Acordul din 13 noiembrie 2003
între Guvernul României și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație pentru aplicarea mutatis mutandis a Acordului dintre Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la București la 23 ianuarie 1991, activităților și personalului Fondului Națiunilor Unite pentru Populație din România, convenit prin schimb de scrisori semnate la New York la 5 mai 2003 și la București la 13 noiembrie 2003
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Directorul Executiv
FNUAP
5 mai 2005
Excelență,
Am onoarea de a mă referi la Acordul dintre Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Guvernul României încheiat la 23 ianuarie 1991 («Acordul de Asistența de baza standard» - Standard Basic Assistance Agreement sau SBAA), care stabilește condițiile de baza prin care PNUD și agențiile sale de execuție vor trebui sa asiste Guvernul României în realizarea proiectelor sale de dezvoltare.
Am onoarea sa aduc în atenția Guvernului României ca Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (FNUAP), un organ subsidiar al ONU creat pe baza rezoluției 3019 (XXVII) din 18 decembrie 1972, care cooperează cu Guvernul român din 1991 privind necesitățile populației și cele specifice planificării familiale și promovarea conștientizării implicațiilor sociale, economice și de mediu ale problemelor populației, și-a desemnat Directorul de tara ca reprezentant FNUAP în România, conform deciziei Adunării Generale a ONU 50/438 din 20 decembrie 1995 și deciziilor organelor executive ale FNUAP.
În acest sens, am onoarea de a propune ca Acordul dintre PNUD și Guvernul României să fie aplicat mutatis mutandis la activitățile și personalul FNUAP în România.
Propun, de asemenea, ca pe baza primirii acceptului dumneavoastră scris asupra propunerii anterioare, schimbul de scrisori sa constituie un Acord între Guvernul României și ONU pe chestiunea menționată, începând de la data răspunsului dvs.
Va rog sa primiți, Excelenta, asigurarea înaltei mele considerații.
Thoraya Ahmed Obaid
Secretar General adjunct
Excelentei sale
Domnului Mircea Geoana
Ministrul Afacerilor Externe
București
România
┌─────┐
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
│stema│
│
│
└─────┘
13 Noiembrie 2003
Excelența Voastră,
Am onoarea să confirm primirea scrisorii Dumneavoastră din data de 5 mai 2003 care propune încheierea unui Acord între Guvernul României și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație prin care prevederile Acordului între Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la București, la 23 ianuarie 1991, se vor aplica mutatis mutandis activităților și personalului Fondului Națiunilor Unite pentru Populație din România, având urmatorul conținut:
"Excelență,
Am onoarea să mă refer la Acordul între Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și România (Guvernul), încheiat la 23 ianuarie 1991 ("Acordul Standard de Bază pentru Asistență" sau SBAA), care stabilește condițiile de bază în care PNUD și agențiile sale de execuție vor acorda asistență Guvernului pentru îndeplinirea proiectelor sale în domeniul dezvoltării.
Am onoarea să informez Guvernul că Fondul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (FNUAP), organ subsidiar al Națiunilor Unite înființat de Adunarea Generală în conformitate cu rezoluția 3019 (XXVII) din 18 decembrie 1971, care a cooperat cu Guvernul din 1991 pentru a veni în întâmpinarea necesităților populației și planificării familiale și pentru a promova conștientizarea implicațiilor problemelor populației din punct de vedere social, economic și al mediului înconjurător, a desemnat directorul său de țară ca reprezentant FNUAP în țară, în conformitate cu decizia nr. 50/438 din 20 decembrie 1995 și cu deciziile organelor de conducere ale FNUAP.
E.S. Doamnei Thoraya Ahmed OBAID
Secretar General adjunct
Director executiv FNUAP
Organizația Națiunilor Unite
În acest context, am onoarea să propun ca PNUD SBAA să se aplice mutatis mutandis activităților și personalului FNUAP în România.
În continuare propun ca la primirea acordului dumneavoastră scris, acest schimb de scrisori să constituie un Acord între Guvern și Națiunile Unite în acest domeniu, care va intra în vigoare la data comunicării de către partea română că procedurile interne necesare pentru intrarea sa în vigoare au fost îndeplinite.
Vă rog să primiți, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații."
Am onoarea să confirm că prevederile din această scrisoare sunt acceptabile pentru Guvernul României și că scrisoarea Dumneavoastră, împreună cu această scrisoare de răspuns, constituie "Acordul între Guvernul României și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație pentru aplicarea mutatis mutandis a Acordului între Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la București, la 23 ianuarie 1991, activităților și personalului Fondului Națiunilor Unite pentru Populație din România". Acest Acord va intra în vigoare la data comunicării de către partea română a îndeplinirii procedurilor interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.
Vă rog să primiți, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații.
Mircea GEOANA
Ministrul Afacerilor ExterneTextul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.