Norme · Guvernul

Normele din 24 iunie 1999

de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

prezumat în vigoare republicat

Data actului
24 iunie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1049 din 12 noiembrie 2004 (republicare)
Citează
18 acte
Structură
44 de articole, 2 anexe · 99.943 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • OG nr. 128/1998 29 august 1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau int…

Capitolul I Declararea și preluarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

Articolul 1

(1)

Deținătorii de bunuri au obligația să declare bunurile confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și să le predea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București ori administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, în termen de 10 zile de la data primirii documentului care constituie titlu de proprietate a statului asupra acestora, cu excepția bunurilor care nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare și a bunurilor prevăzute la

art. 4 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 98/1999 , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare ordonanță.

(2)

În cadrul termenului prevăzut la alin. (1) direcțiile generale ale finanțelor publice județene, a municipiului București sau administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, după caz, au obligația de a prelua bunurile confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

(3)

Procedura de declarare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, la direcțiile generale ale finanțelor publice județene, a municipiului București sau la administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul acesteia, precum și de către unitățile autorității vamale, se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice, cu respectarea principiului teritorialității.

(4)

Bunurile intrate în proprietatea privată a statului, care nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare, vor fi distruse pe cheltuiala deținătorului sau, după caz, a persoanelor fizice ori juridice de la care au fost confiscate. Distrugerea acestor bunuri se va efectua în prezența și cu confirmarea prin semnătură a unei comisii de preluare și distrugere formate din câte un reprezentant desemnat de deținător, de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor și de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.

(5)

Comisia prevăzută la alin. (4) are ca atribuții stabilirea bunurilor care îndeplinesc condițiile de comercializare și distrugerea celor care nu le îndeplinesc. Bunurile care îndeplinesc condițiile de comercializare vor fi predate de deținător organelor de valorificare, pe baza procesului-verbal de predare-primire.

(6)

După distrugerea bunurilor comisia de preluare și distrugere încheie un proces-verbal de distrugere, semnat pentru confirmare de membrii acesteia.

(7)

Membrii comisiei de preluare și distrugere prevăzute la alin. (4) pot fi și membri ai comisiei de evaluare prevăzute la art. 11 alin. (1) din ordonanță și sunt numiți prin decizia deținătorului.

(8)

Deținătorii bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului au obligația să inventarieze bunurile respective, luând în același timp și măsurile de păstrare și de conservare corespunzătoare a acestora.

Articolul 2

(1)

Declararea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se face pe bază de borderou la direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București ori la administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(2)

Predarea și preluarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se consemnează într-un proces-verbal de predare-primire. Procesul-verbal de predare-primire și borderoul prevăzut la alin. (1) cuprind datele de identificare a acestora, după caz:

a) numărul procesului-verbal, data, ora și locul încheierii acestuia;

b) numărul curent;

c) denumirea, felul și natura fiecărui bun, descrierea amănunțită;

d) unitatea de măsură;

e) cantitatea;

f) proveniența - din import sau indigen;

g) marca, seria, anul de fabricație;

h) starea fizică - bun nou sau utilizat;

i) baza legală de trecere în proprietatea privată a statului;

j) numărul actului de trecere în proprietatea privată a statului;

k) semnăturile de predare-primire.

(3)

Procesul-verbal de predare-primire se întocmește în două exemplare, dintre care un exemplar rămâne la deținătorul bunurilor, iar celălalt exemplar se predă direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București ori administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(4)

Bunurile prevăzute la art. 6 alin. (3) și (4) din ordonanță se declară, în termen de 48 de ore, direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București ori administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București. Aceste bunuri se predau de către deținător, de îndată, persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate să comercializeze aceste bunuri către populație, în baza procesului-verbal de predare-primire, în care se înscrie cantitatea de bunuri predată. Procesulverbal de predare-primire este înaintat, în termen de 48 de ore, organelor de valorificare și este însoțit de o copie de pe nota de intrare-recepție.

(5)

Bunurile mobile și imobile, titlurile de valoare care provin din succesiuni fără moștenitori legali sau testamentari intră, potrivit legii, în proprietatea privată a statului după emiterea certificatului de vacanță succesorală de către birourile notarilor publici.

(6)

Bunurile mobile și imobile, titlurile de valoare care provin din succesiuni fără moștenitori legali sau testamentari se valorifică, după obținerea certificatului de vacanță succesorală, inventarierea, preluarea și evaluarea acestora, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București.

(7)

Sumele consemnate, potrivit legii, în orice scop, pe numele persoanelor fizice sau juridice, la dispoziția organelor judiciare, pentru care s-a dispus restituirea și nu s-a cerut ridicarea lor de către cei care le-au depus ori de către cei care erau îndreptățiți să le ridice în termenul de prescripție prevăzut de legislația în vigoare, se virează la bugetul de stat de către persoanele juridice care le au spre consemnare. Organele care au dispus consemnarea sumelor au obligația să le declare direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București ori administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului legal de prescripție.

(8)

Bunurile mobile și imobile, precum și titlurile de valoare care provin din donații intră, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, în baza unui act autentic întocmit de donator.

(9)

Bunurile mobile și imobile prevăzute la

art. 7 din Legea nr. 314/2001

pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, intră de drept, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, titlul de proprietate constituindu-l încheierea judecătorului-delegat prin care s-a dispus radierea. Bunurile se predau de către lichidatori, pe bază de proces-verbal de predare-primire, organelor de valorificare.

Articolul 3

(1)

Persoana care găsește un bun mobil care nu îi aparține și nu are posibilitatea să îl predea proprietarului este obligată să îl predea în termen de 10 zile unității de poliție pe a cărei rază teritorială a fost găsit bunul respectiv.

(2)

Bunurile mobile părăsite în incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat sau în apropierea acestora se predau de către persoana care le-a găsit organelor poliției de frontieră, pe bază de proces-verbal de predare-primire.

(3)

Bunurile mobile părăsite, găsite în apropierea incintei punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, în zona frontierei de stat, se predau unităților poliției de frontieră pe bază de proces-verbal de predare-primire.

(4)

Procesul-verbal de predare-primire întocmit de organul de poliție competent va cuprinde următoarele elemente:

a) data, locul întocmirii, numele, prenumele și gradul lucrătorului de poliție, precum și unitatea din care acesta face parte;

b) identitatea persoanei care a găsit bunul;

c) descrierea amănunțită a bunului și a împrejurărilor în care acesta a fost găsit;

d) datele de identificare a proprietarului bunului găsit, atunci când acesta este cunoscut.

(5)

Procesul-verbal de predare-primire prevăzut la alin. (4) se întocmește și în situația în care organele de poliție sunt sesizate din oficiu cu privire la existența unui bun mobil părăsit în raza teritorială de competență.

Articolul 4

(1)

Bunurile mobile prevăzute la art. 3 alin. (1), (2) și (3) se păstrează pe o perioadă de un an, în încăperi special amenajate, în incinta unităților de poliție, luându-se măsuri de păstrare și de conservare corespunzătoare a acestora, până la predarea lor efectivă spre valorificare.

(2)

Termenul de un an în care bunurile părăsite trebuie păstrate de către organele de poliție competente curge de la data întocmirii procesului-verbal de predare-primire a acestora.

(3)

În situația în care proprietarul sau moștenitorii legali ai acestuia se prezintă la unitatea de poliție competentă înainte de expirarea termenului de un an, acesta intră în posesia bunului reclamat, pe baza unui proces-verbal de predare-primire în care se vor consemna și împrejurările în care bunul a fost părăsit.

(4)

Bunurile mobile abandonate, ai căror proprietari au fost identificați, dar au renunțat, printr-o declarație scrisă pe propria răspundere, la exercitarea dreptului de proprietate asupra acestora, se predau de îndată direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București ori administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, după caz, în vederea valorificării.

Capitolul II Evaluarea și valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

A. Atestarea calității bunurilor

Articolul 5

(1)

Bunurile de consum alimentar și materiile prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate, precum și cele care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare se supun valorificării fără a fi necesar avizul de calitate, în condițiile în care se încadrează în termenul de valabilitate menționat pe ambalaj. În situația în care pentru aceste bunuri se depășește termenul de valabilitate menționat pe ambalaj este interzisă valorificarea lor pentru consumul uman. Valorificarea acestora se face en detail sau angro, cu plata integrală sau în maximum 5 zile lucrătoare de la data vânzării.

(2)

În situația în care există incertitudini privind calitatea sau termenul de valabilitate a bunurilor se obține avizul de calitate prin care se atestă că acestea sunt apte pentru a fi comercializate.

(3)

Pentru bunurile pe al căror ambalaj nu este înscris termenul de valabilitate se solicită avizul de calitate prin care se atestă că acestea sunt apte pentru a fi comercializate.

(4)

Avizul de calitate prevăzut la alin. (2) și (3) se emite de îndată de instituțiile care dețin laboratoare de specialitate și care sunt autorizate în acest sens.

(5)

Prin bun cu grad ridicat de perisabilitate se înțelege bunul care înregistrează scăzăminte în timpul transportului, depozitării și desfacerii, determinate de procese naturale, cum sunt: uscare, evaporare, scurgeri, spargeri, fărâmițare, refrigerare, congelare, decongelare, fermentare sau alte procese biofizice asemănătoare în procesul de comercializare.

Articolul 6

Instituțiile abilitate prin lege să ateste calitatea mărfurilor în vederea comercializării sunt obligate să emită certificatul constatator în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării acestuia de către organul de valorificare, cu excepția situației prevăzute la alin. (4).*)

-------

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 514/1999 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 9 iulie 1999, certificatul constatator la care se face referire era prevăzut la art. 3 alin. (4).

În textul art. 3 (devenit art. 5 în forma republicată), modificat conform pct. 8 al

art. I din Hotărârea Guvernului nr. 808/2002 , termenul "certificat constatator" este înlocuit prin "aviz de calitate".

În aceste condiții, în textul republicat al normelor metodologice, prin "certificat constatator" se va înțelege "aviz de calitate", iar trimiterea va avea ca obiect art. 5 alin. (4).

B. Evaluarea bunurilor

*) În Normele metodologice de aplicare a

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

Articolul 7

(1)

După preluarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului comisia de evaluare procedează la evaluarea acestora în maximum 21 de zile, cu excepția bunurilor care necesită expertizarea în vederea evaluării.

(2)

Rezultatele evaluării sunt consemnate într-un proces-verbal de evaluare întocmit de comisia de evaluare în 3 exemplare, semnat de membrii acesteia și avizat de directorul executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, precum și, după caz, de șeful administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(3)

Activitatea de ansamblu a comisiei de evaluare este coordonată de directorul executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București ori de șefii administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, care soluționează și eventualele probleme divergente care pot apărea pe parcurs între membrii comisiei de evaluare.

(4)

Comisia de evaluare se întrunește ori de câte ori este necesar.

(5)

Directorul executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București ori, după caz, șeful administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București stabilește prin decizie componența comisiei de evaluare, inclusiv membrii supleanți, în scopul înlocuirii operative a membrilor comisiei în cazul absenței acestora. Prezența membrilor comisiei de evaluare este obligatorie.

(6)

În cazul bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care se valorifică de administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, comisia de evaluare, inclusiv membrii supleanți, se constituie în baza deciziei directorului executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.*)

---------

Notă

*) Comisiile de evaluare care funcționează la nivelul administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București se constituie conform

art. 11 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 98/1999 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8

(1)

La evaluarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, comisia de evaluare va avea în vedere prețul actual pentru produse identice sau similare, din care se deduc comisionul sau adaosul comercial, taxa pe valoarea adăugată aferentă comisionului sau adaosului comercial, accizele și care se corectează, după caz, în funcție de următoarele criterii:

a) gradul de uzură fizică și morală a bunurilor respective;

b) utilitatea bunurilor pentru potențialii cumpărători;

c) cantitatea (volumul) bunurilor respective;

d) caracterul sezonier al bunurilor;

e) termenul de valabilitate.

(2)

Prevederile alin. (1) se aplică tuturor bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, inclusiv celor pentru care prin legi speciale se stabilesc prețuri impuse.

Articolul 9

(1)

Pentru buna desfășurare a activității de evaluare, prin decizie a directorului executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București ori a șefului administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, după caz, pot fi numite subcomisii ale comisiei de evaluare, care asigură informații scrise privind prețurile actuale pentru produse identice sau similare, în vederea evaluării bunurilor.

(2)

În situații justificate, în funcție de natura bunurilor, comisia de evaluare poate apela la serviciile unor evaluatori specializați, valoarea stabilită de către aceștia putând fi acceptată sau corectată de comisia de evaluare.

(3)

Membrii comisiei de evaluare primesc, fiecare, o indemnizație lunară fixă, stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice, cu condiția întrunirii comisiei de evaluare cel puțin o dată pe lună.

(4)

În situația în care comisia de evaluare se întrunește de mai multe ori pe lună, iar la aceasta participă atât membrul plin, cât și membrul supleant, membrul supleant va primi o indemnizație lunară la nivelul celei stabilite pentru membrul plin prin ordin al ministrului finanțelor publice, cu condiția motivării absenței membrului plin.

(5)

Membrii comisiei de evaluare nu pot face parte din comisia de licitație.

Articolul 10

(1)

Bunurile de consum alimentar și materiile prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animalele și păsările vii, precum și bunurile al căror termen de garanție expiră înainte de data rămânerii definitive a hotărârii ce se pronunță în litigiul al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare sunt valorificate de persoanele juridice specializate sau de persoanele fizice autorizate să comercializeze aceste bunuri către populație.

(2)

Valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face la prețul cu ridicata practicat în zonă, care poate fi prețul stabilit pentru ultima intrare, după caz, fără efectuarea procedurilor de evaluare.

Articolul 11

(1)

În cazul bunurilor care nu au putut fi valorificate prin magazinele proprii, direct de la locul de depozitare sau de la locul de deținere, precum și în regim de consignație, în termen de 30 de zile de la data punerii în vânzare, comisia de evaluare poate proceda la reducerea prețurilor stabilite inițial, cu până la 30% din valoarea stabilită de comisia de evaluare, în funcție de caracterul sezonier al bunurilor.

(2)

În intervalul de 150 de zile de la data primei evaluări se pot face mai multe reevaluări succesive, în sensul majorării sau al reducerii prețului bunurilor, în funcție de decizia comisiei de evaluare. Reducerea prețurilor bunurilor poate fi făcută până la 75% din prețul stabilit inițial.

(3)

După expirarea termenului de 180 de zile de la data punerii în vânzare, cu aprobarea directorului executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, respectiv a șefului administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, bunurile pot fi valorificate la un preț care nu poate fi mai mic decât cel oferit de unitățile de colectare și valorificare a deșeurilor.

Articolul 12

În cazul bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și care conțin copii ilegale ale operelor prevăzute la

art. 7 și 8 din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, se procedează după cum urmează:

a) organele deținătoare au obligația să depună bunurile respective la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în vederea distrugerii de către comisia de distrugere constituită în conformitate cu prevederile art. 5 din Normele metodologice privind modul de depunere și de distrugere a suporturilor, materialelor, fonogramelor, marcajelor holografice sau a copertelor confiscate, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.095/2000 ;

b) stocurile de astfel de bunuri legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului înainte de intrarea în vigoare a

Ordonanței Guvernului nr. 45/2000

privind unele măsuri pentru combaterea producerii și comercializării neautorizate a fonogramelor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 624/2001 , se distrug de către organul de valorificare, cu înștiințarea în prealabil a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

C. Valorificarea bunurilor

Articolul 13

(1)

Bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică de către organele de valorificare prin magazine proprii, direct de la locul de depozitare sau de la locul la care acestea se află, prin licitație publică, în regim de consignație ori prin bursele de mărfuri, după caz.

(2)

Alegerea metodei de valorificare se face de către directorul executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, respectiv șeful administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(3)

Valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, care nu se află pe teritoriul României, se face conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și ministrului afacerilor externe, având în vedere locul unde acestea se află.

Articolul 14

(1)

Magazine proprii se pot organiza de către organul de valorificare în condițiile în care volumul bunurilor ce urmează să fie vândute asigură continuitate în funcționarea acestora.

(2)

Vânzarea bunurilor prin magazine proprii se poate face en detail și/sau angro, la valoarea stabilită de comisia de evaluare.

(3)

Vânzarea bunurilor în sistem angro se poate face cu plata integrală sau eșalonat pe o perioadă de maximum 12 luni. În cazul vânzării în rate persoana fizică sau juridică prezintă o garanție bancară reprezentând contravaloarea a trei rate lunare și plătește, în momentul ridicării bunurilor, minimum 50% din valoarea acestora. Ratele lunare se actualizează în funcție de taxa oficială a scontului stabilită de Banca Națională a României.

(4)

Vânzarea bunurilor de la locul de depozitare sau de la locul unde acestea se află, în sistem angro, se face pe bază de factură fiscală.

(5)

În cazul valorificării bunurilor prevăzute la art. 10 persoanele juridice specializate sau persoanele fizice autorizate să comercializeze aceste bunuri virează la bugetul de stat sumele încasate după deducerea adaosului comercial sau a comisionului, după caz, și taxa pe valoarea adăugată aferentă, în maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării contravalorii bunurilor.

Articolul 15

(1)

Bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică numai prin licitație publică.

(2)

Fac excepție de la prevederile alin. (1) terenurile agricole situate în extravilan.

(3)

Terenurile agricole situate în extravilan se valorifică cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, al vecinilor ori al arendașilor, potrivit legislației privind circulația juridică a terenurilor.

(4)

Dacă în termen de 45 de zile nici unul dintre titularii dreptului de preemțiune nu și-a manifestat dorința de a cumpăra terenul, acesta se vinde liber, conform prevederilor alin. (1).

(5)

Valoarea de pornire a licitației este stabilită de comisia de evaluare.

(6)

În vederea organizării licitației se publică în presă anunțuri de vânzare, putându-se utiliza în plus alte forme de publicitate, care trebuie să cuprindă următoarele informații privind organizarea licitației:

a) data, ora și locul organizării licitației;

b) valoarea de pornire a licitației;

c) descrierea bunurilor supuse licitației;

d) pasul licitației, stabilit procentual sau valoric.

(7)

Publicarea anunțului de vânzare se face în cel mult 10 zile după evaluarea bunurilor.

(8)

Licitația publică se desfășoară în maximum 10 zile de la data publicării anunțului de vânzare.

(9)

Lista cuprinzând bunurile ce fac obiectul licitației publice se afișează la sediul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, respectiv al administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, începând cu data publicării anunțului de vânzare, iar alte informații necesare se pun la dispoziție celor interesați de către serviciile sau birourile de valorificare.

(10)

Lista cuprinzând bunurile care fac obiectul licitației publice poate fi publicată și în presa centrală sau locală, precum și prin Internet, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

(11)

Licitația publică are loc în prezența unei comisii formate din 3 membri, desemnați prin decizie a directorului executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București și, respectiv, prin decizie a șefului administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(12)

Comisia de licitație verifică garanția depusă de participanții la licitație, care nu poate fi mai mică de 10% din valoarea de pornire a licitației, și întocmește lista cuprinzând persoanele acceptate la licitație. Garanția se depune de către participanții la licitație în contul 50.05 "Disponibil din sume de mandat și sume în depozit ale ministerelor și instituțiilor subordonate", deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe seama direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, respectiv a administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(13)

La licitația publică pot participa, cu condiția depunerii garanției, atât persoane fizice, cât și persoane juridice.

(14)

Licitația publică se desfășoară în locul, la data și la ora indicate în anunțul de vânzare, dacă sunt cel puțin 2 ofertanți.

(15)

Licitația publică se reia în situația în care nu se prezintă 2 ofertanți sau nu se obține valoarea de pornire a licitației. În aceste situații se întocmește un proces-verbal de desfășurare, semnat de toți membrii comisiei de licitație, iar comisia de evaluare poate proceda la reevaluarea bunurilor licitate, în termen de cel mult 10 zile de la data licitației, prin reducerea prețului de vânzare cu cel mult 50% din cel stabilit inițial.

(16)

Data reluării licitației publice se stabilește de comisia de licitație, în termen de maximum 30 de zile de la data primei licitații sau de la data reevaluării bunurilor, în cazul în care aceasta a avut loc.

(17)

În cazul în care s-a procedat la reevaluarea bunurilor noua valoare stabilită de comisia de evaluare constituie valoarea de pornire a licitației.

(18)

Dacă la a doua licitație publică nu se prezintă nici un ofertant, bunurile pot fi supuse valorificării prin celelalte metode prevăzute la art. 13 alin. (1).

(19)

Dacă la a doua licitație publică se prezintă un singur ofertant și acesta îndeplinește condițiile de participare, el este admis și are loc negocierea prețului de vânzare a bunurilor.

(20)

În situația în care nu se obține valoarea de pornire a celei de-a doua licitații publice, inclusiv în cazul negocierii cu un singur ofertant, se întocmește un proces-verbal de desfășurare, semnat de toți membrii comisiei de licitație, și licitația se reia. În această situație comisia de evaluare procedează la reevaluarea bunurilor supuse licitației, astfel încât reducerea totală a prețului de vânzare, după cele 3 licitații, să nu depășească 75% din valoarea inițială. Serviciul sau biroul de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului stabilește data celei de-a treia licitații publice, în termen de cel mult 30 de zile de la data reevaluării bunurilor, în urma celei de-a doua licitații. În cazul în care la cea de-a treia licitație publică se prezintă un singur ofertant, se procedează la negocierea prețului de vânzare cu acesta, care nu poate fi mai mic de 25% din valoarea stabilită inițial de comisia de evaluare.

(21)

În cazul în care bunurile nu se valorifică nici în urma celei de-a treia licitații publice, se pot utiliza alte metode de valorificare.

(22)

Publicarea anunțului de vânzare este obligatorie înaintea fiecărei licitații publice, în aceleași condiții ca și în cazul primei licitații.

(23)

Pasul de licitare se stabilește înaintea fiecărei licitații publice, în sumă absolută sau în procente din valoarea de pornire a licitației, de către serviciul sau biroul de valorificare din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București ori al administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(24)

Plata contravalorii mărfurilor se face integral la preluarea acestora de către câștigătorul licitației sau în rate, cu garanție bancară reprezentând contravaloarea a trei rate lunare, câștigătorul licitației plătind în momentul ridicării bunurilor minimum 50% din valoarea adjudecată. Ratele lunare se actualizează în funcție de taxa oficială a scontului stabilită de Banca Națională a României.

(25)

După fiecare licitație publică se întocmește un proces-verbal de adjudecare în care se consemnează rezultatele acesteia și care se semnează de toți membrii comisiei de licitație. Câștigătorul licitației primește din partea comisiei de licitație procesul-verbal de adjudecare cu privire la rezultatul licitației și preia bunurile în baza documentului "factură fiscală", care constituie, alături de procesul-verbal de adjudecare, titlul de proprietate asupra bunurilor.

(26)

Garanția depusă de participanții la licitație se restituie în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii licitației.

(27)

În cazul în care se stabilește ca plata să se facă integral la preluarea bunurilor, iar câștigătorul licitației nu achită integral suma datorată în vederea preluării acestora în maximum 5 zile lucrătoare de la adjudecarea bunurilor, pierde dreptul la restituirea garanției și licitația se reia.

Articolul 16

(1)

Bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică și în regim de consignație, precum și prin societăți comerciale tip consignație, pe baza principiului licitării comisionului în cadrul limitei de 0,5-20% din valoarea bunurilor, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată aferentă comisionului. Prețul rezultat se rotunjește în plus cu până la 1.000 lei.

(2)

Licitarea comisionului se poate face la începutul anului sau ori de câte ori este necesar, cu condiția ca la stabilirea acestuia comisia de licitație să aibă în vedere criteriile stabilite la alin. (3).

(3)

La stabilirea comisionului comisia de licitație trebuie să aibă în vedere următoarele criterii, după caz:

- volumul de marfă care poate fi preluat pentru valorificare;

- vadul comercial al comisionarului;

- respectarea obligațiilor privind plata contravalorii bunurilor sau plata în avans.

(4)

Din valoarea încasată din valorificarea bunurilor comisionarul va reține comisionul adjudecat și taxa pe valoarea adăugată aferentă, iar diferența se face venit la bugetul de stat.

(5)

Societatea comercială care preia spre vânzare bunuri în regim de consignație desface bunurile respective la prețul stabilit de comisia de evaluare, în care este inclus comisionul și la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestuia.

(6)

Plata contravalorii bunurilor vândute se face integral sau pe măsura vânzării, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data vânzării.

(7)

Pentru nevărsarea la termen a sumelor încasate din valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, organele de valorificare calculează dobânzi și penalități potrivit legislației fiscale în materie.

Articolul 17

(1)

Bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică și prin intermediul burselor de mărfuri, în baza prevederilor legale în acest sens.

(2)

Titlurile de valoare intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică pe piața valorilor mobiliare conform legislației în vigoare.

Articolul 18

Dacă în termen de 150 de zile de la prima reevaluare a bunurilor acestea nu se valorifică prin modalitățile prevăzute la

art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 128/1998 , cu modificările și completările ulterioare, se poate proceda la:

- atribuirea gratuită în condițiile

art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 128/1998 , cu modificările și completările ulterioare;

- valorificarea prin unitățile de colectare și valorificare a deșeurilor;

- dezmembrarea bunurilor și valorificarea componentelor rezultate, inclusiv a ambalajelor, după caz;

- distrugerea bunurilor sau a componentelor acestora.

Articolul 19

(1)

Bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului pot fi valorificate prin intermediul altor organe de valorificare din structura Ministerului Finanțelor Publice, la propunerea serviciului sau a biroului de valorificare, în baza deciziei directorului executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București ori a șefului administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(2)

Lista bunurilor greu vandabile, cuprinzând denumirea, felul și natura fiecărui bun, unitatea de măsură, cantitatea, valoarea stabilită de comisia de evaluare, proveniența, marca, seria, anul de fabricație, starea fizică și baza legală de trecere în proprietatea privată a statului, se transmite trimestrial spre analiză organelor de valorificare din structura Ministerului Finanțelor Publice.

(3)

În cazul în care alte organe de valorificare își manifestă interesul față de preluarea, în vederea valorificării, a bunurilor respective, va fi încheiat un protocol între conducătorii organelor de valorificare respective. Din sumele încasate din valorificarea acestor bunuri se acoperă toate cheltuielile aferente valorificării, iar diferența se varsă la bugetul de stat de către organul de valorificare.

Capitolul III Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de bunuri legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

Articolul 20

(1)

Ministerul Finanțelor Publice poate transmite sau, după caz, poate propune Guvernului transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri intrate în proprietatea privată a statului unor persoane fizice sau juridice, astfel:

a) Secretariatului General al Guvernului - autovehicule, ambulanțe sanitare cu dotările aferente, ambarcațiuni și motoare atașabile acestora.

Repartizarea acestor bunuri se face de către o comisie interministerială care va funcționa pe lângă Secretariatul General al Guvernului, constituită prin decizie a primuluiministru, formată din reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Economiei și Comerțului, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Justiției, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Transmiterea cu titlu gratuit a acestor bunuri se face prin comunicare periodică Secretariatului General al Guvernului, pe baza datelor centralizate de la direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, precum și de la administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, și administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București au obligația de a comunică lunar Ministerului Finanțelor Publice situația nominală privind autovehiculele, ambulanțele sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunile și motoarele atașabile acestora, legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, până la data de 5 a lunii următoare, conform anexei nr. 1.

Înscrierea în situația lunară înaintată Ministerului Finanțelor Publice trebuie să cuprindă numai autovehiculele, ambulanțele sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunile și motoarele atașabile acestora, care au o situație clară din punct de vedere juridic, în sensul că au intrat definitiv în proprietatea privată a statului. Situațiile lunare cuprind autovehiculele care sunt în stare de funcționare și corespund din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, conform legislației în vigoare.

În raportul de expertiză tehnică se va preciza în mod expres dacă autovehiculul corespunde din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, precum și gradul de uzură.

Cererile de atribuire cu titlu gratuit a autovehiculelor, ambulanțelor sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunilor și motoarelor atașabile acestora se depun la Secretariatul General al Guvernului.

Comisia interministerială va elabora un regulament de organizare și funcționare a acesteia în care să se prevadă atribuțiile ce îi revin cu privire la repartizarea cu titlu gratuit a autovehiculelor, ambulanțelor sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunilor și motoarelor atașabile acestora.

Comisia interministerială analizează cererile de atribuire gratuită a autovehiculelor, ambulanțelor sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunilor și a motoarelor atașabile acestora și repartizează aceste bunuri în administrarea ministerelor, autorităților publice centrale și locale, în limita normativelor de dotare a acestora, precum și unităților de cult.

Prin regulamentul de organizare și funcționare a comisiei interministeriale se va stabili modul de soluționare a cererilor de atribuire gratuită a autovehiculelor, ambulanțelor sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunilor și a motoarelor atașabile, nerezolvate.

Secretariatul General al Guvernului comunică Ministerului Finanțelor Publice, după fiecare ședință a comisiei interministeriale, situația privind autovehiculele, ambulanțele sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunile și motoarele atașabile acestora, care au fost atribuite gratuit, precum și situația celor neatribuite gratuit.

Predarea autovehiculelor către instituțiile cărora le-au fost atribuite și valorificarea celor neatribuite de către organul de valorificare se efectuează pe baza comunicării exprese a Ministerului Finanțelor Publice.

Transmiterea comunicărilor de către Ministerul Finanțelor Publice atât către beneficiari, cât și către organele de valorificare se va face în termen de 10 zile de la data primirii comunicării de la Secretariatul General al Guvernului.

Transmiterea de către beneficiari a acceptului sau refuzului se va face în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării.

Înmatricularea autovehiculelor atribuite cu titlu gratuit se face conform reglementărilor legale în vigoare.

Pentru autovehiculele, ambulanțele sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunile și motoarele atașabile acestora, neatribuite gratuit, Secretariatul General al Guvernului comunică Ministerului Finanțelor Publice dacă bunurile respective rămân la dispoziția sa sau dacă acestea pot fi valorificate de Ministerul Finanțelor Publice în condițiile prezentelor norme metodologice. Datele tehnice care trebuie comunicate Ministerului Finanțelor Publice pentru autovehicule, ambulanțe sanitare cu dotările aferente, ambarcațiuni și motoare atașabile acestora sunt prezentate în anexa nr. 1. Autovehiculele, ambulanțele sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunile și motoarele atașabile acestora, care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi atribuite cu titlu gratuit Secretariatului General al Guvernului, sau cele care nu sunt repartizate de comisia interministerială pot fi valorificate de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, și de administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, astfel:

1. prin licitație publică;

2. prin vânzare directă de la locul de depozitare sau de la locul unde acestea se află, dacă întrunesc condițiile prevăzute la art. 9 alin. (1) din ordonanță;

3. prin atribuire cu titlu gratuit;

4. ca piese componente;

5. prin unitățile de colectare și valorificare a deșeurilor;

6. prin distrugere.

Expertiza tehnică și evaluarea autovehiculelor, ambulanțelor sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunilor și motoarelor atașabile acestora, confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, se efectuează de către experți tehnici sau evaluatori autorizați;

b) creșelor, grădinițelor, centrelor de plasament și centrelor de primire a copilului, căminelor de bătrâni, cantinelor pentru săraci, azilurilor, spitalelor, școlilor, bibliotecilor, instituțiilor de cult, persoanelor cu handicap, Societății Naționale de Cruce Roșie din România, precum și persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma dezastrelor, la propunerea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, precum și a administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

În situația acceptării bunurilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, precum și administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, la propunerea comisiei de evaluare, pot atribui cu titlu gratuit bunuri în valoare de până la 50 milioane lei/beneficiar.

Atribuirea cu titlu gratuit se poate face în următoarele situații:

1. direct, fără parcurgerea etapelor de valorificare, la propunerea primarilor sau a președinților consiliilor județene ori a serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale;

2. în situația în care comisia de evaluare constată că valorificarea acestora nu poate fi făcută în cadrul termenului de valabilitate. În această situație atribuirea cu titlu gratuit a bunurilor se face cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate;

3. în condițiile prevederilor art. 18, respectiv dacă bunurile nu se valorifică în termen de 150 de zile de la prima reevaluare.

Pentru bunurile ce sunt atribuite cu titlu gratuit, în valoare de peste 50 milioane lei/beneficiar, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, precum și administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București înaintează Ministerului Finanțelor Publice propuneri concrete și motivate, care vor cuprinde beneficiarii bunurilor și lista bunurilor atât cantitativ, cât și valoric. În vederea atribuirii cu titlu gratuit, bunurile vor fi retrase de la valorificare.

Se pot atribui cu titlu gratuit bunuri în valoare de peste 50 milioane lei/beneficiar și în baza unei cereri înaintate Ministerului Finanțelor Publice. În această situație Ministerul Finanțelor Publice va solicita listele cu bunuri, atât cantitativ, cât și valoric, de la direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, precum și de la administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

În situația producerii unor dezastre, atribuirea bunurilor cu titlu gratuit persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma acestora se face prin intermediul primarilor, al Societății Naționale de Cruce Roșie sau al instituțiilor de cult;

c) persoanelor fizice sau juridice care pot face dovada că au calitatea de destinatar al materialelor cu caracter documentar, informațional, educativ, științific și altele asemenea, la solicitarea acestora.

Aceste persoane înaintează Ministerului Finanțelor Publice o solicitare însoțită de un act doveditor din care să rezulte caracterul bunurilor și calitatea de destinatar inițial al acestora;

d) persoanelor fizice și juridice care au calitatea de destinatar, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului care nu pot fi valorificate în condițiile ordonanței. Atribuirea cu titlu gratuit a acestora se face pe bază de hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru inițierea hotărârii Guvernului persoana fizică sau juridică prezintă Ministerului Finanțelor Publice o documentație din care să rezulte că aceasta este utilizator unic al bunurilor respective;

e) ministerelor, autorităților publice centrale și locale echipamente de comunicație, tehnică de calcul și birotică, rechizite, bunuri de folosință îndelungată, inventar gospodăresc, materiale de întreținere și reparații, cu respectarea procedurilor de declarare și de evaluare.

Atribuirea cu titlu gratuit, pentru unitățile administrativteritoriale, se face în baza unei cereri adresate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, precum și administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, la propunerea comisiei de evaluare, pentru bunuri în valoare de până la 50 milioane lei/beneficiar, iar pentru bunuri în valoare de peste 50 milioane lei/beneficiar, cererea va fi adresată Ministerului Finanțelor Publice.

Atribuirea cu titlu gratuit, pentru ministere și autorități publice centrale, se face în baza unei cereri adresate Ministerului Finanțelor Publice.

Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, precum și administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București vor transmite trimestrial Ministerului Finanțelor Publice lista detaliată cuprinzând echipamentele de comunicații, tehnică de calcul și birotică, legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, stadiul evaluării, valorificării, precum și soldul final al acestora, concomitent cu anexa nr. 2;

f) persoanelor juridice care nu îndeplinesc condiția de utilizator unic, dar au calitatea de destinatar inițial, pentru bunurile confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și care nu pot fi valorificate în condițiile Art. 9 și 12 din ordonanță.

Atribuirea cu titlu gratuit a acestora se face pe bază de hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Finanțelor Publice.

În vederea atribuirii cu titlu gratuit a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului persoanele juridice înaintează Ministerului Finanțelor Publice o solicitare în acest sens, însoțită de acte doveditoare din care să rezulte calitatea de destinatar inițial al acestor bunuri.

În cazul în care nu se aprobă atribuirea cu titlu gratuit, aceasta se comunică, în termen de 15 zile, persoanei juridice;

g) Ministerului Afacerilor Externe - bunuri mobile și imobile aflate în străinătate, prin hotărâre a Guvernului;

h) persoanelor juridice - bunuri legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care au fost achiziționate din import, în baza unui contract de credit garantat de stat, prin hotărâre a Guvernului;

i) persoanelor juridice care administrează case memoriale, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice;

j) altor beneficiari, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice.

(2)

Atribuirea cu titlu gratuit a bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și e) se face cu aprobarea ministrului finanțelor publice, pentru cele care intră în competența Ministerului Finanțelor Publice, sau prin decizie a directorului executiv al direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, ori prin decizie a șefului administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, pentru cele care intră în competența acestora. Atribuirea bunurilor cu titlu gratuit, în condițiile prevederilor art. 13 din ordonanță, se face pe bază de proces-verbal de predare-primire.

(3)

Dacă bunurile nu sunt preluate în termen de 60 de zile de la data aprobării atribuirii cu titlu gratuit, vor urma procedura de valorificare.

Capitolul IV Competențele și obligațiile organelor de valorificare

Articolul 21

Organele de valorificare au următoarele competențe și obligații:

a) propun Ministerului Finanțelor Publice transmiterea cu titlu gratuit a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, conform art. 13 alin. (1) lit. b) din ordonanță, pentru valori mai mari de 50 milioane lei/beneficiar;

b) restituie, în baza hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile sau a unei ordonanțe emise de procuror, bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau contravaloarea acestora la nivelul valorii recuperate în urma valorificării, la nivelul valorii stabilite de comisia de evaluare, în cazul bunurilor care au fost transmise, cu titlu gratuit, în baza procesului-verbal de predare-primire, sau în cazul bunurilor distruse, în baza procesului-verbal de distrugere;

c) restituie, în baza hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile sau a unei ordonanțe emise de procuror, sumele în lei, la nivelul valorii stabilite de comisia de evaluare, în cazul valorificării bunurilor și neîncasării contravalorii acestora, pentru care s-a întocmit documentația în vederea recuperării creanțelor;

d) restituie sumele obținute din valorificarea bunurilor prevăzute la art. 6 alin. (3) și (4) din ordonanță, în baza hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile sau a unei ordonanțe emise de procuror, la nivelul actualizat al prețurilor, la data emiterii acestora, în funcție de prețul stabilit inițial, mai puțin cheltuielile efectuate cu valorificarea acestora;

e) verifică dacă sumele rezultate din valorificarea bunurilor se varsă în termen la bugetul de stat; în caz contrar se iau măsuri de realizare a creanțelor bugetare, conform legislației fiscale în vigoare;

f) transmit debitele constatate organelor de executare silită în vederea aplicării măsurilor de executare silită;

g) întocmesc documentația în vederea valorificării bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, prin bursele de mărfuri și pe piața valorilor mobiliare;

h) controlează dacă persoanele juridice și fizice care au preluat spre valorificare bunuri legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului le păstrează în bune condiții;

i) asigură, la preluarea autovehiculelor, ambulanțelor sanitare cu dotările aferente, ambarcațiunilor și motoarelor atașabile acestora, sigilarea acestor bunuri;

j) raportează lunar Ministerului Finanțelor Publice situația privind autovehiculele, ambulanțele sanitare cu dotări aferente, ambarcațiunile și motoarele atașabile acestora, legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, conform anexei nr. 1;

k) raportează trimestrial Ministerului Finanțelor Publice situația generală privind bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, conform anexei nr. 2, până la data de 20 a lunii următoare încheierii trimestrului. Anexa nr. 2 va fi însoțită de o informare privind următoarele aspecte: modul de funcționare a comisiilor de evaluare și a comisiilor de distrugere a bunurilor, vărsarea în termen la bugetul de stat a sumelor datorate, penalizări de întârziere calculate pentru nevărsarea în termen a sumelor la bugetul de stat, nivelul comisioanelor negociate cu societățile tip consignație pentru valorificarea bunurilor, lista detaliată cuprinzând bunurile greu vandabile și categoriile de cheltuieli, precum și alte aspecte semnificative privind acțiunea de valorificare;

l) organizează evidența bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și a sumelor obținute din valorificarea acestora, potrivit normelor legale în vigoare;

m) organizează evidența strictă a proceselor-verbale de predare-primire pe deținătorii de la care s-au primit bunurile și pe persoanele fizice sau juridice prin care se face valorificarea;

n) organizează evidența proceselor-verbale de evaluare întocmite de comisia de evaluare.

Capitolul V Obligațiile persoanelor juridice sau fizice care primesc spre valorificare bunuri intrate în proprietatea privată a statului

Articolul 22

Persoanele juridice sau fizice care primesc spre valorificare bunuri intrate în proprietatea privată a statului au următoarele obligații:

- să trimită reprezentantul lor pentru a prelua bunurile ori de câte ori sunt înștiințate de organele de valorificare;

- să semneze de primirea bunurilor procesul-verbal de predare-primire, aplicând și ștampila unității, după caz;

- să înregistreze în evidențele proprii bunurile respective în ziua primirii;

- să organizeze evidența bunurilor primite pe fiecare proces-verbal de predare-primire;

- să menționeze în documentul de plată numărul procesului-verbal de predare-primire;

- să asigure conservarea bunurilor în cele mai bune condiții, având grijă să nu fie înlocuite până la vânzare cu altele de calitate inferioară și să nu se altereze sau să se deterioreze din cauza condițiilor de întreținere necorespunzătoare;

- să expună în permanență bunurile respective spre vânzare și să ia cele mai eficiente măsuri pentru ca aceste bunuri să fie vândute în cel mai scurt timp;

- să vireze la bugetul de stat, pe măsura vânzării, sumele obținute din vânzarea bunurilor respective.

Capitolul VI Procedura de distrugere a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

Articolul 23

(1)

Bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și preluate de organele de valorificare, care în intervalul celor 180 de zile au devenit necomercializabile, precum și cele care nu au putut fi valorificate, inclusiv componentele rezultate din dezmembrare, care nu au fost transmise cu titlu gratuit sau nu au fost predate unităților de colectare și de valorificare a deșeurilor, se distrug sub supravegherea comisiei de distrugere.

(2)

De asemenea, vor fi distruse și bunurile pentru care volumul acestora (cantitativ și/sau valoric) nu justifică angajarea cheltuielilor în vederea valorificării (analiza de laborator, timbre, marcare).

Articolul 24

(1)

Comisia de distrugere stabilește, în funcție de natura bunurilor respective, locul unde urmează să fie distruse acestea, putându-se apela și la serviciile unor unități specializate în acest gen de activitate.

(2)

După distrugerea bunurilor comisia de distrugere încheie un proces-verbal de distrugere, în 3 exemplare semnate de toți membrii comisiei, precum și de unitatea specializată, după caz.

(3)

Data întrunirii comisiei de distrugere se stabilește prin decizie a directorului executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, precum și a șefului administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(4)

Prezența tuturor membrilor comisiei de distrugere la operațiunea de distrugere este obligatorie, iar dacă un membru este absent, înlocuitorul acestuia este numit prin decizie a directorului executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București.

(5)

Procesul-verbal de distrugere este avizat de directorul executiv al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, precum și de șeful administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

(6)

În funcție de importanța operațiunii de distrugere se pot efectua înregistrări video, fie cu aparatura proprie, fie prin apelarea la serviciile unor persoane fizice sau juridice specializate.

(7)

Membrii comisiei de distrugere primesc, fiecare, o indemnizație lunară, fixă, stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice, cu condiția întrunirii comisiei cel puțin o dată pe lună.

(8)

În situația în care comisia de distrugere se întrunește de mai multe ori pe lună, iar la aceasta participă atât membrul plin, cât și membrul supleant, membrul supleant va primi o indemnizație lunară la nivelul stabilit pentru membrul plin prin ordin al ministrului finanțelor publice, cu condiția motivării absenței membrului plin.

Capitolul VII Veniturile încasate și cheltuielile aferente bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

Articolul 25

(1)

Veniturile încasate din valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum și veniturile încasate în urma valorificării bunurilor confiscate de către autoritățile administrației publice locale se colectează în contul 50.85 "Disponibil din valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului conform

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 98/1999 ", deschis pe seama direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, și a administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, la Trezoreria Statului. În cazul încasării contravalorii bunurilor respective în numerar sumele se depun la casieria Trezoreriei Statului în prima zi lucrătoare de la încasare.

(2)

Din sumele colectate direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, precum și administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București acoperă, pe bază de documente legale, cheltuielile efectuate în vederea valorificării bunurilor respective și rețin cota de 1% aferentă bunurilor confiscate de organele de poliție, care se virează Ministerului Administrației și Internelor pentru recompensarea polițiștilor, potrivit dispozițiilor

art. 54 alin. (3) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului administrației și internelor, având obligația ca în termen de 3 zile lucrătoare de la încasare să vireze disponibilitățile rămase în contul bugetului de stat 20.22.01.12 "Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate o dată cu confiscarea potrivit legii", respectiv în contul "Încasări din valorificarea bunurilor confiscate potrivit legii" pentru sumele destinate bugetelor locale.

(3)

Pentru cheltuielile efectuate în vederea valorificării bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului după virarea la bugetul de stat a disponibilităților rezultate din valorificare, se prezintă documente justificative, procedându-se astfel:

a) direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, precum și administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București întocmesc un referat în care vor fi consemnate, pe bază de documente justificative, sumele care urmează să fie restituite din contul bugetului de stat în contul 50.85 "Disponibil din valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului conform

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 98/1999 ". Referatul este semnat de directorul executiv al direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, precum și de șeful administrației finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și va purta viza de control financiar preventiv propriu;

b) unitățile trezoreriei statului restituie suma totală aprobată în referat din contul bugetului de stat 20.22.01.12 "Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate o dată cu confiscarea potrivit legii" în contul 50.85 "Disponibil din valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului conform

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 98/1999 ";

c) după alimentarea contului 50.85 "Disponibil din valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului conform

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 98/1999 ", direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, precum și administrațiile finanțelor publice de sector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București dispun plățile legale către beneficiari.

(4)

Veniturile încasate din valorificarea bunurilor confiscate de către autoritățile administrației publice locale se fac venit la bugetul local, după deducerea cheltuielilor cu valorificarea efectuate conform legislației în vigoare și a unui comision de 10% din veniturile încasate.

(5)

În situația în care nivelul veniturilor încasate din valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului nu asigură acoperirea cheltuielilor necesare în vederea valorificării acestora, diferența va fi acoperită de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

(6)

În situația în care nivelul veniturilor încasate din valorificarea bunurilor confiscate de către autoritățile administrației publice locale nu asigură acoperirea cheltuielilor necesare în vederea valorificării acestora, diferența este acoperită din veniturile datorate bugetului local.

Articolul 26

(1)

Diferența de cheltuieli neacoperită din veniturile încasate din valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se acoperă din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice, respectiv de la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 72.01.50 "Alte cheltuieli".

(2)

Cheltuielile de delegare (transport, cazare și indemnizația de delegare) pentru membrii comisiei de distrugere vor fi plătite de instituția care i-a desemnat.

Articolul 27

(1)

În categoria cheltuielilor prevăzute la art. 25 și 26 se cuprind cheltuielile efectuate în vederea valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, de la preluarea acestora până la valorificarea, atribuirea gratuită sau distrugerea lor, respectiv cheltuielile privind sortarea, manipularea, transportarea, depozitarea, conservarea, analiza, fotografierea, filmarea, marcarea, etichetarea și expertizarea, inclusiv cele efectuate pentru stabilirea bunurilor care îndeplinesc condițiile de comercializare, asigurarea garanției pentru bunurile de folosință îndelungată, evaluarea, licitațiile, publicitatea, dezmembrarea, distrugerea, restituirea sumelor încasate greșit sau fără bază legală, a contravalorii bunurilor intrate greșit sau fără bază legală în proprietatea privată a statului, precum și indemnizațiile membrilor comisiilor prevăzute la art. 1 alin. (7), art. 7 alin. (2) și la art. 11 alin. (1) din ordonanță. În aceeași categorie intră și cheltuielile efectuate cu valorificarea bunurilor prin magazine proprii, respectiv: cheltuieli cu pregătirea magazinului conform cerințelor legale în vigoare, cheltuieli cu dotarea magazinului, respectiv cu mobilier, casa de marcat, obiecte de inventar, cheltuieli cu întreținerea, paza sau cu sistemele de asigurare a pazei, cu mijloacele de transport ale magazinului, precum și cheltuielile cu salarizarea și școlarizarea personalului care deservește activitatea magazinului, precum și cotele pentru constituirea fondului de stimulente, conform reglementărilor în vigoare.

(2)

În categoria cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se cuprind și următoarele categorii de cheltuieli privind valorificarea bunurilor imobile care provin din succesiuni fără moștenitori legali sau testamentari:

a) cheltuieli privind inventarierea și preluarea acestor bunuri;

b) cheltuieli ce grevează asupra bunurilor în momentul preluării acestora în vederea valorificării (impozite, taxe, cheltuieli de întreținere, energie, telefon, gaze naturale);

c) taxe și onorarii plătite persoanelor fizice și/sau juridice autorizate;

d) cheltuieli judiciare;

e) cheltuieli cu cadastrul.

Capitolul VIII Preluarea, evaluarea, utilizarea, valorificarea, casarea sau distrugerea, după caz, a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, cuprinse în

art. 4 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 128/1998

Articolul 28

(1)

Deținătorii bunurilor prevăzute la

art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 128/1998

vor proceda la inventarierea acestora și vor lua măsuri de păstrare și de conservare corespunzătoare până la predarea lor efectivă organelor specializate ale statului.

(2)

Predarea-primirea bunurilor prevăzute la alin. (1) se va face de îndată, în baza unui proces-verbal, încheiat în două exemplare, dintre care unul se păstrează de către deținător, iar celălalt se predă organului specializat al statului.

Articolul 29

Medicamentele, materialele consumabile de utilitate medicală, materialele de natura obiectelor de inventar medicale și aparatură medicală se vor pune de către deținător la dispoziția Ministerului Sănătății, care stabilește, prin ordin al ministrului, modul de preluare, evaluare, transmitere cu titlu gratuit, comercializare sau, după caz, casarea ori distrugerea acestor bunuri.

Articolul 30

(1)

Produsele și substanțele toxice se predau gratuit unităților specializate ale ministerelor cu atribuții și răspunderi legale privind regimul acestor bunuri sau, după caz, agenților economici autorizați prin lege să desfășoare activitate cu astfel de substanțe și produse.

(2)

Produsele și substanțele toxice care nu îndeplinesc condițiile de calitate pentru a fi utilizate sau valorificate sunt distruse în mod obligatoriu de comisiile numite de șefii unităților specializate ale ministerelor sau, după caz, de directorii agenților economici care le-au preluat.

(3)

Din comisiile de distrugere va face parte, în mod obligatoriu, și câte un reprezentant al inspectoratului de poliție județean sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al agenției locale de protecție a mediului.

Articolul 31

Materialele nucleare și radioactive se predau imediat, cu titlu gratuit, unităților specializate, stabilite de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

Articolul 32

(1)

Bunurile, documentele sau valorile susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural național sau care prezintă valoare documentară, științifică, artistică sau muzeistică vor fi predate de îndată, cu titlu gratuit, Ministerului Culturii pentru a fi repartizate instituțiilor specializate, potrivit avizului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

(2)

Cărțile, publicațiile și alte bunuri culturale de această natură, cu excepția celor menționate la alin. (1), vor fi predate de îndată, cu titlu gratuit, Ministerului Culturii pentru a fi repartizate bibliotecilor publice.

Articolul 33

(1)

Documentele susceptibile să facă parte din Fondul Arhivistic Național al României vor fi predate de îndată, cu titlu gratuit, Direcției Generale a Arhivelor Naționale sau direcțiilor județene ori a municipiului București, după caz.

(2)

Aprecierea apartenenței documentelor menționate la alin. (1) la Fondul Arhivistic Național al României se va realiza, în condițiile

Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 , cu modificările ulterioare, de către reprezentanții Arhivelor Naționale, la solicitarea deținătorilor acestor documente.

(3)

Documentele menționate la alin. (1), care nu fac parte din Fondul Arhivistic Național al României, se vor transmite de Arhivele Naționale unităților de profil.

(4)

Predarea documentelor prevăzute la alin. (1) se va realiza în baza unui proces-verbal de predare-primire care va cuprinde:

- numărul curent din registrul de evidență al deținătorului, în care au fost înscrise documentele;

- proveniența documentelor - cu trimitere la actele întocmite cu acea ocazie;

- descrierea amănunțită a documentelor, realizată de către reprezentantul Arhivelor Naționale, care se poate constitui ca inventar anexat la procesul-verbal;

- baza legală de trecere a documentelor în proprietatea privată a statului.

(5)

Procesul-verbal se întocmește în două exemplare, dintre care unul rămâne la deținătorul documentelor, iar celălalt se predă unității din structura Arhivelor Naționale, care îl primește, fiind semnat și parafat pe toate filele.

Articolul 34

(1)

Mijloacele de plată în valută liber convertibilă confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se depun de către deținătorii acestora, în termen de 48 de ore, la bănci comerciale selectate de organele de valorificare. Selectarea acestora se face în funcție de facilitățile oferite care vor fi stabilite prin protocol.

(2)

Mijloacele de plată în valută neconvertibilă confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se depun de către deținătorii acestora, în termen de 48 de ore, la Banca Națională a României.

(3)

Mijloacele de plată în lei confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se depun la unitățile Trezoreriei Statului, în contul bugetului de stat 20.22.01.12 "Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate o dată cu confiscarea potrivit legii".

(4)

Restituirea sumelor în lei sau în valută se face în baza hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile sau a unei ordonanțe emise de procuror. Sumele în lei se restituie de către unitățile Trezoreriei Statului, iar sumele în valută se restituie de băncile comerciale, respectiv de către Banca Națională a României.

(5)

Contravaloarea în lei a valutei se restituie băncilor comerciale, Băncii Naționale a României, de către unitățile Trezoreriei Statului din contul 20.22.01.12 "Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate o dată cu confiscarea potrivit legii" la cursul de schimb al Băncii Naționale a României la data restituirii.

Articolul 35

Valorificarea mijloacelor de plată în valută liber convertibilă/neconvertibilă, confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, preluate de bănci, respectiv de către Banca Națională a României, se realizează prin virarea la bugetul de stat a contravalorii în lei a mijloacelor de plată în valută, calculată la cursul de schimb al Băncii Naționale a României la data decontării, după deducerea cheltuielilor efectuate în vederea valorificării.

Articolul 36

(1)

Armele de foc, munițiile, materiile explozive și bunurile cu specific militar, legal confiscate sau intrate potrivit legii, în proprietatea privată a statului, se predau imediat, cu titlu gratuit, inspectoratelor de poliție județene și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, fie pentru completarea dotării unităților Ministerului Administrației și Internelor - prin organele centrale de planificare a înzestrării sau a instituțiilor publice asigurate gratuit cu arme de foc și muniții de către Ministerul Administrației și Internelor - prin Inspectoratul General al Poliției, fie, după caz, pentru valorificare, potrivit legii, prin unitățile autorizate să le comercializeze ori pentru casare.

(2)

Se predau Ministerului Apărării Naționale numai armele militare și munițiile aferente acestora, materiile explozive și bunurile cu specific militar care fac obiectul înzestrării exclusive a unităților din structura acestui minister.

(3)

Materiile explozive care nu fac obiectul atribuirii, cu titlu gratuit, Ministerului Administrației și Internelor sau Ministerului Apărării Naționale vor fi predate agenților economici autorizați să desfășoare activități cu astfel de bunuri, în vederea utilizării, valorificării sau distrugerii conform legii.

(4)

Armele de vânătoare, de tir, cu gaze nocive, iritante sau de neutralizare, armele de recuzită, munițiile acestora și armele de panoplie, care nu fac obiectul dotării sau casării, se valorifică prin unitățile autorizate să le comercializeze, după evaluare, conform legii.

(5)

Evaluarea bunurilor menționate la alin. (4) se efectuează de comisii numite prin ordin al șefului inspectoratului de poliție județean sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, din care face parte și un reprezentant al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București.

(6)

Armele care prezintă valoare istorică, documentară, științifică, artistică sau muzeistică se predau gratuit de către unitățile de poliție care le-au preluat instituțiilor muzeale specializate, potrivit avizului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

(7)

Normele metodologice privind evidența, evaluarea în vederea valorificării, asigurarea dotării de armament și muniții a persoanelor fizice și instituțiilor publice, precum și destinația armamentului, munițiilor și materialelor explozive, provenite din confiscări sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, vor fi aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, emis în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice.

(8)

În cazurile în care organele Ministerului Administrației și Internelor identifică ori sunt sesizate despre existența unor materii explozive, dispozitive cu încărcătură explozivă - bombe, mine, grenade, proiectile și altele - sau mijloace de inițiere a acestora, pot solicita sprijinul organelor de specialitate ale Ministerului Apărării Naționale pentru executare, după caz, a operațiunilor de ridicare, de transport sau de distrugere a acestor materiale, conform dispozițiilor legale.

(9)

Obiectele, veșmintele și cărțile de cult se valorifică de instituțiile de cult, conform prevederilor legale în vigoare.

(10)

Materialele lemnoase, așa cum sunt definite la

art. 76 alin. 2 din Legea nr. 26/1996

- Codul silvic, cu modificările ulterioare, confiscate, se valorifică de unitățile silvice și/sau de structurile silvice private, legal autorizate să funcționeze, în conformitate cu prevederile legale în domeniu.

Articolul 37

Sumele obținute ca urmare a valorificării bunurilor prevăzute la alin. (2) al art. 4 din ordonanță sunt virate la bugetul de stat în contul 20.22.01.12 "Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate o dată cu confiscarea potrivit legii" după deducerea cheltuielilor efectuate conform prevederilor legale în vigoare și a cotei de 1% aplicate asupra disponibilităților rămase care se virează Ministerului Administrației și Internelor pentru recompensarea polițiștilor, potrivit dispozițiilor

art. 54 alin. (3) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, cu modificările ulterioare, aferentă bunurilor confiscate de polițiști.

Capitolul IX

Valorificarea metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase, considerate bunuri fără stăpân, precum și a celor ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condițiile prevăzute de lege

Articolul 38

Sunt supuse valorificării metalele prețioase, aliajele acestora și pietrele prețioase, considerate bunuri fără stăpân, precum și cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate, denumite în continuare obiecte din metale sau pietre prețioase, pentru care există un document care atestă intrarea în proprietatea privată a statului.

Articolul 39

(1)

Obiectele din metale sau pietre prețioase vor fi evaluate de către comisia de evaluare constituită în baza prevederilor art. 11 din ordonanță.

(2)

Reprezentantul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în comisia de evaluare va fi un specialist în metale prețioase desemnat de către aceasta, care va întocmi un raport de expertiză a obiectelor din metale sau pietre prețioase evaluate, în care se vor prezenta și fotografii ale acestora.

(3)

Evaluarea obiectelor din metale sau pietre prețioase prevăzute la alin. (1) se va face la unitățile Trezoreriei Statului unde au fost depuse, în funcție de prețurile comunicate de Banca Națională a României pentru tranzacțiile cu metale și pietre prețioase, ținându-se seama de vechimea și prelucrarea acestora, în maximum 21 de zile de la data expertizării lor.

(4)

În scopul evaluării, obiectele din metale sau pietre prețioase vor fi preluate temporar din tezaurul unităților Trezoreriei Statului, pe bază de proces-verbal de predare-primire a gropurilor, care va fi semnat astfel:

a) de comisia constituită la nivelul unităților Trezoreriei Statului;

b) de comisia de evaluare.

(5)

Unitățile Trezoreriei Statului vor asigura spațiile corespunzătoare desfășurării activității de evaluare.

(6)

Obiectele din metale sau pietre prețioase evaluate se depun la tezaurul Trezoreriei Statului în gropuri sigilate, pe bază de proces-verbal de predare-primire a gropurilor, care se semnează de către comisia de evaluare, pentru predare, și de către comisia constituită la nivelul unităților Trezoreriei Statului, pentru primire.

Articolul 40

În termen de 30 de zile de la evaluare, obiectele din metale sau pietre prețioase se predau de către comisia constituită la nivelul unităților Trezoreriei Statului comisiei de evaluare, pe bază de proces-verbal de predare-primire. Comisia de evaluare predă pe bază de proces-verbal de predare-primire obiectele din metale sau pietre prețioase, în vederea valorificării, reprezentantului persoanelor juridice autorizate care asigură și transportul la sediul acestuia.

Articolul 41

(1)

Pentru valorificarea obiectelor din metale sau pietre prețioase prevăzute la art. 38 se utilizează metoda vânzării directe.

(2)

Obiectele din metale sau pietre prețioase prevăzute la art. 38 vor fi valorificate numai prin intermediul persoanelor juridice autorizate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

(3)

Valorificarea prin metodă directă se poate face cu plată integrală sau eșalonat, pe o perioadă de maximum 12 luni. În cazul vânzării în rate persoana juridică va prezenta o garanție bancară reprezentând contravaloarea a 3 rate lunare și va plăti, în momentul ridicării bunurilor, minimum 50% din valoarea acestora. Ratele lunare se actualizează în funcție de dobânda de referință stabilită de Banca Națională a României.

Articolul 42

Organele de valorificare restituie obiectele din metale sau pietre prețioase intrate în proprietatea privată a statului sau contravaloarea acestora, la nivelul valorii stabilite de comisia de evaluare în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau a unei ordonanțe emise de procuror.

Capitolul X Dispoziții finale și tranzitorii

Articolul 43

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Articolul 44

Pentru valorificarea stocurilor deținute de unitățile autorității vamale la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2001 *), rămân în vigoare dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 1.067/1999

pentru aprobarea Metodologiei privind introducerea în circuitul economic de către unitățile vamale a bunurilor și mărfurilor intrate în proprietatea privată a statului, care îndeplinesc condițiile de valorificare, până la data de 31 decembrie 2002.

N O T ă:

1. Reproducem mai jos

art. II și III din Hotărârea Guvernului nr. 808/2002

privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 514/1999 :

"Art. II. - Bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, pentru care actualii locatari își exprimă intenția de cumpărare în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri**), pot fi valorificate direct, prin negociere cu aceștia.

Art. III. - Transferul personalului cu atribuții de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului din cadrul direcțiilor regionale vamale interjudețene la direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București se face prin ordin al ministrului finanțelor publice."

2. Reproducem mai jos

art. III din Hotărârea Guvernului nr. 1.536/2003

privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 514/1999 :

"Art. III. - Direcția generală de administrare și control al activelor statului***) este abilitată să soluționeze problemele ce vor apărea ca urmare a aplicării prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 98/1999 , cu modificările și completările ulterioare."

---------

privind modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 329/2002 , a intrat în vigoare la data de 29 decembrie 2001.

a intrat în vigoare la data de 15 august 2002.

pentru modificarea

Hotărârii Guvernului nr. 1.574/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției de Administrare Fiscală, respectiv 18 martie 2004.

***) Denumită Direcția generală de reglementare în domeniul activelor statului, începând cu data intrării în vigoare a

Hotărârii Guvernului nr. 292/2004

Anexa 1 Autovehicule, ambulanțe sanitare cu dotările aferente

Nr.

crt.

Locul

unde se

află au-

tovehi-

cului,

ambulan-

țele sa-

nitare

cu dotă-

rile a-

ferente,

tipul

Marca

Capa-

cita-

tea

cilin-

drică

a mo-

toru-

lui

(cmc)

Anul

de fa-

brica-

ție

Numă-

rul de

kilo-

metri

înre-

gis-

trați

la

bord

Carbu-

rantul

folo-

sit

Gradul

de

uzură

Valoa-

rea

stabi-

lită

de co-

misia

de e-

valua-

re

Alte ele-

mente spe-

cifice au-

tovehicu-

lului, am-

bulanțelor

sanitare

cu dotări-

le aferen-

te (SS -

serie sa-

șiu; SM -

serie mo-

tor; SC -

serie ca-

roserie;

culoare,

etc.)

Ob-

ser-

va-

ții

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

Ambarcațiuni

Nr.

crt.

Locul

unde se

află am-

barca-

țiunea și

tipul

acesteia

Numă-

rul

de

bu-

căți

Lungime

(m)

Lățime

(m)

Înăl-

țime

(m)

Crevace

(bucăți)

Gradul

de

uzură

Valoarea

stabilită

de comi-

sia de

evaluare

Obser-

vații

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Motoare atașabile ambarcațiunilor

Nr.

crt.

Locul

unde se

află mo-

toarele

atașabile

ambarca-

țiunilor

Denumirea

motorului

CP

Lățime

(m)

Gradul

de

uzură

Starea

tehnică

conform

fișei

tehnice

Valoarea

stabilită

de comi-

sia de

evaluare

Obser-

vații

1

2

3

4

5

6

7

8

9

Anexa 2 Județul

Trimestrul
- mii lei -
┌───────────┬─────┬─────┬─────┬──────┬───────────────────────────────┬─────┬─────┬─────┬─────┬──────┬─────┐
│Categorii
│Sold │În-
│Redu-│Total │ din care valorificate prin:
│Total│Res- │
│Atri-│Sold
│Alte │
│de bunuri
│la
│trări│ceri/│bunuri├────┬────┬────┬──────────┬─────┤bu-
│titu-│
│buiri│la
│date │
│
│înce-│ în
│majo-│de va-│ma- │con-│vân-│licitație │burse│nuri │iri
│
│gra- │sfâr- │
│
│
│putul│cur- │rări │lori- │ga- │sig-│zare│ publică
│ de
│valo-│bu-
│
│tuite│șitul │
│
│
│tri- │sul
│de
│ficat │zine│na- │di- ├────┬─────┤măr- │rifi-│nuri │
│
│tri-
│
│
│
│mes- │tri- │preț │
│pro-│ții │rec-│val.│din
│furi/│cate │
│
│
│mes-
│
│
│
│tru- │mes- │+/-
│
│prii│
│tă
│ad- │care:│piața│
│
│
│
│trului│
│
│
│lui
│tru- │
│
│
│
│
│jud.│+/-
│va-
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│lui
│
│
│
│
│
│
│
│lori │
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│
0
│
1
│
2
│ 3** │4=1+2 │ 5
│
6 │ 7
│
8 │9**
│ 10
│11=5+│
12 │
13 │
14 │15=4+9│16***│
│
│
│
│
│+3
│
│
│
│
│
│
│6+7+8│
│
│
│-11-12│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│+10
│
│
│
│-13-14│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│a)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Produse
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│alimentare │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│b)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Confecții
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│și încăl-
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│țăminte
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│c)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Aparatură
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│electronică│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│(audio,
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│video,etc.)│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│d)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Bunuri de
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│uz casnic
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│e)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Echipamente│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│de comuni- │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│cații, teh-│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│nica de
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│calcul și
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│birotică
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│f)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Succesiuni │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│vacante/
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│donații,
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│din care:
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│- bunuri
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│mobile
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│- bunuri
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│imobile
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│- titluri
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│de valoare │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│g)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Autovehi-
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│cule, am-
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│barcațiuni │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│și motoare │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│atașabile
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│h)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Materiale
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│refolosibi-│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│le și piese│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│schimb
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│i)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Sume con-
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│ x
│
│semnate
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│j)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│Alte bu-
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│nuri*)
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│ Total
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│Venituri
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│ x
│
│încasate
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│Cheltuieli │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│ x
│
│efectuate
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┤
│Bunuri
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│ x
│
│greu van-
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│dabile
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
└───────────┴─────┴─────┴─────┴──────┴────┴────┴────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴──────┴─────┘
-------

*) Se nominalizează bunurile cu pondere semnificativă.

Notă

**) Se completează cu diferența în +/- față de valoarea stabilită de comisia de evaluare.

Notă

***) Se completează cu veniturile încasate (ct. 50.85) și cheltuielile efectuate în cursul trimestrului de raportat, precum și valoarea stocului de bunuri greu vandabile.

---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.