Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1933/2004

privind suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004

prezumat în vigoare

Data actului
10 noiembrie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1064 din 17 noiembrie 2004
Citează
4 acte
Structură
4 articole · 2.313 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, al

art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și al art. 21 din Ordonanța Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 48/2004,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, cu suma de 28.000.000 mii lei la capitolul 64.01 "Mediu și ape", titlul "Cheltuieli de capital", necesară finanțării unor obiective de investiții din categoria celor prevăzute la

art. 46 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.

Articolul 2

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările prevăzute la art. 1 în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor pe anul 2004.

Articolul 3

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri.

Articolul 4

Cu sumele rămase neutilizate până la data de 10 decembrie 2004, la propunerea ordonatorului principal de credite, se reîntregește Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul mediului și gospodăririi apelor,
Florin Stadiu,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
București, 10 noiembrie 2004.
Nr. 1.933.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.