Acord · Act Internațional

Acordul din 11 octombrie 2004

între Guvernul României și Guvernul Republicii Chile privind eliminarea regimului de vize

prezumat în vigoare

Data actului
11 octombrie 2004
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1159 din 8 decembrie 2004
Structură
7 articole · 3.484 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Guvernul Republicii Chile, denumite în continuare părți,

în dorința de a promova relațiile tradiționale de prietenie dintre ambele state și de a facilita circulația cetățenilor statelor părților,

au convenit după cum urmează:

Articolul 1

Cetățenii ambelor state, posesori ai unui pașaport simplu valabil, pot intra și rămâne, fără viză, pe teritoriul statului celeilalte părți pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări, dacă nu au ca scop desfășurarea de activități lucrative sau remunerate.

Articolul 2

Cetățenii ambelor state, posesori ai unui pașaport dintre cele menționate la art. 1, care intenționează să rămână pentru o perioadă mai îndelungată de 90 de zile ori să desfășoare activități lucrative sau remunerate trebuie să obțină vizele corespunzătoare.

Articolul 3

Persoanele menționate la art. 1 și 2 pot intra pe teritoriul statului celeilalte părți prin orice punct de trecere a frontierei deschis traficului internațional de persoane.

Articolul 4

Desființarea regimului de vize stabilită prin prezentul acord nu exceptează titularii pașapoartelor menționate de îndatorirea de a respecta legislația în vigoare a fiecăreia dintre părți, referitoare la intrarea, șederea și ieșirea din teritoriul respectiv.

Articolul 5

Autoritățile fiecărei părți își rezervă dreptul de a refuza intrarea sau șederea pe teritoriul statului său a cetățenilor celuilalt stat considerați indezirabili, în acord cu legislațiile statelor lor.

Articolul 6

Cetățenii statului uneia dintre părți, ale căror pașapoarte au fost pierdute, furate, deteriorate sau distruse pe teritoriul celuilalt stat, sunt obligați să anunțe imediat autoritățile competente din acest stat, care vor elibera, gratuit, o adeverință certificând acest fapt. Pe baza acestei adeverințe, misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului ai cărui cetățeni sunt aceste persoane va elibera un nou document de călătorie.

Articolul 7

Orice parte poate suspenda temporar, în totalitate sau în parte, aplicarea prezentului acord, pentru rațiuni ce țin de ordine, sănătate și securitate publică. Suspendarea, respectiv încetarea suspendării, va trebui notificată imediat celeilalte părți, pe cale diplomatică, și își va produce efectele la 90 de zile de la data primirii notificării.

Prezentul acord va intra în vigoare după 60 de zile de la data ultimei notificări prin care ambele părți își vor fi comunicat, pe cale diplomatică, îndeplinirea cerințelor legale necesare intrării în vigoare.

Părțile pot conveni asupra încetării valabilității prezentului acord.

Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată. Oricare parte poate denunța prezentul acord prin notificare scrisă adresată celeilalte părți, care își produce efectele la 90 de zile de la data primirii notificării pe cale diplomatică.

Semnat la București la 11 octombrie 2004, în două exemplare originale, fiecare în limbile română și spaniolă, toate textele fiind egal autentice.

Pentru Guvernul României,

Ferdinand Nagy

Pentru Guvernul Republicii Chile,

Ignacio Walker Prieto

_______________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.