OG nr. 42/2002
cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2002
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 97/2003 21 martie 2003 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2002 cu privire la rectificarea bugetului de…
Ce face acest act
Aprobă 1
- Legea nr. 743/2001 6 decembrie 2001 (prevederi anume) PROIECT CAMERA DEPUTAȚILOR L E G E A bugetului de stat pe anul 2002
Modifică 1
- Legea nr. 145/1997 24 iulie 1997 asigurărilor sociale de sănătate
Completează 1
- Legea nr. 743/2001 6 decembrie 2001 (prevederi anume) PROIECT CAMERA DEPUTAȚILOR L E G E A bugetului de stat pe anul 2002
Introduce prevederi în 1
- Legea nr. 743/2001 6 decembrie 2001 (prevederi anume) PROIECT CAMERA DEPUTAȚILOR L E G E A bugetului de stat pe anul 2002
Are ca temei 5
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
- OG nr. 26/1994 22 iulie 1994 privind drepturile de hrana, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naț…
- Legea nr. 75/1995 6 iulie 1995 privind producerea, controlul calității, comercializarea și folosirea semințelor și materi…
- OUG nr. 187/2001 20 decembrie 2001 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2002 personalului din sectorul buget…
- OUG nr. 54/2002 30 aprilie 2002 privind constituirea și menținerea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse …
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, ale art. 1 cap. II pct. 1 din Legea nr. 411/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, ale art. 29 alin. (8) din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 54 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Bugetul de stat pe anul 2002, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.784 și 784 bis din 11 decembrie 2001, se modifică și se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.
Articolul 2
Sinteza modificărilor bugetului de stat pe anul 2002, detaliată, la venituri, pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli, pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și pe alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.
Sinteza modificărilor cheltuielilor bugetare pe anul 2002, pe surse de finanțare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, titluri și alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2.
Bugetele modificate ale ordonatorilor principali de credite sunt prevăzute în anexa nr. 3*).
Bugetele ordonatorilor principali de credite, veniturile proprii, alocațiile de la bugetul de stat și cheltuielile ce se suportă din acestea, veniturile și cheltuielile gestionate în regim extrabugetar, intrările de credite externe, precum și cheltuielile din fonduri externe nerambursabile, pe ordonatori principali de credite pe anul 2002, sunt cele aprobate prin anexa nr. 3 la Legea nr. 743/2001, modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.30/2002 pentru modificarea unor anexe la Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, precum și a unor alte acte
*) Anexa nr. 3 se publică ulterior. normative, aprobată prin Legea nr. 315/2002, cu excepția celor prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta ordonanță.
Capitolul II Structura și regimul veniturilor bugetare
Articolul 3
Pentru prevederile referitoare la veniturile bugetului de stat pe anul 2002 din Legea nr. 743/2001 se aprobă următoarele influențe:
- miliarde lei _________________
VENITURI - TOTAL, -938,8 din care: Venituri curente, -938,8 din acestea: venituri fiscale: -938,8 - impozite directe, -938,8 din care: - cote și sume defalcate din impozitul -938,8 pe venit (se scad)
Capitolul III Regimul și destinațiile cheltuielilor bugetare
Articolul 4
În structură economică influențele privind cheltuielile bugetului de stat pe anul 2002 se prezintă astfel:
- miliarde lei _________________
CHELTUIELI - TOTAL, -1.366,2 din care:
1. Cheltuieli curente, -2.313,5 din acestea: a) cheltuieli de personal -297,3 b) cheltuieli materiale și servicii 2.256,0 c) subvenții 45,3 d) transferuri 216,3 e) dobânzi aferente datoriei publice și alte cheltuieli -4.533,8
2. Cheltuieli de capital 431,1
3. Împrumuturi acordate 125,3
4. Rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la credite, 390,9 din acestea: a) rambursări de credite externe 247,8 b) plăți de dobânzi și comisioane la credite externe 143,1
Articolul 5
În anul 2002, peste nivelul salariilor plătite în luna decembrie 2001 nu se acordă decât creșterile salariale stabilite în funcție de evoluția estimată a indicelui prețurilor de consum, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.187/2001 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar în anul 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 342/2002.
În cadrul numărului maxim de posturi și în structura acestora ordonatorii principali de credite pot aproba utilizarea unui număr mai mare de posturi de nivel inferior, prin reducerea, în mod corespunzător, a unui număr de posturi de nivel superior, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
Influențele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal" se repartizează pe luni de către ordonatorul principal de credite bugetare și se comunică Ministerului Finanțelor Publice în termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La repartizarea pe luni și la raportarea plăților de casă aferente cheltuielilor de personal vor fi avute în vedere prevederile art. 14 din Legea nr. 743/2001.
Articolul 6
Cheltuielile pentru autoritățile publice, care se finanțează de la bugetul de stat pe anul 2002, se majorează cu suma de 574,4 miliarde lei, din care: 634,3 miliarde lei cheltuieli materiale și servicii, 56,8 miliarde lei cheltuieli de capital, 30,6 miliarde lei rambursări de credite și plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora, și se diminuează cu suma de 110,1 miliarde lei la cheltuieli de personal, 2,4 miliarde lei alocații de la buget pentru instituții publice și cu 34,8 miliarde lei la transferuri.
Cheltuielile pentru autoritățile publice se modifică după cum urmează:
- miliarde lei a) Administrația Prezidențială 47,0 b) autorități judecătorești 82,7 c) alte organe ale autorităților publice 3,3 d) autorități executive 441,4
În bugetul Secretariatului General al Guvernului, la capitolul 51.01 "Autorități publice", titlul "Cheltuieli materiale și servicii", este prevăzută și suma necesară achitării obligației de plată către Societatea Comercială "Glencore Protein România" - S.R.L., ca urmare a litigiului dintre Departamentul de Comerț Exterior și această firmă.
Articolul 7
Cheltuielile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, care se finanțează de la bugetul de stat pe anul 2002, se majorează cu suma de 1.126,4 miliarde lei, din care: 1.004,2 miliarde lei cheltuieli materiale și servicii, 8,6 miliarde lei transferuri, 361,1 miliarde lei cheltuieli de capital, și se diminuează cu suma de 140,9 miliarde lei cheltuieli de personal și 106,6 miliarde lei rambursări de credite și plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora.
Cheltuielile pentru apărare națională se majorează cu suma de 737,4 miliarde lei, iar cheltuielile pentru ordine publică și siguranță națională cu suma de 389,0 miliarde lei.
Articolul 8
Alineatul (6) al articolului 16 din Legea nr. 743/2001, cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:
"(6) Obligațiile datorate bugetului de stat, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, scadente până la data de 31 decembrie 2001 și neachitate de către Societatea Națională a Petrolului «Petrom» - S.A., se sting prin compensare cu contravaloarea carburanților și lubrifianților livrați de societatea respectivă, până la data de 15 decembrie 2002, Ministerului de Interne și unităților subordonate acestuia, precum și Serviciului de Protecție și Pază, în limita sumei de până la 300,0 miliarde lei și, respectiv, a sumei de 7,0 miliarde lei. Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să elaboreze precizări metodologice pentru aplicarea prevederilor acestui alineat, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Articolul 9
Cheltuielile social-culturale, care se finanțează de la bugetul de stat pe anul 2002, se majorează cu suma de 808,5 miliarde lei, din care: 536,1 miliarde lei cheltuieli materiale și servicii, 45,1 miliarde lei alocații de la buget pentru instituții publice, 268,1 miliarde lei transferuri, 438,7 miliarde lei rambursări de credite și plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora, și se diminuează cu suma de 145,9 miliarde lei cheltuieli de personal și cu 333,6 miliarde lei la cheltuieli de capital.
Cheltuielile social-culturale pe capitole de cheltuieli se majorează cu suma de 319,3 miliarde lei pentru sănătate, 205,8 miliarde lei pentru cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret și 378,4 miliarde lei pentru asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații și se diminuează cu suma de 95,0 miliarde lei pentru învățământ.
Articolul 10
Cheltuielile pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape, care se finanțează de la bugetul de stat pe anul 2002, se majorează cu suma de 50,8 miliarde lei, din care: 18,0 miliarde lei transferuri, 5,0 miliarde lei cheltuieli de capital, 52,2 miliarde lei rambursări de credite și plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora, și se diminuează cu suma de 24,4 miliarde lei la cheltuieli de personal.
Cheltuielile pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape, pe capitole de cheltuieli, se majorează cu suma de 57,2 miliarde lei pentru servicii și dezvoltare publică și locuințe și se diminuează cu suma de 6,4 miliarde lei pentru mediu și ape.
Articolul 11
Cheltuielile din bugetul de stat pentru acțiuni economice care se finanțează din bugetul de stat pe anul 2002 se majorează cu suma de 827,9 miliarde lei, din care: 167,2 miliarde lei la cheltuieli de personal, 48,8 miliarde lei la cheltuieli materiale și servicii, 0,8 miliarde lei la subvenții, 273,9 miliarde lei transferuri, 395,3 miliarde lei cheltuieli de capital, și se diminuează cu suma de 58,1 miliarde lei la rambursări de credite și plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora.
Cheltuielile pentru acțiuni economice, pe capitole de cheltuieli, se majorează cu suma de 367,0 miliarde lei pentru industrie, 289,8 miliarde lei pentru agricultură și silvicultură și 224,4 miliarde lei pentru alte acțiuni economice și se diminuează cu suma de 53,3 miliarde lei pentru transporturi și comunicații.
În bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, la capitolul 69.01 "Alte acțiuni economice", titlul
"Cheltuieli de capital", este cuprinsă și suma de 314,3 miliarde lei în vederea constituirii și menținerii stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere pe anul 2002, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.54/2002 privind constituirea și menținerea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere.
Plata sumelor reprezentând reduceri ale prețului de cumpărare a semințelor certificate din producția internă, acordate potrivit Legii nr. 75/1995 privind producerea, controlul calității, comercializarea și folosirea semințelor și materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante agricole, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru cantitățile valorificate până la data de 23 mai 2002 exclusiv, se poate efectua din bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor până la 31 decembrie 2002.
Articolul 12
Cheltuielile pentru alte acțiuni, care se finanțează de la bugetul de stat pe anul 2002, se diminuează cu suma de 345,7 miliarde lei, din care: 43,3 miliarde lei pentru cheltuieli de personal, 317,6 miliarde lei la transferuri, 53,5 miliarde lei pentru cheltuieli de capital, și se majorează cu suma de 32,7 miliarde lei pentru cheltuieli materiale și servicii, 1,9 miliarde lei pentru alocații de la buget pentru instituții publice, 34,1 miliarde lei la rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane aferente creditelor externe.
Cheltuielile pentru alte acțiuni, pe capitole de cheltuieli, se diminuează cu suma de 31,2 miliarde lei pentru cercetare științifică și cu suma de 314,5 miliarde lei pentru alte acțiuni.
Din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, de la capitolul 71.01 "Cercetare științifică" se finanțează și obiectivele de investiții Instalație de iradiere cu scopuri multiple - IRASM și Retehnologizare Nava Someș.
Articolul 13
Împrumuturile acordate de la bugetul de stat se majorează cu suma de 125,3 miliarde lei, din care: 126,4 miliarde lei la împrumuturi pentru finalizarea unor obiective aprobate prin convenții bilaterale și acorduri interguvernamentale, și se diminuează cu 1,1 miliarde lei la împrumuturi acordate persoanelor care beneficiază de statutul de refugiat și sunt lipsite de mijloace de existență.
Se aprobă restituirea de la bugetul de stat a sumei de 126,42 miliarde lei reprezentând garanții de 10% reținute societăților furnizoare din valoarea utilajelor, echipamentelor, aparatajelor și construcțiilor metalice livrate pentru Combinatul minier de îmbogățire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi-Rog - Ucraina, al căror termen de garantare a expirat, și nerestituite.
Ministerul Industriei și Resurselor va restitui societăților comerciale furnizoare garanțiile de 10%, cu condiția încheierii, în prealabil, a unei convenții între fiecare societate comercială furnizoare și Ministerul Industriei și Resurselor, prin care se va prevedea obligația expresă a acestor societăți de a aduce furnitura livrată, pe cheltuială proprie, într-o nouă garanție care să expire o dată cu garanția externă. Sumele reținute cu titlu de garanție și nerestituite, actualizate la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, în vigoare la data restituirii, vor fi confirmate de furnizorul general extern și de Ministerul Industriei și Resurselor.
Societățile comerciale cărora li s-au restituit sumele reținute cu titlu de garanție de 10%, care nu își îndeplinesc obligațiile asumate în convenție, vor returna ordonatorului principal de credite contravaloarea garanțiilor restituite, actualizată la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, în vigoare la data restituirii, către ordonatorul principal de credite.
Recuperarea acestor sume ce constituie venituri la bugetul de stat se face de către organele fiscale teritoriale competente ale Ministerului Finanțelor Publice în baza convenției încheiate potrivit alin. (3) care constituie titlu executoriu, la solicitarea Ministerului Industriei și Resurselor.
Capitolul IV Deficitul bugetar, datoria publicăși împrumutul guvernamental
Articolul 14
Deficitul bugetului de stat se stabilește în sumă de 58.982,7 miliarde lei.
Articolul 15
Cheltuielile pentru dobânzile aferente datoriei publice și alte cheltuieli se diminuează cu suma de 4.533,8 miliarde lei, din care: 4.000,0 miliarde lei la dobânzi aferente datoriei publice interne și 533,8 miliarde lei la dobânzi aferente datoriei publice externe, care, potrivit reglementărilor legale, se plătesc de la bugetul de stat.
Capitolul V Dispoziții referitoare la bugetele locale
Articolul 16
Sumele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale se majorează cu 453,4 miliarde lei și sunt prevăzute în anexa nr. 4. Aceste sume se repartizează pe unități administrativ-teritoriale, respectiv pe sectoarele municipiului București, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, după consultarea primarilor și cu asistența de specialitate a direcției generale a finanțelor publice, în principal pentru finanțarea cheltuielilor efectuate cu recensământul populației și locuințelor.
Sumele defalcate din impozitul pe venit pentru subvenționarea energiei termice livrate populației se majorează cu 485,4 miliarde lei și sunt prevăzute în anexa nr. 5. Aceste sume se repartizează de către consiliul județean în condițiile prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice și a gazelor naturale pentru populație, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2002, după consultarea primarilor, numai unităților administrativ-teritoriale în care funcționează centrale termice și electrice de termoficare transferate autorităților administrației publice locale.
Articolul 17
Numărul maxim de posturi finanțat pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult, pe anul 2002, se suplimentează la județul Satu Mare cu 13 posturi și se diminuează la județul Maramureș cu 13 posturi.
Articolul 18
Anexa nr. 11 "Categoriile de venituri și cheltuieli care se prevăd în bugetele locale pe anul 2002" la Legea nr. 743/2001, cu modificările ulterioare, se completează astfel:
1. După litera c) a punctului 10, litera A, capitolul I, se introduce litera d) cu următorul cuprins:
"d) Subvenții primite de bugetele locale pentru modernizarea și retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare."
2. După litera b) a punctului 15, litera A, capitolul II, se introduc literele c) și d) cu următorul cuprins:
"c) Subvenții primite de bugetele locale pentru modernizarea și retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare; d) Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea studiilor de fezabilitate aferente proiectelor SAPARD."
Capitolul VI Bugetele fondurilor speciale
Articolul 19
Veniturile și cheltuielile modificate ale bugetului Fondului pentru asigurări sociale de sănătate pe anul 2002, constituit în baza prevederilor Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute în anexa nr. 6.
Articolul 20
În vederea încadrării în nivelul deficitului bugetar, cheltuielile bugetului Fondului special al drumurilor publice, aprobate pe anul 2002, se blochează în limita sumei de 2.000 miliarde lei. Sumele blocate pot fi angajate și utilizate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței numai după deblocarea acestora, începând cu luna noiembrie 2002, cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, în funcție de realizarea veniturilor bugetare, pe baza cererilor justificate ale Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Capitolul VII Responsabilități în aplicarea legii
Articolul 21
Ordonatorii principali și secundari de credite vor aproba și vor transmite instituțiilor publice din subordine bugetele pe structura de cheltuieli prevăzută în anexa nr. 3, în termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Capitolul VIII Dispoziții finale
Articolul 22
După alineatul (1) al articolului 49 din Legea nr. 743/2001, cu modificările ulterioare, se introduce
alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) De asemenea, sunt deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile corespunzătoare valorii nominale a tichetelor de masă acordate salariaților proprii de către angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."
Articolul 23
Valorile drepturilor de hrană acordate în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată și modificată prin Legea nr. 143/1994, care stau la baza indexării în anul 2002 sunt cele recalculate potrivit legii pentru trimestrul IV al anului 2001 în cazul ordonatorilor de credite ale căror cheltuieli materiale și servicii aprobate prin Legea nr. 743/2001 asigură plata integrală a drepturilor în anul 2002, fără a înregistra datorii față de furnizori pentru sume ce se suportă de la acest titlu de cheltuieli, sau valorile drepturilor de hrană efectiv plătite în trimestrul IV al anului 2001 în cazul ordonatorilor de credite care nu îndeplinesc condițiile menționate mai sus.
Articolul 24
Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" va suporta din veniturile proprii diferența dintre sumele cuvenite pe bază de protocol încheiat cu Senatul, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvernul României și Curtea Constituțională pentru plata activității de reprezentare și protocol și cheltuielile efectiv înregistrate de regie. Diferența respectivă, suportată de regie, este deductibilă la calculul profitului impozabil.
Articolul 25
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanță.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 25 iulie 2002. Nr. 42.
Anexa 1 *)
BUGETUL DE STAT PE ANUL 2002
....................................................................................
Duminică, 20 septembrie 2026, 19:01
Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.
------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.