Strategia din 12 iulie 2005

I. Consideratii generale

Tranzitia prin care încă mai trece societatea românească, cu efectele sale imediate și vizibile legate în principal de situarea a mai mult de jumătate din populație sub pragul de subzistenta și scăderea drastica a numărului populației ocupate, a dus la schimbări majore în structura criminalitatii.

Pornind de la considerarea familiei ca principal model cultural în procesul complex de educare a copiilor, responsabilitatea statului român rezida în crearea unui cadru favorabil care să permită găsirea unor soluții de prevenire a violenței în familie, precum și de sprijinire a persoanelor supuse violenței în familie, motiv pentru care la nivel național a fost simtita nevoia adoptării în cel mai scurt timp a strategiei naționale în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.

Constientizarea efectelor fenomenului violenței în familie și a gravitatii acestuia la nivel mondial s-a petrecut relativ recent în lume, toate țările Uniunii Europene confruntandu-se cu problemele generate de violenta în familie. Sistemul serviciilor sociale publice în domeniul combaterii și prevenirii violenței în familie în România nu este dezvoltat, furnizarea de servicii de asistența în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie fiind asumată de societatea civilă îndeosebi. Societatea civilă, în parteneriat cu autoritățile locale, a dezvoltat servicii specializate pentru protecția victimelor violenței în familie, precum și furnizori de servicii sociale care lucrează cu agresorii.

Un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003 arata faptul ca în România rata globală a incidentei violenței în familie este de 14,3% la nivel național, reprezentând o valoare medie care arata ca între 12,4% și 16,2% din populația adulta a României a avut experiențe de violenta în familie de-a lungul vieții, sub una sau mai multe forme. Violenta în familie din România are drept factori determinanți semnificativi alcoolismul, saracia, socializarea într-un mediu marcat de violenta și modelul patriarhal de organizare a familiei.

Ca demers legislativ, România beneficiază, în momentul de fața, de acte normative destinate sa reglementeze fenomenul de violenta în familie și la locul de muncă. În cadrul procesului de reforma a sistemului de protecție socială românesc, a fost adoptată Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, ca parte componenta a strategiilor care vizează protecția familiei, aceasta stabilind cadrul dezvoltării politicilor de combatere și prevenire a fenomenului violenței în familie, înființarea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei, prin Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, reprezintă un prim pas în organizarea unui sistem eficient de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie la nivel național.

Prin adoptarea Legii nr. 197/2000, de modificare și completare a Codului Penal, au fost prevăzute măsuri și pedepse pentru persoanele care savarsesc acte de violenta cauzatoare de suferințe fizice și psihice, săvârșite asupra membrilor familiei. De asemenea, noul Cod penal, aprobat prin Legea nr. 301/2004, prevede la art. 134, ca o măsura de siguranță specială pentru prevenirea violenței în familie, "interdicția de a reveni la locuinta familiei, la cererea părții vătămate, acesta măsura putând fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecații".

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei și bărbați, prin care se garantează accesul la educație, cultura și la informare fără discriminare, precum și Legea nr. 116/2002 privind combaterea marginalizarii sociale, prin care se facilitează accesul la un loc de muncă și la o locuinta, completează cadrul legislativ necesar pentru o implementare cat mai eficienta a legislației în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.

Violenta în familie reprezintă o realitate socială ale carei consecințe nu pot fi ignorate la nivelul deciziei politice în perspectiva aderării tarii noastre la structurile Uniunii Europene. Necesitatea realizării unei noi construcții instituționale și a reformei în domeniul protecției familiei este menționată în documentele care stabilesc condițiile aderării României la Uniunea Europeană, acestea fiind incluse în Programul de Măsuri Prioritare pentru Integrare Europeană, în Foaia de Parcurs a României elaborata de Uniunea Europeană pentru perioada 2001-2004, precum și în Planul Economic de Preaderare pentru perioada 2003-2004. în Raportul periodic privind progresele înregistrate de România pe calea aderării din anul 2003 se menționează la Criterii Politice, capitolul Drepturile omului și protecția minorităților: "În mai 2003 s-a adoptat legislația cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Legea constituie o dezvoltare pozitiva și oferă protecție îmbunătățită victimelor violenței. Pentru a pune în aplicare legea, Agenția Naționala pentru Protecția Familiei ar trebui sa devină operationala cat mai curând posibil."

În procesul complex de aderare a României la Uniunea Europeană combaterea violenței în familie este inexorabil legată de respectarea criteriilor politice de la Copenhaga privind respectarea drepturilor omului. Pe plan internațional exista următoarele documente care definesc politica în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie:

- Convenția Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, adoptată în anul 1979 și ratificată de România în 1981;

- Recomandarea Consiliului Europei nr. 4/1985 cu privire la violenta în familie;

- Recomandarea Consiliului Europei nr. 11/1985 privind protecția victimei;

- Recomandarea Consiliului Europei nr. 21/1987 privind asistența victimelor și prevenirea victimizarii lor;

- Recomandarea Consiliului Europei nr. 2/1990 pentru adoptarea unor măsuri sociale privind violenta în familie;

- Recomandarea Consiliului Europei nr. 11/1991 privind exploatarea sexuală, pornografia, prostituția și traficul cu copii și tineri;

- Declarația Națiunilor Unite cu privire la eliminarea violenței împotriva femeilor, adoptată în anul 1993, în definitia violenței în familie fiind inclusă și violenta psihologică;

- Rezoluția Comisiei ONU pentru prevenirea crimei și justiția penală privind "Violenta asupra femeilor și copiilor", adoptată la Viena în anul 1994;

- Declarația celei de-a patra conferințe asupra problemelor femeii (Beijing 1995) considera violenta împotriva femeilor ca fiind unul dintre cele 12 obstacole impotiva respectării drepturilor femeii;

- Recomandarea Consiliului Europei nr. 5/2002 privind protecția femeilor împotriva violenței;

- Decizia Parlamentului European nr. 803/2004 privind adoptarea programului de acțiune a Comunității Europene pentru perioada 2004-2008 referitor la prevenirea și combaterea violenței împotriva copiilor, tinerilor și femeilor, precum și la protecția victimelor și a grupurilor cu risc (Programul Daphne II).

Prezenta strategie pornește de la ideea identificarii măsurilor necesare pentru coordonarea corespunzătoare a tuturor programelor derulate în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, în scopul evitării paralelismelor, precum și în vederea utilizării eficiente a resurselor alocate. În același timp, se urmărește armonizarea și corelarea proceselor de reforma din domenii precum: protecție socială, administrație locală, justiție, sănătate, educație în vederea asigurării unei sincronizari a acestor procese care să aibă ca scop reintegrarea în societate a persoanelor afectate de violenta în familie.

II. Principii

Principiile care stau la baza elaborării prezentei strategii au în vedere stabilirea cadrului instituțional al sistemului de servicii sociale destinate prevenirii și combaterii violenței în familie, atât la nivel central cat și la nivel local, precum și dezvoltarea capacității sistemului pentru abordarea multisectoriala a problematicii violenței în familie.

1. Principiul respectării demnității umane. Fiecărei persoane îi este respectata demnitatea, prin evitarea atitudinilor și comportamentelor umilitoare și degradante.

2. Principiul nondiscriminarii și egalității de sanse. Politica în domeniu va fi aplicată fără discriminare, având în vedere respectarea și promovarea drepturilor persoanelor afectate de violenta în familie. Aceste drepturi sunt aplicabile în egala măsura cetățenilor români și cetățenilor străini aflați în mod legal în România, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare, precum și prin asigurarea accesului liber și nediscriminatoriu al acestora la serviciile specifice destinate prevenirii și combaterii violenței în familie.

3. Principiul promovării valorilor non-violenței la nivelul comunității. Cunoașterea gravitatii efectelor comportamentului violent la nivelul societății implica acțiuni concertate ale statului și societății civile în vederea schimbării paternului cultural în ceea ce privește toleranta populației la actele de violenta în familie.

4. Principiul responsabilizarii. Societatea moderna are nevoie nu numai de persoane capabile, active și înalt motivate, dar și responsabile față de sine, familie, prieteni, colegi, vecini, comunitate. Aceasta presupune responsabilizarea fiecăruia pentru problemele celorlalți, complementar cu responsabilizarea colectivității față de problemele și dificultățile cu care membrii săi se confrunta. Este vitala atât responsabilizarea agresorului pentru actele de violenta comise, cat și a instituțiilor abilitate sa intervină în rezolvarea cazurilor de violenta în familie.

5. Principiul participării. Promovarea participării și consultării beneficiarilor la toate nivelele de decizie, printr-o abordare sensibila la diferențele culturale, de vârsta și gen. Promovarea implicarii comunității locale, în mod special a autorităților publice, pentru a identifica și a diagnostica în mod corect natura problemelor și a riscurilor

6. Principiul complementaritatii dintre prevenire și combatere. Tratarea efectului fenomenului violenței în familie este costisitoare și prezintă riscul perpetuarii problemei. Prevenirea violenței prin măsuri active și prin implicarea tuturor actorilor sociali constituie unul dintre dezideratele actualei strategii.

7. Principiul securizarii și protecției victimei. Acest principiu, considerat esențial în orice demers întreprins pentru soluționarea cazurilor de violenta în familie, garantează intervenția, în limita cadrului legal, prin acțiuni care să asigure inclusiv protecția fizica a victimei.

8. Principiul centrarii pe persoana. Acest principiu presupune centrarea pe nevoile persoanei și implicarea ei activa în toate deciziile ce o privesc.

9. Principiul parteneriatului. Politica în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie trebuie să includă mecanisme parteneriale: grupurile și organizațiile reprezentative (comunitate locală, organizații neguvernamentale, organizații ale grupurilor cu risc etc.) trebuie implicate în procesul de proiectare a politicilor în domeniu.

10. Principiul abordarii multidisciplinare. Asigurarea accesului beneficiarilor la servicii, în funcție de nevoile identificate, într-o abordare multidisciplinara și multisectoriala.

III. Scop

Prezenta strategie are ca scop promovarea, respectarea și garantarea drepturilor persoanelor afectate de violenta în familie, în vederea dezvoltării fiecărui membru al familiei într-un mediu lipsit de violenta.

IV. Durata

Strategia naționala în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului violenței în familie va fi implementata în perioada 2005 - 2007.

V. Obiective generale

Obiectivele generale ale strategiei privind prevenirea și combaterea violenței în familie sunt următoarele:

Obiectivul 1: Îmbunătățirea cadrului legislativ necesar organizării și funcționarii sistemului de servicii sociale specializate din domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.

Obiectivul 2: Întărirea capacității instituționale a autorităților administrației publice centrale și locale de a implementa și dezvolta programe și servicii sociale specializate destinate persoanelor afectate de violenta în familie.

Obiectivul 3: Dezvoltarea unei culturi a parteneriatului și solidarității sociale în dezvoltarea politicilor de prevenire și combatere a violenței în familie la nivel național

Obiectivul 4: Responsabilizarea societății românești față de problematica violenței în familie.

Obiectivul 5: Participarea și implicarea activa a statului român la acțiuni întreprinse la nivel internațional în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului violenței în familie.

VI. Obiective operationale

1. Completarea și armonizarea cadrului legislativ existent în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie în vederea integrării acestuia în ansamblul general al politicilor sociale.

2. Dezvoltarea capacității autorităților publice, județene și locale, ele identificare a problemelor sociale, de dezvoltare și implementare de politici, programe și proiecte în domeniu.

3. Analiza cauzelor violenței în familie, a formelor de manifestare și a grupurilor și/sau domeniilor vulnerabile, în diferite tipuri de comunități (etnice, rurale/urbane etc.).

4. Dezvoltarea unui sistem unitar de servicii sociale specifice domeniului prevenirii și combaterii violenței în familie, ținând cont de complexitatea fenomenului, precum și de nevoile specifice ale beneficiarilor, printr-o abordare sensibila la diferențele culturale, de vârsta și gen.

5. Crearea unui sistem informațional și informatic național de înregistrare și raportare a cazurilor de violenta în familie.

6. Determinarea necesarului de resurse financiare și umane în funcție de nevoile identificate, precum și identificarea surselor locale, naționale și internaționale posibil de mobilizat.

7. Dezvoltarea resurselor umane în domeniu.

8. Realizarea unei rețele de suport la nivel comunitar.

9. Dezvoltarea de atitudini și comportamente non-violențe pentru atingerea obiectivului "toleranta zero" față de violenta în familie.

10. Promovarea dialogului public în vederea constientizarii la nivelul societății românești a urmărilor negative ale violenței în familie.

11. Dezvoltarea relațiilor de colaborare între statul român și statele sau organismele internaționale implicate în prevenirea și combaterea violenței în familie.

12. Monitorizarea și evaluarea activităților întreprinse în vederea prevenirii și combaterii violenței în familie.