Decizia nr. 461/2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 186/2004 al Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, considerând că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale și nici celor din actele internaționale invocate de autorul excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 27 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 186/2004, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, referitoare la înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, excepție ridicată de Daniel Eugen Muha, inculpat-apelant în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului. Se consideră că prin formularea textului art. 215 alin. 2 din Codul penal s-a reglementat o dublă incriminare și, drept consecință, o dublă sancționare a unei singure acțiuni materiale, parte componentă a laturii obiective a infracțiunii. Deși sunt invocate prevederile art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorul excepției face referire la art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la convenție, care prevede dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. Totodată, se apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece "echitatea se referă nu numai la desfășurarea procesului, ci și la tehnica juridică a incriminării".
Tribunalul Vaslui apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Constituție, art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 6 din aceeași convenție, este nefondată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale, respectiv celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate de autorul excepției. În susținerea acestei opinii arată că reglementarea și aplicarea instituției concursului de infracțiuni nu înseamnă dubla sancționare a aceleiași fapte, ci, dimpotrivă, aplicarea unor sancțiuni care au ca temei pluralitatea faptelor prevăzute de legea penală, săvârșite de aceeași persoană. Trebuie observat că, se arată în continuare, legiuitorul român nu a consacrat ca tratament sancționator al concursului de infracțiuni sistemul cumulului de pedepse, ci a optat pentru aplicarea pedepsei celei mai grele, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar în cazul în care acesta nu este îndestulător, se aplică un spor de până la 5 ani de închisoare, respectiv de până la jumătate din maximul special al amenzii. Semnificativ este faptul că legiuitorul interzice în mod expres, în art. 34 alin. 2 din Codul penal, ca prin aplicarea regulilor privind sancționarea concursului de infracțiuni să fie depășit totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente. Dacă în cazul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prin intermediul unei fapte care constituie ea însăși o infracțiune nu s-ar aplica regulile privind concursul de infracțiuni, s-ar institui un tratament sancționator inegal și discriminatoriu între infractorul care folosește mijloace care nu constituie infracțiuni și cel care folosește mijloace frauduloase care constituie ele însele infracțiuni, prin sancționarea acestora în același fel, respectiv prin consacrarea unei impunități față de cel de-al doilea infractor, deși aceștia se află în situații diferite.
Avocatul Poporului, invocând jurisprudența Curții Constituționale, consideră că dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, care au următorul conținut: "Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni."
În motivarea excepției se susține, în principal, că infracțiunea de înșelăciune prevăzută la art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracțiune unică complexă, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reținut ca infracțiune de sine stătătoare și pedepsită în concurs cu înșelăciunea calificată. De aceea, susține autorul excepției, textul legal criticat conține o dublă sancționare pentru aceeași infracțiune, ceea ce contravine prevederilor art. 20 din Constituție, conform cărora "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile", precum și dispozițiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și celor ale art. 6 pct. 1 fraza întâi din convenție, texte care au următoarea redactare:
- art. 4. pct. 1: "Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat.";
- art. 6 pct. 1 fraza întâi: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. [...]"
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Articolul 215
alin. 2 din Codul penal prevede, în fraza întâi, o variantă agravantă a infracțiunii de înșelăciune, care se realizează atunci când înșelăciunea, în varianta simplă prevăzută la alin. 1, sau înșelăciunea în convenții, prevăzută la alin. 3, se săvârșește prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase.
Mențiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, nu contravine dispozițiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții care interzic urmărirea sau pedepsirea persoanei care a mai fost condamnată sau achitată anterior, printr-o hotărâre definitivă, pentru aceleași fapte. Faptul că se reține în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuși infracțiune, înșelăciunea calificată, în condițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, nu înseamnă dubla sancționare a infracțiunii.
Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Simpla existență a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracțiunii de înșelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinței legiuitorului, o sancționare mai aspră a acestei categorii de infractori. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. A pune pe același plan pe cel care folosește mijloace frauduloase ce nu sunt infracțiuni cu acela care folosește astfel de mijloace, dar care constituie prin ele însele infracțiuni, înseamnă a acorda impunitate acestuia din urmă pentru infracțiunile respective, ceea ce este inadmisibil.
Existența pluralității de infracțiuni în această situație nu semnifică o pluralitate de sancțiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni.
Legiuitorul Codului penal român nu a acceptat așa-numita teorie a unității între infracțiunea-mijloc și infracțiunea-scop în reglementarea infracțiunii de înșelăciune, însușindu-și principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menținerea în eroare a păgubitului constituie prin el însuși infracțiune, această infracțiune trebuie să fie reținută în concurs cu înșelăciunea calificată, fiind considerate o pluralitate de infracțiuni și pedepsite ca atare. Aceasta este o opțiune a legiuitorului și, astfel cum s-a arătat, nu este contrară Constituției sau Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În consecință, fiind vorba despre două infracțiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracțiuni, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
De altfel, dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională, prin
Decizia nr. 106 din 8 iunie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 14 iulie 2000, și, mai recent, prin
Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, a respins excepția. Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 186/2004 al Tribunalului Vaslui.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu ________________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.