Decizia nr. 427/2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Orlandino Riccardi și Viorel Magdun Hârșan în Dosarul nr. 445/2004/P al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, deoarece dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție, precum și de dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la dreptul oricărei persoane de a se apăra singură sau de a fi asistată de un apărător. Prezența apărătorului ales este suficientă pentru a asigura dreptul la apărare, deoarece reprezentarea nu este considerată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de natură a aduce atingere acestui drept fundamental.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 445/2004/P, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Excepția a fost ridicată de inculpații Orlandino Riccardi și Viorel Magdun Hârșan în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva încheierii de ședință din 12 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Mureș.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că, deși potrivit alin. 2 al aceluiași articol 385^11 din Codul de procedură penală "judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere", în textul legal criticat s-a inserat posibilitatea judecării recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive în lipsa inculpatului arestat. Or, aceste dispoziții sunt de natură a încălca dreptul la apărare. De altfel, privitor la norma atacată se poate observa că există neconcordanță între dreptul intern și cel internațional, întrucât, potrivit art. 6 pct. 3 lit. b) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inculpatul are dreptul nu numai de a fi asistat de un apărător ales sau numit din oficiu, ci și dreptul de a se apăra singur și de a dispune de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării.
De asemenea, restrângerea dreptului inculpatului aflat în stare de deținere de a se apăra singur nu se regăsește printre situațiile expres și limitativ enumerate în art. 53 din Legea fundamentală.
Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat reprezintă o garanție certă a respectării principiului judecării cu celeritate a cauzelor cu inculpați arestați. În aceste hotărâri se verifică aspecte ce țin numai de starea de libertate a inculpatului, iar prezența acestuia nu este obligatorie, întrucât temeiurile care determină menținerea, prelungirea sau revocarea măsurii arestării preventive rezultă din probele existente la dosar.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:
Prevederile art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală nu încalcă dispozițiile constituționale referitoare la garantarea dreptului la apărare prevăzute în art. 24, întrucât dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor și regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a-și dovedi nevinovăția și de a fi asistată de un avocat. Prin urmare, dispozițiile legale criticate, care derogă de la obligativitatea prezenței inculpatului în situația particulară a judecării recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive, nu aduc atingere dreptului la apărare, deoarece nu afectează modul în care partea își poate exercita mijloacele procesuale puse la dispoziție.
De asemenea, apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 53 și nici pe cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat nu conține dispoziții de natură a împiedica părțile interesate să beneficieze de toate garanțiile procesual-penale cuprinse în lege pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime. Totodată, dispozițiile referitoare la judecarea recursului formulat împotriva încheierilor instanței privind măsurile preventive, și nu împotriva hotărârilor prin care se soluționează fondul cauzei, sunt justificate de necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului.
Dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Dispozițiile alin. 2 nu sunt aplicabile în judecarea recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive."
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare și ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 6 pct. 3 lit. b) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în privința măsurilor preventive, Codul de procedură penală conține două categorii de dispoziții referitoare la participarea inculpatului la judecarea recursului împotriva încheierilor care stabilesc luarea acestor măsuri.
Astfel, în cazurile prevăzute de dispozițiile art. 140^3 referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul urmăririi penale privind arestarea preventivă, art. 149^1 referitoare la arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale, art. 159 referitoare la procedura prelungirii arestării dispuse în cursul urmăririi penale, art. 160^9 alin. 6 referitoare la recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie și art. 160^10 alin. 5 referitoare la revocarea liberării, Codul de procedură penală prevede că la judecarea recursului împotriva încheierilor prin care s-a dispus cu privire la aceste măsuri preventive este adus și inculpatul.
Așadar, întrucât dispoziția legală atacată nu se aplică și în cazurile menționate, critica formulată de autorul excepției este, referitor la aceste cazuri, neîntemeiată.
În alte situații, și anume în cazul art. 141 care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, în cazul prevăzut de art. 160^a alin. 2 și art. 160^b alin. 4 care reglementează arestarea inculpatului în cursul judecății și, respectiv, verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății, precum și în cazul prevăzut de art. 300^1, privind menținerea arestării inculpatului la primirea dosarului de către instanța de judecată, Codul de procedură penală nu prevede obligativitatea prezenței inculpatului la judecarea recursului împotriva încheierilor pronunțate în aceste cazuri sub aspectul măsurilor preventive.
Articolul 385
^11 alin. 3 din Codul de procedură penală, care formează obiectul excepției de neconstituționalitate, intră în cea de-a doua categorie de cazuri și, potrivit acestuia, judecarea recursului poate avea loc și în lipsa inculpatului.
Susținerile autorilor excepției, în sensul că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale privind dreptul la apărare, nu poate fi primită, dat fiind că nici în cazurile în care se aplică acest text de lege inculpatul nu este privat de acest drept.
Astfel, dispozițiile art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală nu împiedică persoana acuzată să se apere singură, să recurgă la asistența unui avocat ales (așa cum s-a procedat în speță), respectiv să beneficieze în anumite condiții de asistență judiciară gratuită. Dreptul inculpatului aflat în stare de deținere de a fi prezent la judecata recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive nu este un drept garantat sau ocrotit de Legea fundamentală ori de dispozițiile internaționale invocate, deoarece inexistența lui nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare al acestuia. Derogarea de la instituirea obligativității prezenței inculpatului în fața instanței de judecată se constituie în norme de procedură de natură să îl protejeze pe inculpat prin asigurarea celerității judecății, dispozițiile legale criticate fiind astfel conforme și cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."
Curtea constată că art. 53 din Constituție invocat, de asemenea, ca fiind încălcat nu are incidență în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Orlandino Riccardi și Viorel Magdun Hârșan în Dosarul nr. 445/2004/P al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.