Decizia nr. 54/1994

Vasile Gionea - președinte

Viorel Mihi Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent.

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 48 din 29 septembrie 1993 .

Dezbaterile au avut loc în ședința din 10 mai 1994, în prezenta recurentului Ministerul Public și a inculpaților Andronic Benonie și Baciu Cristinel, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a elibera, a aminat pronunțarea pentru data de 18 mai 1994.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Judecătoria Brașov, la termenul de judecată din 4 decembrie 1992, a invocat, din oficiu, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 224 și ale art. 234 din Codul penal și, prin încheierea din aceeași dată, a sesizat Curtea Constituțională.

Prin Decizia nr. 48 din 29 septembrie 1993, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat ca dispozițiile art. 224 și ale 234 din Codul penal au fost abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, aratind în esenta:

1. Curtea nu este competența să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate care privesc legi anterioare intrării în vigoare a Constituției.

5. Pe fond se apreciază ca în mod greșit s-a dispus abrogarea parțială a unor dispoziții din Codul penal referitoare la avutul obștesc. În susținerea acestui motiv s-au invocat următoarele argumente:

- limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice numai la cele prevăzute în art. 135 akun. (4) din Constituție este gresita, deoarece mai sunt și alte bunuri stabilite prin legi sau care urmează să se stabilească prin alte legi și care, având același regim juridic, nu pot fi caracterizate ca făcând parte din proprietatea privată;

- Curtea poate să hotărască asupra neconstitutionalitatii legilor și nu sa pronunțe abrogarea, care este de competența Parlamentului României;

- Curtea, în decizia atacată, se întemeiază pe Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993, ceea ce nu este justificat, deoarece în acest fel judecata în alte spete devine inutila.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - susținute în ședința publică din 10 mai 1994, precum și dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției, ale

Legii nr. 47/1992

și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele:

Primul motiv de recurs, care vizează necompetentă Curții Constituționale de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate invocată, urmează a fi înlăturat ca nefondat. În legătură cu acest motiv, s-a statuat constant prin deciziile Curții ca ea este competența să se pronunțe și asupra legilor anterioare Constituției, în măsura în care a fost sesizată de instanțele judecătorești pe calea excepției de neconstituționalitate. Acest drept al Curții rezultă fără echivoc și din dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , care, prin ipoteza, sunt aplicabile exclusiv legilor anterioare Constituției.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează soluția de fond criticata sub aspectul abrogării parțiale a unor dispoziții din Codul penal referitoare la avutul obștesc, nu este fondat. Justificarea acestui motiv de recurs în sensul că s-ar fi făcut o limitare a bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice numai la cele prevăzute în art. 135 din Constituție nu poate fi reținută, deoarece este evident ca decizia atacată nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4) din Constituție, ci se referă la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4), adică și "alte bunuri stabilite prin lege".

Totodată, nu poate fi reținută nici susținerea conform căreia Curtea nu poate constata abrogarea unei legi anterioare Constituției. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, aceste legi rămân în vigoare în măsura în care nu contravin Constituției. Rezultă ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constituției cu prevederile acesteia are drept consecința abrogarea. Cu alte cuvinte, neconstituționalitatea este cauza abrogării. În cazul legilor anterioare Constituției, neconstituționalitatea are un caracter specific întrucît cauza sa este posterioară legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituționale. În aceste condiții, controlul constituționalității unei legi preconstitutionale care are ca rezultat constatarea acesteia cu prevederile Constituției nu duce la declararea legii ca neconstitutionala - o lege putind fi apreciată numai în funcție de regimul constituțional sub imperiul căruia a fost adoptată -, ci la constatarea abrogării, soluție ce constituie consecința constituțională prevăzută de art. 150 alin. (1) din Constituție a unei asemenea contrarietati.

În sfârșit, nu poate fi reținută nici critica adusă deciziei de fond în sensul că se întemeiază pe Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993 - în considerarea faptului ca astfel este inutila judecata în alte spete. Potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea nu statuează decît asupra problemelor de drept.

Spre a se evita soluții contradictorii, art. 26 din regulament permite completului ce dorește să se abata de la practica Curții sa sesizeze plenul spre a se pronunța asupra interpretării ce urmează a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecată, astfel încât prin aceasta decizie nu se soluționează o excepție de neconstituționalitate concretă. De aceea ea nu are drept consecința inutilitatea judecării excepțiilor, în cadrul cărora s-ar putea ridica noi probleme și noi interpretări posibile, care ar putea determina reluarea procedurii necesare în vederea asigurării consecventei practicii constituționale.

Având în vedere ca motivele de recurs sunt nefondate și ca prin deciziile nr. 33 din 26 mai 1993 și nr. 49 din 29 septembrie 1993, rămase definitive, s-a constatat ca dispozițiile art. 224 și ale art. 234 din Codul penal au fost abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice, rezultă ca, în prezent, atât excepția de neconstituționalitate invocată, cît și recursul Ministerului Public sunt lipsite de obiect.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constata ca, potrivit deciziilor Curții Constituționale nr. 33 din 26 mai 1993 și nr. 49 din 29 septembrie 1993, rămase definitive, art. 224 și art. 234 din Codul penal sunt abrogate parțial, conform art. 150 alin. (1) din Constituție, și, în consecința, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice, și, prin urmare:

Respinge ca lipsite de obiect excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 224 și art. 234 din Codul penal ridicată, din oficiu, de Judecătoria Brașov în dosarul nr. 1922/1992 al acestei instanțe, precum și recursul Ministerului Public, declarat împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 48 din 29 septembrie 1993 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18 mai 1994.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.