Decizia nr. 51/1994

Mihai Constantinescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent.

Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 din Codul penal, invocată de Giurea Gheorghe, Nastase Gheorghe, Giurea Danut și Giurea George, în Dosarul nr. 2433/1993 al Judecătoriei Tulcea, cu care Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 27 mai 1993 a instanței respective.

La apelul nominal, făcut de magistratul-asistent, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca vadit nefondata, susținând, în esenta, ca în speta nu se ridica o problemă de neconstituționalitate, ci una de interpretare a legii, respectiv a încadrării juridice a faptelor comise de inculpați, de competența exclusiva a instanțelor judecătorești.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin rechizitoriul Procuraturii Locale Tulcea nr. 415/P/1993 au fost trimiși în judecata Giurea Gheorghe, Nastase Gheorghe, Giurea Danut pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în paguba avutului obștesc - art. 208 și 209 lit. a) și e), raportate la art. 224 alin. 1 din Codul penal - și, respectiv, distrugere în paguba avutului obștesc - art. 217, raportat la art. 231 alin. 1 din Codul penal -, iar Giurea George pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în paguba avutului obștesc - art. 208 și 209 lit. a) și e), raportate la art. 224 alin. 1 din Codul penal.

În fața Judecătoriei Tulcea, la termenul de 27 mai 1993, inculpatii, prin apărătorii lor, au ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 224 din Codul penal, cu motivarea ca partea civilă este o societate comercială, astfel încât textul respectiv contravine dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) din Constituție.

Instanța, prin încheierea din aceeași dată, în temeiul

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , a sesizat Curtea Constituțională spre a se pronunța asupra constituționalității prevederilor art. 224 din Codul penal. Exprimindu-și opinia în legătură cu excepția invocată, judecătoria apreciază ca "dispozițiile legale privind apărarea proprietății, raportate la dispozițiile legii fundamentale în vigoare, impun cu necesitate examinarea și soluționarea acestei probleme de către Curtea Constituțională".

În temeiul

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , au fost solicitate puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul sau de vedere, Guvernul apreciază ca excepția invocată nu este intemeiata deoarece, pe de o parte, este o problemă de interpretare juridică, de competența instanțelor judecătorești, iar pe de o altă parte, dispozițiile din Codul penal privind avutul obștesc nu contravin Constituției, această categorie juridică având o sfera mai larga decît conceptul de avut public, în care se identifica doar bunurile proprietate publică.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

Ținând seama de excepția ridicată, de opinia instanței, de punctul de vedere al Guvernului, de dispozițiile

art. 224 din Codul penal, de prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992

se rețin următoarele:

În legătură cu competența de soluționare a excepției de neconstituționalitate, Curtea constata ca, potrivit practicii sale constante, cît timp instanța de judecată nu a reținut ca un text legal este abrogat conform art. 150 alin. (1) din Constituție, sesizind Curtea cu soluționarea excepției, aceasta este obligată să se pronunța în virtutea dreptului constituțional al cetățenilor de a invoca neconstituționalitatea unui text legal pe care instanța înțelege sa îl aplice.

Cu privire la constituționalitatea dispozițiilor din Codul penal referitoare la avutul obștesc, Curtea constata ca interpretarea acestor dispoziții a făcut și obiectul

Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993. Prin decizia respectiva s-a statuat ca dispozițiile Codului penal referitoarele la infracțiunile contra avutului obștesc, deci și aceea prevăzută de art. 224 - furtul în paguba avutului obștesc -, sunt abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd să se aplice în continuare numai pentru bunurile proprietate publică prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție.

În baza

deciziei sus-menționate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 63 din 4 noiembrie 1993

s-a respins recursul Ministerului Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 33/1993

prin care se constatase ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, acesta urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Rezultă deci ca, în prezent, orice alta excepție de neconstituționalitate privind art. 224 din Codul penal este lipsită de obiect deoarece, astfel cum s-a arătat prin Decizia nr. 33/1993, rămasă definitivă prin Decizia nr. 63/1993, s-a constatat abrogarea parțială a acestui articol.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 1, art. 3 și

art. 13 alin. (1) lit. A. c) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constata ca, potrivit

Deciziei Curții Constituționale nr. 33 din 26 mai 1993 , rămasă definitivă prin Decizia nr. 63 din 4 noiembrie 1993, dispozițiile art. 224 din Codul penal sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice și, prin urmare,

Respinge ca lipsită de obiect excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 224 din Codul penal, invocată de Giurea Gheorghe, Nastase Gheorghe, Giurea Danut și Giurea George în Dosarul nr. 2433/1993 al Judecătoriei Tulcea.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18 mai 1994.