HG nr. 645/1995
privind preluarea la datoria publică interna a unor cheltuieli neregularizate
prezumat în vigoare
În aplicarea prevederilor
Ordonantei Guvernului nr. 1/1994
privind acoperirea financiară a unor cheltuieli rămase neregularizate prin preluarea lor la datoria publică interna,
în limita sumei maxime prevăzute în aceasta ordonanța a fi preluata la datoria publică,
Guvernul României hotaraste:
Articolul 1
Se aprobă preluarea la datoria publică interna a cheltuielilor neregularizate în suma de 2.729.584 mii lei, reprezentand credite bancare pentru obiective de investitii sistate, credite pentru producția aferenta investitiilor sistate, cheltuieli necesare realizării productiei pentru unitatile nr. 3, 4, 5 ale Centralei Nuclearo-Electrice Cernavoda, efectuate pentru procurarea unor utilaje specifice acestei productii și care nu mai pot fi utilizate în alte scopuri, precum și dobanzile platite, aferente creditelor bancare, de la agentii economici nominalizati în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Prevederile prezentei hotărâri vor fi puse în aplicare de Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României, prin intermediul băncilor finantatoare, operațiunile financiar-contabile fiind reflectate în rezultatele economico-financiare ale anului 1995, cu respectarea reglementarilor
Ordonantei Guvernului nr. 1/1994
privind acoperirea financiară a unor cheltuieli rămase neregularizate prin preluarea lor la datoria publică interna și ale
Hotărârii Guvernului nr. 441/1994
pentru aprobarea Normelor metodologice privind preluarea la datoria publică interna a cheltuielilor neregularizate, atestarea existentei și asigurarii integritatii bunurilor materiale și destinația sumelor obtinute din valorificarea acestora, precum și din dobanzile restituite.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu București, 21 august 1995. Nr. 645.
Anexa SITUAȚIA
sumelor solicitate a fi preluate la datoria publică interna
pe categorii de cheltuieli neregularizate
- mii lei -
Banca comercială
Cheltuieli pentru procurarea utilajelor specifice necesare realizării producției Centralei Nuclearo- Electrice- Cernavodă nr. 3, 4, 5
Credite pentru investiții sistate
Credite pentru producția aferentă investițiilor sistate
Dobânzi plătite
Total de preluat
Lichidități de restituit agenților economici
Agentul economic Localitatea
Banca Comercială Română - S.A.
854.195
-
699.489
689.860
2.243.544
1.544.055
1. Societatea Comercială "FIMARO" - S.A. Cluj-Napoca
-
-
-
166.667
166.667
166.667
2. Societatea Comercială "GENERAL- TURBO" - S.A. București
854.195
-
-
-
854.195
854.195
3. Societatea Comercială "MECATIM" - S.A. Timișoara
-
-
252.000
24.384
276.384
24.384
4. Societatea Comercială "MIRFO" - S.A. Târgu Jiu
-
-
69.489
138.667
208.156
138.667
5. Societatea Comercială "U.C.M." - S.A. Reșița
-
-
378.000
177.000
555.000
177.000
6. Societatea Comercială "UNIREA" - S.A. Cluj-Napoca
-
-
-
183.142
183.142
183.142
Banca Română pentru Dezvoltare - S.A.
-
423.640
-
62.400
486.040
62.400
Societatea Comercială "INCOV" - S.A. Alba Iulia
-
423.640
-
62.400
486.040
62.400
TOTAL GENERAL;
854.195
423.640
699.489
752.260
2.729.584
1.606.455
------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.