HG nr. 2252/2004
pentru modificarea alin. (1) al art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 82/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Justiției, a Ministerului Culturii și Cultelor și a Societății Române de Radiodifuziune în administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, precum și mandatarea acestuia de a iniția un program prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului și de finalizare a construcțiilor existente și a anexei la Hotărârea Guvernului nr. 492/2002 pentru schimbarea denumirii amplasamentului situat în municipiul București, str. Știrbei Vodă, sectorul 1, din "Muzeul Național de Istorie" în "Centrul Dâmbovița" și aprobarea programului prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului și de finalizare a construcțiilor existente
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României , republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Alineatul (1) al articolului 3
din
Hotărârea Guvernului nr. 82/2002
privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Justiției, a Ministerului Culturii și Cultelor și a Societății Române de Radiodifuziune în administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, precum și mandatarea acestuia de a iniția un program prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului și de finalizare a construcțiilor existente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 12 februarie 2002, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 3
Se mandatează Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în numele statului român, să inițieze un program prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului și de finalizare a construcțiilor existente, ce va cuprinde și terenul necesar pentru realizarea unor construcții ale Societății Române de Radiodifuziune, destinate desfășurării de activități culturale, sociale și economice.
Articolul II
Punctul II.3 din anexa
la
Hotărârea Guvernului nr. 492/2002
pentru schimbarea denumirii amplasamentului situat în municipiul București, str. Știrbei Vodă, sectorul 1, din "Muzeul Național de Istorie" în "Centrul Dâmbovița" și aprobarea programului prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului și de finalizare a construcțiilor existente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 31 mai 2002, se modifică și va avea următorul cuprins:
3.
Din totalul terenului se va rezerva o suprafață de 10.000 mp pentru realizarea unor construcții ale Societății Române de Radiodifuziune, destinate desfășurării de activități culturale, sociale și economice.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: p. Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, Traian Panait, secretar de stat p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 9 decembrie 2004. Nr. 2.252.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.