Decizia nr. 15/1996

Ioan Muraru - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Valer-Vasile Bica - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Graure Ioana împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 59 din 6 iunie 1995 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 februarie 1996, în absenta părților și în prezenta reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a aminat pronunțarea pentru data de 20 februarie 1996.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 59 din 6 iunie 1995, hotarind conexarea dosarelor nr. 131 C/1994 și 137 C/1994, Curtea Constituțională a respins ca nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 18/1991 , invocată de Graure Ioana în fața Judecătoriei Craiova și de Schall Erwin și Schall Roza în fața tribunalului Brașov.

Prevederile

art. 10 din Legea nr. 18/1991

instituie, alături de alte texte, procedura de urmat pentru a face posibila stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inclusiv termenele de 30 de zile pentru înregistrarea cererii la primărie și de 90 de zile de la publicarea legii, pentru stabilirea dreptului de proprietate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată pe motiv ca aceste dispoziții ar fi contrare dispozițiilor art. 41 din Constituție privind ocrotirea și garantarea proprietății.

Prin decizia recurată s-a reținut ca

art. 10 din Legea nr. 18/1991

nu contravine prevederilor art. 41 din Constituție, dat fiind ca problema garantarii și ocrotirii proprietății se pune numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, iar existenta a doua termene diferite - unul pentru înregistrarea cererii, altul pentru încheierea procedurii de stabilire a dreptului de proprietate - nu lezeaza nici un text sau principiu constituțional.

Împotriva deciziei a declarat recurs Graure Ioana, aratind, în esenta:

1. Textul

art. 10 din Legea nr. 18/1991

nu reglementează regimul juridic al suprafețelor de teren aduse în cooperativa, al celor preluate de cooperativa și al celor deținute de cooperativa agricolă.

2. Dreptul de proprietate, preexistând cooperativizarii agriculturii nu a putut fi pierdut nici în urma acesteia, deoarece, potrivit art. 16 din H.C.M. nr. 1.650/1953, celor care ieseau din cooperativa li se recunostea dreptul de a primi, la sfârșitul anului, o suprafața de teren egala cu aceea cu care au intrat în cooperativa agricolă, în afară perimetrului comasat al acesteia.

3. Titlul provizoriu de proprietate, pe care l-a primit în condițiile

Legii nr. 18/1991 , este o dovadă în plus că nu și-a pierdut vreodata dreptul de proprietate.

CURTEA,

examinînd decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum și dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 18/1991 , raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Motivul de recurs, potrivit căruia

art. 10 din Legea nr. 18/1991

nu este aplicabil terenurilor aduse în cooperativa, preluate de cooperativa și celor deținute de aceasta, este neîntemeiat și urmează a fi respins. Scopul acestui articol este tocmai reconstituirea sau, după caz, constituirea dreptului de proprietate, deci în favoarea titularilor prevăzuți de

Legea nr. 18/1991 . De aceea nici una dintre modalitățile prevăzute de art. 10 nu îngăduie susținerea ca dreptul fostului proprietar asupra terenului adus în cooperativa a continuat sa existe în perioada funcționarii acesteia. Dimpotriva, întreaga reglementare cuprinsă în cap. II al legii se întemeiază pe dreptul de proprietate al cooperativei asupra terenurilor care cad sub incidența art. 10.

Cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia dreptul de proprietate asupra terenului nu s-ar fi pierdut o dată cu intrarea în cooperativa agricolă, bazat pe prevederile art. 16 din H.C.M. nr. 1.650/1953, care recunostea dreptul celor care ieseau din aceasta de a primi, în anumite condiții, o suprafața de teren egala cu cea cu care au intrat, urmează a fi, de asemenea, respins, deoarece chiar Constituția din 1965 stabilea, prin art. 9 alin. (1), ca pământul cooperativelor agricole de producție este proprietate cooperatista și, prin art. 120 și art. 121, ca orice dispoziții din legi, decrete și alte acte normative contrare sunt abrogate la data adoptării sale. De altfel, statutul cooperativelor agricole de producție din anul 1965, nemaiprevăzând posibilitatea restituirii terenurilor aduse de cooperatori, nici chiar la ieșirea lor din cooperativa, a înlocuit implicit prevederile art. 16 din H.C.M. nr. 1.650/1953.

Nici ultimul motiv de recurs, prin care se susține ca titlul provizoriu de proprietate, pe care l-a primit recurenta în condițiile

Legii nr. 18/1991 , este o dovadă în plus ca aceasta nu și-a pierdut vreodata dreptul asupra terenului cu care a intrat în cooperativa agricolă, nu poate fi reținut, urmînd a fi respins.

Titlul de proprietate se emite ca rezultat al reconstituirii sau, după caz, al constituirii dreptului de proprietate, fiind deci rezultatul ultim al procedurii prevăzute de

Legea nr. 18/1991 , în scopul stabilirii dreptului de proprietate privată.

Fața de considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), ale art. 23, art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Graure Ioana împotriva Deciziei nr. 59, pronunțată la data de 6 iunie 1995 de Curtea Constituțională.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 20 februarie 1996.