Decizia nr. 40/1994

Vasile Gionea - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului formulat de Asociația de locatari Parcul Tineretului nr. 2 Sibiu, împotriva

Deciziei nr. 6 din 26 ianuarie 1994

a Curții Constituționale.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Magistratul-asistent referă ca procedura de citare este egal îndeplinită, iar recurentul a solicitat judecarea în lipsa, la pronunțarea deciziei urmînd a fi avute în vedere concluziile scrise depuse.

Recursul fiind în stare de judecată, președintele completului de judecată acorda cuvintul procurorului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului deoarece decizia atacată nu este criticata pe fond, din hotărârea respectiva rezultind posibilitatea atacarii în justiție a soluției Ministerului Finanțelor, pronunțată în temeiul art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991 , ceea ce corespunde celor solicitate de reclamanta.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată, motivul de recurs invocat, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile

Legii nr. 32/1991 , precum și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Prin Decizia nr. 6 din 26 ianuarie 1994, potrivit

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , s-a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate vizind art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991

privind impozitul pe salarii, invocată de Asociația de locatari Parcul Tineretului nr. 2 Sibiu, în Dosarul nr. 1676/1993 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu. Pentru a pronunța aceasta soluție, s-a reținut prin dispozitiv ca, prin Decizia Curții Constituționale nr. 34/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993, s-a constatat abrogată, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, excepție prevăzută în

art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , referitoare la art. 3 din aceeași lege și accesul la justiție este astfel asigurat în ipotezele avute în vedere de art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991 .

Împotriva acestei decizii, deși și-a exprimat acordul cu soluția adoptată, reclamanta a declarat totuși recurs, susținând ca se impunea să se constate prin dispozitiv ca prevederea din

art. 15 al Legii nr. 32/1991 , potrivit căreia "soluția data de Ministerul Finanțelor este definitivă", este neconstitutionala și, totodată, să se menționeze ca aceasta "poate fi atacată prin contenciosul administrativ".

Recursul nu este întemeiat.

Prin Decizia nr. 34/1993 a Curții Constituționale, în temeiul căreia s-a pronunțat hotărârea atacată cu recursul de fața, s-a statuat ca prevederile art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991

au numai semnificatia instituirii unei proceduri administrative de jurisdicție, iar împotriva soluției Ministerului Finanțelor cei interesați se pot adresa justiției, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 29/1991 care impiedicau acest acces fiind abrogate potrivit

art. 150 alin. (1) din Constituție. Prin considerentele Deciziei nr. 34/1993 , s-a mai reținut ca sensul caracterului definitiv al hotărârii Ministerului Finanțelor este acela ca în cadrul relațiilor ierarhice nu mai exista o alta cale de atac (recursul administrativ la organul ierarhic superior), ceea ce nu echivaleaza cu interzicerea accesului la justiție. În aceasta cauza, pentru o informare cît mai completa asupra modului în care se aplică în practica aceasta decizie, s-au cerut relații Ministerului Finanțelor care, prin adresa nr. 10.107 din 28 februarie 1994, a comunicat ca soluția adoptată prin Decizia nr. 34/1993 a Curții Constituționale a devenit operationala, întrucît în cadrul ministerului funcționează o structura specializată de jurisdicție administrativă - Direcția generală de soluționare a contestațiilor - , iar deciziile pronunțate sunt atacate cu recurs la organele judecătorești competente.

În aceasta situație, se constată că motivul de recurs invocat nu poate fi primit întrucît nu prezintă interes pentru parte și nu corespunde unei cerințe reale, având un caracter pur formal. De altfel, formularea propusă de recurent, dacă af fi însușită, ea ar avea semnificatia modificării textului de lege, ceea ce excede competentei Curții Constituționale. Într-adevăr, asa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 1/1992, "Legea nu atribuie Curții Constituționale competența de a da o alta formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate".

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Asociația de locatari Parcul Tineretului nr. 2 Sibiu, împotriva

Deciziei nr. 6 din 26 ianuarie 1994

a Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 mai 1994.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.