Acordul din 20 iulie 1967
privind cooperarea economică, industriala și tehnica între Republica Socialistă România și Regatul țărilor de Jos
prezumat în vigoare
--------------
au convenit asupra celor ce urmează:
*) Traducere.
Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Regatului țărilor de Jos, dornice de a dezvolta relațiile lor economice reciproce,
Articolul 1
Părțile contractante se angajează sa încurajeze dezvoltarea cooperării economice, industriale și tehnice și sa o favorizeze pe baza avantajului reciproc, în toate domeniile vieții economice a țărilor lor, în special în sectoarele industriei, prestărilor de serviciu, agriculturii și comerțului.
Articolul 2
Pentru a atinge obiectivele prevăzute la articolul 1, Părțile contractante vor favoriza între organizațiile economice, asociațiile și întreprinderile interesate stabilite în țările lor, între altele:
a) cooperarea în vederea construirii în una sau alta din tari, de ansambluri industriale pe bază de livrări de echipamente și de asistența tehnica;
b) cooperarea pentru livrarea în terțe tari de instalații complete;
c) cooperarea în producția de mașini, utilaje și echipamente, fiecare din cele doua Părți producind anumite piese sau subansambluri;
d) cooperarea în vederea comercializării produselor și prestațiilor, fie pe piețele lor interne, fie pe piețele terțe;
e) schimbul de documentații tehnice;
f) elaborarea de proiecte și îndrumarea de cercetări privind instalații noi, inclusiv procesele tehnice;
g) organizarea de stagii;
h) organizarea de consultații și de conferințe între experți.
Articolul 3
O comisie mixtă, compusa din reprezentanți ai autorităților competente ale Părților contractante, organizațiilor economice, asociațiilor și întreprinderilor interesate, se va întruni la cererea uneia sau a ambelor Părți contractante și va tine ședințele sale alternativ la Haga și la București.
Comisia mixtă va avea ca sarcina sa examineze executarea acestui Acord.
În afară de aceasta, ea va fi imputernicita:
- sa cerceteze posibilitățile cooperării economice, industriale și tehnice prevăzute în prezentul Acord;
- să prezinte Părților contractante toate propunerile susceptibile sa favorizeze obiectivele menționate la articolul 1 al acestui Acord;
- sa examineze problemele care ar putea interveni în timpul aplicării prezentului Acord.
Articolul 4
Contractele între organizațiile economice, asociațiile și întreprinderile interesate stabilite pe teritoriile Părților contractante, avînd ca scop să asigure realizarea cooperării menționate la articolul 2, vor fi încheiate în conformitate cu legislatiile și reglementările în vigoare în țările respective.
Articolul 5
Livrările de produse între organizațiile economice, asociațiile și întreprinderile interesate ale Părților contractante, decurgind din cooperarea prevăzută de prezentul Acord, vor fi efectuate în conformitate cu modalitățile existente între Părțile contractante privind schimburile comerciale.
Articolul 6
Atît timp cît un Acord de plati este în vigoare între Părțile contractante, plățile rezultind din contractele prevăzute la articolul 4 al prezentului Acord vor fi efectuate potrivit cu modalitățile stipulate în acest Acord de plati. În lipsa unui astfel de acord, aceste plati vor fi efectuate potrivit cu dispozițiile reglementărilor de schimb în vigoare în țările Părților contractante la data acestor plati.
Articolul 7
În ceea ce privește Regatul țărilor de Jos, prezentul Acord se va aplica Regatului în Europa, Surinamului și Antilelor Olandeze, în afară de cazul ca ar interveni o notificare contrară a Guvernului Regatului țărilor de Jos, în numele Guvernului Surinamului și/sau al Guvernului Antilelor Olandeze, către Guvernul Republicii Socialiste România, într-o luna de la intrarea în vigoare a prezentului Acord.
Articolul 8
Prezentul Acord va intra în vigoare de la notificarea reciprocă de către Părțile contractante a îndeplinirii formalităților cerute de legislația lor respectiva.
Prezentul Acord este încheiat pentru o perioadă nedeterminată.
El va putea fi denunțat de către fiecare din Părțile contractante și va expira după 6 luni de la data acestei denuntari, care nu va avea totuși efect asupra angajamentelor luate de Părțile contractante și existente în momentul denunțării.
Pentru care, subscrișii autorizați în acest scop au semnat prezentul Acord.
Făcut la Haga la 20 iulie 1967, în dublu exemplar, în limba franceza.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.