Decizia nr. 74/1995

Viorel Mihai Ciobanu - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent.

Completul de judecată, convocat fără citarea părților potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, examinînd excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 101 alin. 2 din Legea administrației publice locale nr. 69/1991, invocată de prefectul județului Sibiu în Dosarul nr. 38/1995 - Contenciosul administrativ al Tribunalului Sibiu, constata următoarele:

Tribunalul Sibiu, prin Încheierea din 29 iunie 1995, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, invocată de prefectul județului Sibiu.

În esenta, pentru susținerea excepției, se arata ca, potrivit art. 122 alin. (4) din Constituție, dreptul prefectului de a ataca în fața instanțelor de contencios administrativ un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, act considerat a fi ilegal, nu este condiționat de existenta unui termen sau a unor proceduri prealabile. În continuare, se remarca faptul ca instituția exercitării acțiunii prefectului în contenciosul administrativ este distinctă de cea a persoanelor fizice sau juridice, care este fundamentată separat prin art. 21 coroborat cu art. 48 din Constituție și art. 1 și 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. De asemenea, se susține ca termenul de 15 zile acordat prefectului pentru a se pronunța asupra legalității actelor comunicate de autoritățile administrației publice locale și județene nu poate fi considerat un termen de decădere, întrucît termenele și procedura contenciosului administrativ sunt strict definite de Legea nr. 29/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 59/1993.

Tribunalul Sibiu nu își exprima opinia, asa cum dispune art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispozițiile art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Chiar dacă Legea nr. 69/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 28 noiembrie 1991, este anterioară Constituției, ea a început sa producă efecte după ce aceasta a intrat în vigoare și deci în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 3 și al art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate invocată.

Curtea Constituțională a mai fost sesizată cu neconstituționalitatea prevederilor art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 și prin Decizia nr. 137 din 7 decembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 2 februarie 1995, a constatat ca termenul de 15 zile prevăzut de art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 este neconstitutional.

În esenta, Curtea Constituțională și-a întemeiat soluția pe următoarele considerente:

În Constituție sunt consacrate doua instituții traditionale ale dreptului administrativ, denumite în doctrina contenciosul administrativ și tutela administrativă.

Instituția contenciosului administrativ cuprinde ansamblul de reguli ale exercitării, de către persoanele vătămate, a unei acțiuni directe, în fața instanțelor judecătorești competente, împotriva unui act administrativ apreciat a fi ilegal sau, după caz, împotriva refuzului unei autorități publice de a soluționa o cerere în temeiul prevăzut de lege. În acest fel, instituția contenciosului administrativ apare ca fiind o garanție a drepturilor și libertăților cetățenești împotriva eventualelor abuzuri ale autorităților publice (art. 48 din Constituție).

Tutela administrativă presupune dreptul de control al Guvernului sau al altei autorități a administrației statului asupra actelor autorităților locale alese, care funcționează în virtutea principiului autonomiei locale. Legat de instituția tutelei administrative, art. 122 alin. (4) din Constituție stabilește ca: "Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept"

Reiese ca prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, nu poate decît sa introducă acțiune în fața instanței de contencios administrativ, suspendarea actului atacat intervine de drept, iar competența de a se pronunța asupra legalității sau ilegalitatii actului autorităților locale alese aparține exclusiv puterii judecătorești. Nu mai puțin însă, spre deosebire de acțiunea în contenciosul administrativ a cetățeanului sau a persoanei juridice vătămate, care prin lege organică poate fi supusă unor condiționari și limitări, astfel cum stabilește art. 48 alin. (2) din Constituție, acțiunea prefectului nu este supusă, pe plan constituțional, nici unei condiționari sau limitări. De aici rezultă ca orice prevedere dintr-o lege care consacra termene pentru introducerea acțiunii de către prefect este o prevedere contrară Constituției, cum este cazul art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, care stabilește ca: "Prefectul se va pronunța asupra legalității acestui act, în termen de 15 zile de la data comunicării actului, ce se va face în 10 zile de la adoptarea lui". Retinem ca este neconstitutionala, fiind contrară art. 122 alin. (4) din Constituție, numai referirea la termenul de 15 zile, iar nu și cea la termenul de 10 zile. Consiliile locale, primării, consiliile județene, în procedura prevăzută de lege, au obligația de a comunică prefectului orice act adoptat în termen de 10 zile, dar prefectul nu poate fi ținut de termenul de 15 zile și nici de alt termen pentru a introduce acțiunea în fața instanței de contencios administrativ. Urmează sa admitem ca termenele, ca și procedura prealabilă prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, sunt aplicabile numai acțiunilor în contencios administrativ ale persoanelor vătămate, nu și acțiunii prefectului, ca urmare a exercitării controlului de tutela administrativă.

Deși atât acțiunea persoanelor vătămate, cît și acțiunea prefectului se exercită în fața acelorași categorii de instanțe judecătorești și pentru aceleași categorii de acte juridice, fundamentele constituționale care stau la baza lor sunt diferite, astfel încât normele procedurale cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau Legea administrației publice locale nr. 69/1991 trebuie să reflecte aceasta distincție facuta de normele de drept substanțial prevăzute de Constituție, care are forta juridică suprema.

Într-un stat de drept este de neconceput ca un act ilegal al unei autorități locale sa nu poată fi atacat în fața instanței judecătorești de către prefect, ca reprezentant al Guvernului, având în vedere misiunea fundamentală a Guvernului de a asigura executarea legilor.

Motivele care au stat la baza acestei soluții sunt pe deplin valabile și în cauza de fața, iar Decizia Curții Constituționale nr. 137 din 7 decembrie 1994 este obligatorie, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, pentru cetățeni și autorități.

Pentru considerentele expuse și vazind și dispozițiile art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și cele ale art. 13 alin. (1) lit. A. c), ale art. 24 alin. (2) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata, fiind lipsită de obiect, excepția de neconstituționalitate a art. 101 alin. 2 din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 invocată de prefectul județului Sibiu, în Dosarul nr. 38/1995 - Contencios administrativ al Tribunalului Sibiu.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 27 iulie 1995.