Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 187/2005

pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate

prezumat în vigoare

Data actului
14 decembrie 2005
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1188 din 29 decembrie 2005
Aprobat
prin Legea nr. 260/2006
Citat de
4 acte
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 4.376 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 260/2006 23 iunie 2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 187/2005 pentru modificarea Ordon…

Ce face acest act

Modifică 2

  • OUG nr. 174/2002 27 noiembrie 2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termica a unor clădiri de locui…
  • Legea nr. 211/2003 16 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsur…

Înlocuiește prevederi din 1

  • Legea nr. 211/2003 16 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsur…

Are ca temei 1

Situația extraordinară prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, constă în majorarea prețului gazului metan, cu efect direct asupra majorării prețului energiei termice furnizate populației pentru încălzirea locuințelor din clădirile cu sistem centralizat de furnizare a energiei termice.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 174/2002

privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 9 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 211/2003 , se modifică după cum urmează:

1. Partea introductivă a articolului 5 va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - Asociațiile de proprietari vor acționa pentru:".

2. Alineatele (2) și (4) ale articolului 6 vor avea următorul cuprins:

"(2) Coordonatorii programelor anuale iau măsurile necesare pentru efectuarea expertizei și auditului energetic al clădirii și încheierea convențiilor cu asociațiile de proprietari din clădirile de locuit nominalizate în programele anuale pentru continuarea acțiunilor privind proiectarea și executarea lucrărilor de reabilitare termică a clădirilor de locuit.

............................................................................

(4) Contractarea expertizării și auditului energetic, a proiectării și execuției lucrărilor pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit nominalizate în programele anuale se face de către coordonatorii programelor anuale, împreună cu asociațiile de proprietari, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind achizițiile publice."

3. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - Fondurile necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind executarea lucrărilor pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit nominalizate în programele anuale se asigură, în părți egale, din următoarele surse:

a) alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;

b) fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale;

c) fondul de reparații al asociației de proprietari."

4. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - Asociațiile de proprietari din clădirile de locuit incluse în programele anuale beneficiază de finanțarea cheltuielilor pentru proiectarea și executarea lucrărilor de reabilitare termică, potrivit art. 7 și 8, în condițiile în care aprobă, cu votul majorității membrilor adunării generale a proprietarilor, decizia de intervenție și semnează convenția-cadru cu coordonatorul programului anual pentru derularea, în condițiile legii, a acțiunilor pentru reabilitarea termică a clădirii."

5. Articolele 10 și 11 se abrogă.

6. În tot cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 211/2003 , sintagma clădiri de locuit multietajate se înlocuiește cu sintagma clădiri de locuit.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,
Gheorghe Dobre
p. Ministrul administrației și internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Cătălin Doica,
secretar de stat
București, 14 decembrie 2005.
Nr. 187.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.