Decizia nr. 440/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 și 12 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anna-Maria Tinu și Tamara Tinu în Dosarul nr. 10.263/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, pot fi reglementate exclusiv de legiuitor. Termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală nu este de natură a afecta dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției, ci, dimpotrivă, este expresia dreptului la un proces echitabil care implică toate garanțiile procesuale penale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 iulie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 10.263/2004, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7 și 12 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Anna-Maria Tinu și Tamara Tinu în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unei soluții de netrimitere dispusă de parchet.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală restrânge dreptul părților și al instanței la lămurirea cauzei prin probe, deoarece singura dovadă admisă pentru a servi la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni este doar aceea cu înscrisuri. Prin urmare, nu se poate vorbi despre respectarea dreptului la apărare, a dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime ori despre un proces echitabil. În speța dedusă judecății autorii excepției susțin că nu au posibilitatea să solicite instanței administrarea de probe noi, care să dovedească existența infracțiunii, și atâta timp cât acestea nu au fost administrate în fața organului de urmărire penală, materialul probator nu poate fi completat.

Dispozițiile alin. 12 al aceluiași articol sunt de asemenea neconstituționale, deoarece termenul de 20 de zile este un termen imperativ, și nu de recomandare, iar nerespectarea lui atrage nulitatea actului întocmit după împlinirea lui. Or, într-o atare situație nu se mai poate pune în discuție respectarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la termenul rezonabil, întrucât durata unui proces nu poate fi previzibilă.

Judecătoria Sectorului 1 București opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, în ceea ce privește art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, acesta trebuie interpretat și aplicat împreună cu dispozițiile alin. 8 al aceluiași articol. Or, din economia textelor arătate se desprinde concluzia că instanța de judecată are în vedere, în momentul soluționării plângerii, întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, care, deși nu a fost administrat în mod nemijlocit de către aceasta, poate conține și alte mijloace de probă decât înscrisuri. Mai mult decât atât, în condițiile alin. 8 lit. b), instanța poate dispune desființarea soluției și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, situație în care dispozițiile art. 333 alin. 2 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător, sau, potrivit alin. 8 lit. c), poate reține cauza spre rejudecare, cu aplicarea dispozițiilor privind judecata în primă instanță și a căilor de atac. Prin urmare părțile interesate beneficiază de toate drepturile invocate de autor în susținerea excepției și nu se poate pune în discuție nerespectarea dreptului la apărare, a liberului acces la justiție sau a dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce privește dispozițiile art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, instanța de judecată opinează că termenul de 20 de zile este un termen de recomandare și nicidecum unul imperativ, așa cum susține autorul excepției. În situația în care legiuitorul ar fi dorit să-i dea o asemenea calificare, ar fi prevăzut, desigur, și sancțiunea aplicată în cazul nerespectării lui.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de lege. În virtutea acestei dispoziții plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanța analizează legalitatea și temeinicia rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată față de conținutul dosarului de urmărire penală. Aceasta rezultă din modul de reglementare a soluțiilor care pot fi pronunțate în urma verificării după criteriile și în condițiile arătate în alin. 8.

Instituirea unui termen de soluționare a plângerii transpune prevederile constituționale mai sus amintite potrivit cărora legiuitorul este singurul competent să reglementeze procedura de judecată. Astfel, termenul de soluționare, criticat de autorul excepției, dă expresie principiului celerității care stă la baza desfășurării procesului penal, potrivit art. 1 din Codul de procedură penală, precum și dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora părțile au dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Guvernul mai arată, în punctul său de vedere, că termenul de 20 de zile este un termen de recomandare, concluzie care se desprinde din absența unei sancțiuni procesuale pentru cazul depășirii lui.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele legale criticate nu opresc părțile interesate de a se adresa instanțelor judecătorești, de a fi apărate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, desfășurarea unui proces echitabil, ci, dimpotrivă, dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluționarea cauzelor penale într-un termen rezonabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 7 și 12 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. [...]

Instanța este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice, de îndată și motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (2) și (3) referitoare la exercitarea neîngrădită a dreptului părților la un proces echitabil și ale art. 24 referitoare la "dreptul la apărare", precum și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care dispun în legătură cu "dreptul la un proces echitabil".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin dispozițiile legale criticate s-a prevăzut posibilitatea atacării rezoluțiilor sau ordonanțelor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, pe calea sesizării instanței de judecată căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Fiind vorba de dispoziții de procedură judiciară, pe care legiuitorul are competența să le adopte potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, excepția ridicată în cauză nu ar putea fi admisă decât în cazul în care aceste dispoziții ar contraveni normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală.

Susținerea autorilor excepției în sensul că dispozițiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 21 alin. (2) și (3) și ale art. 24 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind liberul acces la justiție, dreptul la apărare și la un proces echitabil este nefondată, deoarece, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt menite tocmai să asigure accesul la justiție în cauzele în care parchetul a emis acte de netrimitere în judecată, iar pe de altă parte, în plângerea formulată împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului nu se judecă însăși cauza, ci doar temeinicia și legalitatea soluțiilor pronunțate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor probe scrise înfățișate instanței de părțile în proces.

În limitele obiectului aceste categorii de cauze, părțile care se plâng împotriva ordonanței sau rezoluției de netrimitere în judecată au posibilitatea să demonstreze atât caracterul incomplet al urmăririi penale, cât și aprecierea eronată a probelor pe care s-a întemeiat soluția emisă de procuror. În prima ipoteză, instanța admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, iar în cea de-a doua ipoteză, când probele existente la dosar sunt insuficiente pentru judecarea cauzei, instanța reține cauza spre judecare.

Nici o dispoziție legală nu împiedică partea interesată ca, atunci când apreciază că este posibilă administrarea altor probe pentru stabilirea adevărului, să solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecată sau procurorului superior ierarhic să dispună, în condițiile prevăzute de lege, începerea sau redeschiderea urmăririi penale.

În ceea ce privește critica art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, susținerile autorilor excepției nu pot fi primite, termenul de 20 de zile stabilit pentru soluționarea plângerii împotriva rezoluției sau a ordonanței de netrimitere în judecată urmărind, în mod explicit, asigurarea celerității procedurii, stabilirea acestui termen nefiind de natură să încalce prevederile constituționale invocate sau normele stabilite prin convențiile internaționale la care România este parte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 și 12 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anna-Maria Tinu și Tamara Tinu în Dosarul nr. 10.263/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2004.