Decizia nr. 402/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 și ale art. 348 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Monu și Ioan Simoiu în Dosarul nr. 5.005/2003 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca nefondată pentru art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, deoarece dreptul la apărare prevăzut de Legea fundamentală nu se confundă cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Acest din urmă drept nu este un drept cu statut constituțional, ci un mijloc de exercitare a dreptului la apărare, reglementat de legiuitorul organic în limitele competenței sale.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, deoarece, la data sesizării instanței de contencios constituțional, textul legal criticat era modificat prin

Legea nr. 281/2003

și, respectiv, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003 , în sensul că durata arestării preventive în cursul urmăririi penale poate fi dispusă pe o perioadă de maximum 180 de zile, fiind eliminată perioada de maximum 1 an. Prin urmare, soluția legislativă anterioară nu a mai fost preluată în noul text, prevederile legale criticate nemaifiind în vigoare.

În sfârșit, și excepția privitoare la dispozițiile art. 348 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, deoarece prevederile legale criticate trebuie analizate în corelație cu art. 17 din același cod la care face trimitere textul atacat. Or, prin

Decizia nr. 80 din 20 mai 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 14 iulie 1999, Curtea a constatat că art. 17 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală este neconstituțional. De altfel, la data sesizării Curții Constituționale, art. 17 a fost modificat, în sensul că a fost eliminată posibilitatea exercitării acțiunii civile din oficiu pentru persoanele vătămate care fac parte din categoria celor la care se referă art. 145 din Codul penal.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 5.005/2003, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 și ale art. 348 din Codul de procedură penală.

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală a fost ridicată de inculpatul Ioan Monu, iar excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 159 alin. 13 și ale art. 348 din Codul de procedură penală a fost ridicată de inculpatul Ioan Simoiu în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei decizii penale pronunțate de Tribunalul Hunedoara.

În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, autorul acesteia susține că se face o diferențiere de tratament nejustificată între acuzatul aflat în faza de urmărire penală și acuzatul aflat în faza de judecată, sub aspectul garanțiilor privind dreptul la apărare pe tot parcursul procesului penal. Dreptul la asistență judiciară gratuită, atunci când interesele justiției o cer, nu constituie o alternativă la dreptul de a se apăra singur, ci un drept independent cu privire la care se aplică norme obiective. Dacă o cauză ridică probleme juridice care necesită un anumit nivel de cunoștințe profesionale, statul nu trebuie să îl lase pe cel acuzat să răspundă singur acestora.

Autorul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală a susținut că acestea încalcă prevederile art. 24 din Constituție, precum și pe cele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitoare la dreptul oricărei persoane arestate sau deținute de a fi judecată într-un termen rezonabil. De asemenea, excepția ar trebui admisă, întrucât, în opinia sa, judecătorul care a dispus inițial măsura arestării preventive n-ar mai trebui să hotărască ulterior asupra prelungirilor acesteia sau să judece cauza pe fond. O atare posibilitate este de natură să îi încalce dreptul la un proces echitabil, prin restrângerea exercițiului anumitor drepturi sau libertăți care excedează situațiilor expres prevăzute de Constituție, și totodată presupune existența unei premise de imparțialitate a judecătorului în cauză.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. De asemenea, potrivit

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece nu încalcă dispozițiile art. 24 din Constituție. Astfel, atât Legea fundamentală, cât și Codul de procedură penală consacră regula potrivit căreia părțile au dreptul la asistență juridică, drept de care persoana îndreptățită se poate prevala sau nu. Prin urmare, este un drept al persoanei, iar nu o obligație a organelor judiciare de a asigura asistență juridică. Există însă și situații în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, considerându-se că apărarea este o instituție de interes social, care funcționează atât în interesul învinuitului sau inculpatului, cât și în interesul bunei desfășurări a procesului penal. Or, tocmai aceste situații sunt prevăzute la art. 171 alin. 2 atât pentru faza de urmărire penală, cât și pentru faza de judecată, iar în art. 171 alin. 3, numai pentru faza de judecată. Regula este că asistența juridică este facultativă, iar cazurile în care este obligatorie sunt prevăzute explicit de lege. În aceste condiții susținerea că limitarea asistenței juridice obligatorii în faza de judecată, în anumite situații determinate, încalcă dreptul la apărare este neîntemeiată, câtă vreme regula consacrată constituțional este aceea a asistenței juridice facultative. Excepțiile de la această regulă sunt lăsate la aprecierea legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituție, care prevede că procedura de judecată este stabilită de lege.

Și excepția de neconstituționalitate a art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, întrucât instituirea unor limite diferite ale duratei măsurii arestării preventive, în raport cu fazele procesului penal, nu reprezintă o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție, ci, dimpotrivă, acestea sunt stabilite pentru îndeplinirea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală, și anume asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

De asemenea, Guvernul mai arată că, potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns prin lege numai dacă se impune pentru desfășurarea instrucției penale.

Excepția de neconstituționalitate a art. 348 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât problema impunerii plății taxelor vamale de către inculpat, deși partea vătămată - Vama Deva - nu s-a constituit parte civilă, este o problemă de interpretare și de aplicare a legii, atribuție care excedează competenței Curții Constituționale și care urmează a fi îndeplinită numai de către instanța de judecată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece alin.1 al aceluiași articol prevede că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul procesului penal, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoștință acest drept, drept de care însă el se poate folosi sau nu, asistența de către apărător având caracter facultativ. Asistența juridică obligatorie reprezintă o excepție de la acest caracter facultativ și a fost instituită de legiuitor pentru cazurile speciale prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 171 din Codul de procedură penală. Dreptul la asistență juridică nu presupune în mod automat dreptul la asistență juridică obligatorie, iar restrângerea acesteia din urmă numai la faza judecății nu poate fi considerată ca o restrângere a dreptului la apărare, atâta timp cât acest drept poate fi folosit în toată plenitudinea sa în faza judecății.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului apreciază că aceasta este inadmisibilă, întrucât prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003

textul criticat, în forma invocată de autor, a fost modificat fără a se păstra soluția legislativă din redactarea anterioară.

Instituirea prin art. 348 din Codul de procedură penală a obligației instanței de judecată de a se pronunța asupra reparării pagubei în cazurile prevăzute de art. 17 din același cod nu contravine dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), precum și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 171 alin. 3, art. 159 alin. 13 și ale art. 348 din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:

- Art. 171 alin. 3: "În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.";

- Art. 159 alin. 13: "Judecătorul poate acorda și alte prelungiri, fiecare neputând depăși 30 de zile. Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.";

- Art. 348: "Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță asupra reparării pagubei materiale și a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii."

Inculpatul Ioan Simoiu a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața instanței de judecată la data de 6 martie 2004, dată la care textele de lege menționate aveau conținutul mai sus arătat, stabilit prin

Legea nr. 281/2003

și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003 .

Cu toate acestea, criticând dispozițiile art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, autorul excepției s-a referit la textul în forma anterioară modificării operate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003 , care avea următorul conținut:

"Instanța poate acorda și alte prelungiri, fiecare neputând depăși 30 de zile. Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a arestării preventive este de 2 ani."

De asemenea, autorul excepției a citat art. 348 din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 281/2003

- lege care a modificat textul contestat - care avea următorul conținut:

"Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță asupra reparării pagubei în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală ori parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 24, precum și pe cele ale art. 6 pct. 1 teza întâi și pct. 3 lit. b) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar prevederile art. 159 alin. 13 și ale art. 348 din același cod încalcă dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 23 alin. (5), (8) și (11), art. 21 alin. (3), art. 53 alin. (1) și ale art. 124 alin. (2), precum și ale art. 6 pct. 2 și ale art. 5 pct. 3 teza întâi din aceeași convenție europeană.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în ceea ce privește art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepția este inadmisibilă deoarece, în esență, autorul excepției cere completarea textului criticat, în sensul că acesta să prevadă obligativitatea asistenței juridice și în cazul inculpatului aflat în curs de urmărire penală, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale. În acest sens, Curtea are în vedere dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Excepția este inadmisibilă și în ceea ce privește critica având ca obiect art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, deoarece autorul are în vedere un text de lege care, așa cum s-a arătat mai sus, la data ridicării excepției era modificat, în sensul că arestarea preventivă nu poate depăși în cursul urmăririi penale 180 de zile, astfel cum impune Constituția României prin art. 23 alin. (5). Or, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor dintr-o lege sau ordonanță în vigoare la data judecării cauzei.

Tot astfel este inadmisibilă excepția având ca obiect art. 348, cu trimitere la art. 17 din Codul de procedură penală, deoarece, de asemenea, autorul s-a referit la un text de lege care nu mai este în vigoare în forma avută în vedere de acesta.