Convenția din 22 octombrie 1963
privind decontările multilaterale în ruble transferabile și organizarea Băncii Internaționale de Colaborare Economică
prezumat în vigoare
Text extras din Convenție 22 octombrie 1963
___________
*) Traducere.
Guvernele Republicii Populare Bulgaria, Republicii Populare Ungare, Republicii Democrate Germane, Republicii Populare Mongole, Republicii Populare Polone, Republicii Populare Române, Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și Republicii Socialiste Cehoslovace, calauzindu-se de interesele dezvoltării și adincirii diviziunii internaționale socialiste a muncii, largirii și intaririi în continuare a relațiilor comerciale și economice, și în scopul perfecționării sistemului decontărilor și intaririi influentei valutar-financiare asupra îndeplinirii obligațiilor reciproce, au căzut de acord asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Decontările derivînd din acordurile bilaterale și multilaterale și din diverse contracte privind livrările reciproce de mărfuri, precum și din acordurile privind alte plati dintre Părțile Contractante, se vor efectua începînd de la 1 ianuarie 1964 în ruble transferabile.
Conținutul-aur al rublei transferabile este de 0,987.412 grame aur pur.
Fiecare Parte Contractantă care deține mijloace în conturile de ruble transferabile poate dispune în mod liber de aceste mijloace, pentru decontări cu celelalte Părți Contractante.
Fiecare Parte Contractantă va asigura, la încheierea acordurilor comerciale, echilibrarea în cadrul anului calendaristic a încasărilor și plăților în ruble transferabile, în ansamblu cu toate celelalte Părți Contractante. În acest caz, se va ține seama de crearea sau de folosirea eventualelor rezerve în ruble transferabile, precum și de operațiile de credit.
Fiecare Parte Contractantă va asigura îndeplinirea la timp și în întregime a obligațiilor sale de plată în ruble transferabile față de celelalte Părți Contractante și față de Banca Internationala de Colaborare Economică.
Articolul 2
În scopul de a contribui la colaborarea economică și dezvoltarea economiei naționale a Părților Contractante, precum și la lărgirea colaborării acestor Părți cu alte tari, se înființează Banca Internationala de Colaborare Economică, cu sediul în orașul Moscova.
Membrii Băncii sînt Părțile Contractante.
Banca este însărcinată cu:
a) efectuarea decontărilor multilaterale în ruble transferabile;
b) creditarea operațiunilor de comerț exterior și a altor operațiuni ale Părților Contractante;
c) atragerea și păstrarea mijloacelor libere în ruble transferabile;
d) atragerea în conturi și în depozite a aurului, valutei liber convertibile și a altor valute ale țărilor membre ale Băncii, precum și ale altor tari, și efectuarea operațiunilor cu aceste mijloace în limitele sumelor atrase.
Consiliul Băncii, după expirarea primului an de activitate a Băncii, va examina problema formării unei părți din capitalul Băncii în valută liber convertibilă și în aur și va studia posibilitatea efectuării de către Banca a operațiunilor de schimb a rublelor transferabile în aur și în valută liber convertibilă;
e) efectuarea altor operațiuni bancare, care corespund scopurilor și sarcinilor Băncii, ce decurg din Statutul sau.
În afară de funcțiile enumerate mai sus, Banca efectuează, din însărcinarea țărilor interesate, finanțarea și creditarea construcției, reconstructiei și exploatării în comun a întreprinderilor industriale și a altor obiective din resursele puse la dispoziție de aceste tari.
Activitatea Băncii este reglementată de prezenta Convenție, de Statutul Băncii, care constituie parte integrantă a acestei Convenții, precum și de instrucțiunile și de regulile ce vor fi emise de Banca în limitele competentei sale.
Articolul 3
Capitalul statutar al Băncii Internaționale de Colaborare Economică se fixează la suma de trei sute milioane ruble transferabile. Cotele de participație ale Părților Contractante la acest capital se stabilesc în funcție de volumul exportului lor în comerțul reciproc și reprezintă pentru:
- Republica Populara Bulgaria 17 milioane ruble
- Republica Populara Ungara 21 milioane ruble
- Republica Democrata Germană 55 milioane ruble
- Republica Populara Mongola 3 milioane ruble
- Republica Populara Polona 27 milioane ruble
- Republica Populara Română 16 milioane ruble
- Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste 116 milioane ruble
- Republica Socialistă Cehoslovaca 45 milioane ruble
Vărsămintele la capitalul statutar al Băncii vor fi asigurate prin depășirea de către livrările de mărfuri a importului, peste livrările de mărfuri echilibrate ale Părților Contractante, pentru sume egale cu cotele de participație ale acestora. Vărsămintele la capitalul statutar al Băncii (în ruble transferabile), la dorința tarii, pot fi făcute de către aceasta și în valută liber convertibilă sau în aur.
Vărsămintele se vor efectua de fiecare Parte Contractantă în primul an, în proporție de 20% din cota sa de participație, iar în viitor, în conformitate cu hotărîrile Consiliului Băncii.
Suma capitalului statutar al Băncii poate fi modificată prin hotărîrea Părților Contractante.
Banca are capital de rezerva; termenele, mărimea, destinația și modalitatea constituirii acestuia se fixează de Consiliul Băncii.
Banca poate să aibă, de asemenea, fonduri speciale, care se creează de Consiliul Băncii pe baza înțelegerii dintre Părțile Contractante.
Articolul 4
Activitatea Băncii Internaționale de Colaborare Economică se realizează pe baza deplinei egalitati în drepturi și a respectării suveranității țărilor membre ale Băncii.
La examinarea și rezolvarea problemelor legate de activitatea Băncii, membrii Băncii au drepturi egale.
Articolul 5
Decontările dintre Părțile Contractante se vor efectua în ruble transferabile prin Banca Internationala de Colaborare Economică, cu participarea băncilor Părților Contractante. Se stabilesc următoarele principii de bază ale sistemului de decontări multilaterale:
a) decontările se vor efectua prin conturile de ruble transferabile ale băncilor Părților Contractante, deschise la Banca Internationala de Colaborare Economică sau, în înțelegere cu ea, la Băncile Părților Contractante. În acest caz, Banca tarii exportatoare remite documentele respective privind dispoziția pentru mărfuri și plati direct Băncii tarii importatoare. Băncile țărilor comunică zilnic Băncii Internaționale de Colaborare Economică date, conform formularului stabilit, cu indicarea respectiva a sumei creanței (încasării) sau a sumelor de plată în favoarea Băncii exportatoare;
b) plățile se vor efectua în limita mijloacelor pe care le are fiecare banca în conturile de ruble transferabile, în care se trec toate încasările în favoarea băncii titulare a contului, inclusiv sumele creditelor primite;
c) ordonatorul mijloacelor din conturile în ruble transferabile este Banca Părții Contractante pe numele căreia este deschis contul;
d) mijloacele proprii și împrumutate în ruble transferabile ale băncilor Părților Contractante se separa, în care scop se deschid acestor bănci conturi separate, în care se păstrează mijloacele ce aparțin acestor bănci, și conturi separate de împrumut (de credit), în care se evidențiază datoria pentru creditele primite de aceste bănci de la Banca Internationala de Colaborare Economică;
e) se stabilește ca forma de decontare este cu prioritate incaso, cu acceptarea ulterioară (incaso cu plata imediata). În baza înțelegerii reciproce dintre băncile Părților Contractante pot fi aplicate și alte forme de decontare (incaso cu accept prealabil, acreditiv, transfer bancar și altele);
f) Banca Internationala de Colaborare Economică plătește dobinzi în mod diferențiat pentru mijloacele bănești din conturi și pentru depozite, în funcție de termenul de păstrare.
Consiliul Băncii poate să stabilească cuantumul minim al disponibilităților din conturi, pentru care nu se calculează dobinzi de către Banca.
Articolul 6
Banca Internationala de Colaborare Economică poate acorda credite:
a) pentru asigurarea la timp a decontărilor decurgind din schimbul de mărfuri în cazul de decalaj de scurta durata între intrari și plati (credit de decontare). Acest credit se da imediat pentru plata mărfurilor, în cazul lipsei de mijloace în contul plătitorului. Cuantumul creditului pentru banca fiecărei Părți Contractante se stabilește de Consiliul Băncii;
b) pentru acoperirea depasirilor de plati față de intrari, provocate de condiții sezoniere și alte condiții ale producției și realizării mărfurilor. Cuantumul acestui credit și termenele lui de rambursare se stabilesc de Consiliul Băncii pe baza planurilor de intrari și plati, decurgind din planul de export și import de mărfuri și din alte operații. Acest credit se acordă pe termene în cadrul anului calendaristic;
c) pentru acoperirea depasirilor temporare de plati peste plan față de intrari, provocate de intirzierea livrărilor de mărfuri față de termenele stabilite. Acest credit se acordă pe baza hotărîrii Consiliului Băncii, cu rambursarea pînă la finele anului calendaristic și cu dobinda mai ridicată. Concomitent cu acordarea unui astfel de credit, Banca informează Părțile Contractante, în conformitate cu articolul 7 al prezentei Convenții;
d) pentru operațiunile legate de lărgirea schimbului de mărfuri peste contingentele de mărfuri convenite între Părțile Contractante, pe termen pînă la finele anului următor;
e) pentru echilibrarea balanței de plati în legătură cu greutatile temporare în schimbul de mărfuri al unor tari. Acest credit se acordă în cazuri excepționale pe baza hotărîrii Consiliului Băncii; termenul de rambursare a unui asemenea credit se stabilește de Consiliul Băncii, în funcție de condițiile concrete și fără a depăși finele anului următor;
f) pentru construcția, reconstructia și exploatarea în comun a întreprinderilor industriale și a altor obiective. Acest credit se acordă din resursele puse la dispoziție de țările interesate.
Pentru folosirea creditelor se percep dobinzi. Cuantumul cotei procentuale se stabilește de Consiliul Băncii în mod diferențiat, în funcție de felul și termenul creditului și pornind de la necesitatea de a stimula folosirea economică a mijloacelor bănești și de a asigura rentabilitatea Băncii. Prin hotărîrea Consiliului Băncii, creditul de decontare se poate acorda fără dobinzi; ținînd seama de specificul schimbului de mărfuri al diferitelor tari, se poate acorda credit în funcție de necesitați sezoniere, fără dobinzi, cu condiția ca cuantumul creditului fără dobinzi sa nu depășească trei procente din schimbul anual al mărfurilor tarii respective cu țările membre ale Băncii.
Articolul 7
Banca Internationala de Colaborare Economică, în efectuarea funcțiilor ce-i sînt încredințate în ce privește decontările și creditarea, va contribui prin toate mijloacele la îndeplinirea de către Părțile Contractante a obligațiilor decurgind din livrările reciproce de mărfuri și la întărirea disciplinei de plan și de plati în decontările dintre ele.
În legătură cu aceasta, Banca este imputernicita:
a) sa limiteze sau sa sisteze complet acordarea de credite băncilor acelor Părți Contractante, care încalcă obligațiile lor de plată față de Banca sau față de alte Părți Contractante. Limitarea și sistarea creditarii se va face în termenele stabilite de Consiliul Băncii;
b) sa informeze, pe baza datelor pe care le are la dispoziție, organele corespunzătoare și, în cazurile necesare, guvernele Părților Contractante, de încălcările obligațiilor de plati pentru mărfuri livrate acestora, precum și a obligațiilor legate de finanțarea și creditarea construcției, reconstructiei și exploatării întreprinderilor industriale comune și a altor obiective.
Banca va asigura, la efectuarea decontărilor și creditarii în ruble transferabile, evidenta îndeplinirii obligațiilor de plată ale Părților Contractante.
Articolul 8
Decontările privind operațiunile necomerciale ce se efectuează la prețurile interne cu amănuntul și la tarifele interne pentru prestații de servicii se fac în conturi separate ținute în valută naționala la băncile Părților Contractante, pe baza acordurilor în vigoare între aceste Părți privind decontările pentru plati necomerciale. Aceste conturi se pot alimenta din conturile în ruble transferabile, cu recalcularea prin coeficientul și cursul cu prima (rabat) pentru plățile necomerciale, stabilite prin acordurile menționate privind decontările pentru plățile necomerciale. Mijloacele din conturile pentru plățile necomerciale se pot vira în conturile de ruble transferabile, aplicindu-se de asemenea coeficientul și cursul menționate mai sus.
Articolul 9
Prin hotărîrea Consiliului Băncii Internaționale de Colaborare Economică, aceasta Banca poate să efectueze decontări în ruble transferabile cu țările neparticipante la prezenta Convenție. Modul și condițiile decontărilor în ruble transferabile cu aceste tari se stabilesc de Consiliul Băncii în înțelegere cu țările interesate.
Articolul 10
Participarea țărilor la Banca Internationala de Colaborare Economică și activitatea acestei Bănci nu pot constitui nici un fel de piedica pentru dezvoltarea relațiilor financiare directe și a altor relații directe de afaceri, atît între Părțile Contractante cît și cu alte tari.
Articolul 11
Banca Internationala de Colaborare Economică se bucura pe teritoriul fiecărei Părți Contractante de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcțiilor și atingerea scopurilor ei.
Banca, precum și reprezentanții țărilor în Consiliul Băncii și persoanele oficiale ale Băncii, beneficiază pe teritoriul fiecărei Părți Contractante de privilegiile și imunitățile care sînt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor și atingerea scopurilor prevăzute de prezenta Convenție și de Statutul Băncii.
Capacitatea juridică, privilegiile și imunitățile menționate în acest articol se definesc prin Statutul Băncii.
Articolul 12
Părțile Contractante vor introduce schimbările care rezultă din prezenta Convenție în acordurile bilaterale în vigoare între ele, care stabilesc decontările prin conturi de cliring, sau vor încheia noi acorduri care să prevadă decontarea în ruble transferabile.
După semnarea prezentei Convenții, Părțile Contractante vor anunta denunțarea Acordului privind cliringul multilateral, din 20 iunie 1957, în conformitate cu articolul 15 al acestui Acord.
Datoria Părților Contractante existenta la 1 ianuarie 1964 în conturile de cliring bilaterale va fi luată în considerare la încheierea acordurilor comerciale pe anul 1964 și rambursata în ruble transferabile în cadrul acestor acorduri, în modul convenit de Părțile interesate.
Articolul 13
Pe baza acordului tuturor Părților Contractante, la prezenta Convenție pot sa adere și alte tari care impartasesc scopul și principiile acesteia și care își asuma obligațiile rezultind din prezenta Convenție și din Statutul Băncii Internaționale de Colaborare Economică.
Documentul de aderare se preda depozitarului prezentei Convenții.
Articolul 14
Prezenta Convenție urmează a fi ratificată și intră în vigoare la data cînd ultima din Părțile Contractante va preda instrumentele de ratificare depozitarului prezentei Convenții.
Convenția va putea intra însă în vigoare temporar, începînd de la 1 ianuarie 1964, dacă la această dată ea nu va intră în vigoare conform primului alineat al prezentului articol.
În ceea ce privește țările care adera la prezenta Convenție, data intrării în vigoare a Convenției va fi data consimtamintului tuturor Părților Contractante pentru aderarea la Convenție a țărilor respective.
Articolul 15
Prezenta Convenție poate fi modificată numai cu acordul tuturor Părților Contractante.
Fiecare Parte Contractantă poate renunța la participarea la prezenta Convenție aducind acest lucru la cunoștința Secretariatului Consiliului de Ajutor Economic Reciproc cu cel puțin șase luni înainte și lichidind în cadrul acestui termen obligațiile sale care rezultă din prezenta Convenție.
Prezenta Convenție își va inceta valabilitatea dacă va fi denunțată de cel puțin 2/3 din numărul Părților Contractante.
Articolul 16
Prezenta Convenție va fi predată spre păstrare Secretariatului Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, care va îndeplini funcția de depozitar al acestei Convenții.
Încheiată în orașul Moscova, la data de 22 octombrie 1963, într-un singur exemplar în limba rusa. Copiile certificate ale prezentei Convenții vor fi remise de depozitar tuturor Părților Contractante.
Anexa 1 STATUTUL
Băncii Internaționale de Colaborare Economică
---------------
Text extras din Statut 22 octombrie 1963
Banca Internationala de Colaborare Economică este creata prin înțelegere între guvernele Republicii Populare Bulgaria, Republicii Populare Ungare, Republicii Democrate Germane, Republicii Populare Mongole, Republicii Populare Polone, Republicii Populare Române, Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și Republicii Socialiste Cehoslovace, cu scopul de a contribui la colaborarea economică și la dezvoltarea economiei naționale a țărilor membre ale Băncii, precum și la lărgirea relațiilor comerciale și economice ale acestora cu alte tari.
I. Dispoziții generale
Articolul 1
Banca Internationala de Colaborare Economică, denumita în continuare Banca, organizează și efectuează operațiile de decontare, de creditare, finanțare și alte operații bancare.
Articolul 2
1. Banca este persoana juridică, denumita "Banca Internationala de Colaborare Economică".
2) Banca are dreptul:
a) sa încheie acorduri, precum și orice fel de tranzacții, în limitele competentei sale;
b) sa achizitioneze, sa arendeze și sa înstrăineze patrimoniul;
c) sa intenteze acțiuni și sa răspundă în fața instanțelor de judecată și arbitraj;
d) sa deschidă pe teritoriul tarii în care se afla, precum și pe teritoriul altor tari, filiale și agenții și să aibă reprezentanții săi;
e) sa emita instrucțiuni și reguli în probleme decurgind din competența sa;
f) să efectueze alte acțiuni, îndreptate spre îndeplinirea sarcinilor ce revin Băncii, în conformitate cu prezentul Statut.
3. Banca poarta răspundere pentru angajamentele sale în limitele patrimoniului care-i aparține. Banca nu poarta răspundere pentru angajamentele țărilor membre ale Băncii, după cum nici țările membre ale Băncii nu răspund pentru angajamentele Băncii.
4. Banca are ștampila cu inscripția: "Banca Internationala de Colaborare Economică". Filialele și agențiile Băncii au ștampila cu aceeași inscripție, cu completarea denumirii filialei sau agenției.
Sediul Băncii este în orașul Moscova, U.R.S.S.
Articolul 3
Banca garantează secretul operațiunilor, conturilor și depozitelor clienților și corespondentilor săi.
Toate persoanele oficiale și funcționarii Băncii sînt obligați sa păstreze secretul operațiunilor, conturilor și depozitelor Băncii, ale clienților și corespondentilor săi.
II. Capitalul și conturile Băncii
Articolul 4
Banca are capital statutar și capital de rezerva. Banca poate avea, de asemenea, fonduri speciale.
Articolul 5
Capitalul statutar al Băncii este de 300 milioane ruble transferabile și se formează prin vărsăminte în ruble transferabile.
Fiecare țara membra a Băncii are dreptul să efectueze vărsămîntul la capitalul statutar al Băncii (în ruble transferabile) și în valută liber convertibilă sau în aur.
Vărsămintele la capitalul statutar se efectuează în modul și la termenele stabilite de Consiliul Băncii.
Capitalul statutar al Băncii este destinat sa servească drept garanție pentru obligațiile sale și se folosește în scopurile prevăzute în Statutul de fața.
Suma capitalului statutar al Băncii poate fi modificată pe baza hotărîrii țărilor membre ale Băncii.
Vărsămintele țărilor vor fi restituite în cazul iesirii tarii din Banca. În acest caz, din suma varsamintului se retine datoria acestei tari față de Banca.
La încetarea activității Băncii, vărsămintele și alte mijloace existente în Banca, după scăderea sumelor pentru acoperirea datoriilor prin reglementarea reciprocă a pretențiilor țărilor membre ale Băncii, sînt restituite țărilor membre ale Băncii.
Articolul 6
Tarii care a efectuat vărsămîntul sau la capitalul statutar al Băncii i se eliberează un certificat, care constituie o confirmare și o dovadă a varsamintului efectuat de ea.
Articolul 7
Banca are capital de rezerva; termenul, mărimea, destinația și modul de constituire a acestuia se stabilesc de Consiliul Băncii.
Articolul 8
Fondurile speciale se formează de Consiliul Băncii, pe baza înțelegerii dintre țările membre ale Băncii.
III. Operațiunile Băncii
Operațiunile de decontare ale Băncii
Articolul 9
Banca organizează și efectuează decontările multilaterale în ruble transferabile pentru operațiunile comerciale și alte operațiuni.
Articolul 10
Decontările se efectuează prin conturile în ruble transferabile ale băncilor țărilor membre, denumite în continuare băncile împuternicite, deschise la Banca Internationala de Colaborare Economică sau, prin înțelegere cu aceasta, la alte bănci împuternicite.
Plățile se efectuează în limita disponibilului pe care îl are fiecare banca în conturile de ruble transferabile.
Articolul 11
Banca primește și plaseaza mijloacele în ruble transferabile și în alte valute, în modul stabilit de Consiliul Băncii. Banca efectuează, de asemenea, și alte operațiuni bancare.
Modul de efectuare a operațiunilor, modul de deschidere, ținere și închidere a conturilor la Banca se stabilesc de Consiliul Băncii.
Băncile împuternicite, care dispun la conturile Băncii de mijloace în ruble transferabile, pot dispune liber de aceste mijloace pentru decontările ce se efectuează în ruble transferabile.
Posesorii conturilor la Banca în alte valute pot dispune liber de mijloacele din aceste conturi.
Articolul 12
Mijloacele bănești în ruble transferabile se păstrează de băncile împuternicite la Banca Internationala de Colaborare Economică. Pentru aceste mijloace, Banca plătește dobinzi în cuantumul stabilit de Consiliul Băncii.
Articolul 13
Banca efectuează operațiuni de decontare legate de finanțarea investițiilor și de creditarea întreprinderilor și a altor obiective ce se construiesc, se reconstruiesc sau se exploatează în comun de către țările interesate.
Articolul 14
Banca poate să efectueze decontările în ruble transferabile și cu țările care nu sînt membre ale Băncii. Modalitatea și condițiile unor astfel de decontări în ruble transferabile se stabilesc de Consiliul Băncii în înțelegere cu țările interesate.
Articolul 15
Banca poate să emita cecuri în ruble transferabile și în alte valute și să efectueze operațiuni cu aceste cecuri, precum și cu cecurile altor bănci. În baza hotărîrii Consiliului Băncii, pot fi emise alte documente de plată.
Articolul 16
Banca poate să dea garanții pentru obligațiile bănești ale băncilor țărilor membre, ale altor persoane juridice, precum și ale persoanelor fizice.
Articolul 17
Banca poate să colaboreze sau sa participe la organizațiile a căror activitate corespunde cu sarcinile Băncii.
Articolul 18
Banca încheie cu alte bănci acorduri privind modul de decontare și de ținere a conturilor deschise la Banca, precum și contracte de corespondent și alte contracte.
Operațiunile de credit ale Băncii
Articolul 19
Banca acorda credite băncilor împuternicite. Creditarea se efectuează pentru anumite scopuri și în condițiile de rambursare a creditului la termenele convenite.
Scopurile pentru care se acordă creditele, modul de acordare, garantare și rambursarea lor se stabilesc de Consiliul Băncii.
Articolul 20
Pentru efectuarea operațiunilor de credit, Banca întocmește planuri de credite.
Planurile de credite ale Băncii se întocmesc pe baza acordurilor comerciale bilaterale și multilaterale, la cererea de credite a băncilor împuternicite. Planurile de credite se aproba de Consiliul Băncii. În cazul cererii de credite de către banca imputernicita a unei tari, peste sumele prevăzute în planul de credit, Banca analizează aceasta cerere, ținînd seama de datele prezentate de banca imputernicita, referitor la mersul îndeplinirii de către țara respectiva a acordurilor comerciale și de alte materiale necesare în acest scop.
Articolul 21
Pentru creditele primite de la Banca, beneficiarii plătesc dobinzi în proportiile stabilite de Consiliul Băncii.
Articolul 22
Rambursarea creditului acordat de Banca se face la scadenta, pe calea virarii de către Banca a sumei creditului din contul curent al băncii împrumutate, pe baza angajamentelor de plată irevocabile date de banca împrumutată, în ordinea de preferinta, fără o dispoziție specială data în fiecare caz de banca împrumutată.
În cazul lipsei sau insuficienței mijloacelor în contul curent al băncii împrumutate, recuperarea poate fi facuta în același mod din mijloacele ce intră în acest cont.
Articolul 23
Banca efectuează, din însărcinarea țărilor interesate, finanțarea și creditarea construcției, reconstructiei și exploatării în comun a întreprinderilor industriale și a altor obiective, din resursele puse la dispoziție de aceste tari.
Articolul 24
Banca efectuează operațiuni de decontare, creditare, depozit, arbitraj, de garanție și alte operațiuni în valută liber convertibilă și în alta valuta, precum și operațiuni în aur în limita mijloacelor atrase.
IV. Modul de conducere a Băncii
Articolul 25
Organele de conducere ale Băncii sînt Consiliul și Conducerea Administrativă a Băncii.
Consiliul Băncii
Articolul 26
Consiliul Băncii este organul suprem de conducere care exercită conducerea generală a activității Băncii. Consiliul Băncii este compus din reprezentanții tuturor țărilor membre ale Băncii, fiecare țara membra a Băncii avînd un singur vot, indiferent de mărimea cotei-părți vărsate de aceasta la capitalul Băncii.
Membrii Consiliului Băncii sînt numiți de guvernele țărilor membre ale Băncii, pînă la trei reprezentanți din fiecare țara.
Consiliul Băncii se întrunește în ședințe pe măsura necesității, însă cel puțin o dată pe trimestru.
Ședințele Consiliului sînt prezidate pe rind de reprezentanții fiecărei tari membre a Băncii.
Articolul 27
Hotărîrile Consiliului Băncii se adoptă în unanimitate.
Regulile de procedura ale Consiliului se stabilesc de Consiliu însuși.
Articolul 28
Consiliul Băncii:
a) defineste linia generală a activității Băncii în ceea ce privește stabilirea legăturilor de afaceri și a colaborării Băncii cu băncile țărilor membre și cu băncile altor tari, precum și a colaborării sau participării în organizații a căror activitate corespunde sarcinilor Băncii;
b) aproba, la propunerea Conducerii Administrative a Băncii, planurile de credite și alte planuri ale Băncii, darea de seama anuală, bilanțul și repartizarea beneficiului Băncii, instrucțiunile și regulile Băncii, în problemele creditarii, finanțării, decontărilor internaționale și operațiunilor valutare, care determina relațiile Băncii cu clientela sa; stabilește cuantumul cotelor procentuale pentru credite, depozite, conturi curente și alte conturi, structura și statele de funcțiuni ale Băncii, planul de cheltuieli administrative-gospodărești ale Băncii;
c) creează fonduri speciale ale Băncii pe baza înțelegerii dintre țările membre ale Băncii;
d) numește președintele și membrii Conducerii Administrative a Băncii;
e) numește Comisia de revizie a Băncii, asculta dările ei de seama și ia hotărîri pe baza lor;
f) aproba deschiderea și închiderea de filiale, agenții și reprezentante ale Băncii;
g) asculta dările de seama ale Conducerii Administrative a Băncii privind activitatea sa și ia hotărîri pe baza lor;
h) face propuneri pentru examinarea de către țările membre cu privire la primirea de noi membri ai Băncii;
i) aproba regulile privind condițiile de muncă ale lucrătorilor Băncii;
j) exercita alte funcțiuni decurgind din prezentul Statut, care apar necesare în vederea realizării scopurilor și sarcinilor Băncii.
Conducerea Administrativă a Băncii
Articolul 29
Conducerea Administrativă a Băncii este organul executiv care exercită conducerea directa a activității Băncii în cadrul împuternicirilor ce i se acordă prin prezentul Statut și în conformitate cu hotărîrile Consiliului Băncii.
Conducerea Administrativă răspunde față de Consiliul Băncii și este subordonata acestuia.
Conducerea Administrativă se compune din președinte și membrii Conducerii Administrative, numiți din cetățeni ai tuturor țărilor membre ale Băncii, pe termen de pînă la 5 ani. Numărul membrilor Conducerii Administrative se stabilește de Consiliul Băncii.
În cazul cînd lipsește temporar președintele Conducerii Administrative, atribuțiile acestuia se îndeplinesc, conform hotărîrii Conducerii Administrative, de către unul din membrii Conducerii Administrative.
Președintele și membrii Conducerii Administrative, în exercitarea obligațiilor lor de serviciu, acționează în calitate de funcționari internationali, care nu depind de organizațiile și persoanele oficiale ale țărilor ai căror cetățeni sînt.
Articolul 30
Conducerea Administrativă a Băncii, în persoana președintelui ei sau a altor persoane cu munca de răspundere ale Băncii, împuternicite de Conducerea Administrativă, reprezintă Banca în toate problemele și acțiunile Băncii în fața persoanelor oficiale, organizațiilor de stat și internaționale și a altor persoane juridice, prezintă pretenții în numele Băncii și intenteaza acțiuni la instanțele judecătorești și de arbitraj.
Conducerea Administrativă a Băncii poate imputernici persoane de răspundere ale Băncii de a reprezenta Banca, pe baza unei procuri speciale.
Angajamentele și procurile Băncii sînt valabile cu doua semnături, a președintelui și a unui membru al Conducerii Administrative, iar în lipsa președintelui, cu semnăturile a doi membri din Conducerea Administrativă a Băncii, din care unul trebuie să fie membrul Conducerii Administrative care îndeplinește atribuții de președinte al Conducerii Administrative.
Articolul 31
Conducerea Administrativă a Băncii analizează principalele probleme ale activității operative a Băncii, în special:
a) problemele a căror soluționare sau aprobare este de competența Consiliului Băncii, potrivit prezentului Statut și pregătește materialele și propunerile corespunzătoare pentru examinarea de către Consiliul Băncii;
b) problemele legate de stabilirea modului de semnare a documentelor bănești și de decontare și a corespondentei în numele Băncii; a modului de semnare și eliberare a procurilor în numele filialelor și agentiilor Băncii; a formularelor documentelor bănești și de decontare folosite de către Banca în relațiile cu clienții săi; a cotelor procentuale pentru credite, depozite, conturi curente și alte conturi, în conformitate cu hotărîrile Consiliului Băncii, precum și a cuantumului comisioanelor pentru îndeplinirea dispozițiilor de la clienții și corespondenții săi; a modului și condițiilor de acordare a garanțiilor de către Banca, precum și a condițiilor de primire la cont și în garanție a tratatelor și a altor obligațiuni bănești;
c) problemele legate de controlul activității direcțiilor și serviciilor Băncii, precum și a filialelor, agentiilor și reprezentantelor;
d) problemele folosirii patrimoniului și a mijloacelor Băncii.
În limitele competentei sale, Conducerea Administrativă a Băncii are dreptul de a prezenta propuneri spre examinare Consiliului Băncii.
Modul de lucru al Conducerii Administrative se stabilește de însăși Conducerea Administrativă.
Hotărîrile luate de Conducerea Administrativă se perfectează prin protocoale. În aplicarea hotărîrilor, Conducerea Administrativă poate să emita ordine, instrucțiuni sau regulamente, care se semnează de președintele Conducerii Administrative sau, din împuternicirea acestuia, de către un membru al Conducerii Administrative.
Articolul 32
Președintele conduce activitatea Conducerii Administrative a Băncii și ia măsuri pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor pe care le are Banca pe baza prezentului Statut.
Președintele Conducerii Administrative:
a) dispune în conformitate cu prezentul Statut și cu hotărîrile Consiliului Băncii de întreg patrimoniul și mijloacele Băncii;
b) reprezintă Banca;
c) emite ordine și ia hotărîri în problemele operative ale activității Băncii;
d) semnează angajamentele și eliberează procurile în numele Băncii, în conformitate cu articolul 30 al prezentului Statut;
e) numește și eliberează pe lucrătorii Băncii, cu excepția directorilor care sînt membri ai Conducerii Administrative a Băncii; de asemenea stabilește, în conformitate cu statele de funcțiuni și cu planul de cheltuieli administrative-gospodărești aprobate de Consiliu, salariile tarifare și acorda recompense salariaților evidentiati în munca;
f) îndeplinește alte funcții care decurg din prezentul Statut și din hotărîrile Consiliului Băncii.
V. Organizarea Băncii
Articolul 33
Banca are direcții, servicii, filiale, agenții și reprezentante, care se creează de Conducerea Administrativă în conformitate cu structura Băncii, aprobată de Consiliul Băncii.
Personalul Băncii se completează cu cetățeni din țările membre ale Băncii, în conformitate cu Regulile privind condițiile de muncă ale lucrătorilor Băncii.
În scopul îndeplinirii de către lucrătorii Băncii în mod independent a obligațiilor lor, li se acordă privilegii și imunități, conform articolului 40 din prezentul Statut.
VI. Revizia activității Băncii
Articolul 34
Revizia activității Băncii, care cuprinde verificarea dării de seama anuale a Conducerii Administrative a Băncii, verificarea casei și patrimoniului, revizia evidentei, a darilor de seama și a gestiunii Băncii, filialelor și agentiilor acesteia, se înfăptuiește de Comisia de Revizie numita de Consiliul Băncii pe termen de doi ani și care se compune din președintele comisiei de Revizie și patru membri.
Președintele și membrii Comisiei de Revizie nu pot ocupa nici un fel de alte funcții în cadrul Băncii.
Organizarea și modul de efectuare a reviziilor se stabilesc de Consiliul Băncii.
Articolul 35
Conducerea Administrativă a Băncii pune la dispoziția Comisiei de Revizie toate materialele necesare efectuării reviziilor.
Rapoartele Comisiei de Revizie se prezintă Consiliului Băncii.
VII. Modul de soluționare a litigiilor
Articolul 36
Pretențiile față de Banca pot fi prezentate în termen de doi ani din momentul nașterii dreptului la acțiune.
Articolul 37
Litigiile Băncii cu clientela sa trebuie soluționate prin arbitrajul ce se alege din Cadrul arbitrajelor existente sau nou constituite, potrivit înțelegerii dintre Părți.
În lipsa înțelegerii menționate mai sus, rezolvarea litigiului se transmite spre examinare arbitrajului de pe lîngă Camera de Comerț a tarii în care se afla sediul Băncii.
VIII. Privilegiile și imunitățile Băncii și ale persoanelor sale oficiale
Articolul 38
1. Patrimoniul Băncii, activele și documentele acesteia, indiferent de locul unde se afla, precum și operațiunile Băncii, beneficiază de imunitate în ce privește orice formă de amestec administrativ sau juridic, cu excepția cazurilor cînd Banca însăși renunța la imunitate. Localurile Băncii, precum și ale filialelor, agentiilor și reprezentantelor acesteia, aflate pe teritoriul oricărei tari membre a Băncii, sînt inviolabile.
2. Banca, pe teritoriul țărilor membre ale Băncii:
a) este scutită de toate impozitele și taxele directe, atît cele de stat, cît și cele locale. Aceasta prevedere nu se aplică plăților pentru serviciile comunale și pentru alte servicii;
b) este scutită de taxe vamale și de restrictii în ce privește importul și exportul de obiecte destinate activității Băncii;
c) beneficiază pe teritoriul fiecărei tari membre a Băncii de toate avantajele în ce privește prioritatea și în ce privește tarifele și taxele pentru serviciile poștale și legăturile telegrafice și telefonice care se acordă de țara respectiva reprezentantelor diplomatice.
Articolul 39
1. Reprezentanților țărilor în Consiliul Băncii li se acordă pe teritoriul fiecărei tari membre a Băncii, la îndeplinirea obligațiilor lor de serviciu, următoarele privilegii și imunități;
a) imunitatea de arest personal sau reținere, precum și imunitatea de jurisdicție a instanțelor judecătorești față de toate acțiunile pe care ei le-ar putea savirsi în calitate de reprezentanți;
b) inviolabilitatea tuturor documentelor și actelor;
c) aceleași înlesniri vamale în ceea ca privește bagajele lor personale, care se acordă funcționarilor de același rang din reprezentantele diplomatice aflate în țara respectiva;
d) scutirea de contribuții personale în munca și de impozite și taxe directe în ceea ce privește sumele bănești pe care reprezentanții le primesc din partea tarii care i-a numit.
2. Privilegiile și imunitățile prevăzute în prezentul articol se acordă persoanelor menționate în acest articol, exclusiv în interes de serviciu. Fiecare țara membru la Banca are dreptul și este obligată sa renunțe la imunitatea reprezentantului sau în toate cazurile cînd, după părerea acestei tari, imunitatea împiedica exercitarea justiției și cînd renunțarea la imunitate nu prejudiciază scopurile pentru care s-a acordat imunitatea.
3. Prevederile punctului 1 din acest articol nu se aplică în relațiile dintre reprezentant și organele tarii al carei cetățean este.
Articolul 40
1. Consiliul Băncii, la propunerea Conducerii Administrative a Băncii, stabilește categoriile de persoane cu munca de răspundere din Banca, cărora li se aplică prevederile acestui articol. Numele acestor persoane cu funcții de răspundere se comunică în mod periodic de către președintele Conducerii Administrative organelor competente din țările membre ale Băncii.
2. Persoanele cu funcții de răspundere ale Băncii, în exercitarea de către ele a obligațiilor de serviciu pe teritoriul fiecărei tari membre la Banca:
a) nu răspund în fața instanțelor judecătorești și administrative pentru nici una din acțiunile pe care ele le-ar savirsi în calitate de persoane cu funcții de răspundere;
b) sînt scutite de îndatoriri personale și de impozite și taxe directe în ceea ce privește salariul pe care îl primesc de la Banca. Aceasta prevedere nu se aplică persoanelor cu munca de răspundere ale Băncii, care sînt cetățeni ai tarii pe teritoriul căreia se afla sediul Băncii sau sediul filialelor și agentiilor acesteia;
c) beneficiază de aceleași înlesniri vamale în ceea ce privește bagajele lor personale, care se acordă funcționarilor de același rang din reprezentantele diplomatice aflate în țara respectiva.
3. Privilegiile și imunitățile prevăzute în acest articol se acordă persoanelor cu funcții de răspundere ale Băncii, exclusiv în interes de serviciu.
Președintele Conducerii Administrative a Băncii are dreptul și este obligat sa renunțe la imunitatea persoanelor cu funcții de răspundere ale Băncii în toate cazurile cînd, după părerea lui, imunitatea împiedica exercitarea justiției și cînd renunțarea la imunitate nu prejudiciază scopurile pentru care s-a acordat imunitatea. În ceea ce privește președintele și membrii Conducerii Administrative, dreptul de a renunța la imunitate aparține Consiliului Băncii.
IX. Dările de seama
Articolul 41
Anul de gestiune al Băncii se considera de la 1 ianuarie pînă la 31 decembrie inclusiv.
Bilanțurile anuale se publică de către Conducerea Administrativă în modul stabilit de către Consiliul Băncii.
X. Repartizarea beneficiului
Articolul 42
Beneficiul Băncii - după aprobarea dării de seama anuale - se repartizează potrivit cu hotărîrea Consiliului Băncii și poate fi destinat pentru completarea capitalului de rezerva și pentru alte scopuri.
XI. Modul de primire de noi membri ai Băncii și de retragere
Articolul 43
Primirea de noi membri ai Băncii se face cu acordul tuturor țărilor membre ale Băncii. Țara care dorește sa devină membru la Banca prezintă Consiliului Băncii o cerere, cu mențiunea ca își însușește scopurile și principiile Băncii și își asuma obligațiile care decurg din prezentul Statut, în special privind cota de participație la capitalul statutar al Băncii și cuantumul și termenele de efectuare a vărsămintelor stabilite de Consiliul Băncii.
Fiecare țara poate să renunțe la participarea la Banca, instiintind despre aceasta Consiliul Băncii cu cel puțin 6 luni înainte. În termenul arătat, trebuie să fie reglementate relațiile dintre Banca și țara respectiva, cu privire la obligațiile lor reciproce.
XII. Dispoziții finale
Articolul 44
Modul de modificare a Statutului
Fiecare țara membra a Băncii poate face propuneri privind modificarea prezentului Statut. Modificările Statutului se efectuează cu acordul tuturor țărilor membre ale Băncii.
Articolul 45
Încetarea activității Băncii
Activitatea Băncii poate să înceteze pe baza hotărîrii a 2/3 din numărul țărilor membre ale Băncii, care stabilesc modul de lichidare a activității Băncii.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.