Decizia nr. 92/2026
referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 114 din Codul muncii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Republică 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 Codul muncii
Interpretează 7
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Codul muncii
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
- Decizia nr. 90/2017 4 decembrie 2017 (prevederi anume) referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 120 alin. (1) din Legea nr. 5…
- Decizia nr. 17/2018 11 octombrie 2018 referitoare la interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal și a art. 169 alin…
- Decizia nr. 65/2020 26 octombrie 2020 referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ord…
- Decizia nr. 123/2025 7 aprilie 2025 referitoare la interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guv…
- Decizia nr. 334/2025 29 septembrie 2025 referitoare la interpretarea și aplicarea art. 21 alin. (3) și (4) din Legea-cadru nr. 153…
Pune în aplicare 2
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 Codul muncii
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Codul muncii
Are ca temei 4
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Codul muncii
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
- Decizia nr. 19/2021 27 septembrie 2021 referitoare la interpretarea art. 382 lit. h) și a art. 536 din Ordonanța de urgență a Guv…
- OUG nr. 62/2024 13 iunie 2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plăti…
Dosar nr. 1.024/1/2026
Mihnea Adrian Tănase
- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
Elena Carmen Popoiag
- președintele Secției I civile
Adina Oana Surdu
- președintele Secției a II-a civile
Elena Diana Tămagă
- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Daniel Marian Drăghici
- judecător la Secția I civilă
Lavinia Dascălu
- judecător la Secția I civilă
Denisa Livia Băldean
- judecător la Secția I civilă
Mihaela Glodeanu
- judecător la Secția I civilă
Mihai Andrei Negoescu-Gândac
- judecător la Secția I civilă
Cosmin Horia Mihăianu
- judecător la Secția a II-a civilă
Ștefan Ioan Lucaciuc
- judecător la Secția a II-a civilă
Mihaela Mîneran
- judecător la Secția a II-a civilă
Ruxandra Monica Duță
- judecător la Secția a II-a civilă
Virginia Florentina Duminecă
- judecător la Secția a II-a civilă
Carmen Maria Ilie
- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Emilian Constantin Meiu
- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Emilia Lenuța Panțuru
- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Adriana Florina Secrețeanu
- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Liliana Vișan
- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
1.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.024/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor
art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă
și ale
art. 35 alin. (1) din Regulamentul
privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin
Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023 , cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
2.
Ședința este prezidată de domnul judecător Mihnea Adrian Tănase, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
3.
La ședința de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul
art. 36 din Regulament .
4.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă în Dosarul nr. 453/114/2023*.
5.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulate puncte de vedere de către apelantul-reclamant AB, care, în esență, arată că nu este de acord cu concluziile raportului și solicită admiterea sesizării și de către intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care solicită respingerea sesizării ca inadmisibilă.
6.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
I.
Titularul și obiectul sesizării
7.
Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a dispus, în Dosarul nr. 453/114/2023*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor
art. 519
și
520 din Codul de procedură civilă , în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept:
1.
Dacă, în interpretarea dispozițiilor
art. 114 din Codul muncii , perioada de concediu medical [situație de suspendare de drept potrivit
art. 50 lit. b) din Codul muncii ] este neutră la nivelul lunii de salarizare, în sensul excluderii sale din reperele utilizate pentru determinarea depășirii normei lunare și a existenței orelor suplimentare.
2.
Dacă orele suplimentare pot fi recunoscute și compensate/plătite într-o lună în care salariatul a beneficiat de concediu medical, în raport cu orele efectiv prestate în restul lunii, și care este reperul corect al „normei“ pentru stabilirea caracterului „suplimentar“ în absența unei reglementări exprese a proratării la nivel lunar.
3.
Dacă, în interpretarea dispozițiilor
art. 114 alin. (5) din Codul muncii
(care exclude situațiile de suspendare la stabilirea perioadelor de referință pentru calculul mediei), se impune reducerea timpului de lucru lunar (normei lunare) proporțional cu perioada de concediu medical din luna respectivă, pentru scopul determinării existenței/volumului orelor suplimentare.
8.
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 1.024/1/2026, termenul de judecată fiind 12 octombrie 2026.
II.
Dispoziții supuse interpretării
9.
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Codul muncii)
Articolul 50
Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situații: (...)
b)
concediu pentru incapacitate temporară de muncă; (...)
Articolul 114
Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
Prin excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.
Pentru anumite activități sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referință mai mari de 4 luni, dar care să nu depășească 6 luni.
Sub rezerva respectării reglementărilor privind protecția sănătății și securității în muncă a salariaților, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referință stabilite la alin. (3), dar pentru perioade de referință care în niciun caz să nu depășească 12 luni.
La stabilirea perioadelor de referință prevăzute la alin. (2)-(4) nu se iau în calcul durata concediului de odihnă anual și situațiile de suspendare a contractului individual de muncă. (...)
III.
Expunerea succintă a procesului
10.
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - Secția I civilă, după declinarea de la Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe, cu nr. 453/114/2023*, reclamantul AB, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu“ al Județului Buzău și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a solicitat obligarea acestora la plata/compensarea cu timp liber plătit a orelor suplimentare nerecunoscute (64 de ore) efectuate de reclamant în luna ianuarie 2022 și la plata sporului de noapte, a sporului de antenă și a sporului pentru condiții grele și toxicitate aferente orelor suplimentare nerecunoscute din luna ianuarie 2022.
11.
În speță, reclamantul are calitatea de cadru militar, având funcția de subofițer operativ principal, cu gradul militar de plutonier-major, în cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu“ al Județului Buzău.
12.
Reclamantul a susținut că în luna ianuarie 2022 a efectuat 160 de ore de muncă, solicitând recunoașterea a 64 de ore de muncă suplimentare, aferente acestei luni. A precizat reclamantul că între 4-13 ianuarie 2022 a fost în concediu medical, iar pentru această perioadă nu i s-a acordat timp liber plătit, însă ulterior ar fi fost nevoit să presteze ore suplimentare necompensate. Reclamantul consideră că după tura de serviciu de 24 de ore nu beneficiază de ore libere plătite, întrucât perioada de 48 de ore după tura de serviciu reprezintă, în opinia sa, perioadă pentru refacerea capacității de muncă, și nu timp liber corespunzător (ore libere plătite).
13.
Pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu“ al Județului Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
14.
Prin Sentința civilă nr. 492 din 28 aprilie 2025, Tribunalul Buzău - Secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată. Astfel, în ceea ce privește primul capăt de cerere, tribunalul a constatat că, în cazul militarilor, acordarea orelor suplimentare presupune o procedură administrativă, care nu a fost efectuată în această cauză.
15.
Cu privire la capătul de cerere privind plata sporurilor (de noapte, de antenă, condiții grele și toxicitate) aferente orelor pretins suplimentare, instanța a reținut că sporurile menționate au caracter accesoriu și se acordă exclusiv pentru activitatea desfășurată în condiții concrete speciale, în baza muncii prestate, ceea ce nu este cazul pentru perioada concediului medical.
16.
În plus, având în vedere și faptul că cele 64 de ore suplimentare invocate nu reprezintă muncă efectiv prestată, nu există temei legal pentru acordarea sporurilor de noapte, antenă, condiții grele sau toxicitate aferente unor ore care, în realitate, corespund unei perioade de suspendare legală a raporturilor de muncă. Prin urmare, instanța a respins și acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
17.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
18.
În raport cu motivele invocate, intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, iar intimatul-pârât Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu“ al Județului Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
19.
În cauză, apelantul-reclamant a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispozițiilor
art. 114 din Codul muncii , în contextul concediului medical.
20.
Ulterior, apelantul-reclamant a depus la dosar cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri privind interpretarea dispozițiilor art. 16 lit. b) din Directiva 2003/88/CE, în contextul concediului medical.
21.
Prin Încheierea din 26 martie 2026, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a admis cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de apelantul-reclamant. De asemenea, a admis cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și, prin urmare, a suspendat judecata apelului până la soluționarea celor două sesizări formulate.
IV.
Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii
22.
Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile
art. 519
și
520 din Codul de procedură civilă .
V.
Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
23.
Intimatul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu“ al Județului Buzău a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de sesizare a instanței supreme, iar intimatul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024
privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale.
VI.
Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea
24.
Instanța de trimitere opinează în sensul că există posibilitatea de a lua în calcul ca timp de lucru perioada de concediu medical în care s-a aflat un angajat într-o lună, în ceea ce privește orele suplimentare considerate a fi prestate în respectiva lună, prin raportare inclusiv la prevederile Directivei 2003/88/CE.
VII.
Jurisprudența instanțelor naționale
25.
La nivelul instanțelor naționale nu a fost identificată practică judiciară cu privire la problema de drept pusă în discuție, însă Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Brașov, Tribunalul Buzău - Secția I
civilă, Tribunalul Constanța - Secția I civilă, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Teleorman și Tribunalul Vaslui au comunicat opiniile exprimate de judecătorii din cadrul acestor instanțe. Astfel, din răspunsurile comunicate au rezultat opinii cvasiunanime la fiecare dintre cele trei întrebări:
1.
În ceea ce privește prima chestiune s-a comunicat că, în interpretarea dispozițiilor
art. 114 din Codul muncii , perioada de concediu medical este neutră la nivelul lunii de salarizare, în sensul excluderii sale din reperele utilizate pentru determinarea depășirii normei lunare și a existenței orelor suplimentare.
2.
Referitor la cea de-a doua întrebare s-a opinat în sensul că orele suplimentare pot fi recunoscute și plătite într-o lună în care angajatul a beneficiat de concediu medical, dacă salariatul în perioada efectiv lucrată a depășit timpul normal de muncă aplicabil. Astfel, s-a apreciat că revine angajatorului obligația legală de a identifica și cuantifica munca suplimentară raportat la norma corespunzătoare perioadei de timp în care contractul individual de muncă a fost activ (nu suspendat), și nu la norma integrală a lunii, care este aplicabilă și își găsește eficiența în situațiile concrete, practice în care aceasta a fost realizată integral.
3.
Cu privire la cea de-a treia întrebare s-a exprimat opinia conform căreia perioada concediului medical se impune a fi exclusă din conținutul normei lunare de muncă, care trebuie astfel redusă proporțional cu intervalul de timp în care contractul individual de muncă a fost suspendat.
26.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției Judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
VIII.
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii
27.
În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării:
Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
Decizia nr. 17 din 5 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 5 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
Decizia nr. 123 din 7 aprilie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 23 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
Decizia nr. 334 din 29 septembrie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 21 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
IX.
Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene
28.
Repere interpretative se regăsesc și în jurisprudența consolidată a Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru și în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a Șaptea) din 13 ianuarie 2022 în Cauza C514/20.
X.
Punctul de vedere exprimat de judecătorii-raportori asupra sesizării
29.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de
art. 519
și
520 din Codul de procedură civilă .
XI.
Înalta Curte de Casație și Justiție
Asupra admisibilității sesizării
30.
Potrivit dispozițiilor
art. 519 din Codul de procedură civilă : „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
31.
Completul de judecată ce a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismul prevăzut de dispozițiile
art. 519 din Codul de procedură civilă
este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept și aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
32.
Instanța de trimitere a considerat că este necesar a se lămuri modul de interpretare a dispozițiilor
art. 114 din Codul muncii , în esență, cu privire la modalitatea în care se calculează timpul de lucru în luna în care un angajat beneficiază de zile de concediu medical, aspect cu relevanță și în privința orelor suplimentare considerate a fi fost prestate în respectiva lună, ceea ce denotă existența unei chestiuni de drept reale, veritabile și cu un grad de dificultate suficient de ridicat.
33.
Curtea de Apel Ploiești a considerat că există astfel potențial de interpretare a luării în calcul ca timp de lucru a perioadei de concediu medical în care s-a aflat un angajat într-o lună, cu influență în ceea ce privește orele suplimentare considerate a fi prestate în respectiva lună, prin raportare la prevederile Directivei 2003/88/CE privind organizarea timpului de lucru, motiv pentru care a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
34.
Autorul sesizării a arătat și că textul intern nu reglementează expres tratamentul la nivelul lunii de salarizare al unei luni parțial suspendate din cauza concediului medical (neutralitate/proratare), ceea ce generează practici divergente la stabilirea „pragului“ pentru ore suplimentare, prin urmare este o problemă de drept european ce determină necesitatea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a interpreta dispozițiile art. 16 lit. b) din Directiva 2003/88/CE, în sensul dacă perioada de referință și modul de calcul al mediei săptămânale trebuie organizate astfel încât absențele pentru concediu medical să fie tratate „neutru“ sau să impună o ajustare a reperelor de calcul, proratarea normei la nivelul perioadei de referință și/sau a reperelor folosite pentru calificarea muncii ca „suplimentară“ în luna respectivă.
35.
Practica angajatorului, se mai arată în sesizare, respectiv neproratarea normei lunare și nerecunoașterea suplimentarului, poate eluda protecția conferită de Directiva 2003/88/CE, prin degradarea efectivă a standardului de protecție privind limitarea
muncii și recunoașterea muncii suplimentare, soluția depinzând de interpretarea dreptului Uniunii Europene.
36.
Instanța de trimitere a ales să uzeze de două mecanisme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, cel național, prevăzut de dispozițiile
art. 519 din Codul de procedură civilă , și cel european, prevăzut de dispozițiile
art. 267 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, însă motivele din încheierea de sesizare se referă numai la interpretarea dreptului Uniunii Europene.
37.
În privința sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de trimitere a arătat că
art. 114 din Codul muncii
nu conține o dispoziție expresă în sensul solicitat de parte și este posibil ca interpretarea să fie contrară dreptului Uniunii Europene.
38.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că elementele prezentate de autorul sesizării nu conduc la reținerea îndeplinirii condiției referitoare la existența unei chestiuni de drept care să necesite o rezolvare de principiu, întrucât interpretarea dreptului intern în conformitate cu dreptul Uniunii Europene revine judecătorului cauzei (a se vedea paragrafele 58 și 59 din
Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017 , pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Din argumentele expuse de autorul sesizării rezultă că neclaritățile invocate nu se referă la conținutul
art. 114 din Codul muncii , ci, pe de o parte, se solicită instanței naționale să interpreteze norma juridică internă în lumina dreptului Uniunii Europene, iar, pe de altă parte, se invocă necesitatea interpretării prevederilor cuprinse în art. 16 lit. b) din Directiva 2003/88/CE, motiv pentru care s-a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în baza
art. 267 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.
39.
O altă condiție impusă de dispozițiile
art. 519 din Codul de procedură civilă
este aceea ca de lămurirea respectivei chestiuni de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, însă din conținutul sesizării nu rezultă dacă aceasta este utilă în raport de cele reținute de prima instanță, respectiv neaplicarea dispozițiilor Codului muncii în situația funcționarilor cu statut special (cu excepția art. 122, în conformitate cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii
nr. 19 din 27 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 11 noiembrie 2021) și neparcurgerea Procedurii operaționale PO-56-DF/5.06.2018 emise de intimatul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind modalitatea de plată a majorării/compensării pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru și organizarea timpului de lucru/repaus pentru personalul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Or, instanța de trimitere nu a oferit nicio argumentare din care să rezulte aplicarea dispozițiilor
art. 114 din Codul muncii
în cauza dedusă judecății, în condițiile în care prima instanță a exclus incidența normei juridice menționate, aspect care determină imposibilitatea verificării cerinței privind legătura de dependență dintre problema de drept semnalată și soluționarea pe fond a cauzei.
40.
În procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei fiind cel care realizează operațiunea de interpretare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ale litigiului. Mai mult, instanța de trimitere nu a arătat care este dificultatea în a-și însuși o anumită interpretare, singura dilemă fiind generată de posibilitatea ca soluția pronunțată să fie contrară dreptului Uniunii Europene.
41.
Instanța de trimitere are obligația să stabilească norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecății, aspect ce nu poate fi delegat pe calea întrebării prealabile instanței supreme.
42.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va pronunța o soluție de inadmisibilitate a sesizării întemeiate pe dispozițiile
art. 519 din Codul de procedură civilă .
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă în Dosarul nr. 453/114/2023* în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:
1.
Dacă, în interpretarea dispozițiilor
art. 114 din Codul muncii , perioada de concediu medical [situație de suspendare de drept potrivit
art. 50 lit. b) din Codul muncii ] este neutră la nivelul lunii de salarizare, în sensul excluderii sale din reperele utilizate pentru determinarea depășirii normei lunare și a existenței orelor suplimentare.
2.
Dacă orele suplimentare pot fi recunoscute și compensate/plătite într-o lună în care salariatul a beneficiat de concediu medical, în raport cu orele efectiv prestate în restul lunii, și care este reperul corect al „normei“ pentru stabilirea caracterului „suplimentar“ în absența unei reglementări exprese a proratării la nivel lunar.
3.
Dacă, în interpretarea dispozițiilor
art. 114 alin. (5) din Codul muncii
(care exclude situațiile de suspendare la stabilirea perioadelor de referință pentru calculul mediei), se impune reducerea timpului de lucru lunar (normei lunare) proporțional cu perioada de concediu medical din luna respectivă, pentru scopul determinării existenței/volumului orelor suplimentare.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2026.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE MIHNEA ADRIAN TĂNASE Magistrat-asistent, Georgiana Toader
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.