Decizia nr. 109/1994

Vasile Gionea - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Ioan Muraru - judecător

Ioan Griga - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 14 martie 1994

prin care a fost admisă în parte excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 229 din Codul penal, ridicată de Nicola Nina Bebi în Dosarul nr. 3102/1993 al Judecătoriei Tulcea.

La apelul nominal făcut de magistratul-asistent se constată că părțile sunt lipsa.

Procedura este completa.

Magistratul-asistent face referatul cauzei.

Dosarul fiind în stare de judecată, președintele completului pune în discuția părților problema tardivitatii recursului declarat de către Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 14 martie 1994 .

Având cuvintul, procurorul pune concluzii de admitere a recursului pentru motivele arătate în cererea de recurs.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

În Dosarul nr. 3102/1993 al Judecătoriei Tulcea, inculpata Nicola Nina Bebi a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 229 din Codul penal, cu motivarea ca diferența de regim sanctionator între proprietatea publică și cea privată, prevăzute de Codul penal, nu mai este compatibila cu prevederile Constituției, care apara în mod egal cele doua forme de proprietate. Prin Decizia nr. 24 din 14 martie 1994, Curtea Constituțională a admis în parte excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpata Nicola Nina Bebi și a constatat ca dispozițiile art. 229 din Codul penal sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, acestea urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, pentru următoarele motive:

- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, în situația în care opinia instanței de judecată este în acord cu a părții care a invocat excepția, în sensul constatării ca textul de lege atacat contravine Constituției, este superfluu și, drept urmare, soluția este de respingere a excepției ca vadit nefondata;

- nemotivarea deciziei și deci încălcarea dispozițiilor art. 13 și ale art. 16 din Legea nr. 47/1992 și ale art. 261 din Codul de procedură civilă;

- pe fond, excepția invocată privește sume de bani sustrase din patrimoniul unei instituții bugetare, deci au regimul juridic de bunuri publice și ca atare excepția trebuia respinsă ca neîntemeiată.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, cererea de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale raportate la prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine:

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Decizia poate fi atacată de părți numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare".

Termenul de 10 zile se determina conform art. 101 din Codul de procedură civilă, pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Din dovada de primire și procesul-verbal de predare a

Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 14 martie 1994

către Ministerul Public rezultă ca aceasta a fost comunicată la data de 14 mai 1994 și deci data de 25 mai 1994 era ziua implinirii termenului de recurs. Cererea de recurs a fost înregistrată la Ministerul Public - Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție - Secția judiciară - cu nr. 8700/2010/P/1994 din 26 mai 1994 și depus la Curtea Constituțională la aceeași dată.

În consecința, față de dispozițiile din Codul de procedură civilă menționate, rezultă ca la data de 26 mai 1994 dreptul de recurs al Ministerului Public s-a stins datorită expirării termenului de recurs și, ca atare, acesta urmează a fi respins ca tardiv.

Curtea Constituțională retine însă ca prin Decizia sa nr. 56 din 18 mai 1994, rămasă definitivă și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 iunie 1994, s-a constatat ca dispozițiile art. 229 din Codul penal sunt abrogate parțial conform art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 14 martie 1994 , ca tardiv.

Definitivă.