Protocolul din 24 septembrie 2004
privind căutarea-salvarea, adițional la Acordul dintre Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării din Republica Ungară privind cooperarea între forțele aeriene, semnat la Arad la 17 octombrie 2002
prezumat în vigoare
Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării din Republica Ungară, denumite în continuare părți,
luând în considerare prevederile Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Budapesta la 7 aprilie 2003,
având drept scop aplicarea prevederilor Acordului dintre Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării din Republica Ungară privind cooperarea între forțele aeriene, semnat la Arad la 17 octombrie 2002, denumit în continuare Acord,
cunoscând importanța cooperării în domeniul căutării și salvării (SAR) și asigurării unor servicii de căutare și salvare rapide și eficiente,
dorind să respecte prevederile Convenției privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Scop
1. Scopul prezentului protocol adițional este de a completa prevederile art. 8 (Căutarea și salvarea aeronavelor) din Acord.
2. În acest scop, prezentul protocol adițional asigură un plan general pentru coordonarea SAR, folosirea resurselor disponibile, asistența reciprocă și eforturile de a îmbunătăți serviciile SAR.
Articolul 2
Conținutul asistenței
1. În vederea îndeplinirii obligațiilor ce le revin cu privire la SAR, părțile:
a) se vor sprijini reciproc prin punerea la dispoziție a facilităților SAR după cum este necesar în propriile arii de căutare și salvare;
b) vor adresa cereri și vor răspunde la cereri pentru asistență operațională SAR prin centrele de coordonare a salvării (RCC) desemnate sau subcentrele de salvare (RSCs), în funcție de capabilitățile la dispoziție;
c) vor dezvolta proceduri și legături adecvate pentru coordonarea între facilitățile ambelor părți care acționează în cazul aceluiași incident și pentru coordonarea între RCC și RSCs care le aparțin;
d) vor aplica în mod corespunzător îndrumările din manualele aeronautice internaționale privind procedurile operaționale SAR și comunicațiile;
e) vor colabora în vederea stabilirii procedurilor acceptate pentru salvarea vieților, pentru intrarea diverselor tipuri de facilități SAR pe teritoriul statului celeilalte părți numai pentru operațiuni de căutare și salvare.
2. Părțile, prin structurile de cooperare stabilite prin Acord, inițiază și alte demersuri de cooperare în domeniul SAR, cum ar fi:
a) vizite reciproce ale personalului SAR al părților;
b) pregătire comună și exerciții;
c) cooperarea în dezvoltarea procedurilor, tehnicii, echipamentului și facilităților SAR;
d) schimb de informații relevante privind SAR;
e) stabilirea unui comitet SAR care să asigure un mijloc de cooperare pentru îmbunătățirea eficienței SAR.
Articolul 3
Ariile de căutare și salvare
Activitățile de căutare și salvare se desfășoară pe o arie de 100 km în interiorul teritoriului statelor părților de la granița comună. Părțile pot aduce modificări minore întinderii ariilor SAR când acest lucru este cerut de interesul superior al salvării vieților umane.
Articolul 4
Responsabilitățile părților
Fiecare parte, prin structurile de cooperare stabilite prin Acord:
a) va avea la dispoziție informații despre disponibilitatea oricăror facilități SAR sau altor resurse care pot fi cerute pentru aplicarea prezentului protocol adițional;
b) va informa cealaltă parte, complet și prompt, asupra tuturor operațiunilor SAR de interes comun sau care pot implica folosirea facilităților celeilalte părți;
c) va autoriza propriul RCC să solicite asistență de la RCC al celeilalte părți prin punctele de contact stabilite prin Acord și să asigure toate informațiile relevante în legătură cu situația de pericol și cu întinderea asistenței de care este nevoie;
d) va autoriza propriul RCC să răspundă prompt unei cereri de asistență din partea RCC al celeilalte părți;
e) va autoriza propriul RCC să stabilească prompt sau să stabilească în avans, cu alte autorități naționale, aspecte privind intrarea pe teritoriu a facilităților SAR ale celeilalte părți, incluzând survolul sau aterizarea aeronavelor SAR, în funcție de circumstanțe, pentru alimentare, sprijin medical sau alt tip de sprijin operațional disponibil ori ca răspuns la o cerere a RCC al celeilalte părți privind asistența pentru acele facilități care implică intrarea pe teritoriul statelor părților.
Articolul 5
Aspecte juridice
Toate aspectele juridice referitoare la statutul personalului oricăreia dintre părți atunci când se află pe teritoriul statului celeilalte părți vor fi guvernate de Acordul dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor, semnat la Londra la 19 iunie 1951 - NATO/SOFA.
Articolul 6
Schimbul de date și informații
1. Schimbul de date și informații privind domeniul operațiunilor SAR va fi realizat prin punctele de contact stabilite la art. 4 alin. (2) din Acord.
2. Părțile se informează reciproc prin punctele de contact despre orice incident apărut în aria de căutare-salvare, când sprijinul celeilalte părți este necesar.
3. Detaliile legate de schimbul de date și informații, cum ar fi formatul, periodicitatea și termenele, canalele, confirmarea și, de asemenea, procedurile pentru informarea reciprocă, sunt incluse într-un catalog comun elaborat și actualizat la nevoie de către structurile de cooperare stabilite prin Acord.
Articolul 7
Conducerea și executarea operațiunilor
1. Centrul Operațional Aerian Principal (MAOC) - București și Centrul Operațional al Forțelor Aeriene (AFOC) - Veszprem coordonează operațiunile SAR.
2. Părțile păstrează comanda deplină asupra propriilor aeronave și echipaje puse la dispoziție pentru operațiuni SAR.
3. MAOC - București deține controlul operațional când incidentul se produce în aria românească de căutare-salvare și, când incidentul se produce în aria maghiară de căutare-salvare, AFOC - Veszprem deține controlul operațional.
4. Regulile și procedurile de conducere și executare a operațiunilor vor fi în conformitate cu regulile NATO privind SAR, cuprinse în ATP 10, și cu regulile privind SAR ale Organizației Aeronautice Civile Internaționale.
5. Cooperarea cu celelalte organizații naționale implicate în operațiunile SAR este o responsabilitate națională.
Articolul 8
Forțe, mijloace și infrastructură
1. Amploarea, încadrarea, starea de pregătire a forțelor și mijloacelor implicate și, de asemenea, infrastructura, cum ar fi spre exemplu aerodromuri de bază și de rezervă și terenuri de aterizare "spital", sunt o responsabilitate națională.
2. Părțile se informează reciproc, periodic, prin punctele de contact stabilite prin Acord, asupra forțelor disponibile, mijloacelor și infrastructurii puse la dispoziție pentru activități SAR.
Articolul 9
Pregătirea comună
Pregătirea comună se va desfășura în conformitate cu prevederile Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Budapesta la 7 aprilie 2003.
Articolul 10
Aspecte financiare
În legătură cu prezentul protocol adițional, fiecare parte va finanța, de regulă, activitățile SAR de pe teritoriul propriului stat, dacă nu este altfel stabilit anterior de către părți, și, în orice caz, nu se va permite ca o chestiune de rambursare a costurilor să întârzie intervenția pentru echipajele și aeronavele aflate în pericol.
Articolul 11
Soluționarea diferendelor
Orice eventuale diferende derivând din interpretarea sau din aplicarea prezentului protocol adițional vor fi soluționate pe canale diplomatice și nu vor fi supuse nici unei instanțe internaționale sau terțe părți spre soluționare.
Articolul 12
Prevederi finale
1. Prezentul protocol adițional intră în vigoare în ziua primirii ultimei notificări prin care părțile își vor comunică reciproc faptul că au fost îndeplinite procedurile legale interne necesare pentru intrarea acestuia în vigoare.
2. Prezentul protocol adițional este încheiat pentru o perioadă nedeterminată, cu excepția cazului când o parte notifică în formă scrisă celeilalte părți intenția sa de a-l denunța. Denunțarea va produce efecte la 6 luni după primirea unei asemenea notificări. În cazul denunțării, prevederile relevante ale prezentului protocol adițional vor rămâne în vigoare până când toate activitățile în curs de desfășurare vor fi finalizate sau toate aspectele rezultând din activitățile desfășurate în baza prezentului acord vor fi soluționate.
3. Prezentul protocol adițional poate fi amendat în orice moment în scris, prin consimțământul părților. Amendamentele vor intra în vigoare în conformitate cu prevederile alin. 1 al prezentului articol.
Semnat la Szolnok la 24 septembrie 2004, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, maghiară și engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferențe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.
Pentru Ministerul Apărării Naționale din România,
general-locotenent Gheorghe Catrina,
șeful Statului Major al Forțelor Aeriene
Pentru Ministerul Apărării din Republica Ungară,
general-maior Janos Sagi,
comandantul Forțelor Aeriene
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.