HG nr. 635/1994
pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegala
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articol unic
Se aprobă Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegala, semnată la Atena la 6 iunie 1994.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
---------------
p. Ministru de interne,
Sandu Eugen,
secretar de stat
Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Teodor Viorel Melescanu
ACORD
între Guvernul României și Guvernul Republicii Elene privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegala
Guvernul României și Guvernul Republicii Elene, în dorința de a dezvolta cooperarea dintre cele doua părți contractante, în scopul asigurării unei mai bune aplicari a dispozițiilor privind circulația persoanelor, pe baza respectării drepturilor și garanțiilor prevăzute de legile și reglementările în vigoare,
respectînd tratatele și convențiile internaționale și preocupate de a combate imigrarile ilegale,
au convenit, pe bază de reciprocitate, asupra celor ce urmează:
I. Readmisia cetățenilor părților contractante
Articolul 1
1. Fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul sau, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare sau de ședere aplicabile pe teritoriul părții contractante solicitante, cu condiția de a se fi stabilit sau prezumat ca aceasta are cetățenia părții contractante solicitate.
2. Partea contractantă solicitanta readmite, în aceleași condiții, persoana în cauza dacă, în urma verificărilor ulterioare, se constată că aceasta nu avea cetățenia părții contractante solicitate în momentul iesirii din teritoriul părții contractante solicitante.
Articolul 2
1. Cetățenia persoanei care face obiectul unei măsuri de returnare se considera stabilită pe baza documentelor valabile, mai jos menționate:
- carte de identitate;
- certificat de cetățenie sau document de stare civilă;
- pasaport sau alt document de călătorie;
- carte de înregistrare consulară;
- livret sau acte militare.
2. Cetățenia se considera ca prezumată pe baza unuia dintre elementele următoare:
- un document expirat, menționat la alineatul anterior;
- un document emis de autoritățile oficiale ale părții solicitate și care face dovada identității celui în cauza (permis de conducere, carnet de marinar etc.);
- autorizație și titluri de ședere expirate;
- fotocopie a unuia dintre documentele enumerate mai sus;
- declarații ale celui în cauza, primite legal de autoritățile administrative sau judiciare ale părții solicitante;
- depozitii ale unor martori de buna-credința, consemnate într-un proces-verbal.
Articolul 3
1. În cazul în care cetățenia este prezumată, pe baza elementelor menționate la articolul 2 paragraful 2, autoritățile consulare ale părții solicitate din statul solicitant eliberează pe loc un laissez-passer; care să permită returnarea persoanei în cauza.
2. În caz de dubii cu privire la elementele care să permită prezumția cetateniei sau în cazul lipsei acestor elemente, autoritățile consulare ale părții solicitate procedează, într-un interval de 3 zile de la cererea părții solicitante, la audierea celui în cauza la locul unde se afla. Aceasta audiere este organizată de partea solicitanta, în acord cu autoritatea consulară în cauza, în cel mai scurt timp.
Dacă, la sfârșitul acestei audieri, se stabilește ca persoana interesată are cetățenia părții solicitate, autoritatea consulară eliberează imediat un laissez-passer.
Articolul 4
1. Dispozițiile art. 1 și 3 se aplică, de asemenea, "mutatis mutandis", cetățenilor terțelor state sau fără cetățenie care își au domiciliul, reședința permanenta sau dispun de un permis de ședere valabil pe teritoriul părții contractante solicitate. Astfel de cazuri vor fi rezolvate individual, prin acordul autorităților competente ale părților contractante, prevăzute la art. 8 din prezentul acord.
2. Dispozițiile paragrafului 1 nu se aplică persoanelor menționate în acesta, care au obținut drept de ședere sau de tranzit pe teritoriul părții contractante solicitante.
Articolul 5
Cheltuielile ocazionate de transportul până la frontiera părții contractante solicitate, al persoanelor a căror readmisie este cerută în baza articolelor precedente, cad în seama părții contractante solicitante.
II. Dispoziții generale și finale
Articolul 6
1. Autoritatea competența a părții contractante solicitate este obligată sa răspundă în scris într-un interval maxim de 14 zile la cererile de readmisie care îi sunt prezentate de autoritatea competentă a părții contractante solicitante.
2. Partea contractantă solicitată este obligată sa preia într-un interval maxim de o luna persoana a carei readmisie a acceptat-o.
Acest interval poate fi prelungit, în caz de necesitate, prin acord între autoritățile competente ale celor două părți contractante.
Articolul 7
Cele doua părți contractante se vor consulta, ori de cîte ori va fi necesar, pentru examinarea punerii în aplicare a prezentului acord.
Cererea de consultare se va prezenta de una sau de cealaltă autoritate competentă a părților contractante.
Articolul 8
1. Autoritățile competente ale celor două părți contractante, însărcinate cu aplicarea prezentului acord, sunt, din partea română, Ministerul de Interne - Direcția Generală de Pașapoarte și a Poliției de Frontiera, iar din partea elena, Ministerul Ordinii Publice - Direcția Securității Statului.
2. Aceste autorități vor desemna, printr-un protocol ce se va încheia în termen de 2 luni de la data semnării prezentului acord, aeroporturile și alte puncte de trecere a frontierei, care vor putea fi utilizate pentru readmisie, precum și toate celelalte detalii referitoare la aplicarea prezentului acord.
3. Autoritățile sus-menționate vor examina, la nevoie, fiecare caz în parte, privind cererile de tranzit pentru îndepărtarea cetățenilor terțelor state, aflați ilegal pe teritoriul uneia dintre cele doua părți contractante.
Articolul 9
1. Dispozițiile prezentului acord nu aduc atingere obligațiilor de admisie sau de readmisie a cetățenilor străini, ce decurg pentru părțile contractante din alte acorduri internaționale.
2. Dispozițiile prezentului acord nu aduc atingere aplicării dispozițiilor Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiatilor, asa cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967.
3. Dispozițiile prezentului acord nu aduc atingere aplicării dispozițiilor acordurilor în domeniul protecției drepturilor omului, la care cele doua state sunt părți.
Articolul 10
1. Fiecare dintre părțile contractante va notifica celeilalte îndeplinirea procedurilor constituționale cerute, în ceea ce o privește, pentru intrarea în vigoare a prezentului acord, care va produce efecte după 30 de zile de la primirea ultimei notificări.
2. Prezentul acord va avea o durată de valabilitate de 3 ani și va fi reînnoit prin tacită reconducțiune pe perioade egale ca durata. El va putea fi denunțat printr-un preaviz de 3 luni, transmis pe cale diplomatică.
Drept pentru care reprezentanții părților contractante, împuterniciți în forma cuvenită în acest scop, au semnat prezentul acord.
Semnat la Atena la data de 6 iunie 1994, în limbile română, greaca și franceza, cele trei texte având aceeași valabilitate. În caz de divergenta de interpretare, textul în limba franceza va prevala.
Pentru Guvernul României,
Doru-Ioan Taracila,
ministru de interne
Pentru Guvernul Republicii Elene,
Stylianos-Angelos Papathemelis,
ministrul ordinii publice
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.