Acordul din 8 martie 1994
între Guvernul României și Guvernul Republicii Lituania privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Lituania, denumite în cele ce urmează părți contractante,
dorind sa intensifice cooperarea economică în avantajul reciproc al ambelor state,
intentionind sa creeze și sa mențină condiții favorabile pentru investițiile investitorilor unei părți contractante pe teritoriul celeilalte părți contractante,
recunoscind necesitatea promovării și protejării investițiilor străine în scopul creșterii prosperitatii economice a ambelor state,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Definiții
În sensul acestui acord:
Termenul investitor desemnează:
a) (i) în ceea ce privește România - persoanele fizice care, în conformitate cu legislația din România, sunt considerate ca fiind cetățenii săi;
(îi) în ceea ce privește Republica Lituania - persoanele fizice care, în conformitate cu legislația din Republica Lituania, sunt considerate ca fiind cetățenii săi și persoanele fără cetățenie care au domiciliul stabil pe teritoriul Republicii Lituania;
b) orice entitate, incluzind societăți, corporatii, asociații de afaceri și alte organizații care sunt constituite sau altfel organizate, în mod corespunzător, în conformitate cu legislația acelei părți contractante și care își au sediul împreună cu activitățile economice reale pe teritoriul aceleiași părți contractante;
c) orice entitate sau organizație constituită în conformitate cu legislația oricărui stat terț, care este, direct sau indirect, controlată de către persoane fizice ale acelei părți contractante, asa cum sunt definite la lit. a) a acestui paragraf, sau de către entități care își au sediul pe teritoriul acelei părți contractante.
Termenul investiții va include orice fel de active și în special, dar nu exclusiv:
a) drepturi de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile, precum și alte drepturi reale, cum ar fi servituți, ipoteci, garanții, gajuri;
b) acțiuni, părți sociale sau orice alt fel de participare la societăți;
c) drepturi de creanta sau orice alte drepturi privind prestații care au o valoare economică;
d) drepturi de proprietate intelectuală și industriala, cum sunt drepturi de autor, brevete, design sau modele industriale, mărci de comerț sau de serviciu, nume comerciale, know-how și goodwill, precum și orice alte drepturi similare recunoscute de legislația părților contractante;
e) concesiuni în conformitate cu dreptul public, incluzind concesiuni privind prospectarea, extractia sau exploatarea resurselor naturale, precum și orice alte drepturi conferite prin lege, prin contract sau prin hotărârea autorităților, în conformitate cu legea.
Orice modificare a formei în care sunt investite sau reinvestite activele nu va afecta caracterul lor de investiție, cu condiția ca aceasta modificare să fie facuta în conformitate cu legislația tarii gazda.
Termenul venituri înseamnă sumele produse de o investiție și include, în special, dar nu exclusiv, profituri, dividende, dobinzi, sporuri de capital, redevențe sau alte onorarii.
Termenul teritoriu desemnează:
(i) în ceea ce privește România - teritoriul României, inclusiv marea teritorială, precum și zona economică exclusiva, asupra cărora România exercita, în conformitate cu legislația sa și cu dreptul internațional, suveranitate, drepturi suverane sau jurisdicție privind explorarea și exploatarea resurselor naturale, biologice și minerale existente în apele marine, solul și subsolul acestor ape;
(îi) în ceea ce privește Republica Lituania - teritoriul Republicii Lituania, inclusiv marea teritorială și orice zona marina sau submarina asupra cărora Republica Lituania poate exercita, în conformitate cu dreptul internațional, drepturi în scopul explorării, exploatării și conservării solului, subsolului și resurselor naturale.
Articolul 2
Promovare, admitere
Fiecare parte contractantă va promova, pe cît posibil, investițiile efectuate pe teritoriul sau de către investitorii celeilalte părți contractante și va admite aceste investiții în conformitate cu legile și reglementările sale.
Dacă o parte contractantă a admis o investiție pe teritoriul sau, ea va acorda, în conformitate cu legile și reglementările sale, autorizațiile necesare în legătură cu acea investiție, inclusiv autorizațiile pentru angajarea de personal de conducere și tehnic la alegerea sa, indiferent de cetățenie.
Articolul 3
Protejare, tratament
Fiecare parte contractantă va proteja pe teritoriul sau investițiile efectuate, în conformitate cu legile și reglementările sale, de investitorii celeilalte părți contractante și nu va afecta prin măsuri nerezonabile sau discriminatorii managementul, întreținerea, folosință, fructificarea, extinderea, vânzarea sau lichidarea acestor investiții. În mod deosebit, fiecare parte contractantă sau autoritățile sale competente vor emite autorizațiile necesare menționate la art. 2 paragraful (2) din acest acord.
Fiecare parte contractantă va asigura un tratament just și echitabil pe teritoriul sau investițiilor investitorilor celeilalte părți contractante. Acest tratament nu va fi mai puțin favorabil decît cel acordat de fiecare parte contractantă investițiilor efectuate pe teritoriul sau de proprii săi investitori, în conformitate cu legile și reglementările acestei părți contractante, sau decît cel acordat de fiecare parte contractantă investițiilor efectuate pe teritoriul sau de către investitorii oricărui stat terț, dacă acest din urma tratament este mai favorabil.
Clauza națiunii celei mai favorizate nu va fi interpretată ca o obligație a părții contractante de a extinde asupra investitorilor și investițiilor celeilalte părți contractante avantajele rezultate din orice uniune vamală sau economică existenta sau viitoare ori zona de comerț liber sau alte forme de cooperare economică regionala, la care oricare dintre părțile contractante este sau devine membra. Acest tratament nu se va referi nici la avantajele pe care oricare parte contractantă le acorda investitorilor unui stat terț în virtutea unui acord de evitare a dublei impuneri sau altor acorduri, pe bază de reciprocitate, referitoare la impozitare.
Articolul 4
Transferul liber
Fiecare parte contractantă pe al cărui teritoriu s-au efectuat investiții de către investitorii celeilalte părți contractante va acorda acelor investitori transferul liber, fără întârziere nejustificată, al părților referitoare la aceste investiții, în special al:
a) veniturilor conform art. 1 paragraful (3) din acest acord;
b) sumele provenind din împrumuturi contractate sau alte obligații contractuale asumate pentru investiție;
c) sumelor provenite din vânzarea totală sau parțială, înstrăinarea sau lichidarea unei investiții;
d) capitalului și sumelor suplimentare pentru întreținerea sau dezvoltarea investiției;
e) despăgubirii prevăzute la art. 5 al acestui acord;
f) cistigurilor persoanelor fizice, definite la art. 1 paragraful (1) lit. a), ale unei părți contractante, care sunt autorizate sa lucreze în legătură cu o investiție pe teritoriul celeilalte părți contractante, în conformitate cu legile și reglementările acestei părți contractante.
Transferurile vor fi efectuate în valută liber convertibilă, la cursul de schimb în vigoare pentru operațiuni curente la data transferului, dacă nu s-a convenit altfel cu investitorul.
Articolul 5
Expropriere, despăgubire
Nici una dintre părțile contractante nu va lua, fie direct, fie indirect, măsuri de expropriere, naționalizare sau orice alte măsuri de aceasta natura sau cu același efect, împotriva investițiilor investitorilor celeilalte părți contractante, decît dacă măsurile sunt luate în interes public asa cum s-a stabilit prin lege, pe o baza nediscriminatorie și în conformitate cu procedura legală și cu condiția să fie luate cu despăgubire efectivă și adecvată.
Despăgubirea menționată la acest paragraf va fi echivalenta valorii de piața a investițiilor expropriate, imediat înainte de expropriere sau înainte ca exproprierea iminenta sa devină cunoscută public, și va fi plătită fără întârziere nejustificată. Despăgubirea va include dobinda calculată pe baza LIBOR, de la data exproprierii. Despăgubirea va fi efectiv realizabila și liber transferabila.
Investitorii ale căror active sunt expropriate au dreptul la o examinare prompta de către autoritățile judecătorești sau administrative competente ale părții contractante care expropriaza, pentru a constata dacă aceasta despăgubire este conformă cu principiile acestui articol și cu legislația părții contractante care expropriaza.
Investitorilor unei părți contractante ale căror investiții au suferit pierderi pe teritoriul celeilalte părți contractante, datorită războiului, unei stări de necesitate naționala, insurectiei, rascoalei sau altor evenimente similare, li se va acorda de către cealaltă parte contractantă un tratament nu mai puțin favorabil decît cel acordat investitorilor oricărui stat terț. Orice asemenea despăgubire va fi plătită fără întârziere nejustificată și va fi liber transferabila.
Investitorii menționați la art. 1 paragraful (1) lit. c) nu pot formula pretenții în baza prevederilor paragrafelor acestui articol, dacă despăgubirea a fost plătită în baza unei prevederi similare din alt acord privind protejarea investițiilor încheiat de către partea contractantă pe teritoriul căreia a fost efectuată investiția.
Articolul 6
Investiții anterioare acordului
Prezentul acord se va aplica și investițiilor de pe teritoriul unei părți contractante, efectuate, în conformitate cu legile și reglementările sale, de investitorii celeilalte părți contractante, anterior intrării în vigoare a acestui acord. Totuși, acordul nu se va aplica în cazul diferendelor care au apărut înainte de intrarea sa în vigoare.
Articolul 7
Alte obligații
Dacă legislația oricărei părți contractante indreptateste investițiile investitorilor celeilalte părți contractante la un tratament mai favorabil decît cel prevăzut de acest acord, aceasta legislație va prevala față de acest acord, în măsura în care este mai favorabilă.
Fiecare parte contractantă va respecta orice alte obligații pe care și le-a asumat privind investițiile efectuate, pe teritoriul sau, de către investitorii celeilalte părți contractante.
Articolul 8
Principiul subrogarii
Dacă orice parte contractantă sau o agenție desemnată de către aceasta face plati unuia dintre investitorii săi în baza oricărei garanții financiare împotriva riscurilor necomerciale, pe care a acordat-o prin lege sau tranzacție legală, în legătură cu o investiție de pe teritoriul celeilalte părți contractante, aceasta din urma va recunoaște, în virtutea principiului subrogarii, cesiunea oricărui drept sau titlu al acestui investitor către prima parte contractantă sau către agenția desemnată de aceasta. Cealaltă parte contractantă va fi indreptatita sa deducă taxele și celelalte obligații legale datorate și plătibile de către investitor.
Prima parte contractantă va fi indreptatita, în consecința, sa susțină orice astfel de drept sau pretentie în aceeași măsura și în aceleași limite ca și predecesorul sau în ceea ce privește titlul.
Articolul 9
Diferende între o parte contractantă și un investitor al celeilalte părți contractante
În scopul soluționării diferendelor cu privire la investiții între o parte contractantă și un investitor al celeilalte părți contractante, vor avea loc consultări între părțile interesate în vederea soluționării cazului, pe cît posibil, pe cale amiabila.
Dacă aceste consultări nu au loc sau nu conduc la o soluție în termen de 6 luni de la data cererii de soluționare, investitorul poate supune diferen- dul, la alegerea sa, spre soluționare la:
a) instanța judecătorească competența a părții contractante pe teritoriul căreia s-a efectuat investiția; sau
b) Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (I.C.S.I.D), prevăzut de Convenția pentru reglementarea diferendelor privind investițiile între state și persoane ale altor state, deschisă spre semnare la Washington la 18 martie 1965; sau
c) un tribunal arbitral ad-hoc, care, dacă nu s-a convenit altfel între părțile la diferend, va fi constituit pe baza regulilor de arbitraj ale Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru Drept Comercial Internațional (UNCITRAL).
Fiecare parte contractantă consimte, prin aceasta, sa supună diferendele privind investițiile concilierii sau arbitrajului internațional. Hotărârile arbitrale vor fi definitive și obligatorii pentru ambele părți la diferend. Fiecare parte contractantă le va executa în conformitate cu legile sale.
Partea contractantă care este parte la diferend nu va invoca niciodată ca apărare, pe durata procedurilor privind diferendele legate de investiții, imunitatea sa sau faptul ca investitorul a primit o despăgubire în cadrul unui contract de asigurare acoperind integral sau parțial prejudiciul ori pierderea suferită.
Articolul 10
Diferende între părțile contractante
Diferendele între părțile contractante privind interpretarea sau aplicarea prevederilor acestui acord vor fi soluționate pe canale diplomatice.
Dacă cele doua părți contractante nu pot ajunge la un acord în termen de 6 luni de la declanșarea diferendului între ele, acesta, la cererea oricărei părți contractante, se va supune unui tribunal arbitral compus din trei membri. Fiecare parte contractantă va numi un arbitru, iar cei doi arbitri vor numi un președinte care va fi un cetățean al unui stat terț.
Dacă una dintre părțile contractante nu a numit propriul sau arbitru și nu a dat curs invitatiei celeilalte părți contractante să facă numirea în termen de doua luni, arbitrul va fi numit, la cererea acestei părți contractante, de către președintele Curții Internaționale de Justiție.
Dacă ambii arbitrii nu pot ajunge la un acord privind alegerea președintelui în termen de doua luni, după numirea lor, acesta va fi numit, la cererea oricărei părți contractante, de către președintele Curții Internaționale de Justiție.
Dacă, în cazurile specificate în paragrafele (3) și (4) ale acestui articol, președintele Curții Internaționale de Justiție este împiedicat să-și îndeplinească funcția sa sau dacă este cetățean al uneia dintre părțile contractante, numirea se va face de către vicepreședinte și dacă și acesta din urma este împiedicat sau dacă este cetățean al uneia dintre părțile contractante, numirea se va face de către judecătorul cu cel mai înalt grad al Curții, care nu este cetățean al uneia dintre părțile contractante.
În lipsa altor prevederi convenite de părțile contractante, tribunalul își va stabili procedura.
Fiecare parte contractantă va suporta cheltuielile arbitrului pe care l-a numit și ale reprezentării sale în procedurile de arbitraj. Cheltuielile pentru președinte și celelalte cheltuieli vor fi suportate, în părți egale, de către părțile contractante.
Hotărârile tribunalului sunt definitive și obligatorii pentru fiecare parte contractantă.
Articolul 11
Consultări și schimb de informații
La cererea oricărei părți contractante, cealaltă parte contractantă va accepta, cu promptitudine, sa țină consultări privind interpretarea sau aplicarea acestui acord. La cererea oricărei părți contractante, se va face schimb de informații cu privire la legile, reglementările, hotărârile, practicile sau procedurile administrative ori politicile economice ale celeilalte părți contractante, care pot avea un impact asupra investițiilor ce fac obiectul acestui acord.
Articolul 12
Amendamente
În momentul intrării în vigoare a acestui acord sau în orice moment ulterior, prevederile acestui acord pot fi amendate în modalitatea convenită de părțile contractante. Aceste amendamente vor intra în vigoare la data la care părțile contractante și-au notificat reciproc îndeplinirea tuturor cerințelor constituționale necesare pentru intrarea în vigoare.
Articolul 13
Prevederi finale
Acest acord va intra în vigoare la 30 de zile de la data la care părțile contractante își vor fi notificat îndeplinirea cerințelor legale pentru intrarea în vigoare a acestui acord. El va rămâne în vigoare pe o perioadă de 10 ani. Acordul va continua sa ramina în vigoare pentru perioade ulterioare de cîte 10 ani, dacă nici una dintre părțile contractante nu a notificat, în mod oficial, celeilalte părți contractante denunțarea lui, nu mai tirziu de 6 luni înainte de expirarea acordului.
În cazul unei notificări oficiale privind denunțarea prezentului acord, prevederile art. 1-12 vor continua să se aplice pentru o perioadă de încă 10 ani pentru investițiile efectuate înainte de a se face notificarea oficială. Drept pentru care, subsemnații, pe deplin autorizați de către guvernele respective, au semnat acest acord. Făcut la Vilnius, în ziua de 8 martie 1994, în doua exemplare originale, în limbile română, lituaniana și engleza, fiecare text fiind egal autentic. În cazul unor diferențe de interpretare, textul în limba engleza va prevala. Pentru Guvernul României, Cristian Ionescu, ministrul comerțului Pentru Guvernul Republicii Lituania, Kazimeras Klimasauskas, ministrul industriei și comerțului ──────────────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.