Decizia nr. 376/2004

Articolul 37

din Legea contabilității are următorul cuprins:

"Efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii."

În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, la care se face trimitere, art. 289 din Codul penal prevede: "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepsește."

Referitor la ordonanțele de modificare a Legii contabilității și la legile de aprobare cu modificări și completări a acestora, critica se bazează pe susținerea că

Legea nr. 82/1991 , fiind lege organică, întrucât reglementa o infracțiune, nu putea fi modificată pe calea ordonanțelor emise de Guvern, care, astfel, nu puteau fi nici aprobate prin legi adoptate de Parlament tot conform procedurii prevăzute pentru legile ordinare.

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt art. 72 alin. (3) lit. f), devenit art. 73 alin. (3) lit. h), art. 74 alin. (1), devenit art. 76 alin. (1), și art. 114 alin. (1), devenit art. 115 alin. (1), care au următorul cuprins:

- Art. 73 alin. (3) lit. h): "(3) Prin lege organică se reglementează: [...]

h) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;";

- Art. 76 alin. (1): "Legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere.";

- Art. 115 alin. (1): "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește admisibilitatea excepției, Curtea Constituțională a stabilit în jurisprudența sa, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, că este competentă să se pronunțe numai asupra constituționalității dispozițiilor legale de care depinde soluționarea cauzei (a se vedea în acest sens, de exemplu,

Decizia nr. 393/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143/1998, și

Decizia nr. 63/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998).

În același timp, Curtea a statuat că "în situația în care [...] este sesizată cu excepția de neconstituționalitate a întregului cuprins al unui act normativ, [...] examinând conținutul sesizării și al cererii formulate în motivarea excepției, poate constata că în realitate autorul excepției a atacat dispoziția legală incidentă în cauză ( Decizia nr. 3/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103/1999).

În cauza de față se constată că autorul excepției s-a adresat instanței printr-o plângere, solicitând anularea Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. C 34.135 din 8 iulie 2003, încheiat de către intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, prin care a fost sancționat contravențional în baza art. 35 alin. (1) și alin. (2) lit. b), prin raportare la

art. 36 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată. Cu toate acestea, din întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate rezultă că autorul acesteia invocă drept unic motiv de neconstituționalitate faptul că art. 37 din Legea contabilității (înainte de republicare, art. 40) prevede o infracțiune, ceea ce nu putea fi reglementat printr-o lege ordinară, cum este cea în cauză.

În consecință, Curtea constată că, în realitate, autorul excepției, prin întreaga motivare, a vizat în exclusivitate constituționalitatea acestui text de lege.

Or, art. 37 din Legea contabilității, text la care se referă critica de neconstituționalitate, este irelevant, nefiind aplicabil într-o cauză în care se contestă procesul-verbal prin care s-a constatat și sancționat o faptă contravențională săvârșită de către societatea comercială autor al excepției.

În jurisprudența sa Curtea a stabilit că "excepția nu poate fi ridicată, iar instanța în fața căreia s-a ridicat nu o poate trimite Curții Constituționale decât dacă se referă la neconstituționalitatea unei dispoziții, cuprinsă într-o lege sau într-o ordonanță, de care depinde judecarea cauzei" ( Decizia nr. 394/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 2 februarie 1998). De asemenea, prin

Decizia nr. 63/1998

Curtea a stabilit că "potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, [devenit

art. 29 alin. (1) după modificarea și republicarea Legii nr. 47/1992 , potrivit

Legii nr. 232/2004 ], excepția de neconstituționalitate poate să privească numai dispozițiile legale de care depinde judecarea cauzei".

În consecință, în temeiul

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 din Legea contabilității, precum și a ordonanțelor modificatoare ale acestei legi, a legilor de aprobare a acestora, criticate de autorul excepției, în exclusivitate, în raport cu același text de lege, este inadmisibilă.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991 , a

Ordonanței Guvernului nr. 22/1996

privind actualizarea și completarea regimului general al contabilității, a

Legii nr. 245/1998

pentru aprobarea cu modificări și completări a

Ordonanței Guvernului nr. 22/1996 , a

Ordonanței Guvernului nr. 61/2001

pentru modificarea și completarea

Legii contabilității nr. 82/1991 , precum și a

Legii nr. 310/2002

pentru aprobarea cu modificări și completări a

Ordonanței Guvernului nr. 61/2001 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Continent Marine Enterprise" - S.A. în Dosarul nr. 11.463/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2004.

PREȘEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

OPINIE CONCURENTĂ

Suntem de acord cu soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, dar nu pentru motivul că aceasta este inadmisibilă, ci pentru faptul că nu sunt întemeiate criticile de neconstituționalitate.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, obiect al excepției de neconstituționalitate poate fi o lege sau o ordonanță. În

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, se precizează că excepția de neconstituționalitate poate viza și numai o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță.

În situația în care excepția se ridică în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, este justificată condiția de admisibilitate, înscrisă tot în

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, aceea ca legea sau ordonanța ori dispoziția dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, criticată pentru neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei supuse judecății acelor instanțe. În această privință, apreciem ca fiind corecte considerentele deciziei.

De asemenea, apreciem ca fiind corectă și conformă cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale constatarea că, în situația în care autorul excepției de neconstituționalitate critică o lege ori o ordonanță în ansamblul său, Curtea este îndreptățită ca, pe baza criticilor formulate, să identifice dispozițiile în concret vizate din actul normativ respectiv, să constate dacă acele dispoziții au sau nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția și să statueze, în consecință, asupra admisibilității excepției.

Nu putem fi de acord, însă, cu faptul că, în prezenta cauză, respingându-se excepția de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, nu s-a făcut distincția necesară între cazul în care legea este criticată pentru neconstituționalitate extrinsecă, constând în încălcarea prevederilor constituționale referitoare la condițiile, forma sau procedura de adoptare a diferitelor categorii de lege, și între cazul în care se invocă neconstituționalitatea intrinsecă a unei legi, respectiv conținutul sau înțelesul contrar Constituției al unor dispoziții ale legii.

În cauza de față

Legea nr. 82/1991

a fost considerată de către autorul excepției lege organică, potrivit prevederilor art. 72 alin. (1) lit. f) din Constituție, anterior revizuirii, și neconstituțională pentru că nu a fost adoptată conform prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituție, anterior revizuirii. Rezultă deci că nu s-a criticat conținutul sau înțelesul reglementărilor cuprinse în lege, ci încălcarea dispoziției Constituției privind procedura de adoptare a legilor organice.

Dacă legea este adoptată de Parlament cu nerespectarea procedurii prevăzute de Constituție, ea este contrară Legii fundamentale în integralitatea sa, iar, indiferent care dintre dispozițiile sale au legătură cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât nici o dispoziție dintr-o lege neconstituțională nu poate fi aplicată.

În speță,

art. 37 din Legea nr. 82/1991

nu a fost criticat pentru că ar avea legătură cu soluționarea litigiului supus judecării, ci a fost invocat pentru demonstrarea faptului că reglementările cuprinse în acest articol dau caracterul de lege organică

Legii nr. 82/1991 , criticată în ansamblu ca fiind adoptată cu nerespectarea dispozițiilor art. 72 alin. (1) lit. f) și ale art. 74 alin. (1) din Constituție, anterior revizuirii.

Considerăm că această critică nu este întemeiată și de aceea am fost de acord cu respingerea excepției.

În

art. 37 din Legea nr. 82/1991 , republicată, nu se reglementează infracțiuni și, cu atât mai puțin, pedepse ori modul de executare a acestora, ceea ce s-ar putea face numai prin lege organică. Acest text de lege circumscrie, raportat la activitatea specifică de conducere a contabilității agenților economici, a elementului material al infracțiunii de fals intelectual și face trimitere expresă la legea penală care incriminează această faptă.

Textul nu face nici o precizare derogatorie cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 din Codul penal. Obiectul juridic și material nemodificate, subiectul activ calificat identic (orice funcționar definit de art. 147 alin. 2 din Codul penal), latura subiectivă identică (săvârșirea faptei, acțiune sau inacțiune, cu intenție).

Anumite deosebiri de nuanță s-ar părea că există între termenii generali folosiți de Codul penal la descrierea elementului material al laturii obiective și a rezultatului infracțiunii de fals intelectual și concretizarea acestora, la specificul activității reglementate în Legea contabilității, dar aceste deosebiri nu sunt de natură ca datorită lor

art. 37 din Legea nr. 82/1991 , republicată, să fie considerată ca o nouă reglementare a infracțiunii.

- Art. 289 din Codul penal prevede: "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia..., prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări...";

- Art. 37 din Legea contabilității prevede: "Efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate..."

Efectuarea de înregistrări inexacte în contabilitate este echivalentă cu atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Omisiunea înregistrărilor în contabilitate este echivalentă cu omisiunea inserării unor date sau împrejurări.

Rezultatul în ambele cazuri constă în denaturarea adevărului cu prilejul întocmirii unui act oficial, în nereflectarea de înscrisul respectiv a datelor și a împrejurărilor reale. Aceasta în evidența contabilă se concretizează în consecința de denaturare a veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț.