Decizia nr. 428/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2.384/2004 al Tribunalului Olt - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, deoarece textul legal criticat ar trebui analizat din perspectiva principalului obiectiv al procesului penal, și anume adevărul. Or, Ministerul Public este, potrivit art. 131 din Constituție, republicată, reprezentantul intereselor generale ale societății și apărătorul ordinii de drept. În virtutea acestui mandat procurorii conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, ceea ce presupune că aceștia trebuie să aibă posibilitatea funcțională de a strânge probele necesare aflării adevărului și identificării persoanelor care au comis infracțiuni.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.384/2004, Tribunalul Olt - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul menționat, având drept obiect soluționarea recursului formulat împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 17 mai 2004 de Judecătoria Slatina, prin care s-a respins cererea parchetului de efectuare a unei percheziții domiciliare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că în faza de urmărire penală procurorul supraveghează activitatea de urmărire penală sau realizează efectiv această activitate în condițiile art. 209 din Codul de procedură penală. În exercitarea acestui rol poate cere instanței de judecată să dispună efectuarea unei percheziții domiciliare, dacă sunt suficiente indicii, în sensul că aceasta este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor utile pentru stabilirea situației de fapt reale. Potrivit textului legal criticat, judecătorul se pronunță prin încheiere asupra cererii, în camera de consiliu, fără citarea părților și cu participarea procurorului. Această încheiere nu este supusă însă căilor de atac ordinare, situație care este de natură a încălca dispozițiile art. 129 din Constituție, republicată.

În realitate, autorul excepției nu critică redactarea textului legal invocat, ci forma eliptică a acestuia, care nu permite Ministerului Public și părților interesate să conteste încheierea instanței. Propune, de lege ferenda, introducerea unei norme care să permită procurorului să exercite o cale de atac împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de efectuare a unei percheziții domiciliare.

Tribunalul Olt - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece, deși, potrivit art. 27 din Constituție, republicată, domiciliul și reședința sunt inviolabile, percheziția domiciliară poate contribui la rezolvarea cauzelor penale, importanța acesteia, ca procedeu de investigație, fiind subliniată în literatura de specialitate, unde se arată că asigură procurarea unor probe indispensabile, iar uneori unice pentru rezolvarea cauzei. Instanța apreciază că pentru aceste motive este necesar ca procurorul să aibă posibilitatea de a exercita căi de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de efectuare a unei percheziții domiciliare.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. De asemenea, potrivit

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea regulilor de desfășurare a procesului este de competența exclusivă a legiuitorului. Această soluție decurge din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". De asemenea, potrivit art. 129 din Constituție, republicată, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Prin urmare, dispozițiile de lege criticate, referitoare la procedura dispunerii percheziției domiciliare în cursul urmăririi penale, nu contravin prevederilor constituționale invocate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu încalcă sub nici un aspect regula constituțională potrivit căreia, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Pe cale de consecință, căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite. În plus, dispozițiile legale criticate se constituie în norme de procedură a căror reglementare este, conform art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, de nivelul legii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, care are următorul conținut: "Percheziția domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea dispunerii percheziției domiciliare în cursul primei faze a procesului penal, și anume în faza de urmărire penală. Aceasta se dispune, în acord cu prevederile constituționale ale art. 27 alin. (3), de către judecător, în condițiile și în formele prevăzute de Codul de procedură penală.

Curtea Constituțională constată că nu poate fi primită critica de neconstituționalitate susținută de autorul excepției, deoarece prevederile art. 129 din Constituție, republicată, circumscriu legii - în speță Codului de procedură penală - condițiile în care se pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Or, dispozițiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală se constituie în norme de procedură care, în virtutea dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", pot fi stabilite exclusiv de legiuitor.

Autorul excepției de neconstituționalitate nu critică textul art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală pentru ceea ce conține, ci, pentru ceea ce nu prevede, respectiv, posibilitatea exercitării de către procuror a unei căi de atac împotriva încheierii instanței, prin care s-a respins cererea de a se dispune efectuarea percheziției domiciliare, urmărind completarea textului în acest sens.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului" și, prin urmare, nu are competența de a cenzura o redactare eliptică a textului legal criticat și nici de a face propuneri de lege ferenda. În sensul acestor reglementări legale, excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2.384/2004 al Tribunalului Olt.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2004.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, adoptată cu votul majorității membrilor Curții, opinez că art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Considerentele sunt următoarele:

În sistemul Codului de procedură penală, percheziția constituie un procedeu de descoperire a mijloacelor materiale de probă. Deosebit de importantă în investigarea infracțiunilor a căror latură obiectivă se caracterizează prin elementul deținere, percheziția asigură procurarea probelor indispensabile stabilirii adevărului privind săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

Luând în considerare importanța percheziției ca mijloc procedural de aflare a adevărului în cauzele penale, iar, pe de altă parte, principiul inviolabilității domiciliului, Constituția României a prevăzut în art. 27 alin. (3) că percheziția se dispune exclusiv de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege.

În ceea ce privește consacrarea constituțională a libertății legiuitorului de a reglementa condițiile și formele în care se efectuează percheziția, ca și atribuția legiuitorului de a stabili prin lege procedura de judecată sau condițiile de exercitare a căilor de atac, aceasta nu poate fi înțeleasă ca o recunoaștere a libertății nelimitate de legiferare în aceste materii, ci, ținând seama de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, republicată, privind supremația Constituției, ca o definire de atribuții, care trebuie exercitate în deplină concordanță cu celelalte norme și principii prevăzute în Legea fundamentală.

Din această perspectivă, dispozițiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care înlătură posibilitatea atacării de către procuror a încheierii prin care judecătorul respinge cererea acestuia de efectuare a percheziției domiciliare, căci, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție, republicată, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor", iar exercitarea de către procuror a acestui rol este cu desăvârșire imposibilă, în cazul în care i se refuză dreptul de a ataca încheierea de respingere a cererii de efectuare a percheziției domiciliare.

Neconstituționalitatea dispoziției legale menționate este cu deosebire evidentă în cazul infracțiunii de deținere de materii explozive având ca obiect o cantitate mai mare de 1 kg de trotil (art. 280 alin. 3 din Codul penal), al infracțiunii de deținere de droguri de mare risc ( art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000

privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri), al infracțiunilor privitoare la regimul armelor și munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor radioactive (art. 279 - art. 279^1 din Codul penal) și al altor infracțiuni cu grad ridicat de pericol public, fapte care, prin interzicerea exercitării de către procuror a căilor de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de efectuare a percheziției, nu ar putea fi urmărite și sancționate, cu riscuri inacceptabile pentru interesul general al societății și pentru apărarea ordinii de drept.

În consecință, apreciez că dispoziția legală este neconstituțională, în măsura în care înlătură posibilitatea atacării de către procuror a încheierii prin care judecătorul respinge cererea acestuia de efectuare a percheziției domiciliare.