Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 2011/2004

privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2004, pentru finanțarea unor lucrări de amenajare la Mănăstirea Putna, județul Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

prezumat în vigoare

Data actului
24 noiembrie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1109 din 26 noiembrie 2004
Citează
5 acte
Structură
3 articole · 2.164 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 82/2001

privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 125/2002 , al

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, precum și al

art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor la capitolul 59.01 "Cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret", titlul "Transferuri", cu suma de 3 miliarde lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2004, pentru finanțarea unor lucrări de amenajare la Mănăstirea Putna, județul Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Articolul 2

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Culturii și Cultelor pe anul 2004.

Articolul 3

Ministerul Culturii și Cultelor și organele abilitate de lege vor controla modul de utilizare a sumei alocate, în conformitate cu prevederile legale, potrivit prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul culturii și cultelor,
Răzvan Theodorescu
p. Ministrul finanțelor publice,
Maria Manolescu,
secretar de stat
București, 24 noiembrie 2004.
Nr. 2.011.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.