Circulară · Banca Națională a României

Circulară nr. 39/1994

CIRCULARĂ nr. 39 din 26 septembrie 1994 privind documentația necesară în vederea autorizării în calitate de dealer sau broker

prezumat în vigoare

Data actului
26 septembrie 1994
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 287 din 10 octombrie 1994
Citează
1 act
Structură
0 articole · 2.592 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 34/1991 29 martie 1991 (prevederi anume) privind Statutul Băncii Naționale a României

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

În conformitate cu dispozițiile art. 32 și art. 33 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României, pentru buna desfășurare a activității pe piața valutară interbancara, în vederea autorizării în calitate de dealer sau broker, societățile bancare vor prezenta Băncii Naționale a României - Oficiul control devize - o cerere însoțită de o documentație din care să rezulte îndeplinirea următoarelor condiții minimale:

1. Structura organizatorică distinctă și spațiul specific pentru activitatea de arbitraj valutar.

2. Norme proprii prin care să reglementeze cel puțin următoarele:

a) procedurile de lucru cu clienții;

b) relația cu alți intermediari (modul de comunicare, de confirmare și de decontare a tranzacțiilor);

c) penalizările convenite în relația cu clienții, precum și cu alți intermediari, în cazul nerespectării termenelor de decontare a tranzacțiilor;

d) modalități și proceduri de înregistrare a operațiunilor în evidentele proprii, sintetice și analitice;

e) sistemul de evidența contabilă.

3. Personalul implicat în activitatea de arbitraj, respectiv:

a) lista nominală a arbitrajistilor, vechimea în banca, din care vechimea în arbitraj valutar, vârsta, precum și nominalizarea de către societatea bancară a arbitrajistului șef;

b) confirmarea atestării profesionale a arbitrajistilor de către Forex Club România;

c) norme interne ale societății bancare prin care sunt stabilite competentele și limitele valorice de angajare a fiecărui arbitrajist, precum și răspunderea acestora.

4. Conturi de corespondent deschise în străinătate pentru cel puțin șase valute (USD, GBP, DEM, FRF, CHF, ITL).

5. Sistem operational specific:

a) linii telefonice directe interne și internaționale;

b) sistem de înregistrare a convorbirilor telefonice;

c) echipament de suport informațional (Reuters sau Telerate, Telex, Swit etc.).

6. Cererile însoțite de documentația aferentă vor fi depuse la Banca Naționala a României - Oficiul control devize - cel mai tirziu până la data de 17 octombrie 1994 inclusiv.

Totodată, prevederile Circularei Băncii Naționale a României nr. 32 din 1 august 1994 își prelungesc valabilitatea până la data de 31 octombrie 1994.

Viceguvernatorul Băncii Naționale a României,

Vladimir Soare

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.