Decizia nr. 421/2004

Ioan Vida - președinte

Ion Predescu - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Andrada Elena Monica Ivan în Dosarul nr. 12.504/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că autorul acesteia face o confuzie între dreptul la apărare și dreptul de reprezentare. Consideră că dispozițiile art. 614 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere în nici un fel dreptului la apărare, ci, din contră, îl protejează, asigurând părților posibilitatea de a fi asistate de apărător.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 12.504/2003, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Andrada Elena Monica Ivan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că, în temeiul textului de lege criticat, instanța de judecată nu a permis apărătorului autorului excepției, care avea calitatea de pârât în cadrul procesului de divorț, să solicite probe în numele acestuia și să pună întrebări martorilor reclamantului. Apreciază că, dacă în situația reclamantului ce introduce acțiunea de divorț prevederile art. 614 din Codul de procedură civilă pot avea sens, având în vedere caracterul intuitu personae al acțiunii, obligativitatea prezenței pârâtului în proces constituie o încălcare a dreptului la apărare și a dreptului de a fi reprezentat de un avocat, deoarece, deși acesta nu a avut inițiativa procesului, ci este doar forțat să se apere, prezența obligatorie la fiecare termen îi creează prejudicii, perturbându-i activitatea profesională și viața privată.

Judecătoria Sectorului 6 București apreciază că dispozițiile art. 614 din Codul de procedură civilă nu încalcă prevederile art. 24 din Constituție referitoare la dreptul la apărare. În acest sens arată că, pentru a se considera că pârâtul "s-a înfățișat în fața instanței de fond", acesta trebuie să fie prezent, personal sau prin mandatar, însă pentru judecata în primă instanță și în apel nici una dintre părți nu poate solicita judecarea în lipsă, în condițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că reglementarea prevăzută de art. 614 din Codul de procedură civilă este o reglementare specială, proprie acțiunilor de divorț, cu caracter strict personal, în care prezența personală este necesară pentru exercitarea nemijlocită a drepturilor și obligațiilor, în general, și în perspectiva împăcării părților, în special. Astfel, prin instituirea dispozițiilor de lege criticate se asigură, pentru cei aflați în aceeași situație, un regim juridic egal, adecvat scopului și naturii drepturilor și obligațiilor caracteristice cauzei deduse judecății.

În concluzie, Guvernul consideră excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 din Codul de procedură civilă ca fiind lipsită de temei.

Avocatul Poporului apreciază că obligativitatea prezenței în instanță a părților aflate în proces de divorț reprezintă o modalitate prin care legiuitorul a înțeles să ocrotească instituția căsătoriei, dispozițiile art. 614 din Codul de procedură civilă neîmpiedicând părțile să fie asistate de un avocat în tot cursul litigiului.

De fapt, ridicarea excepției de neconstituționalitate a fost determinată de modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate. Or, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare sau de aplicare a legii, ci numai asupra constituționalității acesteia cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 614 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conținut: "În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 20 și 24 din Constituție, potrivit cărora:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autorul excepției consideră că sunt încălcate și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată și, în consecință, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Autoarea excepției înțelege să limiteze caracterul strict personal (și nu "intuitu personae", cum impropriu se exprimă) al procesului de divorț la acțiunea introductivă, premisă eronată pe baza căreia își construiește întreaga critică de neconstituționalitate. În realitate, este unanim admis că, dat fiind obiectul său, care implică antamarea de către instanță a unor aspecte ținând de viața intimă și familială a părților în litigiu, procesul de divorț, în întregul său, și nu doar acțiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecății, are caracter strict personal.

Așa fiind, reglementarea criticată, instituind, cu titlu de excepție de la dreptul comun în materie, obligativitatea prezenței personale a părților în fața instanței de fond, nu face decât să dea expresie acestei particularități esențiale a domeniului supus incidenței sale, respectiv procesul de divorț.

Curtea constată că exigența astfel justificată nu aduce atingere dreptului la apărare al părților, în condițiile în care, pentru valorificarea sa, alin. (2) al art. 24 din Constituție le recunoaște acestora dreptul de a fi asistate - ceea ce art. 614 din Codul de procedură civilă permite -, iar nu și pe acela de a fi reprezentate, ipoteză în care s-ar fi putut reține că reglementarea în cauză contravine prevederii constituționale. O atare dihotomie implică în mod necesar realizarea unei distincții conceptuale clare între "asistare", care presupune prezența fizică a părții în instanță, asistată de avocat, și "reprezentare", când partea nu este prezentă fizic, fiind reprezentată, deci substituită juridic de un mandatar care poate fi avocat sau o terță persoană împuternicită de parte.

Față de cele arătate, Curtea constată că dispozițiile art. 614 din Codul de procedură civilă sunt în concordanță cu prevederile constituționale privind dreptul la apărare, precum și cu reglementările internaționale cuprinse în art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Andrada Elena Monica Ivan în Dosarul nr. 12.504/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2004.