Ordinul nr. 897/2004
privind deschiderea unor contingente tarifare la importul în România al unor produse agricole originare din țările membre ale Acordului Central European de Comerț Liber (CEFTA) și modul de administrare a acestor contingente în anul 2005
prezumat în vigoare
Luând în considerare prevederile Acordului prin care s-a convenit aderarea României la Acordul central european de comerț liber (C.E.F.T.A.), Cracovia, 21 decembrie 1992, semnat la București la 12 aprilie 1997, ratificat prin
în temeiul prevederilor
art. 5 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 738/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul de stat, ministrul economiei și comerțului, emite următorul ordin:
Articolul 1
La importul în România al produselor originare din țările membre CEFTA, respectiv Republica Bulgaria și Republica Croația, cuprinse în anexele nr. 1a și 1b, se deschid contingente tarifare pentru anul 2005, în condițiile prevăzute în aceste anexe.
Se aprobă modul de administrare a contingentelor tarifare pentru importul în România de produse agricole originare din țările membre CEFTA (respectiv Republica Bulgaria și Republica Croația) pentru anul 2005 conform prezentului ordin.
Articolul 2
Administrarea și gestionarea contingentelor tarifare de import menționate la art. 1 (1) al prezentului ordin se realizează pe bază de certificate de import eliberate de către Ministerul Economiei și Comerțului, prin Direcția Generală Politici Comerciale.
Articolul 3
Admiterea la import a mărfurilor originare din țările membre CEFTA în cadrul contingentelor tarifare menționate la art. 1 (1) se va face numai după prezentarea la autoritățile vamale a certificatului de import prevăzut la art. 4 al prezentului ordin, precum și a certificatului de circulație a mărfurilor EUR 1, eliberat de autoritățile vamale ale țărilor membre CEFTA (Republica Bulgaria; Republica Croația).
Articolul 4
Pentru atribuirea unei părți din contingentul tarifar la care se referă art. 1 (1), importatorii vor completa și prezenta următoarele documente:
(a) certificat de import (original și doua copii), conform formularului din anexa nr. 2;
(b) declarație suplimentară a importatorului, conform formularului din anexa nr. 3;
(c) copie după unul din următoarele documente: contract extern, comandă confirmată, factură externă, factură pro forma semnată de partenerul extern;
(d) copie după actul de constituire a societății comerciale din care să rezulte că are în obiectul de activitate importul de produse agricole, în conformitate cu nomenclatura CAEN, reglementată prin
Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 601 din 26 noiembrie 2002
privind actualizarea clasificării activităților din economia națională, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 13 decembrie 2002.
Certificatul de import și declarația suplimentară a operatorului economic importator vor fi completate de solicitanți cu toate datele și informațiile înscrise în aceste documente, cu excepția căsuțelor rezervate pentru viza autorității abilitate să elibereze certificatele de import (căsuțele 2 și 8 din formular).
În cazul în care poziția tarifară menționată în anexele nr. 1a și 1b are mai puțin de 8 cifre, corespunzătoare unei grupe de produse, aceasta va fi detaliată pe produse, respectiv se vor preciza:
- poziția tarifară de 8 cifre;
- denumirea comercială a produsului;
- cantitatea și valoarea pe fiecare produs; similar se va proceda pentru poziția tarifară de 8 cifre, denumită generic "Altele".
Răspunderea pentru veridicitatea datelor și informațiilor înscrise în aceste formulare revine exclusiv operatorilor economici importatori.
Atât certificatul de import, cât și declarația suplimentară vor fi semnate de operatorul economic care solicită eliberarea certificatului de import sau de reprezentantul legal al acestuia.
Documentele prevăzute la alin. (1) vor fi expediate prin poștă, în plic închis, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pe adresa Ministerului Economiei și Comerțului - Direcția Generală Politici Comerciale, București, str. Ion Câmpineanu nr. 16, sector 1, cod poștal 010036, cu mențiunea "contingent tarifar import, denumirea produsului, din țara......", începând cu prima zi lucrătoare a lunii ianuarie, când se deschid contingentele tarifare menționate în anexele nr. 1a și 1b.
Articolul 5
Certificatele de import greșit completate, incomplete sau cu ștersături nu vor fi luate în considerare la alocarea cotelor.
Alocarea cotelor în cadrul contingentelor tarifare se va face pe baza principiului "primul venit - primul servit" și în limita cantităților disponibile la data eliberării certificatelor de import respective.
Operatorii economici tradiționali sunt considerați cei care demonstrează că au importat produsul respectiv în cadrul contingentului tarifar preferențial pe anul 2004, cu respectarea
Ordinului ministrului economiei și comerțului nr. 348 din 16.12.2003 .
La eliberarea certificatelor de import se va urmări asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru operatorii economici importatori, în ceea ce privește condițiile de acces la contingentele tarifare de import, până la epuizarea cantităților disponibile.
Cantitatea maximă alocată operatorilor economici importatori, cu ocazia prezentării unui certificat de import corect completat, nu poate depăși procentul prevăzut în anexele nr. 1a și 1b, pentru fiecare contingent tarifar în parte, aplicat la nivelul inițial al contingentului respectiv.
În cazul în care operatorii economici importatori au în derulare contracte de import cu mai mulți parteneri externi, se pot elibera simultan mai multe certificate de import, cu condiția ca întreaga cantitate solicitată să nu depășească, pentru fiecare contingent tarifar, procentul maxim de alocare prevăzut în anexele nr. 1a și 1b.
Operatorii economici care fac dovada efectuării, în condiții normale de derulare a contractelor de import, a minimum 95% din cota alocată anterior și care respectă prevederile art. 7 și art. 10 pot beneficia de noi cote, în limitele cantităților disponibile în cadrul contingentelor tarifare.
Certificatele de import vor fi eliberate în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării lor la Registratura Direcției Generale Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului și vor fi valabile pentru o perioadă de cel mult 60 zile de la data emiterii acestora, fără ca durata de valabilitate să depășească perioada pentru care contingentul tarifar a fost stabilit.
Preluarea de la Registratura Direcției Generale Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului a:
- certificatelor de import eliberate;
- certificatelor de import neeliberate din cauza epuizării contingentului tarifar, deși au fost îndeplinite condițiile prevăzute în prezentul ordin;
- certificatelor de import greșit completate, incomplete sau cu ștersături,
se va face numai de către operatorul economic importator sau de reprezentantul legal al acestuia.
Articolul 6
Operatorii economici care nu au respectat prevederile
Ordinului ministrului economiei și comerțului nr. 348 din 16.12.2003
privind deschiderea de contingente tarifare la importul în România al unor produse agricole originare din țările membre CEFTA (respectiv Republica Bulgaria și Republica Croația) și modul de administrare a acestor contingente în anul 2004, nu au acces la contingentele tarifare în anul 2005.
Articolul 7
Operatorii economici cărora li s-au eliberat certificate de import vor trebui să facă dovada efectuării importului, prezentând în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării valabilității certificatului de import documentația necesară, în fotocopie lizibilă, din care să rezulte cantitățile importate aferente certificatului respectiv (certificatul de import vizat de biroul vamal și declarațiile vamale de import aferente).
Numărul, data eliberării și termenul de valabilitate înscrise în certificatul de import se menționează în mod obligatoriu de către operatorii economici în borderoul documentelor anexate declarației vamale în detaliu.
Operatorii economici vor transmite la Registratura Direcției Generale Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului documentele care fac dovada efectuării importului.
În cazul în care, din diferite motive, certificatele de import nu sunt utilizate în termenul de valabilitate, acestea vor fi restituite Direcției Generale Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, prin registratură, în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării valabilității.
Nerestituirea la timp a certificatelor de import neutilizate conform prevederilor de la alin. (4) conduce automat la pierderea dreptului operatorilor economici respectivi de a beneficia ulterior, în cursul anului 2005, de alocarea de noi cote în conformitate cu prezentul ordin.
Articolul 8
La cererea scrisă a operatorilor economici, justificată prin modificarea condițiilor comerciale, Direcția Generală Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului poate aproba o singură modificare sau, după caz, înlocuirea certificatului de import, în cadrul termenului de valabilitate a acestuia, în conformitate cu prevederile contractului extern.
Articolul 9
Certificatele de import eliberate sunt netransmisibile și pot fi utilizate numai de titulari.
Articolul 10
Cantitățile rămase neefectuate aferente certificatelor de import eliberate și neutilizate, precum și a celor parțial utilizate în cadrul fiecărui contingent tarifar vor fi realocate operatorilor economici importatori, în ordinea prezentării certificatelor de import la Direcția Generală Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, astfel încât termenul de realizare să nu depășească perioada pentru care contingentul tarifar a fost stabilit.
Certificatele de import pentru cantitățile rămase disponibile vor fi eliberate în condițiile prezentului ordin.
Nu au acces la cantitățile rămase disponibile în cursul anului 2005 următoarele categorii de operatori economici importatori :
a) cei care nu au realizat importul a minimum 95% din cantitatea aprobată prin certificatele de import;
b) cei care nu respectă prevederile art. 7.
Articolul 11
Direcția Generală Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului va transmite Autorității Naționale a Vămilor, în vederea difuzării la unitățile vamale din teritoriu și punerii în aplicare a prevederilor art. 3, specimenele de semnătură ale persoanelor împuternicite să elibereze certificatele de import, precum și amprenta de ștampilă.
Articolul 12
în cazul în care unul dintre exemplarele unui certificat de import sau ambele exemplare au fost pierdute, deteriorate sau furate, emitentul certificatului de import poate elibera, la solicitarea scrisă a beneficiarului, un duplicat al certificatului de import, în care va menționa cu majuscule : « DUPLICAT ELIBERAT LA DATA DE ....», menționându-se numărul și data eliberării certificatului de import inițial.
Scrisoarea de solicitare va cuprinde în anexă, pe lângă noul certificat de import, care trebuie să fie identic în conținut cu certificatul de import inițial, o copie a anunțului de pierdere sau deteriorare, predat spre publicare într-un ziar de largă circulație, precum și chitanța prin care se dovedește plata taxei de publicare a acestui anunț sau, după caz, copia declarației înregistrate la poliție privind furtul; scrisoarea trebuie să conțină, de asemenea, și datele privind utilizarea certificatului de import până la data solicitării duplicatului.
Scrisoarea de solicitare se transmite în maximum 5 zile de la producerea evenimentului, dar nu mai târziu de 5 zile de la data expirării valabilității certificatului de import, Direcției Generale Politici Comerciale.
în cazul în care duplicatul certificatului de import este pierdut, deteriorat sau furat, nu se eliberează un nou duplicat.
În cazul în care certificatul de import declarat pierdut este găsit după obținerea duplicatului, acesta nu se va mai utiliza și trebuie returnat Direcției Generale Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului.
Articolul 13
Anexele nr. 1a, 1b, 2 și 3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 14
Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005 și se aplică până la data de 31 decembrie 2005, inclusiv.
p. Ministrul de stat, ministrul economiei și comerțului, Vasile Radu, ministru delegat pentru comerț București, 22 decembrie 2004. Nr. 897.
Anexa 1 a
LISTA
produselor agroalimentare originare din Republica Bulgaria,
pentru care se gestionează contingente tarifare preferențiale la
importul în România
Nr.
crt.
Pozitia
tarifara
Denumirea produsu-
lui/grupei de
produse
Contingent
tarifar
2005
Taxa vamala
preferentia-
la
(%)
Procent
maxim de
alocare
(%)
1.
07.03.10
Ceapa
150 t
Reducere cu
20% a taxei
vamale apli-
cate
13,33
2.
17.01.99
Zahar rafinat
200 t,
din care:
160 - tra-
ditionali
40 -
noi-veniti
Reducere cu
20% a taxei
vamale apli-
cate
12,5
50
3.
20.01.90
Legume și fructe
proaspete sau con-
servate în oțet
sau acid acetic-
Altele
100 t
15
20
4.
20.07.10
20.07.99
Gemuri, dulcețuri,
jeleuri, marmelade,
paste și piureuri
Preparate omogeni-
zate
Altele
50 t
15
20
5.
20.09.80
Sucuri de orice
alte fructe sau
legume
50 t
Reducere cu
20% a taxei
vamale apli-
cate
20
6.
20.09.90
Amestecuri de
sucuri
80 t
Reducere cu
20% a taxei
vamale apli-
cate
25
7.
22.03
Bere fabricata din
malt
50 hl
Reducere cu
30% a taxei
vamale apli-
cate
20
8.
24.01
Tutunuri brute
sau neprelucrate;
deșeuri de tutunuri
250 t
25
20
Anexa 1 b
LISTA
produselor agroalimentare originare din Republica Croația,
pentru care se gestionează contingente tarifare preferențiale la
importul în România
Nr.
crt.
Pozitia
tarifara
Denumirea produsu-
lui/grupei de
produse
Contingent
tarifar
2005
Taxa vamala
preferentia-
la
(%)
Procent
maxim de
alocare
(%)
1.
02.02
Carne de animale
din specia bovine,
congelata
100 t
25
20
2.
04.06
Brânzeturi și
casuri
50 t
75% din taxa
vamala apli-
cata
20
3.
08.05.20
Mandarine (inclusiv
tangerine și
satsumas)
600 t
ex
3,35
4.
16.02.10
16.02.20
16.02.31
16.02.32
16.02.39
16.02.42
16.02.49
16.02.50
Alte preparate și
conserve din carne,
din organe sau din
sânge
50 t
15
18
20
5.
ex 21.06.90.98
Cedevita-Preparate
alimentare vitami-
nizate în forma
solida, constituite
ca supliment nutri-
tiv, pe bază de
arome de fructe cu
un conținut de
zaharoza de minimum
5%
600 t
ex
3,35
6.
22.04
Vinuri din struguri
proaspeți, inclusiv
vinuri imbogatite;
must din struguri,
altul decât cel de
la poziția 20.09
1000 hl
70% din taxa
vamala apli-
cata
10
Anexa 2 MODELUL CERTIFICATULUI DE IMPORT
┌─────────────────────────────────────┬───────────────────┬──────────────────┐ │1. Importator (nume, adresa) │ ORIGINAL │2. Nr. │ │ │ │ │ │ ├───────────────────┼──────────────────┤ │ │3. An cota │4. Tara de origine│ │ │ │ a marfii │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────┼───────────────────┴──────────────────┤ │5. Exportator (nume, adresa, tara) │ │ │ │ │ │ │ CERTIFICAT DE IMPORT │ ├─────────────────────────────────────┤ (CONTINGENTE TARIFARE) │ │6. Mijloc de transport │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────┴──────┬────────────┬──────────────────┤ │ │U/M │Valoare conform │ │ │cantitate │contract import │ │ │neta │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────┬──────┴────────────┴──────────────────┤ │7. Viza autorităților competente │8. Declarație importator │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Cantitate/UM __________________ │Declar că produsele menționate │ │ │în prezentul certificat îndeplinesc │ │ │criteriile de origine pentru a │ │ │beneficia de regimul preferențial │ │ │solicitat │ │Document valabil până la _________ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(data, stampila,semnătura autorizata)│ (data, stampila, semnătura) │ └─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
Anexa 3 Cod unic de înregistrare ............
DECLARAȚIA SUPLIMENTARĂ A IMPORTATORULUI
1. Declar pe propria răspundere că în obiectul de activitate al societății
pentru care solicit certificat de import este cuprins și importul de
produse agricole, în conformitate cu nomenclatorul CAEN, reglementat
prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 601
din 26 noiembrie 2002 privind actualizarea Clasificării activităților din
economia națională - CAEN, publicat în Monitorul Oficial nr. 908 din
13 decembrie 2002.
2. Mă angajez să respect prevederile Ordinului ministrului economiei și
comerțului în baza căruia am obținut certificatul de import.
- Denumirea firmei _______________________________
- Numele și prenumele solicitantului, semnătura și ștampila
_______________________________
- Număr de telefon ___________
- Persoana de contact ________________
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.