Procedură · Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei

Procedura din 9 februarie 2006

de predare/primire a carnetelor de muncă aflate în evidența inspectoratelor teritoriale de muncă la casele teritoriale de pensii, în vederea aplicării prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare

Data actului
9 februarie 2006
Emitent
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 190 din 28 februarie 2006
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 9.099 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Prezentele proceduri reglementează modul de organizare și desfășurare a activității de predare/primire către casele teritoriale de pensii a carnetelor de muncă aflate în evidența inspectoratelor teritoriale de muncă, în vederea desfășurării activității de preluare a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, precum și la veniturile salariale aferente.

1. În temeiul prevederilor

art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.768/2005

privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, inspectoratele teritoriale de muncă la care se păstrează, se completează, se verifică și se certifică, potrivit prevederilor legale, carnetele de muncă, urmează să pună aceste documente la dispoziția casei teritoriale de pensii în a cărei rază teritorială își au sediul.

2. Carnetele de muncă trebuie să fie completate, în baza actelor depuse de angajatorii prevăzuți la

art. 8 din Legea nr. 130/1999

privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, cu modificările și completările ulterioare, cu toate înscrisurile până la data de 1 aprilie 2001 și să fie certificate de inspectoratele teritoriale de muncă pentru perioadele de până la această dată, conform documentelor gestionate de aceste instituții. Certificarea se va efectua pe primul rând liber din cap. VI "Date referitoare la activitatea în muncă" al carnetului de muncă și va cuprinde menționarea perioadei pentru care inspectoratul teritorial de muncă deține documentele care atestă vechimea în muncă a acestor salariați.

3. Carnetele de muncă vor fi însoțite de copii ale actelor de identitate ale titularilor, din care să rezulte codul numeric personal. Copiile actelor de identitate vor fi prinse cu capse de prima pagină a carnetului de muncă.

4. În scopul obținerii copiilor actelor de identitate, inspectoratele teritoriale de muncă vor solicita în scris angajatorilor pentru care păstrează și completează carnetele de muncă să transmită copiile solicitate în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea înștiințării scrise.

5. Pentru angajatorii care au aprobarea din partea inspectoratelor teritoriale de muncă să efectueze înscrisurile în carnetele de muncă ale propriilor angajați, inspectoratul teritorial de muncă va întocmi un grafic de solicitare de la aceștia a carnetelor de muncă, însoțite de copiile actelor de identitate ale titularilor. Graficul de preluare a carnetelor de muncă va ține cont de capacitatea de prelucrare de la nivelul caselor teritoriale de pensii și de minimizarea timpului în care carnetele de muncă nu se vor afla în posesia angajatorilor.

6. În cazurile prevăzute la pct. 5 inspectoratele teritoriale de muncă vor solicita în scris angajatorilor să predea carnetele de muncă în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea înștiințării scrise.

7. La preluarea carnetelor de muncă de la angajatorii prevăzuți la pct. 5 se va încheia un proces-verbal, iar personalul inspectoratelor teritoriale de muncă va verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 2 și 3.

8. În situația în care se constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 2 și/sau 3, documentele preluate potrivit prevederilor pct. 7 vor fi returnate angajatorilor, urmând ca solicitarea scrisă prevăzută la pct. 6 să fie reînnoită pentru documentele necorespunzătoare, până se constată îndeplinirea respectivelor condiții.

9. Inspectoratele teritoriale de muncă vor depozita carnetele de muncă aflate în evidența lor, însoțite de copii ale actelor de identitate ale titularilor, din care să rezulte codul numeric personal, în ordinea alfabetică a numelui titularilor, în cutii de carton, puse la dispoziție în acest scop de casele teritoriale de pensii.

Cutiile utilizate la depozitarea carnetelor de muncă vor avea aplicată o etichetă conținând codul casei teritoriale de pensii ce urmează să efectueze preluarea datelor din carnetul de muncă, codul inspectoratului teritorial de muncă la care se depun carnetele de muncă, precum și numărul cutiei. Numărul cutiei este unic la nivelul casei teritoriale de pensii care va ține evidența cutiilor distribuite.

10. În vederea transmiterii carnetelor de muncă la casele teritoriale de pensii, inspectoratele teritoriale de muncă le vor centraliza și vor întocmi pentru fiecare cutie, cu ajutorul unui program informatic furnizat de casa teritorială de pensii, un formular conținând două procese-verbale de predare/primire, întocmit potrivit modelului prezentat în anexa nr. 4 la ordin.

Formularul va fi întocmit în două exemplare, pe hârtie, însoțit de un fișier pe suport electronic, care va conține seria și numărul carnetului de muncă, numele și prenumele titularului, codul numeric personal al acestuia, codul unic de identificare (CUI) al angajatorului, codul inspectoratului teritorial de muncă, precum și numărul de înregistrare al angajatorului la inspectoratul teritorial de muncă la care se află în evidență. De asemenea, vor fi înscrise datele de identificare a cutiei în care este depozitat carnetul de muncă: codul casei teritoriale de pensii și numărul cutiei.

11. Cutiile conținând carnetele de muncă, însoțite de procesele-verbale și de fișierele pe suport electronic prevăzute la pct. 10, vor fi predate, săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, de reprezentanții desemnați ai inspectoratelor teritoriale de muncă reprezentanților desemnați ai caselor teritoriale de pensii.

Cu această ocazie se verifică similitudinea datelor înscrise în fișierul pe suport electronic cu cele înscrise în procesele-verbale, prin obținerea unui opis intern de prelucrare, al cărui conținut trebuie să fie identic cu cel înscris în procesele-verbale.

Predarea/primirea carnetelor de muncă se va face ulterior verificării conținutului cutiilor, prin semnarea de către reprezentanții desemnați ai inspectoratelor teritoriale de muncă și, respectiv, de către reprezentanții desemnați ai caselor teritoriale de pensii a procesului-verbal de predare/primire 1.

În cazul în care se constată lipsa sau deteriorarea unor carnete de muncă ori corecturi sau ștersături în măsură să producă apariția unor suspiciuni legate de corectitudinea datelor, acest fapt va fi consemnat în procesul-verbal de predare/primire 1 la rubrica 1 "Observații la primirea carnetelor de muncă la casa teritorială de pensii" și va fi sesizată conducerea respectivului inspectorat teritorial de muncă, în vederea luări măsurilor ce se impun, potrivit legii.

12. După încheierea operațiunilor de preluare și înregistrare a datelor, reprezentanții desemnați ai caselor teritoriale de pensii vor preda reprezentanților desemnați ai inspectoratelor teritoriale de muncă cutiile conținând carnetele de muncă, pe baza completării procesului-verbal de predare/primire 2.

Predarea/primirea carnetelor de muncă se va face ulterior verificării conținutului cutiilor. În cazul în care se constată lipsa sau deteriorarea unor carnete de muncă, acest lucru va fi consemnat în procesul-verbal de predare/primire 2 la rubrica 2 "Observații la predarea carnetelor de muncă de către casa teritorială de pensii" și va fi sesizată conducerea respectivei case teritoriale de pensii, în vederea luării măsurilor ce se impun, potrivit legii.

13. În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea cutiilor, inspectoratele teritoriale de muncă vor proceda, pe baza datelor din procesele-verbale, la verificarea carnetelor de muncă predate și ulterior, în cazul prevăzut la pct. 5, la returnarea acestora către angajatori, încheindu-se în acest sens un proces-verbal de predare/primire.

14. Activitatea de predare/primire la și de la casele teritoriale de pensii a carnetelor de muncă păstrate, verificate și certificate de inspectoratele teritoriale de muncă, în vederea aplicării prevederilor

art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, se realizează de către personalul din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, desemnat prin decizii ale inspectorilor-șefi.

15. Activitatea de predare/primire la casele teritoriale de pensii a carnetelor de muncă, în vederea aplicării prevederilor

art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, se realizează de personalul desemnat prin decizie a directorului executiv al casei teritoriale de pensii.

16. Degradarea, distrugerea ori pierderea carnetelor de muncă de către persoanele desemnate potrivit pct. 14 și 15 se sancționează potrivit legii.

_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.