Legea nr. 435/2004
pentru completarea Legii nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 1
- Legea nr. 646/2002 7 decembrie 2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002, se completează după cum urmează:
1. La alineatul (1) al articolului 3, după litera c) se introduc literele d)-f) cu următorul cuprins:
"d) atribuirea, potrivit legii, în proprietate a spațiilor zootehnice dezafectate, precum și a plantațiilor vitipomicole abandonate, acordate potrivit legii;
e) acordarea unei sume pentru înființarea de exploatații agricole viabile, în baza unui plan de afaceri, aprobat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;
f) acordarea unui sprijin financiar de 15% pentru cumpărarea de până la 20 ha teren arabil."
2. După alineatul (3) al articolului 3 se introduc alineatele (4) și (5) cu următorul cuprins:
"(4) Cuantumul sumelor care se alocă potrivit alin. (1) lit. e) și f) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(5) Sumele prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) se alocă anual din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale."
Articolul II
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, se vor aproba, prin hotărâre a Guvernului, modificările și completările Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor
privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 401/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 14 aprilie 2003.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VIOREL HREBENCIUC PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 25 octombrie 2004. Nr. 435. ________________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.