, vor fi vîndute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile

Decretului-lege nr. 61/1990

și ale prezentei legi.

*) Definitivă prin nerecurare.

Ioan Muraru - președinte

Articolul 1

alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Beneficiază de prevederile alin. 1 și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare.

Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1, conform

Decretului-lege nr. 61/1990

și prezentei legi, se fac de către unitățile proprietare sau de către unitățile specializate în vânzarea locuințelor, pe bază de contract de prestări de servicii cu un comision de 1% calculat la prețul de vînzare.

Prin locuințe de intervenție se înțelege locuintele situate în incinta unităților economice sau bugetare de stat, cît și cele legate nemijlocit de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale persoanelor care le ocupa."

Ca atare, acest articol stabilește, în principal, următoarele: obligația vinzarii locuințelor către chiriașii lor, chiar dacă aceștia nu sunt angajații unităților proprietare; exceptarea locuințelor de intervenție; definirea locuințelor de intervenție.

Prin excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Brașov, S.C. "Electroprecizia" - S.A. Sacele susține ca prevederile

art. 7 din Legea nr. 85/1992

contravin dispozițiilor art. 41 și următoarelor din Constituție, potrivit cărora proprietatea privată este garantată în mod egal cu cea publică, deoarece prin obligația instituită de a instraina locuintele se aduce o atingere grava dreptului sau de proprietate.

Guvernul, asa cum s-a mai arătat, motiveaza, în punctul sau de vedere, constituționalitatea

art. 7 din Legea nr. 85/1992

prin succesiunea reglementărilor legale privind vânzarea acestor locuințe prin opțiunea legală (exprimată de

Decretul-lege nr. 61/1990 ) de "vînzare a tuturor locuințelor construite din fondurile statului, în noi condiții de preț și de creditare", prin reluarea acestei operațiuni în

Legea nr. 85/1992

ca o preocupare "constanta a puterii legiuitoare de a crea, prin lege, posibilitatea ca oricare chiriaș al unei locuințe construite din fondurile statului ori din fondurile unităților economice sau bugetare de stat sa devină proprietar al locuinței respective, prin cumpărare". Trebuie reținută și precizarea din acest punct de vedere, precizare corecta, ca, deși în proprietatea societăților comerciale sau a regiilor autonome au intrat și locuințe construite din fondurile proprii "legiferarea, ulterior adoptării Constituției, a opțiunii ca fiecare chiriaș din asemenea locuințe sa devină proprietar, nu poate fi privată decît numai cu o limita stabilită de lege (art. 41 din Constituție) a dreptului de proprietate exercitat de societatea comercială în al carei patrimoniu se afla locuintele construite din fondurile proprii ale întreprinderii, asa cum de altfel este o limita și exceptarea de la vînzare a locuințelor de intervenție construite din aceleași fonduri și care, de asemenea, au intrat în patrimoniul societății comerciale".

Totodată, în punctul sau de vedere, Senatul caracterizează excepția ca vadit neîntemeiată,

art. 7 din Legea nr. 85/1992

stabilind condițiile vinzarii-cumpărării apartamentelor.

Argumentele juridice invocate de către Guvern și Senat sunt evident întemeiate.

Într-adevăr, dacă art. 41 din Constituție garantează dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, tot el statuează ca legea stabilește "conținutul și limitele acestor drepturi". Este în afară oricărei îndoieli ca aceasta împuternicire data legii trebuie exercitată fundamentat și nu arbitrar. Ca atare, legiuitorul, determinînd "conținutul și limitele acestor drepturi", are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite, în considerarea cărora stabilește dimensiuni și limite.

Astfel, dacă ne raportam la cazul dedus judecații, trebuie menționată obligația statului de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții [art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție] și, mai ales, de a lua măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent [art. 43 alin. (1) din Constituție].

Prin

art. 7 din Legea nr. 85/1992

legiuitorul realizează o măsura în acest sens, asigurind chiriașilor dreptul și proprietatea în cumpărarea de locuințe, măsura legitima prin funcțiile care sunt stabilite în Constituție. Din examinarea textului rezultă ca aceste locuințe: sunt construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii; se vînd titularilor contractelor de închiriere, indiferent dacă aceștia sunt sau nu angajații unităților proprietare; nu trebuie să fie locuințe de intervenție. O asemenea măsura este luată fără indoiala în litera și spiritul Constituției. Nu trebuie neglijat ca legislația de după 22 decembrie 1989 a transformat practic un drept de administrare, pe care întreprinderile și instituțiile bugetare îl aveau asupra patrimoniului lor, într-un drept de proprietate. Aceasta transformare nu poate fi o măsura arbitrară prin care unii cetățeni să fie defavorizati în beneficiul altora, știut fiind ca aceste bunuri erau rezultatul eforturilor tuturor. Ar fi contrar principiilor dreptului și chiar regulilor traditionale privind proprietatea ca, deodată, o unitate economică "transformata" într-o societate comercială sa devină proprietara absolută asupra unor bunuri "moștenite" cu înlăturarea abuzivă a cetățenilor care, în calitatea lor de angajați sau fosti angajați, au contribuit la formarea acestui patrimoniu. Dacă legiuitorul ar fi admis un asemenea lucru, chiar el s-ar fi situat în afară legitimitatii.

De aceea legiuitorul, prin art. 7, stabilește o norma de justiție socială și economică, dând posibilitatea chiriașilor sa cumpere locuintele la construirea cărora direct sau indirect, în vechiul sistem statal-juridic, au contribuit. Ca atare, dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 85/1992

sunt nu numai conforme literei și spiritului art. 41 din Constituție, ci și legitimate din punct de vedere economic, social și moral.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 13 alin. (1) lit. A. c) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Constata ca dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 85 din 22 iulie 1992

privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 180 din 29 iulie 1992, sunt constituționale.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate invocată de S.C. "Electroprecizia" - S.A. Sacele, în fața Tribunalului Brașov, în dosarul nr. 2569/1993 și trimisa de către aceasta Curții Constituționale prin Încheierea din 13 decembrie 1993.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23 martie 1994.

PREȘEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Constantin Burada

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.