Decizia nr. 248/2004
privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Decizia nr. 405/2005 30 iunie 2005 pentru modificarea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 248/2004 privind p…
Completat prin 1
- Decizia nr. 680/2005 13 decembrie 2005 pentru completarea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 248/2004 privind p…
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Național al Audiovizualului, de garant al interesului public și de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale,
ținând seama de dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, ratificată prin
convinși că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democrate, motiv pentru care presa audiovizuală trebuie să beneficieze de o protecție deosebită,
convinși totodată de faptul că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine,
având în vedere obligațiile care revin atât Consiliului Național al Audiovizualului, cât și radiodifuzorilor în protejarea demnității umane, în special, a drepturilor fundamentale ale omului, în general, și faptul că încălcarea acestora poate aduce prejudicii grave interesului public,
în temeiul art. 3 alin. (1), al art. 10 alin. (3) lit. e), al art. 17 alin. (1) lit. d) și al
art. 40 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare,
membrii Consiliului Național al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:
Articolul 1
Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunică informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială ori siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației ori a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Articolul 2
Radiodifuzorii au obligația să respecte dreptul sacru la demnitate umană și la propria imagine și să nu profite de ignoranța sau de buna-credință a persoanelor.
Articolul 3
În sensul prezentei decizii, sunt considerate a fi de interes public justificat orice probleme, fapte sau evenimente locale ori naționale, cu semnificație pentru viața comunității și care nu încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Articolul 4
Nu orice interes sau curiozitate a publicului trebuie satisfăcută; invocarea dreptului la informare nu poate servi la acoperirea preocupărilor preponderent financiare ale radiodifuzorilor.
Dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat.
Articolul 5
Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări ale persoanelor reținute pentru cercetări, arestate sau aflate în detenție, fără acordul acestora.
Fac excepție de la prevederile alin. (1) situațiile în care filmarea sau înregistrarea este incidentală și este realizată în locuri publice.
Articolul 6
Orice persoană acuzată sau cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât nu a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă și irevocabilă.
Respectarea prezumției de nevinovăție este obligatorie în orice program audiovizual.
Articolul 7
Nu pot fi difuzate materiale audiovizuale, realizate și puse la dispoziție radiodifuzorilor de către poliție sau parchet, fără acordul persoanelor care sunt victime ale unor infracțiuni sau fără acordul familiilor acestora.
Articolul 8
Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale.
Este interzisă difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau reportaje audiovizuale privind viața privată și de familie a persoanei fără acordul acesteia.
Fac excepție de la prevederile alin. (2) situațiile în care sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) existența unui interes public justificat;
b) existența unei legături semnificative și clare între viața privată și de familie a persoanei și interesul public justificat;
c) efectele amestecului în viața privată și de familie a persoanei să nu între sub incidența prevederilor art. 1 alin. (2).
Articolul 9
Este interzisă difuzarea de imagini ale persoanei, filmate în propria locuință sau în orice alte locuri private, fără consimțământul acesteia.
Este interzisă difuzarea de imagini ale proprietății private, filmate din interiorul acesteia, fără acordul proprietarului.
Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2) situațiile în care imaginile difuzate:
a) pot preveni săvârșirea unei infracțiuni;
b) surprind sau pot proba săvârșirea unei infracțiuni;
c) protejează sănătatea publică.
Articolul 10
Este interzisă difuzarea de imagini și sunete înregistrate cu microfoane și camere de luat vederi ascunse, cu următoarele excepții:
a) materialul audiovizual astfel obținut să fie esențial în stabilirea credibilității și autenticității unui fapt de interes public justificat;
b) materialul audiovizual astfel obținut nu putea fi realizat în condiții normale, iar conținutul să prezinte un interes justificat pentru public;
c) filmarea sau înregistrarea consemnează un fapt cu incidență penală ori morală, cu semnificație pentru viața comunității.
Articolul 11
Înregistrările destinate emisiunilor de divertisment tip "camera ascunsă" nu trebuie să pună persoana în situații înjositoare sau de risc și pot fi difuzate numai cu acordul persoanelor care au făcut obiectul filmării.
Articolul 12
Difuzarea înregistrărilor convorbirilor telefonice sau a corespondenței, ajunse în posesia radiodifuzorilor, este permisă în următoarele situații:
a) răspunde unor necesități de siguranță națională, ordine publică sau asigură prevenirea unor fapte penale;
b) probează comiterea unei infracțiuni;
c) protejează sănătatea sau morala publică.
Articolul 13
În cazul excepțiilor prevăzute la art. 8 alin. (3), la art. 9 alin. (3), la art. 10 și 12, radiodifuzorii sunt obligați să încunoștințeze persoana în cauză înaintea difuzării materialelor audiovizuale și să solicite punctul de vedere al acesteia.
Articolul 14
Orice persoană are dreptul la propria imagine.
În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzații unei persoane, privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale concrete, acestea trebuie susținute cu dovezi; dacă acuzațiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars.
Realizatorii emisiunilor au obligația să respecte dreptul persoanei la propria imagine și să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice cel puțin probele care le susțin.
Sunt interzise, în programele audiovizuale, orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu handicap, precum și punerea acestora în situații ridicole ori umilitoare.
Este interzisă, în programele audiovizuale, afectarea sau denigrarea convingerilor religioase.
Articolul 15
Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe.
Este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.
Articolul 16
Este interzisă difuzarea de imagini ale persoanei aflate în situația de victimă, fără acordul acesteia.
Este interzisă difuzarea de imagini ale persoanei fără discernământ sau decedate, fără acordul familiei.
Este interzisă difuzarea de imagini care exploatează sau scot în evidență traumele ori traumatismele unei persoane.
În cazul martorilor la comiterea unei infracțiuni, la solicitarea acestora, difuzarea imaginilor se va realiza cu asigurarea protecției depline a identității lor.
Articolul 17
Orice persoană are dreptul la respectul intimității în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire.
În cazul situațiilor de suferință umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violență, radiodifuzorii au obligația de a nu se amesteca nejustificat în viața privată.
Articolul 18
Difuzarea materialelor audiovizuale conținând imagini ale persoanelor aflate la tratament în unitățile de asistență medicală, precum și a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanțe în legătură cu boala și cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al aparținătorilor.
Radiodifuzorii au obligația de a respecta demnitatea și anonimatul persoanelor cu tulburări psihice.
Fac excepție de la prevederile alin. (1) situații de interes public justificat în care difuzarea materialului audiovizual are drept scop:
a) prevenirea săvârșirii unor fapte penale ori înlăturarea urmărilor prejudiciabile ale unor asemenea fapte;
b) probarea comiterii unei infracțiuni;
c) protejarea sănătății sau moralei publice.
Articolul 19
În cazul nerespectării prevederilor art. 15 alin. (1) și (2) se vor aplica dispozițiile
art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
În cazul nerespectării celorlalte prevederi ale prezentei decizii se vor aplica dispozițiile
art. 91 din Legea nr. 504/2002 .
În cazul în care nerespectarea demnității umane și a dreptului la propria imagine prejudiciază grav interesul public, se vor aplica dispozițiile
art. 95 din Legea nr. 504/2002 .
Articolul 20
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă
Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 80/2002
privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 21 august 2002.
Prezenta decizie intră în vigoare la data de 15 august 2004.
Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, Ralu Filip București, 1 iulie 2004. Nr. 248. ______________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.