Decizia nr. 344/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nelu Cornilă Preda în Dosarul nr. 2.371/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției personal și asistat de avocat Mircea Duțu.

Având cuvântul pe fond, autorul excepției, prin avocat, arată că textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acordă probelor administrate în cursul urmăririi penale, în condițiile în care procurorul cumulează în mod nepermis funcțiile de urmărire și de instrucție, aceeași forță probantă cu a probelor administrate în cadrul cercetării judecătorești, în condiții de publicitate și contradictorialitate, în fața unui magistrat independent. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 16 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.371/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2, ale art. 65 alin. 1 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Nelu Cornilă Preda, inculpat recurent în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate încalcă principiul separației puterilor în stat și dreptul la un proces echitabil prin faptul că, stabilind în competența procurorului administrarea probelor în cursul urmăririi penale, îi atribuie acestuia, deopotrivă, funcțiile de urmărire penală și instrumentare, conferindu-i atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât și pe cea de judecător de instrucție. Or, procurorul nu îndeplinește exigența de independență față de Executiv pentru a fi considerat "magistrat" în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a relevat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Vasilescu împotriva României, cauza Pantea împotriva României). Ca urmare, consideră autorul excepției, instrumentarea probelor de către procuror în cadrul urmăririi penale este neconstituțională, iar probele astfel obținute nu pot fi folosite în procesul penal.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituție invocate de autorul acesteia. Se menționează că participarea procurorului la judecarea cauzei nu reprezintă o imixtiune în independența justiției, ci tocmai o îndeplinire a atribuțiilor sale constituționale, reglementate de dispozițiile art. 131 alin. (1) și (3) din Constituție, republicată. Este obligația constituțională și legală a acuzării să administreze probele în cursul cercetării penale, în cursul judecății această obligație revenindu-i instanței. Totodată, se arată că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură, a căror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, de nivelul legii.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Guvernul consideră că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. Se arată în acest sens că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate formulată în raport de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, republicată, întrucât principiul separației puterilor în stat se referă la necesitatea separării puterilor legislativă, executivă și judecătorească, iar nu la separarea funcțiilor de urmărire, de instrucție și de judecată în procesele penale.

Este neîntemeiată, în opinia Guvernului, și critica formulată în raport de prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), respectiv ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât dispozițiile legale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu impun o delimitare strictă între funcțiile de urmărire și instrucție, ci separarea strictă între funcțiile de urmărire și instrucție, pe de o parte, și cea de judecată, pe de altă parte. Se mai arată că exigențele dreptului la un proces echitabil impun, în ceea ce privește raportul dintre funcția de urmărire și cea de instrucție, ca persoana care are competența de a decide măsuri ce afectează libertățile individuale să nu poată desfășura acte de urmărire penală în același dosar.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt în concordanță cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției. Se arată în acest sens că nu poate fi reținută pretinsa neconstituționalitate a acestora prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție, republicată, întrucât activitatea procurorului, de apreciere și administrare a probelor în cursul urmăririi penale, este conformă rolului său de supraveghere a activității de urmărire penală și nu constituie o imixtiune în activitatea instanței de judecată. Aceasta deoarece instanța, și nu procurorul, este cea care urmează să pronunțe o soluție în cauza dedusă judecății, iar, cu prilejul soluționării recursului, realizarea verificării hotărârii atacate pe baza lucrărilor și a materialului cauzei este o activitate proprie instanței de judecată.

Referitor la critica formulată în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, se apreciază că textele de lege ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. Aprecierea și administrarea probelor de către procuror în cursul urmăririi penale au ca finalitate aflarea adevărului, lămurirea cauzei penale sub toate aspectele și justa soluționare a acesteia de către instanța de judecată, aspecte care contribuie la îndeplinirea exigențelor care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil.

Se mai menționează că procedura de judecată, care cuprinde sistemul probator și obiectul judecății în recurs, este atributul exclusiv al legiuitorului, textele de lege criticate fiind în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit cărora procedura de judecată este stabilită prin lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, așa cum rezultă din notele scrise ale autorului excepției, dispozițiile art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, având următorul conținut:

- Art. 63 alin. 2 teza a doua (Probele și aprecierea lor): "[...] Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.";

- Art. 65 alin. 1 (Sarcina administrării probelor): "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată.";

- Art. 385^14 alin. 1 (Verificarea hotărârii): "Instanța, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs."

Autorul excepției consideră că aceste texte legale sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și ale art. 21 alin. (3), având următorul conținut:

- Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil."

De asemenea, autorul excepției invocă și încălcarea prin dispozițiile legale criticate a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil.

Se susține, în esență, că reglementarea prin dispozițiile art. 63 alin. 2 teza a doua și ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală a instrumentării probelor în cadrul urmăririi penale de către procuror, căruia îi este conferită astfel, în mod nepermis, atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât și cea de judecător de instrucție, contravine prevederilor constituționale ce consacră principiul separației puterilor în stat și dreptul la un proces echitabil. Din perspectiva acelorași considerente și în temeiul acelorași prevederi din Legea fundamentală sunt criticate și prevederile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât, arată autorul excepției, instanța, judecând recursul, verifică hotărârea atacată inclusiv pe baza "lucrărilor și materialului" realizate de procuror, ca organ de instrumentare.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.

Stabilirea de către legiuitor în sarcina procurorului a administrării și aprecierii probelor în cursul urmăririi penale reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constituție, republicată. Potrivit Constituției, Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești și nu a puterii executive sau a administrației publice. În calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, al drepturilor și libertăților cetățenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe. Aceasta implică administrarea și aprecierea tuturor probelor care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor pentru justa soluționare a cauzei.

Așa fiind și câtă vreme instanța de judecată, iar nu procurorul, este cea care urmează să pronunțe o hotărâre în cauza dedusă judecății, atât cu prilejul soluționării fondului litigiului, cât și în cadrul recursului, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia prin textele de lege criticate se aduce atingere principiului separației puterilor în stat.

Este neîntemeiată și critica potrivit căreia dispozițiile art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin dreptului constituțional la un proces echitabil. În acest sens Curtea reține că dreptul învinuitului sau inculpatului de a propune probe și de a cere administrarea lor se păstrează în tot cursul urmăririi penale, precum și în cursul judecății, când poate să ceară respingerea probelor cerute de procuror și de părți, ca o consecință a dreptului său de a-și susține nevinovăția. Mai mult, în faza de judecată, probele sunt cunoscute nemijlocit cu participarea activă a părților și a procurorului, sunt completate și discutate în contradictoriu. Cu ocazia deliberării, instanța judecătorească este cea care face aprecierea definitivă a probelor care, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare dinainte stabilită. De asemenea, verificarea de către instanța de recurs a hotărârii atacate se realizează nu doar pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei (în care sunt incluse "lucrările și materialul" care, în opinia autorului excepției, sunt "realizate de procuror acționând în mod neconstituțional ca organ de instrumentare"), ci și pe baza oricăror înscrisuri noi prezentate.

De altfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, respectiv de cele ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 135 din 23 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 20 aprilie 2004. Cu acel prilej, statuând asupra constituționalității dispozițiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că acestea nu interzic în vreun fel părții să-și susțină cauza în condiții care să nu o dezavantajeze în raport cu părțile adverse ori să beneficieze de toate garanțiile procesuale pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, în concordanță cu prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil. Considerentele acestei decizii sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

În sfârșit, Curtea mai reține că procedura de judecată, care cuprinde și sistemul probator, respectiv obiectul judecății în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, textele de lege criticate fiind așadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nelu Cornilă Preda în Dosarul nr. 2.371/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2004.