OG nr. 77/1999
pentru ratificarea Convenției europene privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 34/2000 12 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 77/1999 pentru ratificarea Convenției europene…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al
art. 1 lit. C pct. 11 din Legea nr. 140/1999
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României emite următoarea ordonanța:
Articolul 1
Se ratifica Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972.
Articolul 2
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare se vor formula următoarele declarații:
În baza art. 13 paragraful 3:
Cererile formulate în temeiul prezentei convenții în faza de urmărire penală vor fi adresate Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.
Cererile formulate în temeiul prezentei convenții în faza de judecată vor fi adresate Ministerului Justiției.
În baza art. 18 paragraful 2:
Fără a aduce atingere prevederilor art. 18 paragraful 3, cererile formulate în temeiul prezentei convenții și documentele anexate vor fi trimise autorităților române, însoțite de o traducere în limba franceza sau engleza.
În baza art. 41 paragraful 1:
(1) România va refuza o cerere de urmărire, dacă apreciază ca infracțiunea are un caracter pur religios - anexa nr. 1 lit. a).
(2) România va refuza o cerere de urmărire pentru o faptă a carei sancționare, conform propriei legislații, este de competența exclusiva a unei autorități administrative - anexa nr. 1 lit. b).
România nu accepta art. 30 și 31 - anexa nr. 1 lit. g).
În sensul prezentei convenții, termenul resortisant înseamnă cetățean - anexa nr. 2.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
---------------
Ministru de stat,
ministrul justiției,
Valeriu Stoica
Ministru de interne,
Constantin Dudu-Ionescu
p. Ministrul afacerilor
externe,
Ioan Pascu,
secretar de stat
CONVENȚIA EUROPEANĂ
privind transferul de proceduri în materie penală*)
-----------
considerând ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai strânsă uniune între membrii săi,
intentionand sa completeze ceea ce deja au adoptat în domeniul dreptului penal pentru a ajunge la o sancțiune mai justa și mai eficienta,
considerând a fi utila pentru acest scop, în spiritul încrederii reciproce, organizarea urmăririi infracțiunilor la nivel internațional,
evitand inconvenientele care pot aparea ca rezultat al unor conflicte de competența,
au convenit următoarele:
*) Traducere.
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenții,
Titlul I Definiții
Articolul 1
În sensul prezentei convenții, termenul:
a) infracțiune se referă la acele fapte care constituie infracțiuni, precum și la cele care sunt vizate de dispozițiile legale menționate în anexa nr. 3 la prezenta convenție, cu condiția ca, atunci când infracțiunea este de competența unei autorități administrative, persoana interesată să aibă posibilitatea de a aduce cazul respectiv în fața unei instanțe judecătorești;
b) sancțiune se referă la orice pedeapsa sau alta măsura ocazionată de/sau pronunțată pentru o încălcare a prevederilor legale menționate în anexa nr. 3.
Titlul II Competența
Articolul 2
1. În vederea aplicării prezentei convenții, orice stat contractant va avea competența de a efectua urmărirea, conform propriilor legi penale, a oricărei infracțiuni căreia i se aplică legea penală a unui alt stat contractant.
2. Competența recunoscută unui stat contractant exclusiv în temeiul paragrafului 1 din acest articol poate fi exercitată numai în urma unei cereri de urmărire formulate de către un alt stat contractant.
Articolul 3
Orice stat contractant competent, în temeiul propriilor legi, de a urmări o infracțiune poate, în vederea aplicării prezentei convenții, sa renunțe la angajarea procedurii de urmărire în justiție sau sa o abandoneze pentru o persoană suspecta care este sau va fi urmărită pentru aceeași infracțiune de către un alt stat contractant. Ținând seama de dispozițiile art. 21 paragraful 2, orice decizie de renunțare la procedura este provizorie atâta timp cat n-a intervenit o hotărâre definitivă în celălalt stat contractant.
Articolul 4
Statul solicitat încetează urmărirea bazată în exclusivitate pe dispozițiile art. 2 atunci când, după cunoștința sa, dreptul de pedeapsa se întinde, conform legii statului solicitant, pentru o alta cauza decât prescripția, situație în care se face aplicarea prevederilor art. 10 lit. c) ale art. 11 lit. f) și g), ale art. 22, 23 și 26.
Articolul 5
Dispozițiile titlului III din prezenta convenție nu limitează competența conferita statului solicitat de către legislația sa interna în materie de urmărire.
Titlul III Transmiterea urmăririi
Secțiunea 1 Cererea de urmărire
Articolul 6
1. În cazul în care o persoană este suspectata de a fi comis o infracțiune conform legii unui stat contractant, acel stat poate solicita unui alt stat contractant sa înceapă urmărirea în cazurile și conform condițiilor prevăzute de prezenta convenție.
2. Dacă, conform prevederilor acestei convenții, un stat contractant poate solicita unui alt stat contractant sa înceapă urmărirea, autoritățile competente ale primului stat vor lua în considerare aceasta posibilitate.
Articolul 7
1. Urmărirea nu poate fi exercitată în statul solicitat decât atunci când fapta în legătură cu care s-a solicitat începerea urmăririi ar fi infracțiune în cazul comiterii pe teritoriul acestui stat și când autorul ar fi pasibil de o condamnare și în baza legilor acestui stat.
2. Dacă infracțiunea a fost comisă de o persoană investită cu o funcție publică în statul solicitant sau cu privire la o persoană investită cu o funcție publică la o instituție ori la un bun care are caracter public în acest stat, aceasta va fi considerată în statul solicitat ca și cum ar fi fost comisă de o persoană investită cu o funcție în acest stat sau cu privire la o persoană, instituție ori bun corespunzând, în acest din urma stat, aceluia ce face obiectul infracțiunii.
Articolul 8
1. Un stat contractant poate solicita unui alt stat contractant sa înceapă urmărirea în unul sau mai multe dintre cazurile următoare:
a) dacă acuzatul are reședința obișnuită în statul solicitat;
b) dacă acuzatul este cetățean al statului solicitat sau dacă acest stat este statul sau de origine;
c) dacă acuzatul executa sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat;
d) când acuzatul face obiectul, în statul solicitat, al unei urmăriri judiciare pentru aceeași infracțiune sau pentru alte infracțiuni;
e) dacă se considera ca transferul urmăririi este justificat prin interesul de a descoperi adevărul și, mai ales, dacă elementele de proba cele mai importante se găsesc în statul solicitat;
f) dacă se considera ca executarea unei eventuale condamnări în statul solicitat este susceptibilă sa amelioreze posibilitățile de reintegrare socială a condamnatului;
g) dacă se considera ca prezenta acuzatului la audieri nu poate fi asigurata în statul solicitat;
h) dacă statul solicitant considera că nu este în măsura să execute o eventuala condamnare, chiar atunci când are calea extrădării, și ca statul solicitat este în măsura sa o facă.
2. În cazul în care acuzatul a fost condamnat efectiv într-un stat contractant, acest stat nu poate solicita transferul urmăririi pentru unul sau mai multe dintre cazurile menționate la paragraful 1 al acestui articol decât atunci când nu poate executa condamnarea respectiva, chiar având calea extrădării, și atunci când celălalt stat contractant nu accepta principiul executării unei hotărâri date în străinătate sau refuza executarea unei astfel de hotărâri.
Articolul 9
1. Autoritățile competente din statul solicitat vor examina cererea pentru transferul urmăririi, care le-a fost adresată în aplicarea articolelor precedente. Acestea vor decide, în conformitate cu propria legislație, cum vor acționa în continuare.
2. Atunci când legea statului solicitat prevede pedepsirea infracțiunii de către o autoritate administrativă, acest stat va informa, cat mai curând posibil, statul solicitant, cu excepția cazului în care statul solicitat a făcut o declarație conform paragrafului 3 al acestui articol.
3. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare ori de aderare sau în orice alt moment, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscute condițiile în care legea sa naționala permite pedepsirea anumitor infracțiuni de către o autoritate administrativă. O asemenea declarație înlocuiește înștiințarea prevăzută la paragraful 2 al acestui articol.
Articolul 10
Statul solicitat nu va da curs cererii:
a) dacă aceasta nu este conformă cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 și ale art. 7 paragraful 1;
b) dacă exercitarea urmăririi este contrară dispozițiilor art. 35;
c) dacă, la data menționată pe cerere, prescripția acțiunii publice este împlinită în statul solicitant, conform legislației sale.
Articolul 11
Fără a prejudicia dispozițiile art. 10, statul solicitat nu poate refuza complet sau parțial acceptarea cererii, decât în unul sau mai multe dintre cazurile următoare:
a) dacă considera ca motivul pe care se bazează cererea, în aplicarea art. 8, nu este justificat;
b) dacă acuzatul nu are reședința obișnuită în statul solicitat;
c) dacă acuzatul nu este cetățean al statului solicitat și nu avea reședința sa obișnuită pe teritoriul acestui stat în momentul comiterii infracțiunii;
d) dacă considera ca infracțiunea în legătură cu care se solicita urmărirea are un caracter politic sau este o infracțiune pur militară ori pur fiscală;
e) dacă estimeaza ca exista motive serioase sa creadă ca cererea de urmărire este determinata de considerente de rasa, naționalitate sau opinii politice;
f) dacă propria sa lege este deja aplicabilă faptei și dacă, conform acestei legi, acțiunea publică este prescrisă la momentul primirii cererii; în acest caz, nu se va putea face aplicarea prevederilor art. 26 paragraful 2;
g) dacă competența să se bazează exclusiv pe prevederile art. 2 și dacă, în momentul primirii cererii respective, acțiunea publică este prescrisă conform legii proprii, luându-se în considerare prelungirea cu 6 luni a termenului de prescripție prevăzut la art. 23;
h) dacă fapta s-a comis în afară teritoriului statului solicitant;
i) dacă urmărirea este contrară angajamentelor internaționale ale statului solicitat;
j) dacă urmărirea este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice din statul solicitat;
k) dacă statul solicitant a încălcat o regulă de procedura prevăzută în aceasta convenție.
Articolul 12
1. Statul solicitat revoca acceptarea cererii dacă, ulterior acestei acceptări, se descoperă un motiv pentru a nu se da curs cererii, conform art. 10.
2. Statul solicitat poate să își revoce acceptarea cererii:
a) dacă ar fi evident ca prezenta acuzatului nu poate fi asigurata pentru audiere în acest stat sau dacă o eventuala condamnare nu poate fi executată în statul respectiv;
b) dacă unul dintre motivele de refuz prevăzute la art. 11 este descoperit înainte de începerea judecării cazului de către o instanța; sau
c) în alte cazuri, dacă statul solicitant este de acord.
Secțiunea 2 Procedura de transfer
Articolul 13
1. Cererile prevăzute în aceasta convenție sunt făcute în scris. Acestea sunt adresate, ca și toate comunicările necesare aplicării prezentei convenții, fie de către Ministerul Justiției din statul solicitat, fie, conform unor acorduri speciale, direct de către autoritățile statului solicitant către cele ale statului solicitat și returnate pe aceeași cale.
2. În cazuri urgente, cererile și comunicările necesare vor putea fi trimise prin Organizația Internationala a Poliției Criminale (INTERPOL).
3. Orice stat contractant va putea, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscută intenția sa de a deroga de la regulile de transfer cele menționate în paragraful 1 al acestui articol.
Articolul 14
Dacă un stat contractant considera informațiile furnizate de către un alt stat contractant insuficiente pentru a-i permite să aplice prezenta convenție, cere completarea informațiilor necesare. El poate fixa un termen pentru primirea informațiilor.
Articolul 15
1. Cererea de urmărire este însoțită de originalul sau de o copie certificată a dosarului penal, precum și de toate documentele utile. Totuși, dacă acuzatul se afla în arest preventiv, în temeiul prevederilor secțiunii a 5-a, și dacă statul solicitant nu este în măsura sa anexeze documentele la cererea de urmărire, acestea pot fi trimise ulterior.
2. Statul solicitant informează în scris statul solicitat în legătură cu toate actele de procedura sau cu măsurile relative la acțiunea publică luate în statul solicitant după transmiterea cererii. Aceasta notificare este însoțită de orice documente utile.
Articolul 16
1. Statul solicitat informează, fără întârziere, statul solicitant despre decizia sa asupra cererii de urmărire.
2. Statul solicitat trebuie să informeze statul solicitant despre abandonarea urmăririi sau referitor la decizia luată în urma desfășurării procedurii. O copie certificată de pe orice hotărâre scrisă trebuie să fie transmisă statului solicitant.
Articolul 17
Dacă competența statului solicitat se bazează exclusiv pe prevederile art. 2, acest stat trebuie să anunțe acuzatul despre cererea de urmărire, cu scopul de a-i permite acestuia să își expuna argumentele înainte ca acest stat sa ia o hotărâre în legătură cu cererea respectiva.
Articolul 18
1. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 2 al acestui articol, traducerea documentelor referitoare la aplicarea prezentei convenții nu este necesară.
2. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare ori de aderare, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să își rezerve dreptul de a solicita ca documentele sus-menționate, cu excepția copiei de pe hotărârea scrisă la care s-a făcut referire la art. 16 paragraful 2, sa îi fie adresate însoțite de o traducere. Celelalte state contractante vor trebui sa trimită traducerile respective fie în limba naționala a statului destinatar, fie în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei, după cum va indica statul destinatar. Totuși o asemenea indicație nu este obligatorie. Celelalte state contractante pot aplica regula reciprocității.
3. Acest articol nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la traducerea cererilor și a documentelor anexate, conținute în acordurile sau aranjamentele în vigoare ori care urmează să fie încheiate între doua sau mai multe state contractante.
Articolul 19
Documentele transmise în vederea aplicării acestei convenții sunt scutite de toate formalitățile de legalizare.
Articolul 20
Fiecare dintre statele contractante renunța sa reclame rambursarea cheltuielilor rezultate din aplicarea acestei convenții.
Secțiunea 3 Efectele cererii de urmărire în statul solicitant
Articolul 21
1. Când statul solicitant a prezentat cererea de urmărire nu mai poate să îl urmărească pe acuzat pentru fapta care a motivat aceasta cerere sau sa mai execute o hotărâre pe care a pronunțat-o anterior acesteia. Totuși, până la notificarea deciziei statului solicitat asupra cererii de urmărire, statul solicitant își păstrează dreptul de a proceda la toate actele de urmărire, cu excepția celor care au drept efect sesizarea instanței judecătorești sau, eventual, a autorității administrative competente pentru a se pronunța asupra infracțiunii.
2. Statul solicitant își reia dreptul de urmărire și de executare:
a) dacă statul solicitat îl informează despre decizia sa de a nu da curs cererii, în cazurile prevăzute la art. 10;
b) dacă statul solicitat îl informează ca refuza acceptarea cererii, în cazurile prevăzute la art. 11;
c) dacă statul solicitat îl informează ca revoca acceptarea cererii, în cazurile prevăzute la art. 12;
d) dacă statul solicitat îl informează despre hotărârea sa de a nu începe urmărirea sau de a o întrerupe;
e) dacă își retrage cererea înainte ca statul solicitat sa îl informeze referitor la hotărârea sa de a da curs cererii respective.
Articolul 22
În statul solicitant cererea de urmărire facuta conform prezentei secțiuni are drept efect prelungirea cu 6 luni a termenului de prescripție a acțiunii publice.
Secțiunea 4 Efectele cererii de urmărire în statul solicitat
Articolul 23
Dacă competența statului solicitat se bazează exclusiv pe prevederile art. 2, termenul de prescripție a acțiunii publice în acest stat se prelungește cu 6 luni.
Articolul 24
1. Dacă urmărirea este subordonata unei plângeri în cele doua state, plângerea depusa în statul solicitant are aceeași valoare ca și cea din statul solicitat.
2. Dacă plângerea este necesară doar în statul solicitat, acest stat poate începe urmărirea chiar și în absenta plângerii, dacă persoana indreptatita sa o formuleze nu se opune în termen de o luna de la data primirii înștiințării prin care autoritatea competentă o informează despre acest drept.
Articolul 25
În statul solicitat sancțiunea aplicabilă infracțiunii este cea prevăzută de legea acestui stat, cu excepția cazului în care legea respectiva prevede altfel. Când competența statului solicitat se bazează exclusiv pe prevederile art. 2, sancțiunea pronunțată în acest stat nu poate fi mai severă decât cea prevăzută de legea statului solicitant.
Articolul 26
1. Orice act în scopul urmăririi, îndeplinit în statul solicitant conform legilor și reglementărilor sale în vigoare, are aceeași valoare în statul solicitat ca și cum ar fi fost îndeplinit de către autoritățile acestui stat, fără ca aceasta asimilare să poată avea efectul de a-i da acestui act o forta probanta superioară aceluia pe care o are în statul solicitant.
2. Orice act întrerupător de prescripție, valabil întocmit în statul solicitant, are aceleași efecte în statul solicitat și invers.
Secțiunea 5 Măsurile provizorii în statul solicitat
Articolul 27
1. Când statul solicitant își anunta intenția de a transmite o cerere de urmărire și dacă competența statului solicitat se bazează exclusiv pe prevederile art. 2, statul solicitat poate, în urma cererii statului solicitant, sa treacă, în temeiul prezentei convenții, la arestarea preventivă a învinuitului, dacă:
a) legea statului solicitat autorizeaza detenția preventivă pentru infracțiunea respectiva;
b) exista motive să se creadă ca invinuitul va disparea sau va crea un pericol de distrugere a probelor.
2. Cererea de arestare preventivă va menționa existenta unui mandat de arestare sau a oricărui alt act de aceeași forta, emis în formele prescrise de legea statului solicitant; va mai menționa pentru ce fel de infracțiune se solicita urmărirea penală, când și unde infracțiunea respectiva a fost comisă, precum și descrierea cat mai precisa a învinuitului. Trebuie sa conțină, de asemenea, o expunere succintă a circumstanțelor comiterii faptei.
3. Cererea de arest preventiv este trimisa direct de către autoritățile statului solicitant, menționate la art. 13, autorităților corespondente din statul solicitat, fie prin posta sau telegraf, fie prin orice alt mijloc scris sau care a fost acceptat de către statul solicitat. Statul solicitant este informat, fără întârziere, în legătură cu rezultatul cererii sale.
Articolul 28
După primirea cererii de urmărire, însoțită de documentele prevăzute la art. 15 paragraful 1, statul solicitat are competența de a aplica toate măsurile provizorii, inclusiv arestarea preventivă a învinuitului și sechestrul de bunuri, a căror aplicare ar fi permisă de legea sa, dacă infracțiunea pentru care este cerută urmărirea ar fi fost comisă pe teritoriul sau.
Articolul 29
1. Măsurile provizorii menționate la art. 27 și 28 sunt reglementate de prevederile acestei convenții și de legea statului solicitat. Legea acestui stat sau convenția determina și condițiile în care aceste măsuri pot inceta.
2. Aceste măsuri pot inceta în toate cazurile menționate la art. 21 paragraful 2.
3. O persoana deținută trebuie să fie eliberata în cazul în care a fost arestata în temeiul art. 27, iar statul solicitat nu a primit cererea de urmărire în termen de 18 zile de la data arestării.
4. O persoana deținută trebuie să fie eliberata în cazul în care a fost arestata în temeiul art. 27, iar documentele care însoțesc cererea de urmărire nu au fost primite de către statul solicitat într-un termen de 15 zile de la primirea cererii de urmărire.
5. Perioada de detenție, aplicată exclusiv în temeiul art. 27, nu va fi în nici un caz mai mare de 40 de zile.
Titlul IV Pluralitatea de proceduri penale
Articolul 30
1. Orice stat contractant care, înainte de începerea sau în cursul urmăririi pentru o infracțiune pe care nu o apreciază ca având caracter politic sau militar, are cunoștința de existenta într-un alt stat contractant a unei proceduri de urmărire în curs, împotriva aceleiași persoane, pentru aceleași fapte, examinează dacă poate fie sa renunțe la propria urmărire, fie sa o suspende, fie sa o transmită celuilalt stat.
2. În cazul în care considera oportun ca în stadiul respectiv sa nu renunțe la propria urmărire sau sa nu o suspende, anunta celălalt stat contractant despre aceasta în timp util și, în orice caz, înainte de pronunțarea hotărârii în fond.
Articolul 31
1. În situația descrisă la art. 30 paragraful 2, statele interesate se straduiesc să facă tot ceea ce este posibil sa determine, după aprecierea în fiecare caz de speta a circumstanțelor menționate la art. 8, căruia dintre ele îi incumba grija continuării unei urmăriri unice. În timpul acestei proceduri de consultări statele interesate amana pronunțarea hotărârii în fond, fără să fie totuși obligate sa prelungească aceasta amânare mai mult de 30 de zile de la expedierea înștiințării prevăzute la art. 30 paragraful 2.
2. Prevederile paragrafului 1 nu se impun:
a) statului care a expediat înștiințarea prevăzută la art. 30 paragraful 2, atunci când dezbaterile principale în fond au fost declarate deschise în prezenta învinuitului, înainte de expedierea înștiințării;
b) statului căruia i se adresează înștiințarea, atunci când aceste dezbateri au fost declarate deschise, în prezenta învinuitului, înainte de primirea înștiințării.
Articolul 32
În interesul descoperirii adevărului și aplicării unei sancțiuni adecvate, statele interesate examinează dacă este oportun ca o urmărire unica să fie intentată de unul dintre ele și, în caz afirmativ, se straduiesc sa determine care dintre ele va intenta urmărirea atunci când:
a) mai multe fapte distincte, care constituie toate infracțiuni după legea penală a fiecăruia dintre aceste state, sunt atribuite fie unei singure persoane, fie mai multor persoane care au acționat împreună;
b) o faptă unica, care constituie infracțiune după legea penală a fiecăruia dintre aceste state, este atribuită mai multor persoane care au acționat împreună.
Articolul 33
Orice hotărâre pronunțată în aplicarea prevederilor art. 31 paragraful 1 și ale art. 32 produce între statele interesate toate efectele unui transfer de urmărire prevăzut de aceasta convenție. Statul care renunța la propria sa urmărire este considerat ca și cum ar fi transferat urmărirea sa celuilalt stat.
Articolul 34
Transferul urmăririi penale menționate în secțiunea 2 din titlul III se aplică prin acelea dintre prevederile sale care sunt compatibile cu prezentul titlu.
Titlul V Ne bis în idem
Articolul 35
1. O persoana care a făcut obiectul unei hotărâri penale definitive și executorii nu poate, pentru aceeași fapta, să fie urmărită, condamnata sau supusă executării unei sancțiuni în alt stat contractant:
a) când aceasta a fost achitată;
b) când sancțiunea impusa:
(i) a fost executată în întregime sau este în curs de executare;
(îi) a fost gratiata sau amnistiată în totalitate sau pentru partea din sancțiune neexecutata;
(iii) nu mai poate fi executată datorită prescripției;
c) dacă instanța a constatat culpabilitatea autorului infracțiunii, fără sa pronunțe sancțiunea.
2. Totuși un stat contractant nu este obligat, cu excepția cazului când el însuși a solicitat urmărirea, sa recunoască efectul ne bis în idem, dacă fapta care a dat loc judecații a fost comisă împotriva unei persoane, instituții sau unui bun ce are un caracter public în acest stat, sau dacă persoana judecata avea ea însăși un caracter public în acest stat.
3. În plus, un stat contractant în care a fost comisă fapta respectiva sau este considerată ca fiind comisă conform legii acestui stat nu este obligat sa recunoască efectul ne bis în idem decât atunci când statul însuși a solicitat urmărirea.
Articolul 36
Dacă o noua urmărire este intentată împotriva unei persoane judecate pentru aceeași fapta în alt stat contractant, atunci orice perioada privativă de libertate, efectuată în executarea hotărârii respective, trebuie să fie dedusă din pedeapsa care va fi, eventual, pronunțată.
Articolul 37
Acest titlu nu va împiedica aplicarea dispozițiilor naționale mai favorabile, care se referă la efectul ne bis în idem aferent hotărârilor judecătorești pronunțate în străinătate.
Titlul VI Dispoziții finale
Articolul 38
1. Prezenta convenție este deschisă semnării de către statele membre ale Consiliului Europei. Ea va fi ratificată sau acceptată. Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse la Secretariatul general al Consiliului Europei.
2. Convenția va intra în vigoare după 3 luni de la depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare sau de acceptare.
3. Aceasta va intra în vigoare, pentru orice stat semnatar care o va ratifica sau o va accepta ulterior, după 3 luni de la data depunerii instrumentului sau de ratificare sau de acceptare.
Articolul 39
1. După intrarea în vigoare a prezentei convenții Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru al Consiliului Europei sa adere la prezenta convenție. Rezoluția privind aceasta invitație va trebui sa primească acordul unanim al membrilor consiliului, care au ratificat convenția.
2. Aderarea se va realiza prin depunerea la secretarul general al Consiliului Europei a unui instrument de aderare, care va avea efect la 3 luni după data depunerii sale.
Articolul 40
1. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare sau de aderare, sa menționeze teritoriile cărora li se va aplica prezenta convenție.
2. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare ori de aderare sau în orice moment după aceea, sa extindă aplicarea prezentei convenții, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, asupra oricărui teritoriu menționat în declarație și căruia îi asigura relațiile internaționale sau pentru care este abilitat sa stipuleze.
3. Orice declarație facuta în temeiul paragrafului precedent va putea fi retrasă, în privinta oricărui teritoriu menționat în aceasta declarație, în condițiile prevăzute la art. 45.
Articolul 41
Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare sau de aderare, sa declare ca va face uz de una sau mai multe dintre rezervele cuprinse în anexa nr. 1 sau ca va face o declarație conform anexei nr. 2.
2. Orice stat contractant poate să își retragă, în totalitate sau în parte, o rezervă sau o declarație formulată în temeiul paragrafului precedent, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, care va avea efect la data primirii sale.
3. Statul contractant care a formulat o rezervă asupra unei dispoziții a prezentei convenții nu poate pretinde aplicarea acestei dispoziții de către un alt stat contractant; totuși, dacă rezerva este parțială sau condițională, acesta poate să pretindă aplicarea acestei dispoziții în măsura în care a acceptat-o.
Articolul 42
1. Orice stat contractant poate, în orice moment, sa indice, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, dispozițiile legale care să fie incluse în anexa nr. 3.
2. Orice modificare a dispozițiilor naționale menționate în anexa nr. 3 trebuie notificată secretarului general al Consiliului Europei, dacă prin aceasta informațiile cuprinse în anexa nr. 3 devin inexacte.
3. Modificările aduse anexei nr. 3 în aplicarea paragrafelor precedente au efect pentru fiecare stat contractant după o luna de la data notificării lor de către secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 43
1. Prezenta convenție nu aduce atingere nici drepturilor și obligațiilor decurgând din tratate de extrădare și convenții internaționale multilaterale referitoare la domenii speciale, nici dispozițiilor care privesc aspecte ce fac obiectul prezentei convenții și care sunt conținute în alte convenții existente între statele contractante.
2. Statele contractante nu vor putea încheia, între ele, acorduri bilaterale sau multilaterale referitoare la probleme reglementate de prezenta convenție decât pentru completarea dispozițiilor acesteia sau pentru a facilita aplicarea principiilor conținute de aceasta.
3. Totuși, dacă doua sau mai multe părți contractante au stabilit sau urmează să își stabilească relațiile lor pe baza unei legislații uniforme sau a unui regim deosebit, ele vor avea facultatea să își reglementeze raporturile lor reciproce în materie bazându-se exclusiv pe aceste sisteme, indiferent care sunt dispozițiile prezentei convenții.
4. Statele contractante care vor urma sa excludă din raporturile lor reciproce aplicarea prezentei convenții conform dispozițiilor paragrafului precedent vor adresa, în acest sens, o notificare secretarului general al Consiliului Europei.
Articolul 44
Comitetul European pentru Probleme Criminale al Consiliului Europei va urmări executarea prezentei convenții și va facilita tot ce este necesar pentru soluționarea amiabila a oricărei dificultăți ce va aparea în executarea convenției.
Articolul 45
1. Prezenta convenție va rămâne în vigoare pe durata nelimitată.
2. Orice stat contractant va putea, în ceea ce îl privește, sa denunțe prezenta convenție printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.
3. Denunțarea va avea efect după 6 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.
Articolul 46
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei și oricărui alt stat care a aderat la prezenta convenție:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare;
c) orice data a intrării în vigoare a prezentei convenții conform dispozițiilor art. 38;
d) orice declarație primită în aplicarea dispozițiilor art. 9 paragraful 3;
e) orice declarație primită în aplicarea dispozițiilor art. 13 paragraful 3;
f) orice declarație primită în aplicarea dispozițiilor art. 18 paragraful 2;
g) orice declarație primită în aplicarea dispozițiilor art. 40 paragrafele 2 și 3;
h) orice rezerva și declarație formulată în aplicarea dispozițiilor art. 41 paragraful 1;
i) retragerea oricărei rezerve sau declarații efectuate în aplicarea dispozițiilor art. 41 paragraful 2;
j) orice declarație primită în aplicarea dispozițiilor art. 1 și orice notificare ulterioară primită în aplicarea dispozițiilor paragrafului 2 al acestui articol;
k) orice notificare primită în aplicarea dispozițiilor art. 43 paragraful 4;
l) orice notificare primită în aplicarea dispozițiilor art. 45 și data la care denunțarea va avea efect.
Articolul 47
Prezenta convenție, declarațiile și notificările pe care le autorizeaza nu se vor aplica decât infracțiunilor comise ulterior intrării sale în vigoare între statele contractante interesate.
Drept care, subsemnații, deplin autorizați în acest scop, au semnat prezenta convenție.
Adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, în limbile franceza și engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare sau aderente.
Anexa 1 Orice stat contractant poate să declare ca își rezerva dreptul:
a) de a refuza o cerere de urmărire, dacă considera ca infracțiunea vadeste un caracter pur religios;
b) de a refuza o cerere de urmărire motivată de o faptă a carei pedepsire, conform legislației sale, este de competența exclusiva a unei autorități administrative;
c) de a nu accepta art. 22;
d) de a nu accepta art. 23;
e) de a nu accepta dispozițiile conținute de fraza a doua a art. 25, pentru motive de ordin constituțional;
f) de a nu accepta dispozițiile prevăzute la art. 26 paragraful 2, în cazul în care acesta este competent în baza legislației sale interne;
g) de a nu aplica art. 30 și 31 pe motivul unei fapte a carei pedepsire, conform legislației proprii sau a unui alt stat, este de competența exclusiva a unei autorități administrative.
h) de a nu accepta titlul V.
Anexa 2
Orice stat contractant poate să declare ca, pentru motive de ordin constituțional, nu poate formula sau primi cereri de urmărire decât în cazurile care sunt precizate în legea sa interna.
Orice stat contractant poate, printr-o declarație, sa definească, în ceea ce îl privește, termenul resortisant în sensul prezentei convenții.
Anexa 3 LISTA
cuprinzând infracțiunile, altele decât infracțiunile penale
Urmează să fie asimilate infracțiunile sancționate de legea penală:
- în Franța - orice comportament ilegal, sancționat printr-o contravenție de grande voirie (la regulile de circulație);
- în Republica Federala a Germaniei - orice comportament ilegal pentru care se aplică procedura instituită de Legea incalcarilor regulilor de ordine (Gesetz uber Ordnungswidrigkeiten din 24 mai 1968 BGB 1, 1968, I, 481);
- în Italia - orice comportament ilegal căruia îi este aplicabilă Legea nr. 317 din 3 martie 1967.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.