Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 251/1994

privind stabilirea componentei, a atribuțiilor și a modului de organizare și funcționare a Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
27 mai 1994
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 152 din 17 iunie 1994
Modificări
1 act modificator, prima la 29 noiembrie 2023, ultima la 29 noiembrie 2023
Citat de
1 act
Structură
16 articole, 2 anexe · 17.179 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 1219/2023 29 noiembrie 2023 (prevederi anume) pentru modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 251/1994 privind stabil…

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se stabilește componenta Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, potrivit anexei nr. 1.

Atribuțiile, modul de organizare și funcționare a Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, la nivel central și local, sunt cuprinse în regulamentul - cadru, potrivit anexei nr. 2.

Anexele fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, prevăzute în componenta Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Viorel Hrebenciuc
Secretar de stat, șeful Departamentului
pentru Administrație Publică Locală,
Octav Cozmanca
Subsecretar de stat
al Oficiului pentru Protecția Consumatorilor,
Gheorghe Tiplica

Anexa 1 I. Componenta Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor -

la nivel central

Președinte

- Directorul general al Oficiului pentru Protecția Consumatorilor,

Vicepreședinte

- Un reprezentant al confederațiilor de asociații pentru protecția consumatorilor.

Membri:

Un reprezentant al:

- Ministerului Industriilor;

- Ministerului Agriculturii și Alimentației;

- Direcției generale sanitare veterinare;

- Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului;

- Ministerului Comerțului;

- Ministerului Turismului;

- Departamentului pentru Administrație Publică Locală;

- Gărzii financiare;

- Inspectoratului General al Poliției;

- Direcției Generale a Vămilor;

- Institutului Român de Standardizare;

- Biroului Român de Metrologie Legală;

- Direcției generale a medicinei preventive și promovarea sănătății;

- Direcției farmaceutice;

- Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului și Cercetări Farmaceutice;

- Inspecției de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Amenajarea Teritoriului;

- Registrului Auto Român;

- organizației patronale constituită la nivel de confederație;

- asociațiilor pentru protecția consumatorilor, care îndeplinesc condițiile legale de reprezentare la acest nivel.

Secretar

- reprezentantul Oficiului pentru Protecția Consumatorilor.

II. Componenta Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor - la

nivel județean

Președinte

- Prefectul sau reprezentantul acestuia.

Vicepreședinți:

- Directorul Oficiului județean pentru protecția consumatorilor sau, după caz, al Oficiului municipiului București pentru protecția consumatorilor;

- Un reprezentant al federației de asociații pentru proiecția consumatorilor.

Membri:

Un reprezentant al:

- Inspecției interjudețene de metrologie;

- Gărzii financiare județene;

- Unității vamale județene;

- Inspectoratului de poliție județean;

- Inspectoratului de poliție sanitară;

- Laboratorului județean pentru controlul medicamentului;

- Direcției sanitare veterinare județene sau, după caz, a municipiului București;

- Centrului de expansiune a comerțului;

- Centrului de promovare a turismului:

- Agenției pentru Protecția Mediului;

- Inspecției județene în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului;

- Unității teritoriale a Registrului Auto Român;

- organizației patronale constituite la nivel de federație;

- asociațiilor pentru protecția consumatorilor, care îndeplinesc condițiile legale de reprezentare la acest nivel.

Secretar

- Un reprezentant al Oficiului județean pentru protecția consumatorilor.

III. Componenta Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor - la

nivel orășenesc

Președinte

- Primarul sau reprezentantul acestuia.

Vicepreședinte

- Un reprezentant al asociațiilor pentru protecția consumatorilor.

Membri:

Un reprezentant al:

- Inspecției interjudețene de metrologie;

- Gărzii financiare județene;

- Unității vamale județene;

- Poliției orășenești;

- Inspectoratului de poliție sanitară;

- Laboratorului județean pentru controlul medicamentului;

- Circumscripției sanitar-veterinare teritoriale;

- Agenției pentru Protecția Mediului;

- Centrului de expansiune a comerțului;

- Centrului de promovare a turismului;

- Inspecției județene în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului;

- Unității teritoriale a Registrului Auto Român;

- fiecărei asociații pentru protecția consumatorilor.

Secretar

- Un reprezentant al Oficiului pentru Protecția Consumatorilor desemnat de directorul oficiului județean.

IV. Componenta Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor -

la nivel comunal

Președinte

- Primarul sau reprezentantul acestuia.

Vicepreședinte

- Un reprezentant al asociațiilor pentru protecția consumatorilor.

Membri:

Un reprezentant al:

- fiecărei asociații pentru protecția consumatorilor;

- postului de poliție comunal;

- Circumscripției sanitar-veterinare teritoriale;

- Dispensarului medical uman.

Secretar

- Un reprezentant împuternicit al directorului Oficiului județean pentru protecția consumatorilor.

Anexa 2 REGULAMENT - CADRU

de organizare și funcționare a consiliilor consultative pentru protecția consumatorilor

I. Dispoziții generale

Articolul 1

Consiliile consultative pentru protecția consumatorilor, constituite la nivel central și local, asigura cadrul informațional și organizatoric necesar stabilirii și aplicării politicii de protecție a consumatorilor, corelării acțiunilor autorităților administrației publice cu cele ale organizațiilor neguvernamentale cu atribuții în acest domeniu.

Componenta, atribuțiile și modul de organizare și funcționare a consiliilor consultative pentru protecția consumatorilor, la fiecare nivel, sunt prevăzute în prezentul regulament-cadru.

II. Atribuțiile consiliilor consultative pentru protecția consumatorilor

Articolul 2

Consiliile consultative pentru protecția consumatorilor, la fiecare nivel de organizare, au următoarele atribuții:

A. În direcția stabilirii și aplicării politicii de protecție a consumatorilor:

a) analizează modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor și propun:

- autorităților administrației publice reprezentate la nivelul respectiv de organizare a Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor - acțiuni pentru aplicarea mijloacelor prevăzute de lege, care să asigure protecția cetățenilor în calitatea lor de consumatori;

- autorităților administrației publice locale - măsuri în sprijinul apărării drepturilor consumatorilor precum și corelarea acțiunilor acestora cu acțiunile altor factori implicați în scopul realizării unei protejari reale și unitare a intereselor consumatorilor;

b) analizează modul în care sunt aplicate propunerile Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor de către organele sau organizațiile sesizate;

c) analizează modul de colaborare a autorităților administrației publice în domeniul protecției consumatorilor și recomanda cai de imbunatatire a colaborării;

d) pe baza analizei constatărilor organismelor reprezentate în Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor:

- recomanda acțiuni în anumite sectoare din domeniul protecției consumatorilor;

- propun efectuarea de studii în legătură cu cauzele care au generat încălcări ale dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, precum și măsurile de prevenire;

- propun îmbunătățiri ale reglementărilor sau, după caz, noi reglementări în domeniul protecției consumatorilor;

- formulează propuneri în sprijinul elaborării strategiei și a programelor de acțiune, pe plan local și național.

B. În direcția corelării acțiunilor diverselor autorități ale administrației publice cu cele ale organizațiilor neguvernamentale, care au rol în realizarea protecției consumatorilor:

a) analizează problemele specifice ale asociațiilor pentru protecția consumatorilor și propun autorităților administrației publice, precum și oricăror organisme sau asociații interesate, modalități de sprijinire a acestora în rezolvarea problemelor respective;

b) stabilesc obiective comune asupra realizării cărora, prin mijloacele specifice fiecărei categorii de autorități și organisme (guvernamentale sau neguvernamentale), se convine să se concentreze acțiunea acestora, în vederea opririi sau inlaturarii efectelor negative asupra vieții, sănătății, securității sau intereselor economice ale consumatorilor, care se manifesta în mod repetat sau cu consecințe grave într-un anumit sector al producției și/sau comercializării produselor sau prestărilor de servicii;

c) analizează modul în care autoritățile administrației publice răspund solicitărilor (sesizări, reclamații) consumatorilor sau asociațiilor pentru protecția consumatorilor și sesizează autoritățile în cauza asupra eventualelor carente în organizarea și funcționarea sistemului de recepție și răspuns al cererilor consumatorilor;

d) sprijină acțiunile de informare și educare a consumatorilor, desfășurate de diverse autorități, organisme, organizații existente la nivel național, județean, orășenesc, comunal.

III. Organizarea consiliilor consultative pentru protecția consumatorilor

Articolul 3

Conducerea operativă a activității fiecărui Consiliu consultativ pentru protecția consumatorilor este asigurata de un birou de coordonare.

La nivel central și județean, biroul de coordonare se compune din 7 membri, din care președintele, vicepreședinții și secretarul Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor sunt membri de drept.

La nivel orășenesc și comunal, biroul de coordonare se compune din 3 - 5 membri, din care președintele, vicepreședintele și secretarul Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor sunt membri de drept .

Articolul 4

Atribuțiile Biroului de coordonare a activității Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, la fiecare nivel, sunt:

a) coordonează desfășurarea lucrărilor Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor și pregătește ședințele acestuia;

b) convoacă în ședința extraordinară Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor, în cazuri deosebite, după consultarea autorităților administrației publice locale, respectiv a președintelui consiliului județean sau local;

c) colaborează și invita la ședințele Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, ori de cîte ori se considera necesar, reprezentanții altor organizații - guvernamentale sau neguvernamentale - cu rol în domeniul protecției consumatorilor și ai autorității administrației publice locale;

d) transmite propunerile Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor autorităților administrației publice, asociațiilor sau organizațiilor neguvernamentale, care pot avea un rol în domeniul protecției consumatorilor;

e) urmărește efectele propunerilor Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor și îl informează asupra rezultatelor;

f) întocmește și prezintă Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor raportul semestrial de activitate ; Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor la nivel central prezintă Guvernului raportul asupra întregii activități desfășurate în semestrul precedent.

Articolul 5

Președintele Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, la toate nivelurile de organizare, reprezintă consiliul și asigura buna desfășurare a activității acestuia.

În executarea atribuțiilor sale, președintele este ajutat de vicepreședinți.

Secretarul Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor asigura efectuarea lucrărilor de secretariat și participa la ședințele consiliului fără a avea drept de vot.

IV. Funcționarea consiliilor consultative pentru protecția consumatorilor

Articolul 6

Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor, la fiecare nivel în parte, funcționează pe baza unui regulament propriu, aprobat de membrii acestuia, cu respectarea prevederilor prezentului regulament-cadru și a celorlalte dispoziții legale.

Articolul 7

Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor se întrunește în ședința ordinară, la convocarea președintelui, astfel:

a) la nivel central - de doua ori pe an;

b) la nivel județean - trimestrial;

c) la nivel local - lunar.

Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor se poate întruni în ședința extraordinară, ori de cîte ori este necesar, la convocarea biroului de coordonare.

Articolul 8

Convocarea Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor se face cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor extraordinare.

Convocarea se face în scris și se consemnează în procesul-verbal al ședinței. Invitația la ședința va preciza ordinea de zi, data, ora și locul desfășurării acesteia.

Articolul 9

Ședințele Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor sunt legal constituite în prezenta a două treimi din totalul membrilor săi.

Reprezentanții autorităților administrației publice menționate în anexa nr. 1 din prezenta hotărâre au obligația de a participa la ședințele Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor. În cazul în care reprezentantul împuternicit absentează de doua ori consecutiv, președintele Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor va sesiza autoritatea respectiva, pentru stabilirea măsurilor corespunzătoare.

Articolul 10

Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor, în exercitarea atribuțiilor sale, adopta hotărâri; hotărârile se iau prin vot deschis, cu majoritatea simpla a celor prezenți.

Articolul 11

Procesul-verbal al ședinței este semnat de toți membrii prezenți ai Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor și ținut într-un dosar special al ședințelor.

V. Dispoziții finale

Articolul 12

Constituirea Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, la fiecare nivel, se face în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a prezentului regulament-cadru.

Articolul 13

Până la constituirea asociațiilor pentru protecția consumatorilor în confederatie sau federații, funcția de vicepreședinte al Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor va fi îndeplinită de un reprezentant al asociațiilor pentru protecția consumatorilor existente, care va fi desemnat de către acestea.

Articolul 14

Activitatea desfășurată în cadrul Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor de către membrii acestuia, indiferent de funcțiile îndeplinite, nu este remunerată.

--------------------------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.