HG nr. 1951/2004
privind acordarea unui ajutor umanitar constând în materiale de construcții și reparat case, pentru populația din județele Giurgiu, Hunedoara, Neamț și Vaslui, afectată de fenomenele meteorologice periculoase care s-au produs în perioada august-octombrie 2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992
privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se acordă un ajutor umanitar cu titlu gratuit, în limita sumei de 2,82 miliarde lei, familiilor din județele Giurgiu (600 milioane lei), Hunedoara (1.400 milioane lei), Neamț (20 milioane lei) și Vaslui (800 milioane lei), afectate de fenomenele meteorologice periculoase care s-au produs în perioada august-octombrie 2004, constând în materiale de construcții și reparat case, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Administrația Națională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune la prețul de înregistrare, prin conturile "Finanțarea din bugetul de stat privind anii precedenți și alte surse", respectiv "Venituri proprii din anii precedenți și alte surse", după caz, cantitățile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediție și a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciții desemnați de prefecturile județelor Giurgiu, Hunedoara, Neamț și Vaslui.
Reîntregirea stocurilor cu cantitățile acordate conform anexei se va face în anul 2005, finanțarea fiind asigurată din bugetul aprobat Administrației Naționale a Rezervelor de Stat.
Articolul 3
Transportul produselor până la locul indicat de fiecare prefectură se va efectua în regim de urgență cu mijloace auto din dotarea unităților teritoriale din subordinea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat sau cu mijloace ale unor societăți comerciale angajate de acestea, precum și pe calea ferată, prin grija Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A.
Cheltuielile legate de ambalarea și transportul produselor se suportă de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat în limita bugetului aprobat.
Distribuirea produselor către populația sinistrată se va face de prefecturile județelor Giurgiu, Hunedoara, Neamț și Vaslui, prin persoane anume împuternicite.
Schimbarea sub orice formă a destinației produselor acordate ca ajutor din rezervele de stat este interzisă și atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.
Articolul 4
Prefecturile județelor Giurgiu, Hunedoara, Neamț și Vaslui vor justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condițiile prezentei hotărâri, conform prevederilor
art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993
privind acordarea, în primă intervenție, a ajutoarelor umanitare populației sinistrate, ca urmare a unor situații excepționale.
Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul prefecturilor județelor Giurgiu, Hunedoara, Neamț și Vaslui, în vederea punerii lor la dispoziție organelor de control abilitate.
Articolul 5
Se aprobă acumularea, în regim de urgență, a cantităților de 6.040 mp carton bitumat și 908 mp plăci azbociment în limita sumei de 300 milioane lei în cadrul programului de acumulări produse rezerve de stat, secțiunea "reîntregire stocuri", cu finanțare din venituri proprii ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din normele de aplicare aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.411/2002
privind aprobarea înființării pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat a unei activități finanțate integral din venituri proprii.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul administrației și internelor, Marian Florian Săniuță Ministrul delegat pentru administrația publică, Gheorghe Emacu Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, Adrian Gurău p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 16 noiembrie 2004. Nr. 1.951.
Anexa LISTA PRODUSELOR
care se scot din rezervele de stat ca ajutor umanitar pentru populația afectată
de fenomenele meteorologice periculoase
produse în perioada august-octombrie 2004
Produsul
U.M.
Cantitățile
Giurgiu
Hunedoara
Neamț
Vaslui
TOTAL
Carton bitumat
m2
5.040
1.000
6.040
Cărămizi
buc.
8.000
8.000
Cherestea rășinoase
m3
2,30
28,50
48,00
78,80
Ciment
t
7,20
14,50
21,70
Coame
buc.
300
300
Lemn rotund
m3
13,40
36,00
49,40
Plăci azbociment
m2
468
240
200
908
Tablă zincată
t
8,30
24,20
2,618
35,118
Țigle
buc.
2.400
9.400
11.800
Var
t
1,325
1,40
2,725
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.