HG nr. 709/2001
privind transmiterea fără plata a Centralei Electrice de Termoficare Resita din domeniul privat al statului și din patrimoniul Societății Comerciale "Termoelectrica" - S.A. în domeniul privat al statului și în administrarea Consiliului Local Resita, județul Caraș-Severin
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- HG nr. 98/2002 7 februarie 2002 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 709/2001 privind transmiterea fără plată a Cen…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea fără plata a Centralei Electrice de Termoficare Resita, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și din patrimoniul Societății Comerciale "Termoelectrica" - S.A. în domeniul privat al statului și în administrarea Consiliului Local Resita, județul Caraș-Severin.
Articolul 2
Predarea-preluarea obiectivului prevăzut în anexa, cu activul și pasivul aferente acestuia, se face pe bază de protocol încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, la valoarea de înregistrare în contabilitate de la data transferului.
Articolul 3
Capitalul social al Societății Comerciale "Termoelectrica" - S.A. se diminuează corespunzător.
Articolul 4
Personalul existent, care deservește obiectivul prevăzut la art. 1, este considerat transferat în interesul serviciului și își menține drepturile negociate prin contractul colectiv de muncă în vigoare încheiat cu Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă.
Articolul 5
Aprovizionarea cu combustibil tehnologic a obiectivului prevăzut la art. 1 se va asigura până la data de 30 aprilie 2002 de către Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. pe baza contractului comercial încheiat cu Consiliul Local Resita, județul Caraș-Severin, care are obligația să asigure sursele financiare, cu decontare la prețul de achiziție.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: p. Ministrul industriei și resurselor, Mihai Berinde, secretar de stat Ministrul administrației publice, Octav Cozmanca Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu
Anexa
DATELE DE IDENTIFICARE a Centralei Electrice de Termoficare Reșița care se transmite din administrarea Societății Comerciale "Termoelectrica" - S.A. în administrarea Consiliului Local Reșița, județul Caraș-Severin
Denumirea centralei electrice de termoficare care se transmite
Adresa centralei electrice de termoficare care se transmite
Persoana juridică de la care se transmite centrala electrică de termoficare
Persoana juridică la care se transmite centrala electrică de termoficare
Valoarea de patrimoniu (miliarde lei)
Centrala Electrică de Termoficare Reșița
Municipiul Reșița, Bd Revoluției din decembrie nr. 19, județul Caraș-Severin
Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. - Sucursala Electrocentrale Timișoara
Consiliul Local al Municipiului Reșița
179,671
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.