HG nr. 758/1994
privind transmiterea unor imobile situate în municipiul București
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă transmiterea, fără plata, din patrimoniul Societății Naționale a Căilor Ferate Române în patrimoniul Societății Comerciale "Compania de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A., a imobilului în suprafața de 728 mp, situat în municipiul București, str. Domnita Anastasia nr. 10-14, sectorul 5.
Articolul 2
Se aprobă transmiterea, fără plata, din patrimoniul Societății Comerciale "Delicia - Com" - S.A. București în patrimoniul Societății Naționale a Căilor Ferate Române, a imobilului în suprafața de 676 mp, situat în municipiul București, b-dul I.C. Bratianu nr. 44, bloc 7, sectorul 3.
Articolul 3
Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 1 și 2 se va face pe bază de protocol încheiat între părți.
Articolul 4
Patrimoniul Societății Naționale a Căilor Ferate Române se diminuează cu valoarea imobilului transmis Societății Comerciale "Compania de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. și, respectiv, se majorează cu valoarea imobilului preluat de la Societatea Comercială "Delicia - Com" - S.A. București, al carei capital social se reduce în mod corespunzător.
Capitalul social al Societății Comerciale "Compania de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. se majorează cu valoarea imobilului preluat de la Societatea Naționala a Căilor Ferate Române.
Articolul 5
Valoarea patrimoniului Societății Naționale a Căilor Ferate Române și a capitalului social al societăților comerciale "Compania de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. și "Delicia - Com" - S.A. se va definitivă după încheierea acțiunii de reevaluare a imobilizarilor corporale și modificarea capitalului social.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Aurel Novac Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.